Prin Macedonia și Grecia
1Când s‑a sfârșit tulburarea, Pavel i‑a chemat pe ucenici și, după ce i‑a încurajat, și‑a luat rămas bun și a plecat în Macedonia. 2A călătorit prin părțile acelea și i‑a încurajat pe credincioși prin multe cuvinte. Apoi a venit în Grecia, 3unde a stat timp de trei luni. Tocmai când urma să plece pe mare în Siria, iudeii au pus la cale un complot împotriva lui; atunci el a luat decizia să se întoarcă prin Macedonia. 4Îl însoțeau Sopater, fiul lui Pirus din Beroia –, Aristarhus și Secundus din Tesalonic, Gaius din Derbe, precum și Timotei, Tyhikos și Trofimos din Asia4 Vezi nota de la 2:9.. 5Aceștia au luat‑o înainte și ne‑au5 Vezi nota de la 16:10. așteptat în Troa. 6Iar noi, după zilele Sărbătorii Azimelor, am plecat pe mare din Filipi și, în cinci zile, am ajuns la ei în Troa, unde am rămas timp de șapte zile.
Învierea lui Eutih
7În prima zi a săptămânii, când ne adunaserăm să frângem pâinea7 Posibilă referire la Cina Domnului (vezi Lc. 22:19; F.A. 2:42)., Pavel, care urma să plece a doua zi, stătea de vorbă cu ucenicii și astfel și‑a prelungit vorbirea până la miezul nopții. 8În camera de sus, unde eram adunați, erau multe candele. 9Pe un tânăr numit Eutih, care stătea la fereastră, l‑a apucat un somn adânc în timpul vorbirii îndelungate a lui Pavel. Doborât de somn, a căzut de la etajul al treilea și a fost ridicat mort. 10Pavel a coborât, s‑a aplecat asupra lui și l‑a luat în brațe10 Vezi 1 Regi 17:21., zicând: „Nu vă tulburați, căci sufletul lui este în el!“ 11Apoi a urcat scările, a frânt pâinea, a mâncat și a mai discutat cu ei destul de mult timp, până în zori, după care a plecat. 12Tânărul a fost adus viu, și ei au fost nespus de încurajați.
Pavel își ia rămas bun de la bătrânii din Efes
13Noi ne‑am dus înainte la corabie și am pornit pe mare spre Assos, de unde urma să‑l luăm pe Pavel. Căci așa dăduse îndrumări, el urmând să călătorească pe uscat. 14Când s‑a întâlnit cu noi în Assos, l‑am luat și ne‑am dus în Mitilene. 15De acolo am plecat pe mare mai departe, iar a doua zi am ajuns vizavi de Chios. O zi mai târziu am sosit în Samos, apoi ne‑am oprit în Troghilion, iar în ziua următoare am ajuns în Milet. 16Căci Pavel hotărâse să treacă pe lângă Efes, ca să nu mai piardă timpul în Asia16 Vezi nota de la 2:9 [peste tot în capitol]., pentru că se grăbea să fie în Ierusalim de Ziua Cincizecimii, dacă‑i va fi posibil.
17Din Milet el a trimis la Efes și i‑a chemat pe bătrânii17 Sau: prezbiterii. bisericii.
18Când aceștia au venit la el, le‑a spus următoarele: „Știți că, încă din prima zi în care am pus piciorul în Asia, am fost cu voi tot timpul, 19slujindu‑I Domnului cu toată smerenia și cu lacrimi în mijlocul încercărilor care au venit asupra mea din cauza comploturilor iudeilor. 20N‑am oprit nimic din ceea ce vă era de folos, istorisindu‑vă și învățându‑vă în public și prin case, 21și mărturisind atât iudeilor, cât și grecilor despre pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul nostru Isus. 22Și acum, iată că, împins22 Lit.: legat. de Duhul, mă duc în Ierusalim, fără să știu ce mi se va întâmpla acolo. 23Doar Duhul Sfânt mă avertizează23 Sau: mă înștiințează; îmi mărturisește. în fiecare cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri. 24Însă îmi privesc viața ca nefiind prețioasă pentru mine, ca să‑mi pot sfârși alergarea și slujba pe care am primit‑o de la Domnul Isus, și anume să depun mărturie despre Evanghelia harului lui Dumnezeu. 25Și acum, iată, știu că nu‑mi veți mai vedea fața, voi toți aceia printre care am umblat proclamând Împărăția. 26De aceea, vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor. 27Căci nu m‑am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu. 28Fiți atenți deci la voi înșivă și la toată turma peste care Duhul Sfânt v‑a pus episcopi28 Funcția aceasta este asimilabilă prezbiterilor și pastorilor. Sau supraveghetori. ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu28 Unele mss conțin: Biserica Domnului., pe care El a câștigat‑o prin propriul Său sânge!28 Lit.: prin sângele Lui propriu sau prin sângele propriului Său. Construcția genitivală poate fi tradusă în ambele sensuri: prin Însuși sângele Său sau prin sângele propriului Său (Fiu). 29Știu că după plecarea mea vor veni între voi lupi feroce, care nu vor cruța turma. 30Chiar și dintre voi se vor ridica bărbați care vor spune lucruri pervertite, ca să‑i tragă pe ucenici după ei. 31De aceea, vegheați, aducându‑vă aminte că timp de trei ani, zi și noapte, n‑am încetat să sfătuiesc pe fiecare dintre voi cu lacrimi! 32Iar acum vă încredințez lui Dumnezeu și Cuvântului harului Său, Cuvânt care are putere să vă zidească și să vă dea moștenirea alături de toți cei sfințiți! 33N‑am tânjit nici după argintul, nici după aurul și nici după haina nimănui. 34Voi înșivă știți că mâinile acestea au slujit pentru nevoile mele și ale celor ce erau împreună cu mine. 35În toate v‑am arătat că, ostenindu‑ne astfel, trebuie să‑i ajutăm pe cei neputincioși și să ne aducem aminte de cuvintele Domnului Isus. Căci El Însuși a zis: «Este mai ferice să dai decât să primești!»“
36După ce a spus acestea, s‑a pus în genunchi împreună cu ei toți și s‑a rugat. 37Toți au început să plângă în hohote, au căzut la gâtul lui Pavel și l‑au sărutat mult. 38Căci erau îndurerați mai ales din cauza cuvintelor pe care le spusese el, și anume că nu‑i vor mai vedea fața. Apoi l‑au însoțit până la corabie.
1Tornata la calma, Paolo andò a chiamare i discepoli, li incoraggiò a continuare, poi li salutò e partì per la Grecia. 2Strada facendo, Paolo predicava ai credenti delle città per le quali passava, incoraggiandoli nella fede.
3Finalmente arrivò in Grecia dove rimase per tre mesi. Stava preparandosi per salpare per la Siria, quando venne a sapere che i Giudei stavano congiurando per ucciderlo, perciò decise di continuare il viaggio, attraversando di nuovo la Macedonia.
4Lo accompagnavano diversi uomini: Sòpatro figlio di Pirro, oriundo di Berèa; Aristarco e Secondo di Tessalonica; Gaio di Derbe, Timòteo, e poi Tichico e Tròfimo, nativi della provincia dʼAsia. 5Questi ultimi ci precedettero e ci aspettarono a Troade. 6Dopo le feste di Pasqua, cʼimbarcammo a Filippi, e dopo cinque giorni, arrivammo a Troade, dove ci fermammo una settimana.
Morte di un ragazzo
7Un sabato, ci riunimmo per spezzare il pane; e Paolo, siccome il giorno dopo doveva partire, si dilungò a parlare fino a mezzanotte. 8La sala della riunione, al piano superiore della casa, era molto illuminata. 9Mentre Paolo continuava a parlare, un ragazzo di nome Eutico, che sedeva sul davanzale della finestra, pian piano fu preso dalla sonnolenza. Vinto dal sonno, cadde giù dal terzo piano e morì sul colpo. 10-12Paolo scese di corsa, si gettò sopra di lui e lo prese fra le braccia. «Non fate tanto baccano!» disse. «È vivo!» E lo era per davvero! Poi risalì di sopra, spezzò il pane, mangiò e, dopo aver ancora parlato a lungo fino allʼalba, partì. Il ragazzo, intanto, era stato riportato di sopra vivo e vegeto. Immaginate che gioia e sollievo fu per tutti!
13Noi eravamo partiti per primi via mare verso la città di Asso, con lʼintenzione di prendere a bordo Paolo. Era stato lui a decidere così, perché voleva fare il viaggio a piedi. 14Quando ci ebbe raggiunti ad Asso, cʼimbarcammo tutti insieme per Mitilene. 15Il giorno dopo, partimmo da Mitilene e avvistammo Chio, il seguente toccammo Samo, il quarto giorno arrivammo a Milèto.
Partenza da Efeso
16Questa volta Paolo aveva deciso di non fermarsi ad Efeso, perché gli premeva di trovarsi a Gerusalemme, se era possibile, per il giorno della Pentecoste. 17Quando sbarcammo a Milèto, Paolo mandò a chiamare gli anziani della chiesa di Efeso.
18Quando arrivarono, Paolo disse loro: «Voi ben sapete che dal giorno in cui ho messo piede nella provincia dʼAsia fino ad ora, 19ho lavorato per il Signore con umiltà. Ho sofferto e ho perfino pianto, ed ho dovuto affrontare gravi pericoli e le congiure dei Giudei, che mi volevano morto. 20Comunque, non sono mai venuto meno nel dirvi tutto ciò che poteva essere utile, sia in pubblico che in privato. 21Sia ai Giudei che ai Greci ho sempre raccomandato di pentirsi davanti a Dio e di credere nel nostro Signore Gesù Cristo.
22Ora, lo Spirito Santo mi spinge a partire per Gerusalemme, senza sapere che ne sarà di me, 23salvo ciò che lo Spirito Santo mi rivela di città in città. Egli stesso mi avverte che mʼaspettano la prigione e molte tribolazioni. 24Ma non mʼimporta, la mia vita non vale niente, se non me ne servo per completare il lavoro che mi ha assegnato il Signore Gesù, che è quello di parlare agli altri del Vangelo, della grazia e dellʼamore di Dio.
25Ed ora, so che nessuno di voi, fra i quali sono passato a predicare il Regno di Dio, mi vedrà mai più. 26Perciò, oggi vi prendo per testimoni che se qualcuno di voi non accetta Cristo, io non ne ho colpa, 27perché non ho mai mancato dʼannunciarvi tutto ciò che Dio aveva da dirvi.
28Badate a voi stessi e abbiate cura di tutti i credenti, la Chiesa del Signore che egli ha comprato col proprio sangue e di cui lo Spirito Santo vi ritiene vescovi responsabili. 29So bene che, dopo la mia partenza, si faranno strada fra voi dei falsi maestri, veri e propri lupi rapaci che non risparmieranno il gregge. 30E perfino in mezzo a voi ci saranno quelli che distorceranno la verità, per tirarsi appresso dei discepoli. 31State attenti! Ricordatevi che per tre anni, notte e giorno, non ho mai smesso di esortare con le lacrime agli occhi ciascuno di voi!
32Ed ora vi raccomando a Dio, alla sua cura e alla parola della sua grazia. Vi raccomando a lui, che può formare la vostra fede e darvi lʼeredità da dividere con tutti quelli che sono stati messi da parte per lui.
33Né argento, né oro, né bei vestiti mi hanno mai fatto gola. 34Voi stessi sapete che queste mie mani hanno lavorato per provvedere alle necessità mie e perfino di quelli che erano con me. 35Vi sono stato continuamente dʼesempio, aiutando i bisognosi, perché ricordavo le parole del Signore Gesù: “Cʼè più felicità nel dare che nel ricevere”».
36Quandʼebbe finito di parlare, Paolo sʼinginocchiò e pregò con loro. 37Tutti piangevano. Poi gli si gettarono al collo, baciandolo con grande affetto. 38Erano disperati, soprattutto perché aveva detto che non lo avrebbero rivisto mai più. Poi lo accompagnarono fino alla nave.
