New International Version

Genesis 8:1-22

1But God remembered Noah and all the wild animals and the livestock that were with him in the ark, and he sent a wind over the earth, and the waters receded. 2Now the springs of the deep and the floodgates of the heavens had been closed, and the rain had stopped falling from the sky. 3The water receded steadily from the earth. At the end of the hundred and fifty days the water had gone down, 4and on the seventeenth day of the seventh month the ark came to rest on the mountains of Ararat. 5The waters continued to recede until the tenth month, and on the first day of the tenth month the tops of the mountains became visible.

6After forty days Noah opened a window he had made in the ark 7and sent out a raven, and it kept flying back and forth until the water had dried up from the earth. 8Then he sent out a dove to see if the water had receded from the surface of the ground. 9But the dove could find nowhere to perch because there was water over all the surface of the earth; so it returned to Noah in the ark. He reached out his hand and took the dove and brought it back to himself in the ark. 10He waited seven more days and again sent out the dove from the ark. 11When the dove returned to him in the evening, there in its beak was a freshly plucked olive leaf! Then Noah knew that the water had receded from the earth. 12He waited seven more days and sent the dove out again, but this time it did not return to him.

13By the first day of the first month of Noah’s six hundred and first year, the water had dried up from the earth. Noah then removed the covering from the ark and saw that the surface of the ground was dry. 14By the twenty-seventh day of the second month the earth was completely dry.

15Then God said to Noah, 16“Come out of the ark, you and your wife and your sons and their wives. 17Bring out every kind of living creature that is with you—the birds, the animals, and all the creatures that move along the ground—so they can multiply on the earth and be fruitful and increase in number on it.”

18So Noah came out, together with his sons and his wife and his sons’ wives. 19All the animals and all the creatures that move along the ground and all the birds—everything that moves on land—came out of the ark, one kind after another.

20Then Noah built an altar to the Lord and, taking some of all the clean animals and clean birds, he sacrificed burnt offerings on it. 21The Lord smelled the pleasing aroma and said in his heart: “Never again will I curse the ground because of humans, even though8:21 Or humans, for every inclination of the human heart is evil from childhood. And never again will I destroy all living creatures, as I have done.

22“As long as the earth endures,

seedtime and harvest,

cold and heat,

summer and winter,

day and night

will never cease.”

Nouă Traducere În Limba Română

Geneza 8:1-22

1Dumnezeu Și‑a adus aminte1 În sensul că Dumnezeu a acționat pentru a împlini promisiunile menționate în legământul cu Noe. de Noe și de toate vietățile sălbatice și toate vitele care erau cu el în arcă. Dumnezeu a făcut să sufle un vânt peste pământ, iar apele s‑au potolit. 2Izvoarele adâncului și stăvilarele cerului au fost închise, iar ploaia din cer a fost oprită. 3Apele au început să se retragă de pe pământ. La sfârșitul celor o sută cincizeci de zile, ele au scăzut, 4iar în luna a șaptea, în a șaptesprezecea zi a lunii, arca s‑a oprit pe munții Ararat. 5Apele au continuat să scadă până în luna a zecea, iar în ziua întâi a lunii a zecea, s‑au văzut vârfurile munților.

6După patruzeci de zile,6 Din ziua în care vârfurile munților au devenit vizibile (v. 5) până în ziua când Noe a trimis corbul. Noe a deschis fereastra arcei pe care a făcut‑o 7și a trimis afară un corb, care a ieșit, ducându‑se și întorcându‑se, până când apele de pe pământ au secat. 8Apoi a trimis un porumbel ca să vadă dacă apele de pe suprafața pământului au scăzut. 9Dar porumbelul n‑a găsit niciun loc de odihnă pentru talpa piciorului său și s‑a întors la Noe în corabie, căci încă mai era apă pe suprafața întregului pământ. Noe și‑a întins mâna, l‑a luat și l‑a adus la el în arcă. 10A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul afară din arcă. 11Porumbelul s‑a întors la el seara și iată că în ciocul lui avea o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a înțeles că apele de pe pământ scăzuseră. 12A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul, dar acesta nu s‑a mai întors la el.

13În anul șase sute unu13 Cu referire la anul 601 al vieții lui Noe., în prima lună, în ziua întâi a lunii, apele secaseră de pe pământ. Noe a dat la o parte învelitoarea arcei, s‑a uitat și iată că suprafața pământului era uscată. 14În a douăzeci și șaptea zi a lunii a doua, pământul era uscat.

15Atunci Dumnezeu i‑a vorbit lui Noe, zicând: 16„Ieși din arcă, tu, împreună cu soția ta, cu fiii tăi și cu soțiile acestora. 17Scoate afară toate vietățile, de orice fel, care sunt cu tine – păsări, animale17 Aici cu sensul de vite și animale sălbatice. și orice animal care se târăște pe pământ17, 19 Vezi nota de la 1:24. – pentru ca ele să se răspândească pe pământ, să fie roditoare și să se înmulțească.“

18Astfel, Noe a ieșit din arcă împreună cu fiii săi, cu soția sa și cu soțiile fiilor săi. 19De asemenea, orice vietate, orice târâtoare și orice pasăre, tot ce mișună pe pământ, potrivit familiilor lor, au ieșit și ele din arcă.

20Atunci Noe a zidit un altar Domnului, a luat din toate animalele curate și din toate păsările curate și le‑a adus ca ardere‑de‑tot pe altar. 21Domnul a simțit aroma plăcută și a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului, căci21 Sau: chiar dacă. înclinația inimii lui este rea din tinerețe, și nici nu voi mai distruge toate viețuitoarele, așa cum am făcut‑o.

22Atât timp cât va fi pământul, nu vor înceta

semănatul și seceratul,

frigul și căldura,

vara și iarna,

ziua și noaptea.“