Evrei 1 – NTLR & SNC

Nouă Traducere În Limba Română

Evrei 1:1-14

Dumnezeu a vorbit prin Fiul Său

1După ce, demult, Dumnezeu le‑a vorbit strămoșilor1 Lit.: taților. noștri în multe rânduri și în multe feluri prin profeți, 2în zilele acestea de pe urmă El ne‑a vorbit prin Fiul, pe Care L‑a pus moștenitor al tuturor lucrurilor și prin Care a făcut și veacurile2 Termenul grecesc, la forma sa de plural, are sensul de univers, lume.. 3El, Care este strălucirea3 Sau: oglindirea. Slavei Sale și întipărirea naturii3 Gr.: hypostasis, un termen care a generat dezbateri îndelungi, fiind de proveniență aristotelică. Părinții Bisericii l‑au folosit atât ca echivalent pentru ousia (substanță), cât și ca echivalent pentru prosopon (persoană). În textul de față se face referire la faptul că Fiul este strălucirea sau oglindirea exactă a Slavei Tatălui, este întipărirea fidelă și văzută a Chipului nevăzut al Tatălui. O traducere mai exactă a termenului, în acest context, ar fi: o reproducere (asemenea amprentei în ceară) a Persoanei, a Chipului Tatălui, accentuându‑se astfel ideea că Fiul este identic Tatălui, consubstanțial, coetern, coegal. Lui și Care susține toate lucrurile prin Cuvântul puterii Lui, după ce a făcut curățirea de păcate, S‑a așezat la dreapta Măreției, în înălțimi, 4devenind cu mult mai presus decât îngerii, de vreme ce a moștenit un Nume mai însemnat decât al lor.

Fiul, superior îngerilor

5Căci căruia dintre îngeri i‑a zis El vreodată:

„Tu ești Fiul Meu!

Astăzi Te‑am născut!“5 Vezi Ps. 2:7.?

Și, din nou:

„Eu Îi voi fi Tată,

iar El Îmi va fi Fiu.“5 Vezi 2 Sam. 7:14; 1 Cron. 17:13.

6Și, din nou, când Îl aduce în lume pe întâiul născut6 Gr.: prototokos. Termenul înseamnă fie întâiul în ordine cronologică, putând fi tradus cu întâiul născut, fie întâiul în rang, același termen grecesc fiind folosit cu acest sens în Ps. 88:28 traducerea LXX (Ps. 89:27 în versiunea NTR, precum și în alte traduceri): Îl voi face întâiul Meu născut, cel mai mare dintre regii pământului. Modul în care este folosit termenul în acest psalm mesianic indică mai degrabă prioritatea în rang, nu doar prioritatea în timp. Așadar, în unele contexte sensul primar al termenului tokos (a da naștere la) s‑a pierdut. În cazul de față, accentul cade pe prioritatea în rang pe care Isus o are peste întreaga creație., spune:

„Toți îngerii lui Dumnezeu să I se închine!“6 Vezi Deut. 32:43 în versiunea LXX. Autorul a avut în vedere, probabil, și Ps. 96:7 în versiunea LXX (echivalentul Ps. 97:7 în TM).

7Iar despre îngeri spune:

„El îi face pe îngerii Săi duhuri7 Sau: vânturi.

și pe slujitorii Săi, o flacără de foc.“7 Vezi Ps. 104:4.

8Însă despre Fiul zice:

„Tronul Tău, Dumnezeule, este pentru veci de veci

și toiagul Împărăției Tale este un toiag al dreptății!

9Tu ai iubit dreptatea și ai urât fărădelegea.

De aceea, Dumnezeule,

Dumnezeul Tău Te‑a uns9 Sau: de aceea Dumnezeu, Dumnezeul Tău, Te‑a uns. cu untdelemnul bucuriei,

mai presus decât pe confrații Tăi.“9 Vezi Ps. 45:6-7.

10Și:

„Tu, Doamne, ai întemeiat la început pământul,

iar cerurile sunt lucrările mâinilor Tale.

11Ele vor pieri, dar Tu rămâi,

și toate se vor învechi ca o haină.

12Le vei înfășura ca pe un veșmânt

și vor fi schimbate ca o haină.

Tu însă rămâi Același,

și anii Tăi nu se vor sfârși.“12 Vezi Ps. 102:25-27.

13Dar căruia dintre îngeri i‑a zis vreodată:

„Șezi la dreapta Mea

până‑i voi pune pe dușmanii Tăi

scăunaș pentru picioarele Tale!“13 Vezi Ps. 110:1.?

14Nu sunt ei toți duhuri slujitoare, trimise să slujească pentru cei ce urmează să moștenească mântuirea?

Slovo na cestu

Židům 1:1-14

Ježíš Kristus je rovný Otci

1Bůh mluvil odedávna k otcům mnoha různými způsoby prostřednictvím proroků a odhaloval jim postupně své plány. 2V tomto posledním čase k nám promluvil ve svém Synu.

Boží Syn je podivuhodná bytost. Bůh mu vše dal a skrze něho stvořil svět a vše, co je v něm. 3On vyzařuje Boží lásku. Každý jeho čin a každé jeho slovo dosvědčuje, že je Bůh. Řídí vesmír podmanivou silou svého rozkazu. Zemřel, aby očistil naše svědomí od všech hříchů, vstal z mrtvých a pak se posadil na čestné místo u Boha.

Boží Syn je vyšší než andělé

4Boží Syn převyšuje i Boží posly – anděly. Jeho jméno to dokazuje. 5Vždyť Bůh nikdy neřekl andělu:

„Ty jsi můj Syn,

kterého jsem dnes zplodil.“

Ani:

„Budu mu otcem a on mi bude synem.“

6Ale když uvádí svého prvorozeného Syna na zem, říká:

„Ať se mu klanějí všichni Boží andělé.“

7Bůh mluví o svých andělích jako o vanutí větru a plamenech ohně, 8ale o svém Synu říká:

„Ty budeš, Bože, vládnout navzdory všem změnám

a tvoje vláda bude spravedlivá.

9Miluješ spravedlnost a nenávidíš svévoli.

Proto ti Bůh učinil radost a vyvýšil tě nad tvé druhy.“

10„Ty jsi, Pane, na počátku učinil zemi

a nebesa jsou dílo tvých rukou.

11Nebesa se rozplynou, ale ty zůstaneš.

12Obnosí se jako plášť a jednou je odložíš a vyměníš.

Ty však nezestárneš a nezahyneš.“

13Bůh nikdy nevyzval žádného anděla,

aby se posadil na čestné místo nedaleko něho,

dokud mu nepodrobí všechny nepřátele.

14Andělé jsou jen duchovní poslové, kteří jsou vysíláni, aby pečovali o ty, kterým se má dostat spásy jako dědictví.