Job speaks
1After this, Job opened his mouth and cursed the day of his birth. 2He said:
3‘May the day of my birth perish,
and the night that said, “A boy is conceived!”
4That day – may it turn to darkness;
may God above not care about it;
may no light shine on it.
5May gloom and utter darkness claim it once more;
may a cloud settle over it;
may blackness overwhelm it.
6That night – may thick darkness seize it;
may it not be included among the days of the year
nor be entered in any of the months.
7May that night be barren;
may no shout of joy be heard in it.
8May those who curse days3:8 Or curse the sea curse that day,
those who are ready to rouse Leviathan.
9May its morning stars become dark;
may it wait for daylight in vain
and not see the first rays of dawn,
10for it did not shut the doors of the womb on me
to hide trouble from my eyes.
11‘Why did I not perish at birth,
and die as I came from the womb?
12Why were there knees to receive me
and breasts that I might be nursed?
13For now I would be lying down in peace;
I would be asleep and at rest
14with kings and rulers of the earth,
who built for themselves places now lying in ruins,
15with princes who had gold,
who filled their houses with silver.
16Or why was I not hidden away in the ground like a stillborn child,
like an infant who never saw the light of day?
17There the wicked cease from turmoil,
and there the weary are at rest.
18Captives also enjoy their ease;
they no longer hear the slave driver’s shout.
19The small and the great are there,
and the slaves are freed from their owners.
20‘Why is light given to those in misery,
and life to the bitter of soul,
21to those who long for death that does not come,
who search for it more than for hidden treasure,
22who are filled with gladness
and rejoice when they reach the grave?
23Why is life given to a man
whose way is hidden,
whom God has hedged in?
24For sighing has become my daily food;
my groans pour out like water.
25What I feared has come upon me;
what I dreaded has happened to me.
26I have no peace, no quietness;
I have no rest, but only turmoil.’
Plângerea lui Iov
1După toate aceasta, Iov și‑a deschis gura și a blestemat ziua în care s‑a născut. 2Iov a zis:
3„Să piară ziua în care m‑am născut
și noaptea în care s‑a zis: «S‑a zămislit un băiat!»
4Prefacă‑se în întuneric ziua aceea!
Fie ca Dumnezeu să nu Se îngrijească de ea din ceruri,
iar lumina să nu strălucească peste ea!
5S‑o răscumpere negura și umbra morții5 Sau: bezna,
s‑o acopere un nor,
s‑o înspăimânte întunecimea zilei!
6Întunericul să stăpânească noaptea aceea!
Să nu se bucure între zilele din an,
să nu fie numărată între luni!
7Iată! Noaptea aceea să fie stearpă,
să nu se audă niciun strigăt de bucurie în ea!
8Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele8 Sau: marea,
de cei ce se pricep să întărâte Leviatanul8 Sensul termenului ebraic este nesigur. Din câte se pare, termenul este folosit în VT atât cu referire la mitologia canaanită, desemnând un monstru marin (în versetul de față; Ps. 74:14; Is. 27:1), cât și în sens literal (Iov 41:1; Ps. 104:26), făcând referire la o specie de animal marin, impresionantă și de temut, de al cărei corespondent modern nu putem fi siguri.!
9Stelele dimineții ei să fie întunecate,
să nădăjduiască după lumină, dar în zadar.
Să nu vadă pleoapele zorilor,
10pentru că n‑a închis ușile pântecului mamei mele
și n‑a ascuns necazul de ochii mei.
11De ce n‑am murit la naștere
și n‑am pierit când am ieșit din pântec?
12De ce au fost genunchi care să mă primească
și sâni care să mă alăpteze?
13Acum aș fi stat culcat și liniștit,
aș fi dormit și m‑aș fi odihnit
14cu împărații și sfetnicii pământului,
care și‑au zidit falnice morminte,
15cu prinții care au avut aur,
care și‑au umplut casele cu argint.
16Sau de ce n‑am fost îngropat ca o stârpitură,
ca un prunc care niciodată n‑a văzut lumina?
17Acolo, cei răi nu te mai tulbură
și acolo, cei obosiți se odihnesc.
18Acolo, prizonierii se bucură,
nu mai aud glasul asupritorului18 Vezi nota de la Ex. 3:7..
19Și cel mic și cel mare sunt acolo,
iar robul este liber de stăpânii lui.
20De ce i se dă lumină celui nenorocit
și viață celui cu amărăciune în suflet,
21celor care tânjesc după moarte, dar care nu mai vine,
care o caută mai mult decât pe o comoară ascunsă,
22celor care nu mai pot de bucurie
și de veselie când găsesc mormântul,
23omului a cărui cale este ascunsă
și pe care Dumnezeu l‑a îngrădit de jur împrejur?
24Căci suspinul meu vine înaintea pâinii mele
și gemetele mi se varsă ca apa.
25Lucrul de care mă îngrozeam foarte tare a venit asupra mea
și lucrul de care îmi era frică a venit peste mine.
26N‑am nici pace, nici tihnă,
n‑am nici odihnă, dar a venit și tulburarea.“
