Moise și Aaron înaintea lui Faraon
1După aceea, Moise și Aaron s‑au dus la Faraon și i‑au zis:
– Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Lasă‑Mi poporul să plece ca să țină o sărbătoare pentru Mine în pustie.“
2Dar Faraon a răspuns:
– Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui și să‑l las pe Israel să plece? Nu‑L cunosc pe Domnul și nu‑l voi lăsa pe Israel să plece.
3Atunci ei au zis:
– Dumnezeul evreilor S‑a întâlnit cu noi. Lasă‑ne, te rugăm, să mergem cale de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, Dumnezeul nostru, căci altfel El va veni peste noi cu molimă și cu sabie.
4Dar regele Egiptului le‑a zis:
– Moise și Aaron, de ce abateți poporul de la lucrul lui? Întoarceți‑vă la treburile voastre!
5Apoi Faraon a zis:
– Iată cât de numeros este acum poporul țării, și voi vreți să‑l opriți de la lucru!
6În aceeași zi, Faraon le‑a poruncit asupritorilor6, 14 Vezi nota de la 3:7. poporului și supraveghetorilor acestuia, zicând: 7„Să nu mai dați poporului paie pentru facerea cărămizilor, ca mai înainte! Să se ducă ei înșiși să‑și adune paie. 8Totuși, veți cere de la ei același număr de cărămizi pe care îl făceau înainte. Nu veți scădea nimic din el, căci sunt leneși. De aceea strigă, zicând: «Lasă‑ne să plecăm ca să aducem jertfe Dumnezeului nostru!» 9Să li se îngreuneze lucrul acestor oameni, ca să se ocupe de el și să nu ia seama la cuvinte mincinoase.“
10Asupritorii poporului și supraveghetorii lui au ieșit și au anunțat poporul, zicând: „Așa vorbește Faraon: «Nu vă mai dau paie. 11Mergeți voi înșivă și adunați‑vă paie de oriunde găsiți, însă să știți că norma voastră nu va fi micșorată.»“ 12Poporul s‑a răspândit prin toată țara Egiptului ca să adune miriște în loc de paie. 13Asupritorii îi grăbeau, zicând: „Terminați‑vă lucrările, norma zilnică, la fel ca atunci când erau paie!“ 14Supraveghetorii fiilor lui Israel, care fuseseră puși responsabili peste ei de către asupritorii numiți de Faraon, erau bătuți și întrebați: „De ce n‑ați terminat ieri și astăzi norma de cărămizi pe care‑o făceați înainte?“
15Atunci supraveghetorii fiilor lui Israel au venit și s‑au plâns lui Faraon, zicând:
– De ce te porți așa cu robii tăi? 16Nu li se mai dau paie robilor tăi, și totuși ni se spune: „Faceți cărămizi!“ Iată că robii tăi sunt bătuți, dar vina este a poporului tău.
17Faraon a răspuns:
– Leneșilor! Asta sunteți, niște leneși! De aceea ziceți: „Lasă‑ne să plecăm ca să aducem jertfe Domnului.“ 18Și acum, plecați și munciți! Nu vi se vor mai da paie, dar va trebui să faceți aceeași normă de cărămizi.
19Supraveghetorii fiilor lui Israel și‑au dat seama că sunt în necaz când li s‑a spus: „Nu vi se va micșora norma zilnică de cărămizi!“ 20Când au ieșit de la Faraon, s‑au întâlnit cu Moise și cu Aaron, care stăteau acolo ca să‑i întâmpine. 21Ei le‑au zis: „Domnul să Se uite la voi și să judece, pentru că ne‑ați făcut de nesuferit în ochii lui Faraon și în ochii slujitorilor săi, dându‑le sabia în mână ca să ne ucidă.“
22Atunci Moise s‑a întors la Domnul și L‑a întrebat:
– Stăpâne, de ce ai adus rău peste acest popor? De ce m‑ai trimis? 23De când am venit și i‑am vorbit lui Faraon în Numele Tău, el a făcut și mai mult rău poporului, iar Tu nu Ți‑ai eliberat nicidecum poporul.
Primer encuentro con el faraón
1Después de eso, Moisés y Aarón se presentaron ante el faraón y dijeron:
—Así dice el Señor, Dios de Israel: “Deja ir a mi pueblo para que celebre en el desierto una fiesta en mi honor”.
2—¿Y quién es el Señor —respondió el faraón—, para que yo le obedezca y deje ir a Israel? ¡Ni conozco al Señor ni voy a dejar que Israel se vaya!
3—El Dios de los hebreos nos ha salido al encuentro —contestaron—. Así que debemos hacer un viaje de tres días, hasta el desierto, para ofrecer sacrificios al Señor nuestro Dios. De lo contrario, podría castigarnos con plagas o matarnos a filo de espada.
4—Moisés y Aarón —respondió el rey de Egipto—, ¿por qué distraen al pueblo de sus quehaceres? ¡Vuelvan a sus obligaciones! 5Dense cuenta de que es mucha la gente de este país y ustedes no la dejan trabajar.
6Ese mismo día el faraón ordenó a los capataces y a los jefes de cuadrilla: 7«Ya no le den paja a la gente para hacer ladrillos. ¡Que vayan ellos mismos a recogerla! 8Pero sigan exigiéndoles la misma cantidad de ladrillos que han estado haciendo. ¡No les reduzcan la cuota! Son unos holgazanes y por eso me ruegan: “Déjanos ir a ofrecerle sacrificios a nuestro Dios”. 9Impónganles tareas más pesadas. Manténganlos ocupados. Así no harán caso de mentiras».
10Los capataces y los jefes de cuadrilla salieron de allí y fueron a decirle al pueblo: «Así dice el faraón: “Ya no voy a darles paja. 11Vayan ustedes mismos a recogerla donde la encuentren. Pero eso sí, ¡en nada se les rebajará la tarea!”».
12Fue así como el pueblo se esparció por todo Egipto para recoger hierba seca y usarla en lugar de paja. 13Los capataces no dejaban de apremiarlos y decirles: «Cumplan con su tarea diaria, como cuando se les daba paja». 14Además, esos mismos capataces del faraón golpeaban a los jefes de cuadrilla israelitas que ellos mismos habían nombrado y les preguntaban: «¿Por qué ni ayer ni hoy cumplieron con su cuota de ladrillos como antes lo hacían?».
15Los jefes de cuadrilla israelitas fueron entonces a quejarse ante el faraón. Le dijeron:
—¿Por qué trata usted así a sus siervos? 16¡Ya no recibimos paja! A pesar de eso, ¡se nos exige hacer ladrillos y se nos golpea por si fuera poco! ¡La culpa es de su gente!
17—¡Holgazanes! ¡Holgazanes! —exclamó el faraón—. ¡Eso es lo que son! Por eso andan diciendo: “Déjanos ir a ofrecerle sacrificios al Señor”. 18Ahora, ¡vayan a trabajar! No se les va a dar paja, pero tienen que entregar su cuota de ladrillos.
19Los jefes de cuadrilla israelitas se dieron cuenta de que estaban en un aprieto cuando se les dijo que la cuota diaria de ladrillos no se les iba a rebajar. 20Así que, al encontrarse con Moisés y Aarón, que los estaban esperando a la salida, 21les dijeron: «¡Que el Señor los examine y los juzgue! ¡Por culpa de ustedes el faraón y sus siervos nos odian! ¡Ustedes mismos les han puesto la espada en la mano, para que nos maten!».
Dios promete liberación
22Moisés se volvió al Señor y dijo:
—¡Ay, Señor! ¿Por qué tratas tan mal a este pueblo? ¿Para esto me enviaste? 23Desde que me presenté ante el faraón y le hablé en tu nombre, no ha hecho más que maltratar a este pueblo, que es tu pueblo. ¡Y tú no has hecho nada para librarlo!
