Coloseni 1 – NTLR & KLB

Nouă Traducere În Limba Română

Coloseni 1:1-29

1Pavel, apostol al lui Cristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, 2către sfinții care sunt în Colose, frați credincioși2 Poate avea atât sensul de a fi credincios, cât și sensul de a crede. în Cristos: har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!

Mulțumirea și rugăciunea lui Pavel pentru biserică

3Îi mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, când ne rugăm pentru voi, 4fiindcă am auzit despre credința voastră în Cristos Isus și despre dragostea pe care o aveți pentru toți sfinții, 5datorită speranței care vă este păstrată în ceruri, despre care ați auzit mai înainte în Cuvântul adevărului, Evanghelia5 Termenul Evanghelie înseamnă: Vestea Bună. 6care a ajuns până la voi. Ea crește în toată lumea și aduce roade. La fel se întâmplă și între voi din ziua în care ați auzit și ați cunoscut bine harul lui Dumnezeu în adevăr, 7așa cum ați învățat de la Epafras, preaiubitul nostru rob împreună cu noi, care este un slujitor7 În greacă este folosit termenul diakonos, ceea ce înseamnă că Epafras se ocupa cu lucrarea administrativă în biserica locală. credincios al lui Cristos pentru noi7 Unele mss conțin: voi.. 8El ne‑a făcut cunoscută dragostea voastră în Duhul.

9De aceea și noi, din ziua în care am auzit, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să fiți umpluți de cunoașterea voii Lui, cu toată înțelepciunea și priceperea duhovnicească, 10ca să umblați într‑un mod vrednic de Domnul, ca să‑I fiți plăcuți în toate, rodind tot felul de fapte bune și crescând în cunoașterea lui Dumnezeu, 11fiind întăriți cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare11 Termenul hypomone se referă la capacitatea de a suporta, de a îndura și de a răbda diferite suferințe și persecuții. și îndelungă răbdare, cu bucurie, 12mulțumindu‑I Tatălui, Care v‑a12 Unele mss conțin: ne‑a. îndreptățit să aveți o parte la moștenirea sfinților în lumină. 13El ne‑a eliberat de sub autoritatea întunericului și ne‑a adus în Împărăția Fiului Său iubit, 14în Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea păcatelor.

Supremația lui Cristos

15El este chipul Dumnezeului nevăzut,

întâiul născut15 Gr.: prototokos. Termenul înseamnă fie întâiul în ordine cronologică, fie întâiul în rang, fiind folosit cu acest din urmă sens în Ps. 88:28 traducerea LXX (Ps. 89:27 în versiunea NTR, precum și în alte traduceri): Îl voi face întâiul Meu născut, cel mai mare dintre regii pământului. Modul în care este folosit termenul în acest psalm mesianic indică mai degrabă prioritatea în rang, nu doar prioritatea în timp. Așadar, în unele contexte sensul primar al termenului tokos (a da naștere la) s‑a pierdut. În cazul de față accentul cade pe prioritatea în rang, pe care Isus o are peste întreaga creație (vezi v. 16). Vezi și v. 18. peste întreaga creație,

16pentru că prin El au fost create toate lucrurile,

în ceruri și pe pământ,

cele văzute și cele nevăzute,

fie tronuri, fie domnii,

fie conducători16 Sau: conduceri., fie autorități.

Toate au fost create prin El și pentru El.

17El este înainte de toate lucrurile

și în El se țin toate împreună.

18El este Capul Trupului, al Bisericii.

El este Începutul,

Întâiul născut dintre cei morți,18 În cazul de față, expresia Întâiul născut dintre cei morți determină, se pare, termenii Capul și Începutul din versetul anterior. Cristos este Capul și Începutul vieții Bisericii deoarece El a triumfat asupra morții prin înviere.

pentru ca El să aibă primul loc în toate lucrurile.

19Căci Dumnezeu a găsit potrivit

ca toată plinătatea să locuiască în El.

20Prin El, Dumnezeu a împăcat toate lucrurile cu Sine,

fie cele de pe pământ,

fie cele din ceruri,

făcând pace prin sângele crucii Lui.

21Și pe voi, care cândva erați străini și dușmani în mintea voastră, din cauza faptelor voastre rele, 22El v‑a împăcat acum în trupul Lui de carne, prin moarte, pentru a vă înfățișa sfinți, fără cusur și fără vină înaintea Lui, 23dacă rămâneți cu adevărat în credință, bine întemeiați și fermi, fără să vă abateți de la speranța Evangheliei pe care ați auzit‑o, care a fost proclamată oricărei făpturi de sub cer și al cărei slujitor am devenit eu, Pavel.

Slujba lui Pavel pentru Biserică

24Acum mă bucur în suferințele mele pentru voi și împlinesc în trupul meu ceea ce lipsește suferințelor lui Cristos pentru trupul Său, care este Biserica, 25al cărei slujitor am devenit eu, potrivit cu responsabilitatea25 Gr.: oikonomia, termen care poate avea mai multe sensuri, în funcție de context: lucrare de administrare, funcție de administrare, plan răscumpărător, administrație. care mi‑a fost dată de Dumnezeu față de voi, aceea de a face pe deplin cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu, 26și anume taina26 În NT, prin taină se înțelege ceva ce înainte nu fusese cunoscut, dar care acum este descoperit de Dumnezeu poporului Său. Taina este descoperită tuturor, însă numai cei ce au credință o înțeleg, contrar religiilor misterelor, foarte răspândite în acea vreme în lumea greco-romană, care susțineau că tainele erau cunoscute numai de cei inițiați [peste tot în carte]. care a fost ascunsă de veacuri și de generații, dar care acum a fost descoperită sfinților Lui, 27cărora Dumnezeu a vrut să le facă cunoscut care este bogăția slavei acestei taine între neamuri, și anume: Cristos în voi, speranța slavei.

28El este Cel pe Care noi Îl vestim sfătuind și învățând pe orice om, cu toată înțelepciunea, pentru a putea înfățișa pe orice om desăvârșit în Cristos. 29Pentru aceasta mă ostenesc, luptându‑mă prin puterea Lui, care lucrează cu tărie în mine.

Korean Living Bible

골로새서 1:1-29

1하나님의 뜻에 따라 그리스도 예수님의 사도가 된 나 바울과 형제 디모데는

2골로새에 있는 성도들과 그리스도를 믿는 형제들에게 하나님 우리 아버지의 은혜와 평안이 함께하기를 기도합니다.

감사와 기도

3우리는 여러분을 위해 기도할 때마다 우리 주 예수 그리스도의 아버지 하나님께 항상 감사를 드립니다.

4그것은 여러분이 그리스도 예수님을 잘 믿고 모든 성도를 사랑한다는 말을 우리가 들었기 때문입니다.

5이 믿음과 사랑은 여러분이 전에 진리의 말씀인 기쁜 소식을 들어서 확신하고 있는 하늘 나라의 소망에 근거하고 있는 것입니다.

6여러분이 기쁜 소식을 듣고 진리 가운데 나타난 하나님의 은혜를 깨달은 날부터 열매를 맺은 것처럼 그 말씀이 온 세계에서도 그렇게 열매를 맺으며 전파되고 있습니다.

7여러분은 이 기쁜 소식을 우리와 함께 하나님의 종이 된 사랑하는 에바브라에게 배웠습니다. 그는 여러분을 위해 일하는 그리스도의 신실한 일꾼이며

8성령님 안에서 여러분이 사랑으로 생활한다는 소식을 우리에게 전해 준 사람입니다.

9그 소식을 들은 후부터 우리는 쉬지 않고 여러분을 위해 기도하고 있습니다. 우리는 하나님이 모든 영적인 지혜와 총명으로 여러분에게 그의 뜻을 아는 지식으로 채워 주시기를 기도합니다.

10그래서 여러분이 주님을 믿는 성도다운 생활을 하여 모든 일에 주님을 기쁘시게 하고 모든 선한 일에 열매를 맺으며 하나님을 아는 지식이 점점 자라기를 바라는 것입니다.

11그리고 하나님의 영광스러운 힘을 통해 오는 모든 능력으로 여러분이 강해져서 모든 일을 기쁨으로 참고 견디며

12빛의 나라에서 성도들이 얻을 축복에 참여할 수 있는 자격을 우리에게 주신 아버지께 감사하기를 바랍니다.

13하나님은 우리를 어두움의 권세에서 구출하여 자기가 사랑하는 아들의 나라로 옮겨 주셨습니다.

14우리는 1:14 또는 ‘그 아들 안에서 우리가 구속 곧 죄 사함을 얻었도다’이 아들이 피 흘린 대가로 자유를 얻고 죄를 용서받았습니다.

그리스도께서 하신 영광스러운 일

15그분은 보이지 않는 하나님의 모습이며 1:15 또는 ‘모든 창조물보다 먼저 나신 자’하나님께서 모든 것을 창조하시기 전부터 계시는 분입니다.

16그분에 의해서 모든 것이 창조되었습니다. 하늘과 땅에 있는 것들과 보이는 것과 보이지 않는 것들과 1:16 또는 ‘보좌들이나 주관들이나 정사들이나 권세들이나’천사들과 영적 존재들과 만물이 다 그분에 의해서 창조되었고 그분을 위해 창조되었습니다.

17그리고 그분은 모든 것이 있기 전에 계시고 모든 것은 그분에 의해서 유지되고 있습니다.

18그리스도께서는 자신의 몸인 교회의 머리와 시작이 되시며 죽은 사람들 가운데서 먼저 살아나셔서 모든 것의 으뜸이 되셨습니다.

19이것은 하나님께서 기꺼이 모든 것을 그리스도 안에 충만하게 하셨기 때문입니다.

20그리고 하나님은 그리스도께서 흘리신 십자가의 피로 평화의 길을 열어 하늘에 있는 것이든 땅에 있는 것이든 모든 것을 그분을 통해 자기와 화해하게 하셨습니다.

21여러분은 전에 여러분의 악한 행실 때문에 하나님을 떠나 마음으로 하나님과 원수가 되었습니다.

22그러나 이제는 하나님이 그리스도의 육체적인 죽음을 통해 여러분과 화해하셨습니다. 이것은 여러분을 거룩하고 흠이 없고 책망할 것이 없는 사람으로 자기 앞에 세우기 위한 것입니다.

23만일 여러분이 믿음에 굳게 서서 여러분이 들은 기쁜 소식의 희망에서 흔들리지 않는다면 그렇게 될 것입니다. 이 기쁜 소식은 하늘 아래 모든 사람에게 전파되고 있으며 나 바울은 이 기쁜 소식을 전하는 일꾼입니다.

교회를 위한 바울의 헌신적 사역

24지금 나는 여러분을 위해 받는 고난을 오히려 기뻐하며 그리스도께서 자신의 몸인 교회를 위해 받으신 고난의 1:24 또는 ‘모자라는 것을’남은 부분을 내 몸으로 겪고 있습니다.

25나는 하나님의 말씀을 여러분에게 아낌없이 전하라는 사명을 받은 교회의 일꾼입니다.

26이 말씀은 오랜 세대 동안 숨겨졌던 비밀인데 지금 하나님의 성도들에게 알려졌습니다.

27하나님은 이방인들에게 나타난 이 비밀의 풍성한 영광을 자기 백성에게 알리시기를 원하셨는데 이 비밀은 여러분 안에 계신 그리스도 곧 영광의 희망입니다.

28우리가 그리스도를 전파하며 온갖 지혜로 모든 사람을 권면하고 가르치는 것은 그들을 그리스도 안에서 완전한 사람으로 하나님께 바치기 위한 것입니다.

29이 일을 위해 나는 내 속에서 힘 있게 일하시는 분의 능력으로 최선을 다해 힘써 일하고 있습니다.