Deșertăciunea plăcerilor
1Am zis atunci inimii mele:
„Voi încerca veselia,
să văd dacă este bună!“
Dar iată că și aceasta este deșertăciune!
2Am zis despre râs: „Este o nebunie!“,
iar despre veselie – „Ce folos are?“
3Am hotărât în inima mea să‑mi încerc trupul cu vin – timp în care inima mea mă va conduce cu înțelepciune – și să îmbrățișez astfel nebunia, până voi înțelege ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în puținele zile ale vieții lor.
4Mi‑am lărgit lucrările: mi‑am construit case și mi‑am sădit vii, 5mi‑am amenajat grădini și parcuri și am plantat în ele pomi cu tot felul de roade. 6Mi‑am făcut iazuri cu apă pentru a uda mulțimea pomilor ce au răsărit. 7Mi‑am cumpărat robi și roabe și am avut fii de robi în casă. Am avut și vite – cirezi și turme – mai multe decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. 8Mi‑am strâns argint și aur, proprietăți împărătești și provincii. Mi‑am adus cântăreți și cântărețe și, desfătarea fiilor omului, mai multe țiitoare8 Sensul expresiei ebraice este nesigur. Posibil o aluzie la un harem. LXX, Siriacă: un paharnic și femei-paharnic.. 9M‑am îmbogățit și am sporit în avuție mai mult decât toți cei ce fuseseră înaintea mea la Ierusalim și mi‑am păstrat și înțelepciunea.
10Nu am refuzat nimic din ceea ce mi‑au cerut ochii
și nu mi‑am oprit inima de la nicio bucurie,
căci inima mea s‑a bucurat de toată osteneala mea
și aceasta mi‑a fost partea din toată truda mea.
11Apoi, când m‑am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele
și la toată truda cu care le făcusem,
iată că totul este deșertăciune și goană după vânt
și nu există niciun câștig sub soare.
Deșertăciunea înțelepciunii și a prostiei
12Am cântărit apoi înțelepciunea,
nebunia și prostia.
Ce poate să facă omul care vine după împărat,
decât tot ceea ce s‑a făcut și mai înainte?
13Am înțeles că înțelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia,
cu cât este lumina mai de folos decât întunericul.
14Cel înțelept își are ochii în cap,
dar nesăbuitul umblă în întuneric.
Am înțeles însă
că pe amândoi îi așteaptă aceeași soartă14-15 Cu referire la moarte..
15Atunci am zis în inima mea:
„Dacă și pe mine mă așteaptă soarta nesăbuitului,
atunci pentru ce am fost eu nespus de înțelept?“
Și am zis în inima mea:
„Și aceasta este deșertăciune!“
16Căci o amintire veșnică nu va rămâne nici în urma înțeleptului,
nici a nesăbuitului.
În zilele care vin totul este deja dat uitării.
La fel cum moare înțeleptul, tot așa moare și nesăbuitul.
Deșertăciunea ostenelii
17Am ajuns astfel să urăsc viața, pentru că nu mi‑a plăcut ce se întâmplă sub soare, căci totul este deșertăciune și goană după vânt! 18Mi‑am urât toată osteneala pe care eu însumi am depus‑o sub soare și pe care o las omului care vine după mine. 19Cine știe dacă va fi înțelept? Poate că un prost va lua în stăpânire toată osteneala pe care am depus‑o și am administrat‑o cu înțelepciune sub soare…. Și aceasta este deșertăciune! 20M‑am frământat până când inima mea a ajuns la disperare, din cauza ostenelii mele pe care am depus‑o sub soare, 21căci unii oameni lucrează cu înțelepciune, cu pricepere21 Lit.: cunoștință. și cu îndemânare, ca apoi să își lase partea lor unui om care nu s‑a trudit. Dar și aceasta este deșertăciune și un mare rău! 22Căci ce folos are omul din toată munca lui și din toată osteneala pe care sufletul său a depus‑o sub soare? 23Într-adevăr, toate zilele lui sunt pline de necazuri, iar munca sa este doar mâhnire. Nici chiar noaptea nu i se odihnește inima! Și aceasta este deșertăciune!
24Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea și să‑și sature sufletul cu tot ce este bun din agoniseala lui. Am înțeles că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. 25Căci cine poate mânca și cine se poate bucura fără El? 26Într-adevăr, omului care este plăcut înaintea Lui, El îi dă înțelepciune, cunoștință și bucurie, dar celui păcătos îi dă munca să adune și să strângă, pentru ca apoi să‑i dea celui plăcut lui Dumnezeu. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt!
2
楽しみはむなしい
1-2それで私は、「愉快に生きよう。思う存分楽しむのだ」と思いました。ところが、こうした生き方も実にむなしいことがわかりました。一日中笑っているのは愚かなことです。それが何の得になるのでしょう。
3いろいろ試してみてから、私は知恵を探求し続ける一方で、酒を飲んで元気になろうと思いました。次に、もう一度考えを変えて、愚かな者になりきることにしました。多くの人が経験する幸福を味わってみようと思ったのです。
4-6今度は、大規模な事業に乗り出して、仕事からくる充実感を得ようとしました。邸宅を建て、ぶどう園、庭園、公園、それに果樹園まで造り、良い作物を実らせるために貯水池まで造ってみたのです。
7-8次に、男女の奴隷を買いました。私の家で生まれた奴隷たちもいます。ほかに家畜の群れも飼ってみましたが、その数は以前のどの王よりも多かったのです。さらに、多くの州や国から、税金として金銀をかき集めました。また文化的な活動として、混声コーラス・グループやオーケストラを組織しました。そのうえ私には、大ぜいの美しいそばめがいたのです。
9こうして、歴代のエルサレムの王もしなかったような、あらゆることをやってみました。両眼をしっかり見開いて、これらのものの価値を見極めようとしたのです。 10欲しいものは何でも手に入れ、したい放題の楽しみをしてみました。つらい仕事にも大きな喜びがあることを知りました。この喜びこそ、実に、あらゆる労働に共通した報酬なのです。
知恵と愚かさはむなしい
11しかし、してきたことを振り返ってみると、どれもこれも役に立たないことばかりで、風を追うようなものでした。これこそ価値があると言えるものなど、どこにもありませんでした。
12そこで、知恵と無知の価値を比較してみることにしました。おそらくだれでも、同じ結論に達するでしょう。 13-14それは、こういうことです。光が闇にまさっているように、知恵は無知よりはるかに価値があります。賢い人は先々を正しく判断しますが、愚かな人は先のことがわかりません。ところが私は、知恵のある人にも知恵の足りない人にも共通点があることに気づきました。 15知恵の足りない人が死ぬように、いずれこの私も死ぬということです。それなら、知恵をつけたところで、いったい何の益があるというのでしょう。私は、知恵をつけることでさえむなしいものだと悟ったのです。 16賢い人も愚かな人も死ぬのです。時がたてば、両者とも、すっかり忘れられてしまいます。 17私はここまでわかると、生きているのがいやになりました。人生は不条理きわまりないからです。何もかもむなしく、風を追うようなものです。
労苦はむなしい
18一生懸命に築き上げたものが他者のものになると思うと、いやになってきます。 19そればかりか、跡取り息子が愚か者か賢い者か、だれにわかるでしょう。それでも、私の財産はすべて、息子のものになるのです。なんと気分がめいることではありませんか。
20-23こうして、満足感を与えてくれると考えていた労苦も愚かしく思われ、見切りをつけました。生涯をかけて知恵や知識や技術を追求しても、せっかく手に入れたものを全部、何もしなかった者に譲るはめになるのです。そんな者が、私が努力して得たものを受け継ぐのです。むなしいだけでなく、不公平です。どれほど必死に働いても何の役にも立ちません。あるものといえば、悲しみと悩みに押しつぶされそうな、心の休まらない日々と眠れない夜です。全くむなしい話ではありませんか。
24-26そこで私は、食べたり飲んだりすることと、労働を楽しむこと以外に生きがいはない、と判断しました。しかも、このような楽しみさえ神の御手から来るとわかったのです。というのも、神の世話にならなければ、だれも食べたり楽しんだりすることはできないからです。神は、お心にかなった者に知恵、知識、喜びを与えます。ところが神は、罪人が金持ちになると、その財産を取り上げ、お心にかなった者に分け与えるのです。ここにも、風を追うようなむなしさの一例があります。
