Давид саветује Соломона
1Кад се приближио час Давидове смрти, заповедио је своме сину Соломону:
2„Ја одлазим на пут којим сва земља иде. Стога буди јак и држи се мушки. 3Пази на сва упутства Господа, Бога свога, следећи његове путеве и држећи његове прописе, његове заповеди, његове правила и његова сведочанства, како је записано у Закону Мојсијевом, да би био успешан у свему што предузимаш, куда год се окренеш. 4Тада ће Господ испунити обећање које ми је дао, рекавши: ’Ако твоји синови буду пазили како живе, и буду ходили преда мном у верности свим својим срцем и свом својом душом, никада ти неће понестати наследника на Израиљевом престолу.’
5Такође знаш шта ми је учинио Јоав, син Серујин, и шта је учинио с двојицом израиљских војних заповедника, Авениром, сином Неровим, и Амасом, сином Јетеровим. Он их је убио проливши крв у миру као у рату, окаљавши опасач око својих бокова и сандале на својим ногама крвљу проливеном у рату. 6Поступи како ти мудрост налаже, али не дозволи да му седа глава с миром сиђе у Свет мртвих2,6 У изворном тексту Шеол, или подземље, где пребивају душе умрлих..
7А синовима Варзелаја Галађана искажи благонаклоност, јер су били уз мене кад сам бежао пред твојим братом Авесаломом. Зато нека једу за твојим столом.
8Код тебе је и Семај, син Гирин, Венијаминовац из Ваурима. Он ме је љуто проклињао оног дана кад сам ишао за Маханајим. Ипак, дошао је да ме дочека на Јордану. Тада сам му се заклео Господом: ’Нећу те погубити мачем.’ 9Зато му не опраштај кривицу, јер ти си мудар човек, и знаш како да поступиш с њим, да пошаљеш његову седу главу с крвљу у Свет мртвих.“
10Затим се Давид упокојио са својим прецима; сахранили су га у Давидовом граду. 11Давид је владао над Израиљем четрдесет година. У Хеврону је владао седам година, а у Јерусалиму је владао тридесет три године.
Соломон учвршћује своју власт
12Соломон је сео на Давидов престо, и његово царство се веома учврстило.
13А Адонија, син Агитин, дође Витсавеји, мајци Соломоновој. Она упита: „Долазиш ли с миром?“
Он рече: „С миром.“
14Он рече: „Имам нешто да ти кажем.“ Она рече: „Кажи.“
15Он рече: „Ти знаш да је царство било моје, и да је сав Израиљ очекивао да будем цар. Али испало је другачије, па је припало моме брату, јер га је добио од Господа. 16А сад имам нешто што бих те замолио. Немој ме одбити.“
Она рече: „Говори.“
17„Питај, молим те, цара Соломона – он те неће одбити – да ми да Ависагу Сунамку за жену.“
18„У реду – рече Витсавеја – разговараћу с царем о теби.“
19Витсавеја дође цару Соломону да с њим разговара о Адонији. Цар је устао да је поздрави; поклонио јој се, па је сео на престо. Тада су поставили столицу за цареву мајку, те је она села њему с десне стране.
20Она рече: „Тражила бих од тебе једну малу ствар, немој ме одбити.“
Цар јој рече: „Тражи, мајко, јер те нећу одбити.“
21Она рече: „Нека се да Ависага Сунамка твоме брату Адонији за жену.“
22Цар Соломон одговори својој мајци: „Зашто тражиш Ависагу Сунамку за Адонију? Што не тражиш и царство за њега, пошто је он мој старији брат?! А још су и свештеник Авијатар и Јоав, син Серујин, уз њега.“
23Тада се цар Соломон закле: „Нека ми Господ тако учини, и још више, ако Адонија не плати главом за ове речи! 24Стога, живога ми Господа, који ме је поставио на престо Давида, оца мога, и подигао ми дом, како је обећао, данас ће Адонија бити погубљен!“ 25Тада цар Соломон посла Венају, сина Јодајевог, који удари Адонију, те он умре.
26Затим је цар рекао свештенику Авијатару: „Иди у Анатот на свој посед. Заслужио си да умреш, али те нећу погубити данас, јер си носио Ковчег Господа Бога пред мојим оцем, и јер си поднео све невоље које је мој отац поднео.“ 27Тако је Соломон искључио Авијатара из свештенства Господњег, да се испуни реч Господња изречена у Силому за дом Илијев.
28Кад је ова вест дошла до Јоава, побегао је у Шатор Господњи, и ухватио се за рогове жртвеника, пошто се Јоав приклонио Адонији, иако се није приклонио Авесалому. 29Тада су јавили цару Соломону: „Јоав је побегао у Шатор Господњи и ено га код жртвеника.“ Цар посла Венају, сина Јодајевог и рече му: „Иди и убиј га.“
30Венаја уђе у Шатор Господњи и рече Јоаву: „Цар заповеда да изађеш.“
Али он одговори: „Нећу, нека умрем овде!“
Венаја се врати цару с одговором: „Јоав је рекао тако и тако; то је одговор који ми је дао.“
31Цар му рече: „Уради како је рекао. Убиј га, па га сахрани. Тако ће се с мене и с дома мога оца уклонити кривица за невину крв коју је Јоав пролио. 32Тако ће Господ вратити његово крваво дело на његову главу, јер је убио два праведна човека и то боља од њега; он је, без знања мога оца Давида, убио мачем Авенира, сина Неровог, војводу Израиљевог, и Амасу, сина Јетеровог, војводу Јудиног. 33Нека кривица за њихову крв падне на главу Јоаву и његовом семену заувек. А Давиду и његовом семену, његовом дому и његовом престолу, нека довека буде мир од Господа.“
34Венаја, син Јодајев, оде и удари Јоава, те он умре. Сахранили су га код његове куће у пустињи. 35Цар Соломон је уместо њега поставио Јодајевог сина Венају над војском, а свештеника Садока је цар поставио уместо Авијатара.
36Потом цар посла по Семаја и рече му: „Сагради себи кућу у Јерусалиму и остани тамо; никуд не излази оданде. 37Оног дана кад изађеш и пређеш преко потока Кидрона, знај да ћеш свакако умрети, па ће твоја крв пасти на твоју главу.“
38Семај одговори цару: „Повољна је реч коју је рекао мој господар цар. Твој слуга ће урадити тако.“ Семај је дуго времена остао у Јерусалиму.
39На крају треће године, два Семајева роба одбегну к Ахису, сину Махином, цару гатском. Семају су јавили: „Твоји робови су у Гату.“ 40Семај устане, оседла магаре и оде у Гат, к цару Ахису, да тражи своје робове. Семај оде и доведе своје робове из Гата.
41Но, Соломону су јавили да је Семај отишао из Јерусалима у Гат и да се вратио. 42Цар посла по Семаја и рече му: „Нисам ли те заклео Господом и упозорио те: ’Оног дана кад изађеш било где, знај да ћеш свакако умрети?’ Зар ми ниси одговорио: ’Повољна је реч; послушаћу’? 43Зашто ниси одржао заклетву Господу и заповест коју сам ти дао?“
44Цар је још рекао Семају: „Ти знаш у свом срцу све зло које си учинио моме оцу Давиду. Нека Господ врати твоје зло на твоју главу. 45Нека Соломон буде благословен, а престо Давидов нека заувек буде утврђен пред Господом.“
46Тада је цар дао наредбу Венаји, сину Јодајевом, па је отишао и ударио Семаја, те је овај умро.
Тако се царство утврдило у Соломоновим рукама.
Testamentul politic al lui David
1Când se apropia vremea să moară, David i‑a poruncit fiului său, Solomon, zicând: 2„Eu mă duc pe calea întregului pământ. Întărește‑te și fii bărbat! 3Păzește îndatoririle Domnului, Dumnezeul tău, umblând pe căile Lui și păzind hotărârile, poruncile, judecățile și mărturiile Lui, după cum este scris în Legea lui Moise, ca să prosperi în tot ceea ce vei face și oriunde vei merge 4și pentru ca Domnul să‑Și țină promisiunea pe care mi‑a făcut‑o, zicând: «Dacă fiii tăi vor veghea asupra căii lor, umblând cu credincioșie înaintea Mea, din toată inima lor și din tot sufletul lor, nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș la tronul lui Israel.»
5Tu știi ceea ce mi‑a făcut Ioab, fiul Țeruiei, ce le‑a făcut celor doi conducători ai oștirilor lui Israel, lui Abner, fiul lui Ner, și lui Amasa, fiul lui Ieter. I‑a ucis și a vărsat sânge de război în timp de pace. A pus astfel sângele de război pe teaca de la brâu și pe sandalele lui din picioare. 6Fă‑i după înțelepciunea ta, dar nu‑i coborî în pace perii albi în Locuința Morților6, 9 Ebr.: Șeol..
7Arată‑le însă bunătate fiilor lui Barzilai ghiladitul. Ei să fie printre cei care mănâncă la masa ta, căci mi‑au fost alături atunci când fugeam de fratele tău Absalom.
8Iată, îl ai cu tine pe Șimei, fiul lui Ghera, beniamitul din Bahurim. El a rostit blesteme aspre împotriva mea în ziua în care mergeam la Mahanayim, dar, când a coborât în întâmpinarea mea la Iordan, i‑am jurat pe Domnul, zicând: «Nu te voi omorî cu sabia.» 9Tu însă să nu‑l lași nepedepsit, căci ești un om înțelept și vei ști ce să‑i faci. Cu sânge să‑i cobori perii albi în Locuința Morților!“
10Apoi David a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat în Cetatea lui David. 11El a domnit peste Israel timp de patruzeci de ani: la Hebron a domnit șapte ani, iar la Ierusalim a domnit treizeci și trei de ani. 12Astfel, Solomon i‑a urmat la tron tatălui său, David, și domnia lui s‑a întărit foarte mult.
Consolidarea autorității politice a lui Solomon
(1 Cron. 29:26-28)
13Adonia, fiul Haghitei, a venit la Batșeba, mama lui Solomon.
Ea l‑a întrebat:
– Vii cu pace?
El a răspuns:
– Cu pace.
14Apoi el a zis:
– Am ceva să‑ți spun.
Ea a zis:
– Vorbește.
15El a zis:
– Tu știi că domnia era a mea și că tot Israelul își îndreptase fața spre mine ca să fiu rege. Dar domnia i‑a revenit fratelui meu, căci a primit‑o de la Domnul. 16Acum, doresc să‑ți cer o favoare. Să nu‑mi întorci fața!
Ea i‑a zis:
– Vorbește.
17El a zis:
– Spune‑i, te rog, regelui Solomon să mi‑o dea de soție pe Abișag șunamita, fiindcă el nu te va refuza.
18Batșeba a răspuns:
– Bine, îi voi vorbi regelui pentru tine.
19Batșeba s‑a dus la regele Solomon ca să vorbească pentru Adonia. Regele s‑a ridicat s‑o întâmpine, s‑a plecat înaintea ei și apoi s‑a așezat pe tron. El a poruncit să se aducă un tron pentru mama lui, iar ea s‑a așezat la dreapta lui.
20Apoi ea a zis:
– Doresc să‑ți cer o mică favoare. Să nu‑mi întorci fața!
Regele i‑a răspuns:
– Cere, mamă, căci nu‑ți voi întoarce fața.
21Ea a zis:
– Abișag șunamita să‑i fie dată de soție fratelui tău Adonia.
22Regele Solomon a răspuns și i‑a zis mamei sale:
– De ce o ceri doar pe Abișag șunamita pentru Adonia? Cere și domnia pentru el22 Posesiunea asupra haremului regal era văzută ca o pretenție la tron (vezi 2 Sam. 3:7; 12:8; 16:21)., căci este fratele meu mai mare. Cere‑o pentru el, pentru preotul Abiatar și pentru Ioab, fiul Țeruiei!
23Atunci regele Solomon a jurat pe Domnul, zicând: „Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea23 Formulă tipică de jurământ (lit.: Așa să‑mi facă Dumnezeu și chiar mai mult)., dacă cuvintele acestea nu‑l vor costa viața pe Adonia. 24Viu este Domnul Care m‑a întărit și m‑a așezat pe tronul tatălui meu, David, și Care mi‑a făcut o Casă după cum a promis, că Adonia va muri astăzi!“ 25Regele Solomon l‑a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, ca să‑l omoare. Și astfel Adonia a murit.
26După aceea, regele i‑a zis preotului Abiatar: „Du‑te la proprietățile tale de la Anatot, căci meriți să mori, dar nu te voi omorî astăzi, deoarece ai purtat Chivotul Domnului, Stăpânul, înaintea tatălui meu, David, și ai luat parte la tot ce a suferit tatăl meu.“ 27Astfel, Solomon l‑a alungat pe Abiatar din slujba de preot al Domnului, împlinind cuvântul pe care Domnul îl rostise la Șilo despre Casa lui Eli.
28Când a primit vestea, Ioab, care trecuse de partea lui Adonia, deși nu trecuse de partea lui Absalom, a fugit la Cortul Domnului și s‑a prins de coarnele altarului. 29Regele Solomon a fost înștiințat că Ioab a fugit la Cortul Domnului și că, iată, era lângă altar. Atunci Solomon l‑a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, zicându‑i: „Du‑te și năpustește‑te asupra lui!“
30Benaia a ajuns la Cortul Domnului și i‑a zis lui Ioab:
– Așa vorbește regele: „Ieși afară!“
Dar el a răspuns:
– Nu! Vreau să mor aici.
Benaia s‑a întors la rege cu acest mesaj, zicând:
– Așa a vorbit Ioab și așa mi‑a răspuns.
31Regele i‑a zis:
– Fă așa cum a zis. Năpustește‑te asupra lui și apoi îngroapă‑l. Să îndepărtezi astfel de peste mine și de peste familia tatălui meu sângele pe care l‑a vărsat Ioab fără motiv. 32Domnul îl va pedepsi pentru sângele vărsat, pentru că i‑a lovit pe cei doi bărbați care erau mai drepți și mai buni decât el și i‑a ucis cu sabia pe Abner, fiul lui Ner, conducătorul oștirii lui Israel, și pe Amasa, fiul lui Ieter, conducătorul oștirii lui Iuda, fără ca tatăl meu, David, să știe acest lucru. 33Sângele lor să se întoarcă asupra capului lui Ioab și asupra capului seminței lui pentru totdeauna, dar asupra lui David, a seminței33 Termenul ebraic pentru sămânță este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenționată. În traducerea de față a fost redat fie literal, fie cu urmaș sau urmași, în funcție de contextul literal și de cel teologic. lui, a Casei lui și a tronului său să fie pace de la Domnul pe vecie.
34Atunci Benaia, fiul lui Iehoiada, s‑a suit, s‑a năpustit asupra lui Ioab și l‑a omorât. Acesta a fost îngropat apoi în proprietatea34 Sau: în mormântul său. lui din pustie. 35Regele l‑a numit pe Benaia, fiul lui Iehoiada, conducător al oștirii în locul lui Ioab, iar pe preotul Țadok l‑a pus în locul lui Abiatar.
36Apoi regele a trimis să‑l cheme pe Șimei și i‑a zis:
– Zidește‑ți o casă în Ierusalim și locuiește acolo, dar să nu pleci de acolo în altă parte. 37Fii sigur că, în ziua în care vei pleca și vei trece uedul37 Vale sau albie de râu secată, situată într‑un ținut arid, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar. Chidron, vei muri. Atunci sângele tău va cădea asupra capului tău.
38Șimei i‑a răspuns regelui:
– Bine, robul tău va face așa cum a zis stăpânul meu, regele.
Astfel, Șimei a locuit multe zile la Ierusalim. 39Trei ani mai târziu însă doi dintre slujitorii lui Șimei au fugit la Achiș, fiul lui Maaca, regele Gatului. L‑au înștiințat pe Șimei, zicând: „Iată că slujitorii tăi sunt în Gat.“ 40Atunci Șimei s‑a ridicat, și‑a înșeuat măgarul și s‑a dus la Achiș, la Gat, ca să‑și caute slujitorii. Șimei a plecat și și‑a adus slujitorii înapoi de la Gat.
41I s‑a spus lui Solomon că Șimei a plecat din Ierusalim la Gat și că s‑a întors. 42Atunci regele a trimis și l‑a chemat pe Șimei. El i‑a zis: „Oare nu te‑am pus eu să juri pe Domnul și nu te‑am avertizat, zicând: «În ziua în care vei pleca și te vei duce în altă parte, să știi sigur că vei muri»? Și nu mi‑ai răspuns tu: «Bine! Voi asculta!» 43De ce nu ți‑ai ținut jurământul făcut Domnului și nu ai ascultat porunca pe care ți‑am dat‑o?“ 44Apoi regele i‑a zis lui Șimei: „Tu știi în inima ta tot răul pe care i l‑ai făcut tatălui meu, David. Acum Domnul a întors răutatea ta asupra capului tău. 45Dar regele Solomon va fi binecuvântat, iar tronul lui David va fi păzit înaintea Domnului pe vecie.“ 46Și regele i‑a poruncit lui Benaia, fiul lui Iehoiada, să‑l omoare. El a ieșit, s‑a năpustit asupra lui Șimei și l‑a omorât. Și astfel domnia s‑a întărit în mâinile lui Solomon.
