Fuga lui Iacov de la Laban
1Iacov a auzit că fiii lui Laban ziceau: „Iacov a luat tot ce era al tatălui nostru. Din ceea ce era al tatălui nostru și‑a strâns el toată această bogăție.“ 2Iacov s‑a uitat la fața lui Laban și iată că acesta nu mai era binevoitor cu el, ca înainte. 3Atunci Domnul i‑a zis lui Iacov: „Întoarce‑te în țara părinților tăi, la rudeniile tale, iar Eu voi fi cu tine.“
4Iacov a trimis să le cheme pe Rahela și pe Lea pe câmp, la turma sa, 5și le‑a zis:
– Mă uit la fața tatălui vostru și văd că acesta nu mai este binevoitor cu mine, ca înainte. Dar Dumnezeul tatălui meu a fost cu mine. 6Voi știți că i‑am slujit tatălui vostru cu toată puterea mea. 7Însă tatăl vostru m‑a înșelat și mi‑a schimbat plata de zece ori. Dar Dumnezeu nu i‑a îngăduit să‑mi facă rău. 8Dacă el spunea: „Mieii pestriți vor fi plata ta“, atunci toate oile fătau miei pestriți. Dacă el spunea: „Mieii vărgați vor fi plata ta“, atunci toate oile fătau miei vărgați. 9Astfel, Dumnezeu a luat turmele tatălui vostru și mi le‑a dat mie.
10Pe vremea când oile erau în călduri, am avut un vis în care am văzut că berbecii care săreau pe oi erau vărgați, pestriți și cu pete. 11Apoi Îngerul lui Dumnezeu mi‑a zis în vis: „Iacov!“ Eu I‑am răspuns: „Iată‑mă!“ 12El mi‑a zis: „Ridică‑ți ochii și privește că toți berbecii care sar pe oi sunt vărgați, pestriți și cu pete, căci am văzut tot ce ți‑a făcut Laban. 13Eu sunt Dumnezeul Betelului, unde ai uns un stâlp și Mi‑ai făcut un jurământ. Acum ridică‑te, ieși din această țară și întoarce‑te în țara rudelor tale.“
14Atunci Rahela și Lea au răspuns și i‑au zis:
– Mai este oare pentru noi parte și moștenire în casa tatălui nostru? 15Nu suntem noi oare privite ca niște străine? Căci ne‑a vândut și ne‑a mâncat și tot argintul. 16De fapt, toată bogăția pe care Dumnezeu a luat‑o de la tatăl nostru ne aparține nouă și copiilor noștri. Prin urmare, fă tot ceea ce ți‑a zis Dumnezeu.
17Iacov s‑a ridicat și și‑a pus copiii și soțiile pe cămile. 18El și‑a luat toate vitele și toate bunurile pe care le‑a adunat, – vitele aflate în posesiunea sa, pe care le‑a adunat în Padan-Aram, – ca să plece la Isaac, tatăl său, în țara Canaan.
19În timp ce Laban s‑a dus să‑și tundă oile, Rahela a furat terafimii19 Idoli ai casei, similari penaților (nume dat zeităților din mitologia etruscă și romană, considerate a fi ocrotitoare ale casei și ale familiei) [peste tot în capitol]. care‑i aparțineau tatălui ei. 20Iacov l‑a înșelat pe arameul Laban, pentru că nu i‑a spus că fuge. 21Astfel, el a fugit cu tot ce avea. S‑a ridicat, a trecut râul21 Eufrat. și s‑a îndreptat spre muntele Ghiladului.
Laban îl urmărește pe Iacov
22După trei zile, lui Laban i s‑a spus că Iacov a fugit. 23Atunci Laban a luat cu el pe frații23 În acest context, cuvântul frați face referire la cei de același neam sau membri ai aceluiași popor. săi, l‑a urmărit pe Iacov cale de șapte zile și l‑a ajuns la muntele Ghiladului. 24Dar Dumnezeu i S‑a arătat arameului Laban noaptea într‑un vis și i‑a zis: „Ai grijă să nu‑l ameninți cu nimic pe Iacov24, 29 Lit.: să nu‑i spui nimic lui Iacov, nici bine, nici rău.!“ 25Iacov își așezase cortul pe muntele Ghiladului când l‑a ajuns Laban, iar acesta și‑a așezat tabăra împreună cu frații săi tot acolo.
26Laban i‑a zis lui Iacov:
– Ce‑ai făcut? Ai furat de la mine26 Lit.: Mi‑ai furat inima. și mi‑ai dus fiicele ca pe niște captive luate cu sabia. 27De ce ai fugit pe ascuns, ai furat de la mine și nu m‑ai înștiințat? Te‑aș fi lăsat să pleci cu bucurie și cu cântece de tamburină și liră. 28Nu m‑ai lăsat nici măcar să‑mi sărut nepoții și fiicele?! Te‑ai purtat nechibzuit. 29Am putere să vă fac rău, dar Dumnezeul tatălui vostru mi‑a vorbit azi noapte, zicând: „Ai grijă să nu‑l ameninți cu nimic pe Iacov!“ 30Acum, tu ai plecat definitiv, pentru că ți‑era tare dor de familia tatălui tău, dar de ce mi‑ai furat dumnezeii?
31Iacov a răspuns și i‑a zis lui Laban:
– Am plecat fiindcă m‑am temut, căci îmi ziceam ca nu cumva să‑ți iei fiicele de la mine cu forța. 32Dar cel la care‑ți vei găsi dumnezeii nu va rămâne în viață. În prezența fraților noștri, cercetează dacă ceva de‑al tău este la mine și ia‑l.
Iacov nu știa că Rahela îi furase. 33Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leei și în cortul celor două roabe, dar n‑a găsit nimic. După ce a ieșit din cortul Leei, a intrat în cortul Rahelei. 34Rahela luase terafimii, îi pusese sub șaua cămilei și se așezase deasupra lor. Laban a căutat peste tot în cort, dar nu i‑a găsit. 35Rahela i‑a zis tatălui său: „Să nu se mânie stăpânul meu pe mine din cauză că nu mă pot ridica înaintea ta, pentru că mi‑a venit rânduiala femeilor.“ El a căutat, dar nu a găsit terafimii.
36Atunci Iacov s‑a mâniat și l‑a certat pe Laban.
Iacov a răspuns și i‑a zis lui Laban:
– Care este fărădelegea mea? Care este păcatul meu, de m‑ai urmărit cu atâta înverșunare? 37Când ai căutat prin toate bunurile mele, ce ai găsit din toate lucrurile casei tale? Pune‑l aici, înaintea fraților mei și înaintea fraților tăi, pentru ca ei să judece între noi doi! 38Am stat la tine timp de douăzeci de ani. Oile și caprele tale n‑au pierdut fătul, iar eu n‑am mâncat berbeci din turma ta. 39Nu ți‑am adus niciun animal sfâșiat de fiare sălbatice, ci eu însumi sufeream pierderea. Îl cereai din mâna mea, fie că era furat ziua, fie că era furat noaptea. 40Eram mistuit de căldură ziua și de frig noaptea, astfel încât îmi pierea somnul. 41Așa am petrecut douăzeci de ani în casa ta. Ți‑am slujit paisprezece ani pentru cele două fiice ale tale și șase ani pentru turmele tale, dar tu mi‑ai schimbat plata de zece ori. 42Dacă Dumnezeul tatălui meu, Dumnezeul lui Avraam și Groaza42 În sensul de Cel de Care se teme Isaac (cu referire la Dumnezeu). lui Isaac, n‑ar fi fost cu mine, cu siguranță m‑ai fi lăsat acum să plec cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferința mea și truda mâinilor mele și te‑a mustrat azi noapte.
43Laban i‑a răspuns lui Iacov, zicând:
– Fetele sunt fetele mele, copiii sunt copiii mei, turmele sunt turmele mele: tot ce vezi îmi aparține. Dar ce pot face eu astăzi pentru aceste fete ale mele sau pentru copiii lor, pe care i‑au născut? 44Acum, vino să încheiem amândoi un legământ care să fie mărturie între mine și tine.
45Astfel, Iacov a luat o piatră și a ridicat‑o ca stâlp. 46Iacov le‑a zis fraților săi: „Adunați niște pietre!“ Ei au luat niște pietre, le‑au făcut morman și au mâncat acolo lângă morman. 47Laban l‑a numit Iegar-Sahaduta47 Aramaicul Iegar-Sahaduta înseamnă Movila Mărturiei., iar Iacov l‑a numit Galed47 Ebraicul Galed înseamnă Movila Mărturiei..
48Laban a zis:
– Acest morman este astăzi martor între mine și tine.
De aceea i s‑a pus numele Galed.
49El a mai fost numit și Mițpa49 Mițpa înseamnă Turn de Veghe., pentru că Laban a zis:
– Domnul să vegheze între mine și tine când suntem departe unul de celălalt. 50Dacă te vei purta rău cu fiicele mele sau dacă îți vei mai lua și alte soții pe lângă fiicele mele, ia aminte că, deși acum nu este niciun om cu noi, Dumnezeu este martor între mine și tine.
51Laban i‑a zis lui Iacov:
– Iată acest morman și iată stâlpul pe care l‑am așezat între mine și tine! 52Acest morman și stâlpul sunt martori că nu voi trece de acest morman la tine, pentru a‑ți face rău, și că nici tu nu vei trece de acest morman și de acest stâlp la mine, pentru a‑mi face rău. 53Fie ca Dumnezeul lui Avraam și dumnezeul lui Nahor, dumnezeul tatălui lor, să judece53 Verbul a judeca este la plural, ceea ce indică faptul că Laban face o distincție între Dumnezeul lui Avraam și dumnezeul lui Nahor (vezi Ios. 24:15). Laban avea o gândire politeistă (vezi 31:19) și slujea acelorași idoli la care se închinaseră părinții săi dincolo de Eufrat. între noi.
Iacov a jurat pe Groaza tatălui său Isaac. 54Apoi Iacov a adus o jertfă pe munte și i‑a invitat pe frații lui să mănânce pâine. După ce au mâncat, au înnoptat pe munte. 55A doua zi, Laban s‑a sculat dis‑de‑dimineață, și‑a sărutat nepoții și fiicele și i‑a binecuvântat. Apoi Laban a plecat și s‑a întors acasă.
Le départ de Jacob
1Jacob apprit que les fils de Laban disaient : Jacob s’est emparé de tout ce qui appartenait à notre père et c’est avec le bien de notre père qu’il s’est acquis toute cette richesse.
2Il remarqua que l’attitude de Laban envers lui n’était plus comme avant. 3L’Eternel lui dit : Retourne au pays de tes pères, auprès de ta parenté, et je serai avec toi.
4Alors Jacob fit venir Rachel et Léa aux champs où il était avec ses troupeaux 5et il leur dit : Je vois que votre père n’a plus envers moi la même attitude qu’auparavant. Mais le Dieu de mon père a été avec moi. 6Vous savez vous-mêmes que j’ai servi votre père de toutes mes forces, 7tandis que lui m’a trompé : par dix fois, il a changé les conditions de mon salaire. Heureusement, Dieu ne lui a pas permis de me causer du tort. 8Quand votre père affirmait : « Les bêtes tachetées constitueront ton salaire », toutes les bêtes mettaient bas des petits tachetés. Et quand il affirmait : « Les mouchetés seront ton salaire », toutes les bêtes faisaient des petits mouchetés. 9Ainsi, c’est Dieu qui a pris le bétail de votre père et qui me l’a donné. 10En effet, à l’époque où les bêtes s’accouplent, j’ai vu en songe que les boucs qui couvraient les brebis étaient mouchetés, tachetés, ou marquetés. 11L’ange de Dieu m’appela dans ce rêve : « Jacob ! » Et j’ai répondu : « J’écoute. » 12« Lève les yeux, dit-il, et regarde : tous les boucs qui couvrent le troupeau sont mouchetés, tachetés, ou marquetés, car j’ai vu tout ce que te fait Laban. 13Je suis le Dieu de Béthel, où tu as répandu de l’huile sur une pierre dressée en stèle, et où tu m’as fait un vœu. Maintenant, lève-toi, quitte ce pays et retourne dans ton pays natal. »
14Rachel et Léa lui répondirent : Avons-nous encore quelque chose, ou un héritage, chez notre père ? 15Ne nous a-t-il pas traitées comme des étrangères puisqu’il nous a vendues ? Et, de plus, il a mangé notre argent31.15 Normalement, le père donnait à ses filles la dot qu’il recevait de ses gendres, alors que Laban seul a profité du travail de Jacob remplaçant la dot.. 16Tous les biens que Dieu a sauvés de notre père nous appartiennent, à nous et à nos enfants. Maintenant, donc, fais tout ce que Dieu t’a demandé.
17Alors Jacob se mit en route : il fit monter ses enfants et ses femmes sur les chameaux ; 18il emmena tout son bétail et tous les biens qu’il avait acquis, en particulier, le cheptel qu’il avait amassé pendant son séjour à Paddân-Aram, pour rentrer chez son père Isaac au pays de Canaan. 19Quant à Laban, il était parti tondre ses moutons. En partant, Rachel vola les idoles domestiques31.19 Litt. « les théraphim », petites statuettes à figures humaines. de son père. 20Ainsi Jacob partit à la dérobée sans informer Laban l’Araméen de sa fuite. 21Il s’enfuit avec tout ce qui lui appartenait, il traversa l’Euphrate, puis se dirigea vers les monts de Galaad.
Jacob rejoint par Laban
22Le troisième jour, on avertit Laban que Jacob s’était enfui. 23Il prit avec lui des hommes de sa famille, le poursuivit pendant sept jours et le rattrapa dans les monts de Galaad. 24Mais, pendant la nuit, Dieu vint parler à Laban l’Araméen dans un rêve. Il lui dit : Garde-toi de dire quoi que ce soit à Jacob, en bien ou en mal.
25Quand Laban atteignit Jacob, celui-ci avait dressé sa tente dans la montagne. Laban et ses hommes s’installèrent eux aussi dans les monts de Galaad. 26Laban interpella Jacob : Qu’est-ce qui t’a pris ? Pourquoi m’as-tu trompé ? Tu as emmené mes filles comme des captives de guerre ! 27Pourquoi t’es-tu enfui en cachette ? Tu es parti comme un voleur sans me prévenir ! Je t’aurais laissé partir dans la joie avec des chants, au son du tambourin et de la lyre. 28Tu ne m’as même pas laissé embrasser mes petits-enfants et mes filles ! Vraiment, tu as agi de façon stupide ! 29Je pourrais vous faire du mal, mais le Dieu de votre père m’a parlé la nuit dernière et m’a dit : « Garde-toi de ne rien dire à Jacob ni en bien ni en mal. » 30Maintenant, si tu es parti parce que tu languissais après la maison de ton père, pourquoi m’as-tu volé mes dieux ?
31Jacob répliqua : J’avais peur que tu m’enlèves tes filles. 32Quant à celui chez qui tu trouveras tes dieux, il ne vivra pas. Fouille en présence de nos gens ! Ce qui sera chez moi, reprends-le !
Jacob ignorait en effet que Rachel avait volé les idoles domestiques.
33Laban fouilla la tente de Jacob, celle de Léa, puis celle des deux servantes, et ne trouva rien. En sortant de la tente de Léa, il entra dans celle de Rachel. 34Or Rachel avait pris les idoles et les avait cachées dans la selle du chameau et s’était assise dessus. Laban fouilla toute la tente sans rien trouver. 35Elle dit à son père : Que mon seigneur ne se fâche pas si je ne peux pas me lever devant toi car j’ai ce qui arrive habituellement aux femmes.
Il fouilla, mais ne trouva pas les idoles. 36Alors Jacob se mit en colère et fit de violents reproches à Laban : Quelle faute ai-je commise, s’écria-t-il, qu’ai-je fait de mal pour que tu t’acharnes ainsi contre moi ? 37Tu as fouillé toutes mes affaires. As-tu rien trouvé qui t’appartienne ? Produis-le ici en présence de mes gens et des tiens, et qu’ils servent d’arbitres entre nous deux. 38Voilà vingt années que je suis chez toi ; tes brebis et tes chèvres n’ont pas avorté, et je n’ai jamais mangé les béliers de ton troupeau. 39Si une bête se faisait déchirer par une bête sauvage, je ne te la rapportais pas31.39 Si le berger rapportait au propriétaire les restes d’un mouton emporté par un fauve, il n’avait pas besoin de le restituer (voir Ex 22.12 ; Am 3.12). : c’est moi qui t’en dédommageais. Tu me réclamais ce qu’on m’avait volé de jour et ce qui m’avait été volé la nuit. 40Le jour, j’étais dévoré par la chaleur ; la nuit, par le froid, et je ne pouvais pas dormir. 41Voilà vingt ans que je suis chez toi : pendant quatorze ans, je t’ai servi pour tes deux filles, puis pendant six ans pour ton bétail ; dix fois, tu as changé mon salaire. 42Si le Dieu de mon père, le Dieu d’Abraham et celui que redoute Isaac, n’avait été de mon côté, tu m’aurais renvoyé aujourd’hui les mains vides. Mais Dieu a vu ma misère et avec quelle peine j’ai travaillé. La nuit dernière, il a prononcé son verdict.
Jacob fait alliance avec Laban
43– Ces filles sont mes filles, répondit Laban, ces fils mes fils, ces troupeaux sont miens et tout ce que tu vois est à moi. Et que puis-je faire aujourd’hui pour mes filles et pour les enfants qu’elles ont mis au monde ? 44Maintenant donc, viens, concluons une alliance, toi et moi, et laissons ici un signe qui nous serve de témoin à tous deux.
45Alors Jacob prit une pierre et l’érigea en stèle. 46Puis il dit aux siens : Ramassez des pierres !
Ils ramassèrent des pierres, les entassèrent et, tous ensemble, ils mangèrent31.46 Les alliances étaient souvent scellées par un repas (26.30 ; Ex 24.11). là sur ce tas de pierres. 47Laban le nomma Yegar-Sahadouta (Le tas de pierres du témoignage) et Jacob l’appela Galed (Le tas de pierres-témoin).
48Laban déclara : Ce tas de pierres sert aujourd’hui de témoin entre toi et moi.
C’est pourquoi on le nomma Galed. 49On l’appelle aussi Mitspa (Le lieu du guet), car Laban avait dit encore : Que l’Eternel fasse le guet entre nous deux quand nous nous serons perdus de vue l’un et l’autre. 50Si tu maltraites mes filles et si tu prends d’autres femmes en plus d’elles, ce n’est pas un homme qui nous servira d’arbitre, prends-y garde : c’est Dieu qui sera témoin entre moi et toi. 51Puis il ajouta : Vois ce tas de pierres et cette stèle que j’ai dressés entre moi et toi. 52Ce tas de pierres et cette stèle nous serviront de témoins. Je ne dois pas dépasser ce tas de pierres et cette stèle dans ta direction, et tu ne dois pas les dépasser dans ma direction avec de mauvaises intentions. 53Le Dieu d’Abraham et le dieu de Nahor31.53 Nahor était le frère d’Abraham (11.26) et le grand-père de Laban (24.24, 29). Laban était polythéiste. Jacob ne prêtera serment qu’au nom du Dieu d’Isaac (v. 42). – c’était le Dieu de leur père31.53 Les mots : le Dieu (ou les dieux) de leur père manquent dans certains manuscrits hébreux et dans la version grecque. – seront juges entre nous !
Jacob prêta serment par le Dieu que redoutait son père Isaac. 54Puis il offrit un sacrifice sur la montagne et invita sa parenté à un repas. Ils mangèrent ensemble et passèrent la nuit sur la montagne.
