1Cuvintele oratorului1-2, 12 Ebr.: qohelet, termen cu sens nesigur. Gr.: ekklesiastes, termen care arată înspre o persoană care vorbește în fața unei adunări (gr.: ekklesia; ebr.: qahal); sau conducător al adunării., fiul lui David, rege la Ierusalim.
Deșertăciunea existenței
2O, deșertăciune a deșertăciunilor! zice oratorul.
O, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune!
3Ce câștig are omul din toată osteneala
pe care o depune sub soare?
4O generație trece și apoi altă generație vine,
dar pământul rămâne mereu în picioare.
5Soarele răsare și apune,
grăbindu‑se apoi înspre locul de unde va răsări iar.
6Vântul se îndreaptă spre sud
și se întoarce spre nord.
Vântul se întoarce din nou, umblă
și revine la circuitul său.
7Toate râurile curg spre mare,
fără să o umple însă;
râurile se întorc de unde au plecat,
doar ca să pornească iarăși de acolo.
8Toate lucrurile sunt obositoare,
cum nu se poate spune,
dar ochiul nu se satură să privească,
așa cum nici urechea nu se satură să asculte.
9Ce a fost va mai fi,
iar ce s‑a făcut se va mai face.
Nu este nimic nou sub soare!
10Este vreun lucru despre care cineva poate zice:
„Vezi lucrul acesta? Este nou!“?
Totuși, el exista demult,
încă din veacurile dinaintea noastră.
11Nu a rămas nicio amintire despre oamenii de demult,11 Textul sugerează că poate fi vorba și despre lucrurile sau evenimentele de la început.
tot așa cum nici cei ce vor urma
nu se vor mai păstra în amintirea
celor ce vor veni după ei.
Deșertăciunea înțelepciunii
12Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim. 13Mi‑am îndemnat inima să caute și să cerceteze înțelepciunea cu privire la tot ce este înfăptuit sub ceruri. Aceasta este o muncă obositoare, pe care Dumnezeu o dă fiilor omului ca să se îndeletnicească cu ea. 14Am observat toate lucrările care se fac sub soare și iată că toate sunt deșertăciune și goană după vânt.
15Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat,
iar ce lipsește nu poate fi numărat.
16I‑am vorbit inimii mele, zicând: „Iată că mi‑am mărit și mi‑am sporit înțelepciunea mai mult decât toți cei care au fost la Ierusalim înaintea mea. Inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoștință.“ 17Mi‑am îndemnat inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și prostia, dar mi‑am dat seama că și aceasta este goană după vânt.
18Căci unde este multă înțelepciune, este și multă supărare
și cu cât este mai multă cunoștință,
cu atât este mai multă mâhnire.
1
すべてがむなしい
1ダビデ王の子で、エルサレムの王であり、「伝道者」と呼ばれたソロモンの教え。
2思うに、この世に価値のあるものなどない。
すべてがむなしい。
3-7人はあくせく働いた報酬として、
何を手に入れるというのか。
一つの時代が去り、新しい時代が来るが、
少しも変わらない。
太陽は昇っては沈み、また昇ろうと、
急ぎ元の所に帰って行く。
風は南に吹き、北に吹き、あちこち向きを変えるが、
結局行き着く所はない。
川は海に注ぐが、
海は決してあふれることはない。
水は再び川に戻り、また海に流れて行く。
8-11何もかも、くり返すばかりで、
あきあきする。
どれだけ見ていても満足できない。
どれだけ聞いても、
もうこれで良いということはない。
歴史はくり返すだけ。
ほんとうに新しいものなど何もない。
新しいように見えても、必ず前例があるか、すでに言い古されたものです。何か、「これは新しいものだ」と指摘できるものがあるでしょうか。それがずっと昔になかったと、どうしてわかるのですか。私たちは、先の時代にどんなことが起こったのか忘れてしまいます。そればかりか、のちの時代になれば、私たちが今していることを、だれも覚えていないのです。
知恵はむなしい
12-15伝道者である私はイスラエルの王で、エルサレムに住んでいました。私はこの世のあらゆることを理解しようと、全力を注ぎました。その結果、神が人間への分け前としてお与えになったものは、決して楽しいものでないことがわかりました。それはみな愚かに見え、風を追うようにむなしいものです。
間違ってしまったことは、もう正せない。
あったかもしれないものを考えてみたところで、
何の役に立とうか。
16-18私は自分に言い聞かせました。「私はこれまでのエルサレムのどの王より、いろんな勉強もした。どの王より知恵や知識を得た。」私は賢くなろうと、一生懸命に努力しました。しかし、今ではそんな努力さえ、風をつかまえるようにむなしいことだとわかったのです。
賢くなればなるほど、悲しみも増える。
知識を増すことは、悩みを増す。
