Ștefan se adresează Sinedriului
1Marele preot l‑a întrebat:
– Așa stau lucrurile?
2El a răspuns:
– Frați și părinți,2 Lit.: Bărbați, frați și părinți. ascultați! Dumnezeul slavei i S‑a arătat tatălui nostru Avraam în timp ce era în Mesopotamia, înainte de a locui în Haran, 3și i‑a zis: „Ieși din țara ta și dintre rudeniile tale și vino în țara pe care ți‑o voi arăta!“3 Vezi Gen. 12:1. 4Atunci el a ieșit din țara caldeenilor4 Sau: babilonienilor. și a locuit în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l‑a mutat în țara aceasta, în care locuiți voi acum, 5dar nu i‑a dat în ea nicio moștenire, nici măcar o palmă de pământ5 Lit.: un pas al piciorului., ci i‑a promis că i‑o va da ca proprietate lui și seminței5 Vezi nota de la 3:25. lui după el, cu toate că nu avea niciun copil. 6Dumnezeu i‑a spus că sămânța lui va fi străină într‑o țară străină și că acei oameni o vor înrobi și o vor chinui timp de patru sute de ani6 Vezi Ex. 12:40. Este vorba, mai degrabă, de o cifră rotundă. Vezi, de asemenea, Gen. 15:16 și nota.. 7„Dar pe neamul căruia îi vor sluji ei ca sclavi, îl voi judeca Eu, a zis Dumnezeu, iar după aceea vor ieși de acolo și Îmi vor sluji Mie în locul acesta.“7 Vezi Gen. 15:13, 14; Ex. 3:12. 8Apoi i‑a dat legământul circumciziei. Astfel, când i s‑a născut Isaac, Avraam l‑a circumcis în ziua a opta; apoi Isaac l‑a circumcis pe Iacov, și Iacov pe cei doisprezece patriarhi.
9Patriarhii, fiind invidioși pe Iosif, l‑au vândut în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el 10și l‑a scăpat din toate necazurile lui. El i‑a dat har și înțelepciune în prezența lui Faraon, regele Egiptului, care l‑a pus conducător peste Egipt și peste toată casa lui. 11A venit o foamete în întregul Egipt și în Canaan. Necazul era mare și strămoșii11 Lit.: tații [peste tot în capitol]. noștri nu găseau de mâncare. 12Iacov a auzit că în Egipt era grâu, așa că i‑a trimis acolo pe strămoșii noștri pentru prima oară. 13Când s‑au dus a doua oară, Iosif li s‑a făcut cunoscut fraților săi, iar Faraon a aflat despre neamul lui Iosif. 14Apoi Iosif a trimis să fie chemat tatăl său Iacov, precum și întreaga familie, în număr de șaptezeci și cinci de suflete14 Vezi Gen. 46:27 și nota; Ex. 1:5 și nota.. 15Și astfel Iacov s‑a coborât în Egipt, unde atât el, cât și strămoșii noștri au murit. 16Au fost mutați în Șechem și puși în mormântul pe care Avraam îl cumpărase cu prețul unei sume în argint de la fiii lui Hamor, în Șechem. 17Cu cât se apropia vremea împlinirii promisiunii pe care Dumnezeu i‑o făcuse lui Avraam, poporul creștea și se înmulțea tot mai mult în Egipt, 18până când peste Egipt s‑a ridicat un alt rege, care nu‑l cunoscuse pe Iosif. 19Acesta ne‑a exploatat cu viclenie neamul și i‑a chinuit pe strămoșii noștri, forțându‑i să‑și abandoneze copilașii, ca să nu mai trăiască. 20În vremea aceea s‑a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit timp de trei luni în casa tatălui său, 21iar când a fost așezat la vedere, pe malul râului, l‑a luat fiica lui Faraon și l‑a crescut ca pe propriul ei fiu. 22Moise a fost educat în toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și fapte.
23Pe vremea când avea în jur de patruzeci de ani, i‑a venit în inimă dorința să‑i viziteze23 Gr.: episkeptomai, termen care face parte din aceeași familie de cuvinte din care provine și cuvântul intrat în limba română: episcop (care înseamnă a vizita, a cerceta, a priveghea, a supraveghea, a veni în ajutor). pe frații săi, pe fiii lui Israel. 24A văzut pe unul căruia i se făcea o nedreptate și i‑a luat apărarea. El l‑a răzbunat pe cel asuprit, ucigându‑l pe egiptean. 25Credea că frații săi vor înțelege că Dumnezeu le va da eliberarea prin mâna lui, însă ei n‑au înțeles. 26În ziua următoare, i‑a văzut pe doi bătându‑se și i‑a îndemnat la pace, zicând: „Oamenilor26 Lit.: Bărbaților., voi sunteți frați. De ce vă faceți rău unul altuia?“ 27Dar cel ce‑i făcea rău semenului său, l‑a împins și i‑a zis: „Cine te‑a pus pe tine conducător și judecător peste noi? 28Vrei să mă ucizi și pe mine așa cum l‑ai ucis ieri pe egiptean?“28 Vezi Ex. 2:14. 29Când a auzit aceasta, Moise a fugit și a locuit ca străin în țara Midian, unde i s‑au născut doi fii.
30După ce au trecut patruzeci de ani, i s‑a arătat un înger30, 35, 38 În textul vechi-testamentar la care face referire Ștefan (Ex. 3:2) este folosită sintagma: Îngerul Domnului. În Ex. 3–4, Cel numit Îngerul Domnului Se identifică pe Sine în discuția cu Moise ca fiind YHWH. Sintagma mai apare și în alte locuri în VT, în unele dintre acestea cu referire clară la Dumnezeu Însuși (vezi Gen. 16, unde Îngerul Domnului este numit de către Agar: „Dumnezeul Care mă vede“). în pustia muntelui Sinai, într‑o flacără de foc care ieșea dintr‑un rug. 31Când a văzut rugul, Moise a rămas uimit de priveliștea aceea și, în timp ce se apropia ca să se uite cu atenție, glasul Domnului i‑a vorbit astfel: 32„Eu sunt Dumnezeul strămoșilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul32 Vezi nota de la 3:13. lui Iacov!“32 Vezi Ex. 3:6. Moise tremura și nu îndrăznea să se uite.
33Domnul i‑a zis: „Dă‑ți jos sandalele din picioare, căci locul pe care stai este un pământ sfânt! 34Am văzut asuprirea poporului Meu care este în Egipt și i‑am auzit geamătul, așa că M‑am coborât să‑l eliberez. Acum, vino, căci te voi trimite în Egipt!“33-34 Vezi Ex. 3:5, 7-8, 10.
35Pe acest Moise – de care ei se lepădaseră, zicând: „Cine te‑a pus pe tine conducător și judecător?“ – Dumnezeu l‑a trimis drept conducător și eliberator, cu ajutorul Îngerului care i S‑a arătat în rug. 36El i‑a scos din Egipt și a făcut minuni și semne în țara Egiptului, la Marea Roșie36 În textul ebraic la care face referire versetul avem: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau, mai probabil, Marea Algelor). Denumirea de Marea Roșie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX și Vulgata. În VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar și astăzi Golful Aqaba este numit de localnici Yam Suf. Vezi 1 Regi 9:26. și în pustie, timp de patruzeci de ani.
37El este același Moise care le‑a spus fiilor lui Israel: „Dumnezeu vă va ridica dintre frații voștri un Profet asemenea mie.“37 Vezi Deut. 18:15. 38El este acela care a fost în adunarea poporului, în pustie, împreună cu îngerul care i‑a vorbit pe muntele Sinai și cu strămoșii noștri; și el este cel care a primit cuvinte38 Gr.: loghia. Termenul apare de patru ori în NT și face trimitere la rostirile din vechime primite de poporul Israel de la Dumnezeu. Vezi Rom. 3:2; Evr. 5:12; 1 Pet. 4:11. vii, ca să ni le dea nouă.
39Strămoșii noștri însă n‑au vrut să‑l asculte, ci l‑au respins și, în inimile lor, s‑au întors în Egipt. 40Ei i‑au spus lui Aaron: „Fă‑ne niște dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci nu știm ce s‑a întâmplat cu acest Moise, care ne‑a scos din țara Egiptului.“40 Vezi Ex. 32:1. 41Și în zilele acelea și‑au făcut un vițel, au adus jertfă acelui idol și s‑au bucurat de lucrările mâinilor lor. 42Atunci Dumnezeu S‑a întors de la ei și i‑a lăsat în voia lor, ca să slujească oștirii cerului, așa cum este scris în Cartea profeților:
„Mi‑ați adus voi jertfe și ofrande,
timp de patruzeci de ani în pustie, Casă a lui Israel?
43Ați purtat cortul lui Moloh
și steaua dumnezeului vostru Refan,
chipurile pe care vi le‑ați făcut ca să vă închinați lor!
De aceea vă voi duce în captivitate dincolo de Babilon!“43 Vezi Amos 5:25-27. Ștefan citează din textul LXX, dar înlocuiește Damascul (Amos 5:27) cu Babilonul, deoarece acesta din urmă a fost destinația finală a exilului poporului Israel. În contextul său, Amos a profețit despre apropiatul exil asirian, care a avut drept destinație teritorii de dincolo de Damasc (vezi 2 Regi 17:6).
44Cortul Mărturiei era cu strămoșii noștri în pustie, așa cum dăduse îndrumări Cel Ce i‑a spus lui Moise să‑l facă după modelul pe care‑l văzuse. 45Strămoșii noștri l‑au adus, la rândul lor, împreună cu Iosua, când au luat în stăpânire teritoriul neamurilor pe care le‑a izgonit Dumnezeu dinaintea strămoșilor noștri. Și a rămas acolo până în zilele lui David, 46care a găsit har înaintea lui Dumnezeu și a cerut să găsească o Locuință pentru Dumnezeul lui Iacov46 Unele mss conțin: pentru casa lui Iacov.. 47Solomon însă a fost acela care I‑a zidit o Casă.
48Dar Cel Preaînalt nu locuiește în lăcașuri făcute de mâini omenești, așa cum zice profetul:
49„Cerul este tronul Meu,
iar pământul este scăunașul49 Cu referire la scăunașul pe care un rege își odihnea picioarele, atunci când ședea pe tron (vezi 2 Cron. 9:18; Ps. 110:1). picioarelor Mele!
Ce fel de casă Mi‑ați putea zidi voi Mie? zice Domnul.
Sau unde va fi locul Meu de odihnă?
50Oare nu mâna Mea a făcut toate aceste lucruri?“50 Vezi Is. 66:1-2.
51Oameni încăpățânați, cu inimile și urechile necircumcise, voi întotdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt! Așa cum au făcut strămoșii voștri, așa faceți și voi! 52Pe care dintre profeți nu l‑au persecutat strămoșii voștri?! Ei i‑au ucis pe cei ce prevesteau venirea Celui Drept, ai Cărui trădători și ucigași ați devenit voi acum, 53voi, care ați primit Legea prin îndrumările îngerilor, dar n‑ați păzit‑o!
Ștefan este ucis cu pietre
54Când au auzit ei acestea, s‑au înfuriat în inimile lor și scrâșneau din dinți împotriva lui.
55El însă, plin de Duhul Sfânt, a privit spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu și pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu 56și a zis:
– Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului56 Titlu mesianic pe care Isus Și l‑a atribuit Sie Însuși (vezi Dan. 7:13-14); apare de peste 80 de ori în evanghelii. stând la dreapta lui Dumnezeu!
57Atunci ei au strigat cu glas tare, și‑au astupat urechile și s‑au repezit într‑un gând asupra lui. 58L‑au scos afară din cetate și l‑au lovit cu pietre. Martorii și‑au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul.
59Și‑l loveau cu pietre pe Ștefan, care se ruga și zicea: „Doamne Isuse, primește duhul meu!“ 60Apoi s‑a pus în genunchi și a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta!“ Și zicând aceasta, a adormit60 În contextul de față, această afirmație este o metaforă a morții..
1Il sommo sacerdote gli chiese: «Sono vere queste accuse?»
2Questa fu la lunga risposta di Stefano: «Fratelli e padri, ascoltate! Il nostro Dio glorioso apparve al nostro antenato Abramo in Mesopotamia, prima ancora che partisse per Carran. 3Gli disse di lasciare il suo paese natio, di salutare i suoi parenti, e di partire verso un paese che Dio stesso gli aveva destinato. 4Così Abramo lasciò la terra dei Caldei e andò ad abitare nella terra di Carran, dove rimase finché suo padre non morì. Allora Dio lo condusse qui, in Israele, 5ma non gli diede nessuna proprietà, neppure un palmo di terra.
Nonostante ciò, Dio gli promise che tutta la terra sarebbe stata sua e dei suoi discendenti benché, in quel periodo, Abramo non avesse ancora figli. 6Poi Dio gli disse anche che questi suoi discendenti avrebbero lasciato quella terra per vivere in un paese straniero, dove sarebbero rimasti schiavi per quattrocento anni. 7“Ma io punirò la nazione che li terrà schiavi”, aveva aggiunto il Signore, “Dopo di ciò, il mio popolo tornerà in questa terra, e qui mi adorerà”. 8Poi Dio fece con Abramo il patto della circoncisione, a dimostrazione della sua alleanza con il popolo di Abramo. E così, Isacco, figlio di Abramo, fu circonciso a otto giorni dalla nascita.
Isacco, poi, generò Giacobbe, e Giacobbe, a sua volta, generò i dodici patriarchi che diedero origine al popolo ebraico. 9Questi uomini, invidiosi del fratello Giuseppe, lo vendettero come schiavo, che, come tale, fu portato in Egitto. Ma Dio era con lui, 10e lo liberò da tutte le pene, non solo, gli diede una tale saggezza, che il Faraone, re dʼEgitto, lo elesse governatore dʼEgitto e lo incaricò di tutti gli affari del palazzo. 11Ma in Egitto e a Carran ci fu una grande carestia e i nostri antenati cominciarono a patire fame e miseria. Quando il cibo finì, 12Giacobbe, avendo saputo che in Egitto cʼera ancora grano, mandò i suoi figli a comprarne. 13La seconda volta che vi andarono, Giuseppe si fece riconoscere dai fratelli, che furono presentati al Faraone. 14Allora Giuseppe fece venire in Egitto suo padre Giacobbe e tutta la parentela. Settantacinque persone in tutto. 15Così Giacobbe e i suoi figli andarono in Egitto, e fu qui che morirono tutti. 16I loro corpi furono trasportati a Sichem e sepolti nella tomba che Abramo aveva comprato dai figli di Emmor, padre di Sichem.
17-18Mentre sʼavvicinava il momento in cui Dio avrebbe mantenuto la promessa che aveva fatto ad Abramo, e cioè di liberare i suoi discendenti dalla schiavitù, il popolo giudeo cresceva e si moltiplicava in Egitto in modo incredibile. In quel periodo, però, fu incoronato un altro re, che non sapeva niente di Giuseppe. 19Questo re perseguitò la nostra gente, agendo con astuzia; obbligò i genitori ad abbandonare i propri figli perché morissero.
20In quel periodo nacque Mosè, un bambino divinamente bello. Per tre mesi i genitori lo tennero nascosto in casa. 21Quando, alla fine, non riuscirono più a nasconderlo e dovettero abbandonarlo, la figlia del Faraone lo trovò e lo adottò come figlio. 22Mosè fu educato alla cultura egiziana e divenne un uomo importante, sia a fatti che a parole.
23Un giorno, doveva avere circa quarantʼanni, gli venne in mente di andare a trovare i suoi fratelli, il popolo dʼIsraele. 24Durante questa visita, vide un Egiziano maltrattare un Israelita, e per vendicarlo Mosè uccise lʼEgiziano. 25Egli pensava che i suoi fratelli avrebbero capito che Dio lo aveva mandato per salvarli, invece non fu così.
26Il giorno dopo andò di nuovo da loro e vide due Israeliti litigare. Mosè tentò di fare da paciere: “Siete fratelli, perché litigate così? Non va bene!” disse loro.
27Ma quello che aveva torto rispose a Mosè di badare ai fatti propri. “Chi ti ha eletto nostro capo e giudice?” lo investì 28“Vuoi forse uccidermi come hai ucciso quellʼEgiziano, ieri?”
29A queste parole, Mosè fuggì dal paese e andò a vivere nella terra di Madian; là nacquero i suoi due figli.
30Quarantʼanni dopo, mentre si trovava nel deserto vicino al Monte Sinai, gli apparve un angelo tra le fiamme di un cespuglio che bruciava. 31Quando Mosè vide quel cespuglio, sʼincuriosì e sʼavvicinò per vedere. Fu allora che si fece udire la voce del Signore, che diceva: 32“Io sono il Dio dei tuoi antenati, di Abramo, Isacco e Giacobbe”. Mosè tutto tremante, non osava alzare lo sguardo.
33Allora il Signore gli disse: “Togliti i sandali, perché il terreno che stai calpestando è sacro.
34Ho visto quanto soffre il mio popolo in Egitto, ho udito i suoi gemiti e sono sceso per liberarlo. Dunque, vieni, ti manderò in Egitto”. 35Così Dio rimandò in Egitto Mosè, lo stesso Mosè che gli Israeliti avevano rinnegato, dicendo: “Chi ti ha eletto nostro capo e giudice?” Lo mandò agli Israeliti come loro capo e liberatore, sotto la scorta dellʼangelo, che gli era apparso nel cespuglio in fiamme. 36Facendo miracoli straordinari, Mosè li portò fuori dallʼEgitto, prima attraverso il Mar Rosso, e poi nel deserto per quarantʼanni.
37Mosè stesso disse agli Israeliti: “Dio farà sorgere fra di voi un Profeta come me”. 38Infatti, nel deserto, Mosè fece da intermediario tra il popolo dʼIsraele e lʼangelo che gli aveva dato sul Monte Sinai la legge di Dio, le parole capaci di dare la vita.
39Eppure, i nostri antenati non vollero ascoltarlo, anzi lo respinsero e, rimpiangendo in cuor loro lʼEgitto, 40dissero ad Aronne: “Facci degli idoli che ci possano guidare, perché non sappiamo che fine ha fatto questo Mosè, che ci ha portato fuori dallʼEgitto!” 41E così fecero un idolo a forma di vitello, davanti al quale offrirono dei sacrifici, contenti e soddisfatti di quella cosa, che avevano fatto con le loro mani.
42Allora Dio voltò loro le spalle, li abbandonò a se stessi, e così adorarono il sole, la luna e le stelle, come se fossero loro dèi! Nel libro delle profezie di Amos, il Signore Dio chiede: “Israele, erano per me i sacrifici, che facevi durante quei quarantʼanni passati nel deserto? 43No di certo! Quelli che ti stavano a cuore erano i tuoi dèi pagani: Mòloc e la stella del vostro dio Romfàn, e tutti gli altri idoli, che avevate fabbricato. Perciò io vi farò deportare come schiavi molto lontano, oltre Babilonia”.
44I nostri antenati portarono con loro attraverso il deserto il tabernacolo della testimonianza. Questo tabernacolo era stato costruito secondo il modello che il Signore aveva indicato a Mosè. 45Dopo anni, quando Giosuè guidò glʼIsraeliti contro le nazioni pagane, il tabernacolo fu portato nel loro nuovo territorio, Israele, dove rimase fino al tempo del re Davide.
46Dio mandò a Davide grandi benedizioni, ed egli gli chiese il privilegio di costruire un tempio stabile per il Dio di Giacobbe. 47Ma fu il re Salomone quello che lo costruì.
48-49Tuttavia, Dio non vive nei templi costruiti dalla mano dellʼuomo. “Il cielo è il mio trono” dice il Signore tramite i profeti, “e la terra è lo sgabello dei miei piedi. Che cosa potrete mai costruirmi voi? 50Non sono forse stato io a fare tutte queste cose?”
51Testardi! Siete aridi di cuore e duri dʼorecchio! Dovete sempre opporre resistenza allo Spirito Santo? Come hanno fatto i vostri antenati, così fate anche voi! 52Nominatemi un profeta che i vostri avi non abbiano perseguitato! Hanno perfino ucciso quelli che avevano predetto lʼarrivo di Gesù, il Giusto, il Messia, che voi avete tradito e assassinato! 53Voi, che avete deliberatamente infranto le leggi di Dio, anche se le avevate ricevute dalle mani degli angeli!»
Morte di Stefano
54Alle accuse di Stefano, i capi giudei erano fuori di sé e digrignavano i denti dalla rabbia. 55Ma Stefano, pieno di Spirito Santo, fissati gli occhi al cielo, vide Dio glorioso e Gesù, che stava alla sua destra. 56Allora disse loro: «Ecco io vedo aprirsi i cieli e Gesù, il Messia, che sta in piedi alla destra di Dio!»
57Allora quelli, turandosi le orecchie con le mani, cominciarono a gridare, poi, tutti insieme gli si scagliarono addosso e 58lo trascinarono fuori città, per ucciderlo a sassate. I testimoni, suoi esecutori, si tolsero i mantelli e li gettarono ai piedi di un giovane di nome Saulo, perché li custodisse.
59Mentre lo lapidavano, Stefano pregava: «Signore Gesù, ricevi il mio spirito». 60Poi cadde in ginocchio, gridando: «Signore, non addebitare loro questo peccato!» E morì.
