Dumnezeu încheie legământ cu David
(2 Sam. 7:1-16)
1După ce David s‑a stabilit în palatul lui, i‑a zis profetului Natan:
– Iată, eu locuiesc într‑un palat din cedru, iar Chivotul Legământului Domnului locuiește sub niște pânze de cort.
2Natan i‑a răspuns lui David:
– Fă tot ceea ce ai pe inimă, căci Dumnezeu este cu tine!
3În noaptea aceea însă, Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Natan, zicând:
4„Du‑te și spune‑i robului Meu David: «Așa vorbește Domnul: nu tu Îmi vei zidi o Casă de locuit. 5Căci Eu n‑am locuit într‑o Casă din ziua în care l‑am ridicat pe Israel și până în ziua aceasta, ci am fost din cort în cort și dintr‑o locuință într-alta. 6Pretutindeni pe unde am mers împreună cu tot Israelul, am spus Eu oare vreun cuvânt vreunuia dintre judecătorii6, 10 Cu sensul de conducători. lui Israel, cărora le poruncisem să păstorească poporul Meu, și le‑am zis Eu: ‘De ce nu‑Mi zidiți o Casă din cedru?’»
7Prin urmare, să‑i spui robului Meu David, astfel: «Așa vorbește Domnul Oștirilor: Eu te‑am luat de la pășune, dinapoia turmei, ca să fii conducătorul poporului Meu, Israel. 8Am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers și i‑am nimicit dinaintea ta pe toți dușmanii tăi. Acum îți voi face un nume precum numele celor mari de pe pământ. 9Voi pregăti un loc pentru poporul Meu Israel și îl voi sădi acolo ca să locuiască singur, fără să mai fie tulburat și fără ca fiii nedreptății să‑l mai poată asupri, așa cum făcuseră mai înainte, 10încă din zilele în care rânduisem judecători peste poporul Meu Israel. Și‑i voi supune pe toți dușmanii tăi.
Acum te înștiințez că Domnul îți va zidi o Casă. 11Când ți se vor împlini zilele și vei merge să fii cu părinții tăi, voi ridica sămânța ta după tine, care va fi dintre fiii tăi, și‑i voi întări domnia. 12El Îmi va zidi o Casă, și Eu îi voi întări tronul pe vecie. 13Eu îi voi fi Tată, iar el Îmi va fi fiu. Și nu voi îndepărta îndurarea Mea de la el, așa cum am îndepărtat‑o de la cel ce a fost înaintea ta. 14Îl voi așeza în Casa Mea și în regatul Meu pe vecie, iar tronul lui va fi întărit pe vecie.»“
15Natan l‑a înștiințat pe David întocmai despre toate aceste cuvinte, despre toată această vedenie.
Rugăciunea de mulțumire a lui David
(2 Sam. 7:17-29)
16Regele David a intrat, s‑a așezat înaintea Domnului și a zis:
„Cine sunt eu, Stăpâne Doamne, și cine este Casa mea, de m‑ai adus până aici? 17Și ca și cum ar fi prea puțin în ochii Tăi, Dumnezeule, ai vorbit și despre viitorul îndepărtat al Casei robului Tău, privindu‑mă ca pe un om de rang înalt, Doamne Dumnezeule!
18Ce‑ar putea să‑Ți mai răspundă David la toată cinstea arătată robului Tău? Tu îl cunoști pe robul Tău. 19Doamne, de dragul robului Tău și datorită inimii Tale19 Sau: După cuvântul Tău și după inima Ta; sau: După promisiunea și după voia (planul, hotărârea) Ta., ai făcut Tu toate aceste lucrări mărețe și ai descoperit toate aceste lucruri mari.
20Doamne, după câte am auzit cu urechile noastre, nu este nimeni ca Tine și nu există alt Dumnezeu în afară de Tine. 21Și cine este ca poporul Tău Israel, singurul neam de pe pământ pe care Dumnezeu S‑a dus să‑l răscumpere pentru Sine ca popor, ca să‑Ți faci un nume prin lucrări mărețe și de temut, alungând neamuri dinaintea poporului Tău, pe care l‑ai răscumpărat din Egipt? 22Tu l‑ai stabilit pe poporul Tău Israel, ca să fie poporul Tău pe vecie; și Tu, Doamne, ai devenit Dumnezeul lor.
23Și acum, Doamne, fie ca promisiunea pe care ai făcut‑o cu privire la robul Tău și la Casa lui să fie întărită pe vecie și fă precum ai zis. 24Astfel, Numele Tău va fi întărit și preamărit pe vecie, spunându‑se: «Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, este Dumnezeu pentru Israel.» Iar Casa robului Tău David va fi întărită înaintea Ta!
25Tu, Dumnezeul meu, ai descoperit robului Tău că îi vei zidi o Casă. De aceea a avut îndrăzneală robul Tău să se roage înaintea Ta. 26Așadar, Doamne, Tu, Cel Care ești Dumnezeu, i‑ai promis robului Tău acest lucru bun. 27Binevoiește deci să binecuvântezi Casa robului Tău, ca să rămână pe vecie înaintea Ta. Căci Tu, Doamne, ai binecuvântat‑o și va rămâne binecuvântată pe vecie.“
Promesa de Dios a David
17:1-15 – 2S 7:1-17
1Una vez instalado en su palacio, David le dijo al profeta Natán:
―¡Aquí me tienes, habitando un palacio de cedro, mientras que el arca del pacto del Señor se encuentra bajo una simple tienda de campaña!
2―Bien —respondió Natán—. Haz lo que tu corazón te dicte, pues Dios está contigo.
3Pero aquella misma noche la palabra de Dios vino a Natán y le dijo:
4«Ve y dile a mi siervo David que así dice el Señor: “No serás tú quien me construya una casa para que yo la habite. 5Desde el día en que liberé a Israel hasta el día de hoy, no he habitado en casa alguna, sino que he ido de campamento en campamento y de santuario en santuario. 6Todo el tiempo que anduve con Israel, cuando mandé a sus jueces17:6 jueces. Véase Jue 2:16. que pastorearan a mi pueblo, ¿acaso le reclamé a alguno de ellos el no haberme construido una casa de cedro?”
7»Pues bien, dile a mi siervo David que así dice el Señor Todopoderoso: “Yo te saqué del redil para que, en vez de cuidar ovejas, gobernaras a mi pueblo Israel. 8Yo he estado contigo por dondequiera que has ido, y he aniquilado a todos tus enemigos. Y ahora voy a hacerte tan famoso como los más grandes de la tierra. 9También voy a designar un lugar para mi pueblo Israel, y allí lo plantaré para que pueda vivir sin sobresaltos. Sus malvados enemigos no volverán a oprimirlo como han hecho desde el principio, 10desde los días en que nombré jueces sobre mi pueblo Israel. Yo derrotaré a todos tus enemigos. Te anuncio, además, que yo, el Señor, te edificaré una casa. 11Cuando tu vida llegue a su fin y vayas a reunirte con tus antepasados, yo pondré en el trono a uno de tus descendientes, a uno de tus hijos, y afirmaré su reino. 12Será él quien construya una casa en mi honor, y yo afirmaré su trono para siempre. 13Yo seré su padre, y él será mi hijo. Jamás le negaré mi amor, como se lo negué a quien reinó antes que tú. 14Al contrario, para siempre lo estableceré en mi casa y en mi reino, y su trono será firme para siempre”».
15Natán le comunicó todo esto a David, tal como lo había recibido por revelación.
Oración de David
17:16-27 – 2S 7:18-29
16Luego el rey David se presentó ante el Señor y le dijo:
«Señor y Dios, ¿quién soy yo, y qué es mi familia, para que me hayas hecho llegar tan lejos? 17Como si esto fuera poco, has hecho promesas a este tu siervo en cuanto al futuro de su dinastía. ¡Me has tratado como si fuera yo un hombre muy importante, Señor y Dios! 18¿Qué más podría yo decir del honor que me has dado, si tú conoces a tu siervo? 19Señor, tú has hecho todas estas grandes maravillas, por amor a tu siervo y según tu voluntad, y las has dado a conocer. 20Señor, nosotros mismos hemos aprendido que no hay nadie como tú, y que aparte de ti no hay Dios. 21¿Y qué nación se puede comparar con tu pueblo Israel? Es la única nación en la tierra que tú has redimido, para hacerla tu propio pueblo y para dar a conocer tu nombre. Hiciste prodigios y maravillas cuando al paso de tu pueblo, al cual redimiste de Egipto, expulsaste a las naciones y a sus dioses. 22Adoptaste a Israel para que fuera tu pueblo para siempre, y para que tú, Señor, fueras su Dios.
23»Y ahora, Señor, mantén para siempre la promesa que le has hecho a tu siervo y a su dinastía. Cumple tu palabra 24para que tu nombre permanezca y sea exaltado por siempre, y para que todos digan: “¡El Señor Todopoderoso es el Dios de Israel!” Entonces la dinastía de tu siervo David quedará establecida en tu presencia.
25»Tú, Dios mío, le has revelado a tu siervo el propósito de establecerle una dinastía, y por eso tu siervo se ha atrevido a dirigirte esta súplica. 26Oh Señor, ¡tú eres Dios y has prometido este favor a tu siervo! 27Te has dignado bendecir a la familia de tu siervo, de modo que bajo tu protección exista para siempre. Tú, Señor, la has bendecido, y por eso quedará bendita para siempre».
