Criza spirituală a iudeilor repatriați și rugăciunea lui Ezra
1După ce s‑au încheiat toate acestea, căpeteniile s‑au apropiat de mine, zicând: „Poporul lui Israel, inclusiv preoții și leviții, nu s‑au separat de popoarele țărilor din jur, ci s‑au dedat la urâciunile canaaniților, hitiților, periziților, iebusiților, amoniților, moabiților, egiptenilor și amoriților. 2Ei și‑au luat soții dintre fetele acestora, atât pentru ei, cât și pentru fiii lor. Sămânța cea sfântă s‑a amestecat astfel cu popoarele acestor țări, iar cei dintâi care au fost necredincioși au fost chiar căpeteniile și dregătorii.“
3Când am auzit vestea aceasta, mi‑am sfâșiat hainele și mantaua. Mi‑am smuls păr din cap și din barbă și m‑am lăsat jos înmărmurit. 4S‑au strâns la mine toți aceia care tremurau de frică la auzul cuvintelor Dumnezeului lui Israel cu privire la necredincioșia celor ce fuseseră în captivitate. Am rămas așa înmărmurit până la jertfa de seară. 5Apoi, la jertfa de seară, m‑am ridicat din starea mea smerită, cu hainele și cu mantaua sfâșiate, m‑am plecat pe genunchi și, întinzând mâinile spre Domnul, Dumnezeul meu, 6am zis:
„Dumnezeul meu, sunt umilit și mi‑e rușine, Dumnezeul meu, să‑mi ridic fața spre Tine! Căci nelegiuirile noastre au ajuns deasupra capetelor noastre și vina noastră a crescut până la ceruri. 7Din zilele părinților noștri și până în ziua aceasta am fost foarte vinovați și, din cauza nelegiuirilor noastre, noi, regii noștri și preoții noștri am fost dați pe mâna împăraților străini, a sabiei, a captivității, a jafului și a rușinii, așa cum se vede și astăzi. 8Acum, pentru puțină vreme, am avut iarăși parte de bunăvoința Domnului, Dumnezeul nostru, Care ne‑a lăsat o rămășiță și ne‑a dat un adăpost în Locul Său cel Sfânt, pentru ca Dumnezeul nostru să ne lumineze ochii și să ne aducă puțină înviorare în robia noastră. 9Deși suntem robi, Dumnezeul nostru nu ne‑a părăsit în robia noastră, ci Și‑a arătat îndurarea față de noi înaintea împăraților Persiei și astfel ei ne‑au dat putere de viață ca să înălțăm Casa Dumnezeului nostru, să o ridicăm din ruine și să avem astfel un zid de apărare în Iuda și în Ierusalim.
10Dumnezeul nostru, ce să mai zicem acum, după toate cele întâmplate? Căci am părăsit poruncile Tale, 11pe care le‑ai poruncit prin robii Tăi, profeții, zicând: «Țara în care veți intra ca să o luați în stăpânire este o țară stricată din cauza depravării popoarelor care o locuiesc. Prin urâciunile lor au umplut țara de la un capăt la celălalt de necurățiile lor! 12Să nu vă dați fetele fiilor lor și nici să nu le luați fetele pentru fiii voștri! Să nu umblați niciodată după fericirea sau bunăstarea lor, ca astfel să vă întăriți și să ajungeți să mâncați bunătățile țării și să le lăsați de moștenire pentru totdeauna fiilor voștri!»
13După toate câte au venit asupra noastră din cauza faptelor noastre rele și a marii noastre vinovății, cu toate că Tu, Dumnezeul nostru, ne‑ai pedepsit mai puțin decât am fi meritat în urma nelegiuirilor noastre și ne‑ai lăsat rămășița aceasta, 14să încălcăm iarăși poruncile Tale și să ne înrudim cu popoarele care se ocupă cu astfel de urâciuni? Nu Te‑ai mânia iarăși pe noi, până acolo încât ne‑ai mistui fără să ne mai lași vreo rămășiță sau vreun supraviețuitor?
15Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu ești drept, căci totuși ne‑ai scăpat o rămășiță, așa cum se vede astăzi. Iată‑ne acum stând vinovați înaintea Ta, deși știm că din această cauză nu suntem vrednici să stăm înaintea Ta.“
A oração de Esdras devido aos casamentos mistos
1A dado momento, os chefes judeus vieram dizer-me que muitos de entre o povo, e até alguns sacerdotes e levitas, tinham seguido costumes extremamente reprováveis dos povos pagãos: cananeus, hititas, perizeus, jebuseus, amonitas, moabitas, egípcios e amorreus. 2Homens de Israel tinham casado com raparigas desses povos pagãos e tinham levado os seus filhos a celebrar casamentos semelhantes. Dessa maneira, o povo santo de Deus estava a misturar-se com essas pessoas; os chefes políticos eram dos piores nesse tipo de transgressão.
3Quando ouvi isto, rasguei a minha roupa, coloquei as mãos na cabeça, arrepelei o cabelo e a barba e caí numa cadeira em profundo desalento. 4Muitos dos que temiam o Deus de Israel, na sequência deste pecado do povo, vieram sentar-se ao meu lado, até à hora do sacrifício da tarde.
5Por fim, levantei-me, profundamente perturbado, pus-me de joelhos perante o Senhor, levantei as mãos ao meu Deus e clamei:
6“Ó meu Deus, estou extremamente confuso e envergonhado, ao levantar o meu rosto para ti; porque os nossos pecados se acumulam, bem acima das nossas cabeças, e a nossa culpa sobe até aos céus. 7Toda a nossa história traz a marca do pecado; por essa razão, os nossos reis e os nossos sacerdotes foram mortos por reis pagãos; fomos feitos cativos, fomos roubados e desgraçados, tal como ainda hoje acontece.
8Ultimamente, tinha-nos sido dado um momento de descanso; porque permitiste que alguns de nós regressassem a Jerusalém do cativeiro; deste-nos, Senhor, nosso Deus, um momento de alegria e uma vida nova, no meio da escravatura. 9Pois éramos escravos; mas no teu amor e misericórdia, não nos abandonaste nessa situação; antes, fizeste com que os reis persas nos fossem favoráveis, ao ponto de até nos darem ajuda na reconstrução do templo de Deus e na edificação de muralhas de segurança de Jerusalém, para poder tornar-se uma parede defensiva em toda a Judá.
10Agora, ó Deus, o que poderemos nós dizer, depois do que está a acontecer? Mais uma vez transgredimos as tuas leis e abandonámos-te! 11Os profetas avisaram-nos que a terra que iríamos possuir estava totalmente corrompida pelas práticas abomináveis dos povos que aqui viviam, que a terra estava manchada de corrupção. 12Por esse motivo, disseste-nos para não deixarmos as nossas filhas casarem com os filhos deles, nem os nossos filhos casarem com as filhas deles, e que nem sequer os ajudássemos fosse de que maneira fosse. Disseste-nos que só seguindo este princípio nos tornaríamos numa nação próspera e legaríamos aos nossos filhos uma prosperidade perene.
13E agora, mesmo depois do castigo no exílio, por causa da nossa maldade (e fomos punidos muito menos do que aquilo que merecíamos), mesmo tendo deixado que alguns de nós regressassem, 14desobedecemos novamente aos teus mandamentos, e permitimos casamentos com gente que pratica coisas abomináveis. Certamente que a tua ira nos destruirá ao ponto de nem este remanescente escapar. 15Ó Senhor, Deus de Israel, tu és um Deus justo; que esperança poderemos ter, se quiseres exercer a tua justiça sobre nós, que estamos aqui diante de ti?”
