Timotei îi însoțește pe Pavel și Silas
1Pavel a venit în Derbe și apoi în Listra. Și iată că acolo era un ucenic pe nume Timotei, fiul unei iudeice credincioase, dar al cărui tată era grec. 2El avea o bună mărturie printre frații din Listra și Iconia. 3Pavel a vrut să‑l ia cu el în călătorie, așa că, după ce l‑a luat, l‑a circumcis3 Pavel nu acționează împotriva convingerilor sale și nici împotriva deciziilor menționate în cap. 15. Din cauză că mama lui Timotei era evreică, acesta ar fi putut fi considerat un evreu apostat dacă era necircumcis. Dacă rămânea necircumcis ar fi generat discuții inutile și ostilitate din partea evreilor în orice loc ar fi ajuns. Decizia lui Pavel de a‑l circumcide nu are nimic de‑a face cu mântuirea, ci are scopul de a evita conflictele care ar fi putut deveni un obstacol în răspândirea Evangheliei., din cauza iudeilor care erau în acele locuri. Căci toți știau că tatăl lui era grec. 4În timp ce treceau prin cetăți, îi îndemnau pe frați să păzească hotărârile care fuseseră luate de apostolii și bătrânii4 Sau: prezbiterii. din Ierusalim. 5Bisericile se întăreau în credință și creșteau la număr în fiecare zi.
Viziunea lui Pavel cu bărbatul macedonean
6Fiindcă au fost opriți de Duhul Sfânt să predice Cuvântul în Asia6 Vezi nota de la 2:9., au trecut prin ținutul Frigiei și al Galatiei. 7Când au ajuns lângă Misia, au încercat să se ducă în Bitinia, dar Duhul lui Isus nu le‑a dat voie. 8Au trecut deci prin Misia și s‑au dus în Troa. 9În timpul nopții, Pavel a avut9 Lit.: a văzut. o viziune: un bărbat macedonean stătea în picioare și‑l ruga: „Treci în Macedonia și ajută‑ne!“ 10După ce Pavel a avut10 Lit.: a văzut. viziunea, am10 Prima din cele patru secțiuni în care se folosește persoana I plural, fapt ce îl indică pe Luca drept martor ocular (16:10-17; 20:5-15; 21:1-18; 27:1–28:16). căutat imediat să ne ducem în Macedonia10 Provincia romană a Macedoniei, în Grecia., înțelegând că Dumnezeu ne‑a chemat să le vestim Evanghelia.
În Filipi
11Am pornit pe mare din Troa și ne‑am îndreptat direct spre Samotracia. În ziua următoare am plecat spre Neapolis, 12iar de acolo spre Filipi, care este cea dintâi cetate din acea regiune a Macedoniei12 Macedonia era împărțită în patru regiuni administrative, Amfipolis fiind capitala regiunii în care era situată cetatea Filipi. Expresia cea dintâi cetate poate avea mai multe sensuri: „una dintre cele mai importante cetăți“; „prima cetate din acea regiune în care au ajuns“; „cea dintâi cetate în ce privește trecutul istoric“. și totodată o colonie12 Un amănunt foarte important; o colonie deținea dreptul italic, care îi conferea egalitate în privilegii cu Roma: scutire de impozite, independență administrativă, cetățenia romană pentru locuitorii ei. Populația era compusă din: coloniști romani (care nu erau toți de origine latină), populația veche traco-ilirică și greacă și cei ce formau populația flotantă (între care se aflau și iudeii).. În cetatea aceasta am rămas câteva zile. 13În ziua de Sabat am ieșit dincolo de poarta cetății, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune13 Erau prea puțini iudei în Filipi pentru a forma o sinagogă. Vezi nota de la 6:9.. Ne‑am așezat și le‑am vorbit femeilor care se adunaseră acolo. 14O anumită femeie pe nume Lidia – vânzătoare de purpură din cetatea Tiatira și devotată lui Dumnezeu – asculta și ea. Domnul i‑a deschis inima ca să ia aminte la cele spuse de Pavel. 15După ce ea și familia ei au fost botezați, Lidia ne‑a rugat, zicând: „Dacă ați găsit că sunt credincioasă Domnului, veniți și rămâneți în casa mea!“ Și ne‑a înduplecat.
Pavel și Silas în închisoare
16Într‑o zi, în timp ce ne duceam spre locul de rugăciune, ne‑a întâlnit o sclavă care avea în ea un duh de divinație16 Cercetarea, prin tot felul de semne, a lucrurilor ascunse și a viitorului. Gr.: un duh al lui Pithon, Pithon fiind un șarpe mitic, venerat la Delfi, unde se afla celebrul oracol. și care, prin ghicire, aducea mult câștig stăpânilor ei. 17Ea mergea după Pavel și după noi și striga: „Acești oameni sunt robi ai Dumnezeului cel Preaînalt și ei vă vestesc calea mântuirii!“ 18Așa a făcut ea timp de mai multe zile. Atunci Pavel, supărat, s‑a întors și i‑a zis duhului: „Îți poruncesc în Numele lui Isus Cristos să ieși din ea!“ Și a ieșit chiar în ceasul acela. 19Când stăpânii ei au văzut că speranța lor de câștig s‑a dus, i‑au apucat pe Pavel și pe Silas și i‑au târât în piața publică, înaintea conducătorilor. 20I‑au adus înaintea magistraților20 Gr.: strategos. Lat.: praetor. Probabil termenul nu face referire la funcția propriu-zisă, care era o magistratură importantă, ci este folosit din politețe – așa cum se întâmpla, de altfel, în unele colonii romane, cum este Filipi. și au zis: „Oamenii aceștia ne tulbură cetatea! Sunt iudei 21și vestesc niște obiceiuri pe care nouă, romanilor, nu ne este permis nici să le primim, nici să le practicăm!“ 22Mulțimea s‑a ridicat și ea împotriva lor, iar magistrații le‑au sfâșiat hainele și au poruncit să fie bătuți cu nuiele. 23După ce le‑au dat multe lovituri, i‑au aruncat în închisoare, poruncind temnicerului să‑i păzească bine. 24Primind un astfel de ordin, temnicerul i‑a aruncat în temnița dinăuntru și le‑a legat picioarele în butuci.
25Pe la miezul nopții, Pavel și Silas se rugau și‑I cântau imnuri lui Dumnezeu, iar ceilalți deținuți îi ascultau. 26Deodată a avut loc un cutremur atât de mare, încât s‑au clătinat temeliile închisorii. Toate ușile s‑au deschis dintr-odată și fiecăruia i s‑au dezlegat lanțurile. 27Temnicerul s‑a trezit și, când a văzut că ușile închisorii erau deschise, și‑a scos sabia ca să se omoare, crezând că deținuții au fugit.
28Pavel însă a strigat cu glas tare:
– Să nu‑ți faci niciun rău, căci suntem toți aici!
29Atunci temnicerul a cerut făclii, s‑a repezit înăuntru și a căzut tremurând înaintea lui Pavel și a lui Silas.
30Apoi, conducându‑i afară, a zis:
– Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?
31Ei i‑au răspuns:
– Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit, tu și familia ta!31 Versetul nu promovează și nici nu promite mântuirea celor necredincioși dintr‑o familie cu un singur membru credincios. Credința celui credincios nu se aplică celorlalți membri ai familiei lui. Vezi v. 32, unde Cuvântul a fost predicat întregii familii, fiecăruia oferindu‑i‑se posibilitatea să creadă și să fie mântuit.
32Și i‑au predicat Cuvântul Domnului atât lui, cât și tuturor celor din casa lui. 33Chiar în ceasul acela din noapte, temnicerul i‑a luat și le‑a spălat rănile. Apoi au fost botezați imediat, el și toți ai lui. 34După aceea i‑a dus acasă la el și le‑a pus masa. Și s‑a bucurat nespus cu toți cei din casa lui pentru că a crezut în Dumnezeu.
35Când s‑a făcut ziuă, magistrații i‑au trimis pe ofițeri să‑i spună temnicerului: „Eliberează‑i pe oamenii aceia!“
36Temnicerul i‑a transmis lui Pavel următoarele cuvinte:
– Magistrații au trimis ordin să fiți eliberați! Acum deci ieșiți și duceți‑vă în pace!
37Însă Pavel le‑a zis ofițerilor:
– Ne‑au bătut în public, fără să fim judecați, pe noi care suntem cetățeni romani37 Era împotriva legii romane ca un cetățean roman să fie bătut în public sau să fie condamnat fără a fi judecat., ne‑au aruncat în închisoare, iar acum vor să ne alunge pe ascuns?! În niciun caz! Să vină ei înșiși să ne ducă afară!
38Ofițerii au transmis aceste cuvinte magistraților. Aceștia s‑au temut când au auzit că ei erau cetățeni romani 39și au venit să‑i liniștească. I‑au condus afară și i‑au rugat să plece din cetate. 40Au ieșit din închisoare și s‑au dus la Lidia, iar după ce i‑au văzut și i‑au încurajat pe frați, au plecat.
L’appel du Macédonien
1Paul se rendit ensuite à Derbé, puis à Lystres. Il y trouva un disciple nommé Timothée ; sa mère était une croyante d’origine juive et son père était Grec. 2Les frères de Lystres et d’Iconium disaient beaucoup de bien de lui. 3Paul désira le prendre avec lui. Il l’emmena donc et le fit circoncire par égard pour les Juifs qui habitaient dans ces régions et qui savaient tous que son père était Grec. 4Dans toutes les villes où ils passaient, ils communiquaient aux frères les décisions prises par les apôtres et les responsables de l’Eglise à Jérusalem, en leur demandant de s’y conformer. 5Et les Eglises s’affermissaient dans la foi et voyaient augmenter chaque jour le nombre de leurs membres.
6Ils traversèrent la Galatie phrygienne parce que le Saint-Esprit les avait empêchés d’annoncer la Parole dans la province d’Asie16.6 La Galatie phrygienne était une région au sud de l’Asie Mineure. L’Asie: province romaine à l’ouest de l’Asie Mineure, ayant pour capitale Ephèse.. 7Parvenus près de la Mysie16.7 La Mysie: région située près du détroit du Bosphore., ils se proposaient d’aller en Bithynie ; mais, là encore, l’Esprit de Jésus s’opposa à leur projet. 8Ils traversèrent donc la Mysie et descendirent au port de Troas. 9Là, Paul eut une vision au cours de la nuit : un Macédonien se tenait devant lui et le suppliait : Viens en Macédoine et secours-nous !
10A la suite de cette vision de Paul, nous16.10 Le passage à la première personne du pluriel (le nous) suggère qu’à partir de là, Luc s’est joint à l’équipe de Paul et rapporte ses souvenirs personnels jusqu’au chapitre 17. Après avoir parlé à la troisième personne dans les chapitres 17-19, il reprend le récit à la première personne en 20.5. avons aussitôt cherché à nous rendre en Macédoine, car nous avions la certitude que Dieu lui-même nous appelait à y annoncer l’Evangile.
11Nous nous sommes embarqués à Troas et nous avons mis directement le cap sur l’île de Samothrace. Le lendemain, nous avons atteint Néapolis16.11 Néapolis: port du nord de la mer Egée, proche de la ville de Philippes.. 12De là, nous sommes allés jusqu’à la colonie romaine de Philippes, ville du premier district de Macédoine16.12 Certains manuscrits ont : ville principale du district de Macédoine.. Nous avons passé plusieurs jours dans cette ville.
A Philippes
13Le jour du sabbat, nous nous sommes rendus hors de l’enceinte de la cité, au bord d’une rivière où nous supposions que les Juifs se réunissaient d’habitude pour la prière. Quelques femmes étaient rassemblées là. Nous nous sommes assis avec elles et nous leur avons parlé.
14Il y avait parmi elles une marchande d’étoffes de pourpre, nommée Lydie, originaire de la ville de Thyatire, une non-Juive qui adorait Dieu. Elle écoutait, et le Seigneur ouvrit son cœur, de sorte qu’elle fut attentive à ce que disait Paul. 15Elle fut baptisée avec sa famille et ceux qui en dépendaient, puis elle nous invita en disant : Puisque vous avez jugé que j’ai foi16.15 Autre traduction : je suis fidèle. au Seigneur, venez loger chez moi.
Et, avec insistance, elle nous pressa d’accepter.
16Un jour que nous nous rendions au lieu de prière, une esclave vint à notre rencontre. Elle avait en elle un esprit de divination, et ses prédictions procuraient de grands revenus à ses maîtres. 17Elle se mit à nous suivre, Paul et nous, en criant à tue-tête : Ces hommes-là sont des serviteurs du Dieu très-haut : ils viennent vous annoncer comment être sauvés !
18Elle fit cela plusieurs jours de suite.
A la fin, Paul, excédé, se retourna et dit à l’esprit : Je t’ordonne, au nom de Jésus-Christ, de sortir de cette femme !
A l’instant même, il la quitta.
19Lorsque les maîtres de l’esclave s’aperçurent que leurs espoirs de gains s’étaient évanouis, ils se saisirent de Paul et de Silas et les traînèrent sur la grand-place de la ville devant les autorités. 20Ils les présentèrent aux magistrats romains et portèrent plainte contre eux en ces termes : Ces gens-là sont des Juifs qui jettent le trouble dans notre ville. 21Ils cherchent à introduire ici des coutumes que nous, qui sommes Romains, n’avons le droit ni d’accepter, ni de pratiquer !
22La foule se souleva contre eux. Alors, les magistrats leur firent arracher les vêtements et ordonnèrent qu’on les batte à coups de bâton.
23On les roua de coups et on les jeta en prison. Le gardien reçut l’ordre de les surveiller de près. 24Pour se conformer à la consigne, il les enferma dans le cachot le plus reculé et leur attacha les pieds dans des blocs de bois.
25Vers le milieu de la nuit, Paul et Silas priaient et chantaient les louanges de Dieu. Les autres prisonniers les écoutaient.
26Tout à coup, un violent tremblement de terre secoua la prison jusque dans ses fondations. Toutes les portes s’ouvrirent à l’instant même et les chaînes de tous les prisonniers se détachèrent. 27Le gardien se réveilla en sursaut et vit les portes de la prison grand ouvertes : alors il tira son épée et allait se tuer, car il croyait que ses prisonniers s’étaient enfuis16.27 Les geôliers qui laissaient échapper un prisonnier étaient condamnés à la peine qu’aurait dû subir le fugitif..
28Mais Paul lui cria de toutes ses forces : Arrête ! Ne te fais pas de mal, nous sommes tous là.
29Le gardien demanda des torches, se précipita dans le cachot et, tremblant de peur, se jeta aux pieds de Paul et de Silas. 30Puis il les fit sortir et leur demanda :
Messieurs, que dois-je faire pour être sauvé16.30 Autre traduction : pour sortir indemne de cette situation. ?
31– Crois au Seigneur Jésus, lui répondirent-ils, et tu seras sauvé ; il en est de même pour toi et pour les tiens.
32Et ils lui annoncèrent la Parole de Dieu, à lui et à tous ceux qui vivaient dans sa maison.
33A l’heure même, en pleine nuit, le gardien les prit avec lui et lava leurs blessures. Il fut baptisé aussitôt après, lui et tous les siens. 34Puis il fit monter Paul et Silas dans sa maison, leur offrit un repas, et se réjouit, avec toute sa famille, d’avoir cru en Dieu.
35Quand il fit jour, les magistrats envoyèrent les huissiers à la prison pour faire dire au gardien : Relâche ces hommes !
36Celui-ci courut annoncer la nouvelle à Paul : Les magistrats m’ont donné ordre de vous remettre en liberté. Vous pouvez donc sortir maintenant et aller en paix.
37Mais Paul dit aux huissiers : Comment ! Ils nous ont fait fouetter en public, sans jugement régulier, alors que nous sommes citoyens romains16.37 Il était interdit par la loi de faire battre des citoyens romains à coups de bâton ou de fouet. Or, Paul était citoyen romain (voir 22.25-29 ; 23.27), Silas peut-être aussi., puis ils nous ont jetés en prison. Et maintenant, ils voudraient se débarrasser de nous en cachette. Il n’en est pas question ! Qu’ils viennent eux-mêmes nous remettre en liberté.
38Les huissiers rapportèrent ces paroles aux magistrats. Ceux-ci, en apprenant qu’ils avaient affaire à des citoyens romains, furent pris de peur. 39Ils vinrent en personne leur présenter des excuses, leur rendirent la liberté et leur demandèrent de bien vouloir quitter la ville.
40A leur sortie de prison, Paul et Silas se rendirent chez Lydie, où ils retrouvèrent tous les frères, ils les encouragèrent, puis ils reprirent la route.
