1Cuvintele oratorului1-2, 12 Ebr.: qohelet, termen cu sens nesigur. Gr.: ekklesiastes, termen care arată înspre o persoană care vorbește în fața unei adunări (gr.: ekklesia; ebr.: qahal); sau conducător al adunării., fiul lui David, rege la Ierusalim.
Deșertăciunea existenței
2O, deșertăciune a deșertăciunilor! zice oratorul.
O, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune!
3Ce câștig are omul din toată osteneala
pe care o depune sub soare?
4O generație trece și apoi altă generație vine,
dar pământul rămâne mereu în picioare.
5Soarele răsare și apune,
grăbindu‑se apoi înspre locul de unde va răsări iar.
6Vântul se îndreaptă spre sud
și se întoarce spre nord.
Vântul se întoarce din nou, umblă
și revine la circuitul său.
7Toate râurile curg spre mare,
fără să o umple însă;
râurile se întorc de unde au plecat,
doar ca să pornească iarăși de acolo.
8Toate lucrurile sunt obositoare,
cum nu se poate spune,
dar ochiul nu se satură să privească,
așa cum nici urechea nu se satură să asculte.
9Ce a fost va mai fi,
iar ce s‑a făcut se va mai face.
Nu este nimic nou sub soare!
10Este vreun lucru despre care cineva poate zice:
„Vezi lucrul acesta? Este nou!“?
Totuși, el exista demult,
încă din veacurile dinaintea noastră.
11Nu a rămas nicio amintire despre oamenii de demult,11 Textul sugerează că poate fi vorba și despre lucrurile sau evenimentele de la început.
tot așa cum nici cei ce vor urma
nu se vor mai păstra în amintirea
celor ce vor veni după ei.
Deșertăciunea înțelepciunii
12Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim. 13Mi‑am îndemnat inima să caute și să cerceteze înțelepciunea cu privire la tot ce este înfăptuit sub ceruri. Aceasta este o muncă obositoare, pe care Dumnezeu o dă fiilor omului ca să se îndeletnicească cu ea. 14Am observat toate lucrările care se fac sub soare și iată că toate sunt deșertăciune și goană după vânt.
15Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat,
iar ce lipsește nu poate fi numărat.
16I‑am vorbit inimii mele, zicând: „Iată că mi‑am mărit și mi‑am sporit înțelepciunea mai mult decât toți cei care au fost la Ierusalim înaintea mea. Inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoștință.“ 17Mi‑am îndemnat inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și prostia, dar mi‑am dat seama că și aceasta este goană după vânt.
18Căci unde este multă înțelepciune, este și multă supărare
și cu cât este mai multă cunoștință,
cu atât este mai multă mâhnire.
Predikarens personliga erfarenhet
(1:1—2:23)
Allt är meningslöst
1Ord av Predikaren, Davids son, kung i Jerusalem.
2”Tomhet, idel tomhet”1:2 Det hebreiska ordet kan också översättas intighet, förgänglighet, vindfläkt.,
säger Predikaren,
”tomhet, idel tomhet,
allt är tomhet.”
3Vad får en människa ut av allt sitt arbete,
som hon bemödar sig med under solen?
4Generationer kommer och generationer går,
men jorden består för evigt.
5Solen går upp och solen går ner
och skyndar sig tillbaka dit där den gick upp.
6Vinden blåser åt söder och vänder mot norr,
fram och tillbaka, om och om igen,
och återvänder alltid till sin gång.
7Alla floder rinner ut i havet,
men havet blir aldrig fullt,
och dit floderna har runnit förr,
dit återvänder de igen.
8Alla ord är otillräckliga,
ingen kan någonsin säga allt.
Ögat får aldrig nog av att se,
och örat fylls inte av vad det hör.
9Det som gjorts förr
kommer att göras igen.
Ingenting är nytt under solen.
10Finns det något om vilket man kan säga: ”Det här är nytt”,
så har det ändå funnits sedan urminnes tider, långt före oss.
11Dem som funnits i början minns man inte,
och de som ska komma,
kommer också att glömmas av sina efterkommande.
Att vara vis är meningslöst
12Jag, Predikaren, var kung över Israel i Jerusalem. 13Jag bestämde mig för att i vishet studera och utforska allt som görs under himlen. Denna tunga uppgift har Gud gett människan att plåga sig med. 14Jag såg på allt som görs under solen, och allt är meningslöst, ett jagande efter vind.
15Det som är krokigt kan inte rätas ut,
och det som fattas kan inte räknas.
16Jag sa för mig själv: ”Jag har blivit stor och skaffat mig mer visdom än någon annan som varit före mig i Jerusalem. I mitt innersta har jag sett mycken vishet och kunskap.” 17Jag ansträngde mig för att förstå vishet och kunskap, och likaså dumhet och dårskap, och jag insåg att även det var ett jagande efter vind,
18för ju mer visdom som kommer, desto mer sorg,
ju mer kunskap, desto mer lidande.
