A doua urgie: broaștele
1Domnul i‑a zis lui Moise: „Du‑te la Faraon și spune‑i: «Așa vorbește Domnul: ‘Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească. 2Dacă refuzi să‑l lași să plece, iată, Eu voi lovi tot teritoriul tău cu broaște. 3Nilul va mișuna de broaște. Ele se vor sui și vor intra în palatul tău, în dormitorul tău, în patul tău, în casele slujitorilor tăi, ale poporului tău, în cuptoare și în vasele de frământat. 4Broaștele se vor sui pe tine, pe poporul tău și pe toți slujitorii tăi.’»“
5Domnul i‑a zis lui Moise: „Spune‑i lui Aaron: «Întinde‑ți mâna cu toiagul tău peste râuri, canale și iazuri, pentru ca broaștele să iasă în țara Egiptului.»“ 6Aaron și‑a întins mâna peste apele Egiptului, iar broaștele au ieșit și au acoperit țara Egiptului. 7Dar magicienii7 Vezi nota de la Gen. 41:8. au făcut și ei la fel prin vrăjitoriile lor și au adus broaște în țara Egiptului.
8După aceea Faraon i‑a chemat pe Moise și pe Aaron și le‑a zis:
– Rugați‑vă Domnului să ia broaștele de la mine și de la poporul meu și voi lăsa poporul să plece ca să‑I aducă jertfe Domnului.
9Moise i‑a răspuns lui Faraon:
– Ai onoarea să hotărăști când să mă rog pentru tine, pentru slujitorii tăi și pentru poporul tău, ca broaștele să fie luate de la tine și din casele tale și să rămână doar în Nil.
10El a zis:
– Mâine.
– Moise a răspuns:
– Fie așa cum spui, ca să știi că nu este nimeni ca Domnul, Dumnezeul nostru. 11Broaștele se vor depărta de la tine, din casele tale, de la slujitorii tăi și de la poporul tău. Ele vor rămâne doar în Nil.
12Moise și Aaron au ieșit de la Faraon și Moise a strigat către Domnul cu privire la broaștele pe care le‑a adus peste Faraon. 13Domnul a făcut așa cum I‑a cerut Moise: broaștele au murit în case, în curți și pe câmpuri. 14Ei le‑au adunat grămezi și țara s‑a împuțit. 15Când Faraon a văzut că are răgaz, și‑a împietrit15 Lit.: făcut grea; vezi nota de la Ex. 4:21. inima, după cum spusese Domnul, și nu i‑a ascultat.
A treia urgie: țânțarii
16Apoi Domnul i‑a zis lui Moise: „Spune‑i lui Aaron: «Întinde‑ți toiagul și lovește praful pământului ca el să se prefacă în țânțari16 Sau: musculițe. în toată țara Egiptului.»“ 17Ei au făcut întocmai: Aaron și‑a întins mâna cu toiagul, a lovit praful pământului și au venit țânțari peste oameni și peste animale. În toată țara Egiptului praful pământului s‑a transformat în țânțari. 18Magicienii18 Vezi nota de la Gen. 41:8. au încercat să facă și ei țânțari prin vrăjitoriile lor, dar n‑au putut. Țânțarii se aflau pe oameni și pe animale. 19Atunci magicienii i‑au zis lui Faraon: „Acesta este degetul lui Dumnezeu!“ Dar inima lui Faraon s‑a împietrit19 Vezi nota de la Ex. 4:1. și nu i‑a ascultat, după cum spusese Domnul.
A patra urgie: muștele
20După aceea, Domnul i‑a zis lui Moise: „Scoală‑te dis‑de‑dimineață, du‑te înaintea lui Faraon, când se duce la apă, și spune‑i: «Așa vorbește Domnul: ‘Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească. 21Căci, dacă nu‑Mi lași poporul să plece, iată, voi trimite roiuri de muște peste tine, peste slujitorii tăi, peste poporul tău și în casele tale: atât casele egiptenilor, cât și țara în care aceștia locuiesc se vor umple de roiuri de muște.
22Dar în ziua aceea voi proteja ținutul Goșen22 Regiune foarte fertilă, situată în estul Deltei Nilului (vezi și 9:26; Gen. 45:10, 18)., unde locuiește poporul Meu, iar roiurile de muște nu vor ajunge acolo, ca să recunoști că Eu sunt Domnul în mijlocul țării. 23Astfel, voi face o deosebire23 LXX și Vulgata. TM: voi aduce o eliberare. între poporul Meu și poporul tău. Semnul acesta ți se va arăta mâine.’»“
24Domnul a făcut întocmai și roiurile de muște au venit în palatul lui Faraon și în casele slujitorilor săi. Și toată țara Egiptului a fost devastată de muște.
25Atunci Faraon i‑a chemat pe Moise și pe Aaron și le‑a zis:
– Duceți‑vă și aduceți jertfe Dumnezeului vostru în țară.
26Dar Moise a răspuns:
– Nu este bine să facem astfel, căci pentru egipteni este o urâciune să aducem jertfe Domnului, Dumnezeul nostru. Dacă aducem înaintea ochilor egiptenilor jertfe care pentru ei sunt o urâciune, nu ne vor omorî ei cu pietre? 27Vom merge cale de trei zile în pustie și vom aduce jertfe Domnului, Dumnezeul nostru, așa cum ne va spune.
28Faraon a zis:
– Vă voi lăsa să plecați ca să aduceți jertfe Domnului, Dumnezeul vostru, în pustie, doar dacă nu veți merge prea departe. Rugați‑vă pentru mine!
29Moise i‑a răspuns:
– Iată, ies de la tine și mă voi ruga Domnului ca mâine să îndepărteze roiurile de muște de la Faraon, de la slujitorii săi și de la poporul său. Numai să înceteze Faraon să ne înșele și să nu lase poporul să plece ca să aducă jertfe Domnului!
30Moise a ieșit de la Faraon și s‑a rugat Domnului. 31Domnul a făcut așa cum I‑a cerut Moise: a îndepărtat roiurile de muște de la Faraon, de la slujitorii săi și din poporul său; n‑a rămas nici măcar una. 32Însă și de data aceasta Faraon și‑a împietrit32 Lit.: și‑a făcut grea; vezi nota de la Ex. 4:21. inima și n‑a lăsat poporul să plece.
1El Señor ordenó a Moisés: «Ve a advertirle al faraón que así dice el Señor: “Deja ir a mi pueblo para que me rinda culto. 2Si no los dejas ir, infestaré de ranas todo tu país. 3El Nilo hervirá de ranas y estas se meterán en tu palacio, en tu alcoba y en tu cama. También entrarán en las casas de tus funcionarios y de tu pueblo, en tus hornos y bandejas de amasar. 4Se treparán sobre ti, sobre tu pueblo y sobre tus funcionarios”».
5Luego el Señor dijo a Moisés: «Dile a Aarón que extienda su vara sobre ríos, canales y lagunas, para que todo Egipto se llene de ranas».
6Aarón extendió su brazo sobre las aguas de Egipto, y las ranas llegaron a cubrir todo el país. 7Pero mediante sus artes secretas, los magos hicieron lo mismo, de modo que hicieron venir ranas sobre todo Egipto. 8Entonces el faraón mandó llamar a Moisés y a Aarón y les dijo:
—Ruéguenle al Señor que aleje las ranas de mí y de mi pueblo, y yo dejaré ir al pueblo para que le ofrezca sacrificios.
9Moisés respondió:
—Dime cuándo quieres que ruegue por ti, por tus funcionarios y por tu pueblo. Las ranas se quedarán solo en el Nilo. Así tú y tus casas se librarán de ellas.
10—Mañana mismo —contestó el faraón.
—Así se hará —respondió Moisés—, para que reconozcas que no hay ninguno como el Señor nuestro Dios. 11Las ranas se apartarán de ti y de tus casas, de tus funcionarios y de tu pueblo, y se quedarán únicamente en el Nilo.
12Tan pronto como salieron Moisés y Aarón de hablar con el faraón, Moisés clamó al Señor en cuanto a las ranas que había mandado sobre el faraón. 13El Señor atendió los ruegos de Moisés y las ranas comenzaron a morirse en las casas, en los patios y en los campos. 14La gente las recogía y las amontonaba, y el hedor de las ranas llenaba el país. 15Pero en cuanto el faraón experimentó alivio, endureció su corazón y, tal como el Señor lo había advertido, ya no quiso saber nada de Moisés ni de Aarón.
La plaga de mosquitos
16El Señor ordenó a Moisés que dijera a Aarón: «Extiende tu vara y golpea el suelo, para que en todo Egipto el polvo se convierta en mosquitos». 17Así lo hizo. Y Aarón extendió su brazo, golpeó el suelo con la vara, y del polvo salieron mosquitos que picaban a hombres y animales. En todo Egipto el polvo se convirtió en mosquitos.
18Los magos, recurriendo a sus artes secretas, trataron también de producir mosquitos, pero no pudieron. Mientras tanto, los mosquitos picaban a hombres y animales. 19«Este es el dedo de Dios», admitieron los magos ante el faraón, pero este había endurecido su corazón; así que no hizo caso, tal como el Señor lo había advertido.
La plaga de tábanos
20El Señor dijo a Moisés: «Mañana vas a madrugar. Le saldrás al paso al faraón cuando baje al río y le advertirás: “Así dice el Señor: ‘Deja ir a mi pueblo para que me rinda culto. 21Si no lo dejas ir, enviaré enjambres de tábanos sobre ti y sobre tus funcionarios, sobre tu pueblo y sobre tus casas. Todas las casas egipcias, y aun el suelo que pisan, se llenarán de tábanos.
22»” ’Cuando eso suceda, la única región donde no habrá tábanos será la de Gosén, porque allí vive mi pueblo. Así sabrás que yo, el Señor, estoy en este país. 23Haré distinción8:23 distinción (LXX, Siríaca y Vulgata); liberación (TM). entre mi pueblo y tu pueblo. Esta señal milagrosa tendrá lugar mañana’ ”».
24Y así lo hizo el Señor. Densas nubes de tábanos irrumpieron en el palacio del faraón y en las casas de sus funcionarios y por todo Egipto. Por causa de los tábanos, el país quedó arruinado. 25Llamó entonces el faraón a Moisés y a Aarón y les dijo:
—Vayan y ofrezcan sacrificios a su Dios aquí en el país.
26—No estaría bien hacerlo así —contestó Moisés—, porque los sacrificios que ofrecemos al Señor nuestro Dios resultan ofensivos para los egipcios. Si a la vista de ellos ofrecemos sacrificios que les son ofensivos, seguramente nos apedrearán. 27Tenemos que hacer un viaje de tres días, hasta el desierto, para ofrecerle sacrificios al Señor nuestro Dios, pues así nos lo ha ordenado.
28El faraón respondió:
—Voy a dejarlos ir para que ofrezcan sacrificios al Señor su Dios en el desierto, con tal de que no se vayan muy lejos y de que rueguen a Dios por mí.
29—En cuanto salga yo de aquí —aseguró Moisés al faraón—, rogaré al Señor, y de aquí a mañana los tábanos se habrán apartado de ti, de tus funcionarios y de tu pueblo. Pero tú no debes seguir engañándonos ni impidiendo que el pueblo vaya a ofrecerle sacrificios al Señor.
30Así que Moisés salió y rogó al Señor, 31y el Señor accedió a los ruegos de Moisés: apartó los tábanos del faraón, de sus funcionarios y de su pueblo. No quedó un solo tábano. 32Pero una vez más el faraón endureció su corazón y no dejó que el pueblo se fuera.
