Pleasure Is Meaningless
1I said to myself, “Come on. I’ll try out pleasure. I want to find out if it is good.” But it also proved to be meaningless. 2“Laughter doesn’t make any sense,” I said. “And what can pleasure do for me?” 3I tried cheering myself up by drinking wine. I even tried living in a foolish way. But wisdom was still guiding my mind. I wanted to see what was good for people to do on earth during their short lives.
4So I started some large projects. I built houses for myself. I planted vineyards. 5I made gardens and parks. I planted all kinds of fruit trees in them. 6I made lakes to water groves of healthy trees. 7I bought male and female slaves. And I had other slaves who were born in my house. I also owned more herds and flocks than anyone in Jerusalem ever had before. 8I stored up silver and gold for myself. I gathered up the treasures of kings and their kingdoms. I got some male and female singers. I also got many women for myself. Women delight the hearts of men. 9I became far more important than anyone in Jerusalem had ever been before. And in spite of everything, I didn’t lose my wisdom.
10I gave myself everything my eyes wanted.
There wasn’t any pleasure that I refused to give myself.
I took delight in everything I did.
And that was what I got for all my work.
11But then I looked over everything my hands had done.
I saw what I had worked so hard to get.
And nothing had any meaning.
It was like chasing the wind.
Nothing was gained on this earth.
Wisdom and Foolish Pleasure Are Meaningless
12I decided to think about wisdom.
I also thought about foolish pleasure.
What more can a new king do?
Can he do anything more than others have already done?
13I saw that wisdom is better than foolishness,
just as light is better than darkness.
14The eyes of a wise person see things clearly.
A person who is foolish lives in darkness.
But I finally realized that death catches up
with both of them.
15Then I said to myself,
“What happens to a foolish person will catch up with me too.
So what do I gain by being wise?”
I said to myself,
“That doesn’t have any meaning either.”
16Like a foolish person, a wise person won’t be remembered very long.
The days have already come when both of them have been forgotten.
Like a person who is foolish,
a wise person must die too!
Work Is Meaningless
17So I hated life. That’s because the work done on this earth made me sad. None of it has any meaning. It’s like chasing the wind. 18I hated everything I had worked for on earth. I’ll have to leave all of it to someone who lives after me. 19And who knows whether that person will be wise or foolish? Either way, they’ll take over everything on earth I’ve worked so hard for. That doesn’t have any meaning either. 20So I began to lose hope because of all my hard work on this earth. 21A person might use wisdom, knowledge and skill to do their work. But then they have to leave everything they own to someone who hasn’t worked for it. That doesn’t have any meaning either. In fact, it isn’t fair. 22What do people get for all their hard work on earth? What do they get for all their worries? 23As long as they live, their work is nothing but pain and sorrow. Even at night their minds can’t rest. That doesn’t have any meaning either.
24A person can’t do anything better than eat, drink and be satisfied with their work. I’m finally seeing that those things also come from the hand of God. 25Without his help, who can eat or find pleasure? 26God gives wisdom, knowledge and happiness to the person who pleases him. But to a sinner he gives the task of gathering and storing up wealth. Then the sinner must hand it over to the one who pleases God. That doesn’t have any meaning either. It’s like chasing the wind.
Deșertăciunea plăcerilor
1Am zis atunci inimii mele:
„Voi încerca veselia,
să văd dacă este bună!“
Dar iată că și aceasta este deșertăciune!
2Am zis despre râs: „Este o nebunie!“,
iar despre veselie – „Ce folos are?“
3Am hotărât în inima mea să‑mi încerc trupul cu vin – timp în care inima mea mă va conduce cu înțelepciune – și să îmbrățișez astfel nebunia, până voi înțelege ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în puținele zile ale vieții lor.
4Mi‑am lărgit lucrările: mi‑am construit case și mi‑am sădit vii, 5mi‑am amenajat grădini și parcuri și am plantat în ele pomi cu tot felul de roade. 6Mi‑am făcut iazuri cu apă pentru a uda mulțimea pomilor ce au răsărit. 7Mi‑am cumpărat robi și roabe și am avut fii de robi în casă. Am avut și vite – cirezi și turme – mai multe decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. 8Mi‑am strâns argint și aur, proprietăți împărătești și provincii. Mi‑am adus cântăreți și cântărețe și, desfătarea fiilor omului, mai multe țiitoare8 Sensul expresiei ebraice este nesigur. Posibil o aluzie la un harem. LXX, Siriacă: un paharnic și femei-paharnic.. 9M‑am îmbogățit și am sporit în avuție mai mult decât toți cei ce fuseseră înaintea mea la Ierusalim și mi‑am păstrat și înțelepciunea.
10Nu am refuzat nimic din ceea ce mi‑au cerut ochii
și nu mi‑am oprit inima de la nicio bucurie,
căci inima mea s‑a bucurat de toată osteneala mea
și aceasta mi‑a fost partea din toată truda mea.
11Apoi, când m‑am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele
și la toată truda cu care le făcusem,
iată că totul este deșertăciune și goană după vânt
și nu există niciun câștig sub soare.
Deșertăciunea înțelepciunii și a prostiei
12Am cântărit apoi înțelepciunea,
nebunia și prostia.
Ce poate să facă omul care vine după împărat,
decât tot ceea ce s‑a făcut și mai înainte?
13Am înțeles că înțelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia,
cu cât este lumina mai de folos decât întunericul.
14Cel înțelept își are ochii în cap,
dar nesăbuitul umblă în întuneric.
Am înțeles însă
că pe amândoi îi așteaptă aceeași soartă14-15 Cu referire la moarte..
15Atunci am zis în inima mea:
„Dacă și pe mine mă așteaptă soarta nesăbuitului,
atunci pentru ce am fost eu nespus de înțelept?“
Și am zis în inima mea:
„Și aceasta este deșertăciune!“
16Căci o amintire veșnică nu va rămâne nici în urma înțeleptului,
nici a nesăbuitului.
În zilele care vin totul este deja dat uitării.
La fel cum moare înțeleptul, tot așa moare și nesăbuitul.
Deșertăciunea ostenelii
17Am ajuns astfel să urăsc viața, pentru că nu mi‑a plăcut ce se întâmplă sub soare, căci totul este deșertăciune și goană după vânt! 18Mi‑am urât toată osteneala pe care eu însumi am depus‑o sub soare și pe care o las omului care vine după mine. 19Cine știe dacă va fi înțelept? Poate că un prost va lua în stăpânire toată osteneala pe care am depus‑o și am administrat‑o cu înțelepciune sub soare…. Și aceasta este deșertăciune! 20M‑am frământat până când inima mea a ajuns la disperare, din cauza ostenelii mele pe care am depus‑o sub soare, 21căci unii oameni lucrează cu înțelepciune, cu pricepere21 Lit.: cunoștință. și cu îndemânare, ca apoi să își lase partea lor unui om care nu s‑a trudit. Dar și aceasta este deșertăciune și un mare rău! 22Căci ce folos are omul din toată munca lui și din toată osteneala pe care sufletul său a depus‑o sub soare? 23Într-adevăr, toate zilele lui sunt pline de necazuri, iar munca sa este doar mâhnire. Nici chiar noaptea nu i se odihnește inima! Și aceasta este deșertăciune!
24Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea și să‑și sature sufletul cu tot ce este bun din agoniseala lui. Am înțeles că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. 25Căci cine poate mânca și cine se poate bucura fără El? 26Într-adevăr, omului care este plăcut înaintea Lui, El îi dă înțelepciune, cunoștință și bucurie, dar celui păcătos îi dă munca să adune și să strângă, pentru ca apoi să‑i dea celui plăcut lui Dumnezeu. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt!
