Eliphaz
1Then Eliphaz the Temanite replied:
2‘If someone ventures a word with you, will you be impatient?
But who can keep from speaking?
3Think how you have instructed many,
how you have strengthened feeble hands.
4Your words have supported those who stumbled;
you have strengthened faltering knees.
5But now trouble comes to you, and you are discouraged;
it strikes you, and you are dismayed.
6Should not your piety be your confidence
and your blameless ways your hope?
7‘Consider now: who, being innocent, has ever perished?
Where were the upright ever destroyed?
8As I have observed, those who plough evil
and those who sow trouble reap it.
9At the breath of God they perish;
at the blast of his anger they are no more.
10The lions may roar and growl,
yet the teeth of the great lions are broken.
11The lion perishes for lack of prey,
and the cubs of the lioness are scattered.
12‘A word was secretly brought to me,
my ears caught a whisper of it.
13Amid disquieting dreams in the night,
when deep sleep falls on people,
14fear and trembling seized me
and made all my bones shake.
15A spirit glided past my face,
and the hair on my body stood on end.
16It stopped,
but I could not tell what it was.
A form stood before my eyes,
and I heard a hushed voice:
17“Can a mortal be more righteous than God?
Can even a strong man be more pure than his Maker?
18If God places no trust in his servants,
if he charges his angels with error,
19how much more those who live in houses of clay,
whose foundations are in the dust,
who are crushed more readily than a moth!
20Between dawn and dusk they are broken to pieces;
unnoticed, they perish for ever.
21Are not the cords of their tent pulled up,
so that they die without wisdom?”
Primul discurs al lui Elifaz
1Atunci Elifaz temanitul a răspuns și a zis:
2„Dacă ar îndrăzni cineva să‑ți vorbească, te vei supăra?
Dar cine ar putea să tacă?
3Iată că tu i‑ai învățat pe mulți
și ai întărit mâinile slăbite.
4Cuvintele tale i‑au ridicat pe cei ce se clătinau
și au întărit genunchii care se îndoiau.
5Dar acum necazul a venit asupra ta
și ești supărat;
te atinge și ești îngrozit.
6Nu este oare teama de Dumnezeu încrederea ta,
iar curăția căilor tale speranța ta?
7Te rog, adu‑ți aminte! A pierit vreodată un om nevinovat?
Sau au fost vreodată cei drepți nimiciți?
8După cum am văzut eu, cei care ară nelegiuirea
și seamănă necazul, le culeg roadele.
9Suflarea lui Dumnezeu îi nimicește,
iar izbucnirea mâniei Sale îi mistuie.
10Urletul leului, glasul leului fioros
și colții leilor tineri sunt zdrobiți.
11Leul cel puternic piere din lipsă de pradă,
iar puii leoaicei sunt risipiți.
12Mi s‑a spus un cuvânt pe ascuns,
urechea mea a auzit o șoaptă.
13În mijlocul frământărilor din timpul vedeniilor nopții,
când oamenii sunt cuprinși de un somn adânc,
14m‑au cuprins groaza și cutremurul,
și ea mi‑a făcut mulțimea oaselor mele să se îngrozească.
15Un duh15 Sau: adiere, vânt. a trecut prin fața mea;
atunci părul de pe trup mi s‑a zbârlit.
16S‑a oprit, dar nu i‑am putut desluși chipul;
înfățișarea cuiva era înaintea ochilor mei.
Și am auzit un glas care șoptea:
17«Poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu?
Poate el să fie curat înaintea Creatorului său?
18Dacă nu se încrede El nici chiar în slujitorii Săi
și găsește greșeli chiar și la îngerii18 Sau: mesagerii. Săi,
19cu atât mai mult la cei ce trăiesc în case de lut,
ale căror temelii sunt în țărână
și care sunt striviți mai ușor decât o molie.
20De dimineață până seara sunt zdrobiți;
pier și sunt dați uitării pentru totdeauna.
21Nu le este smulsă oare funia cortului lor?
Ei mor, însă fără să fi dobândit înțelepciune.»21 Unii traducători încheie citatul după v. 17.
