1Someone told Joab, “The king is weeping and mourning for Absalom. He’s filled with sadness because his son has died.” 2The army had won a great battle that day. But their joy turned into sadness. That’s because someone had told the troops, “The king is filled with sorrow because his son is dead.” 3The men came quietly into the city that day. They were like fighting men who are ashamed because they’ve run away from a battle. 4The king covered his face. He cried loudly, “My son Absalom! Absalom, my son, my son!”
5Then Joab went into the king’s house. He said to him, “Today you have made all your men feel ashamed. They have just saved your life. They have saved the lives of your sons and daughters. And they have saved the lives of your wives and concubines. 6You love those who hate you. You hate those who love you. The commanders and their troops don’t mean anything to you. You made that very clear today. I can see that you would be pleased if Absalom were alive today and all of us were dead. 7Now go out there and cheer up your men. If you don’t, you won’t have any of them left with you by sunset. That will be worse for you than all the troubles you have ever had in your whole life. That’s what I promise you in the Lord’s name.”
8So the king got up and took his seat in the entrance of the city gate. His men were told, “The king is sitting in the entrance of the gate.” Then all of them came and stood in front of him.
While all of that was going on, the Israelites had run back to their homes.
David Returns to Jerusalem
9People from all the tribes of Israel began to argue among themselves. They were saying, “The king saved us from the power of our enemies. He saved us from the power of the Philistines. But now he has left the country to escape from Absalom. 10We anointed Absalom to rule over us. But he has died in battle. So why aren’t any of you talking about bringing the king back?”
11King David sent a message to Zadok and Abiathar, the priests. David said, “Speak to the elders of Judah. Tell them I said, ‘News has reached me where I’m staying. People all over Israel are talking about bringing me back to my palace. Why should you be the last to do something about it? 12You are my relatives. You are my own flesh and blood. So why should you be the last to bring me back?’ 13Say to Amasa, ‘Aren’t you my own flesh and blood? You will be the commander of my army for life in place of Joab. If that isn’t true, may God punish me greatly.’ ”
14So the hearts of all the men of Judah were turned toward David. All of them had the same purpose in mind. They sent a message to the king. They said, “We want you to come back. We want all your men to come back too.” 15Then the king returned. He went as far as the Jordan River.
The men of Judah had come to Gilgal to welcome the king back. They had come to bring him across the Jordan. 16Shimei, the son of Gera, was among them. Shimei was from Bahurim in the territory of Benjamin. He hurried down to welcome King David back. 17There were 1,000 people from Benjamin with him. Ziba, the manager of Saul’s house, was with him too. And so were Ziba’s 15 sons and 20 servants. All of them rushed down to the Jordan River. That’s where the king was. 18They went across at the place where people usually cross it. Then they brought the king’s family back over with them. They were ready to do anything he wanted them to do.
Shimei, the son of Gera, had also gone across the Jordan. When he did, he fell down flat with his face toward the ground in front of the king. 19He said to him, “You are my king and master. Please don’t hold me guilty. Please forgive me for the wrong things I did on the day you left Jerusalem. Please forget all about them. 20I know I’ve sinned. But today I’ve come down here to welcome you. I’m the first member of Joseph’s whole family to do it.”
21Then Abishai, the son of Zeruiah, said, “Shouldn’t Shimei be put to death for what he did? He cursed you. And you are the Lord’s anointed king.”
22But David replied, “You and Joab are sons of Zeruiah. What does this have to do with you? What right do you have to interfere? Should anyone be put to death in Israel today? Don’t I know that today I am king over Israel again?” 23So the king made a promise to Shimei. He said to him, “You aren’t going to be put to death.”
24Mephibosheth was Saul’s grandson. He had also gone down to welcome the king back. He had not taken care of his feet. He hadn’t trimmed his mustache or washed his clothes. He hadn’t done any of those things from the day the king left Jerusalem until the day he returned safely. 25He came from Jerusalem to welcome the king. The king asked him, “Mephibosheth, why didn’t you go with me?”
26He said, “You are my king and master. I’m not able to walk. So I thought, ‘I’ll have a saddle put on my donkey. I’ll ride on it. Then I can go with the king.’ But my servant Ziba turned against me. 27He has told you lies about me. King David, you are like an angel of God. So do what you wish. 28You should have put all the members of my grandfather’s family to death, including me. Instead, you always provided what I needed. So what right do I have to make any more appeals to you?”
29The king said to him, “You don’t have to say anything else. I order you and Ziba to divide up Saul’s land between you.”
30Mephibosheth said to the king, “I’m happy that you have returned home safely. So just let Ziba have everything.”
31Barzillai had also come down to go across the Jordan River with the king. He wanted to send the king on his way from there. Barzillai was from Rogelim in the land of Gilead. 32He was very old. He was 80 years old. He had given the king everything he needed while the king was staying in Mahanaim. That’s because Barzillai was very wealthy. 33The king said to Barzillai, “Come across the river with me. Stay with me in Jerusalem. I’ll take good care of you.”
34But Barzillai said to the king, “I won’t live for many more years. So why should I go up to Jerusalem with you? 35I’m already 80 years old. I can hardly tell the difference between what is enjoyable and what isn’t. I can hardly taste what I eat and drink. I can’t even hear the voices of male and female singers anymore. So why should I add my problems to yours? 36I’ll go across the Jordan River with you for a little way. Why should you reward me by taking care of me? 37Let me go back home. Then I can die in my own town. I can be buried there in the tomb of my father and mother. But let Kimham take my place. Let him go across the river with you. Do for him whatever you wish.”
38The king said, “Kimham will go across with me. I’ll do for him whatever you wish. And I’ll do for you anything you wish.”
39So all the people went across the Jordan River. Then the king crossed over. The king kissed Barzillai and said goodbye to him. And Barzillai went back home.
40After the king had gone across the river, he went to Gilgal. Kimham had gone across with him. All the troops of Judah and half of the troops of Israel had taken the king across.
41Soon all the men of Israel were coming to the king. They were saying to him, “Why did the men of Judah take you away from us? They are our relatives. What right did they have to bring you and your family across the Jordan River? What right did they have to bring all your men over with you?”
42All the men of Judah answered the men of Israel. They said, “We did that because the king is our close relative. So why should you be angry about what happened? Have we eaten any of the king’s food? Have we taken anything for ourselves?”
43Then the men of Israel answered the men of Judah. They said, “We have ten of the 12 tribes in the kingdom. So we have a stronger claim on David than you have. Why then are you acting as if you hate us? Weren’t we the first ones to talk about bringing back our king?”
But the men of Judah argued their side even more forcefully than the men of Israel.
1Lui Ioab i s‑a spus: „Iată, regele plânge și îl bocește pe Absalom.“ 2Astfel, în ziua aceea, victoria s‑a prefăcut în bocet pentru tot poporul, căci în ziua aceea poporul auzea zicându‑se: „Regele este îndurerat din cauza fiului său.“ 3În aceeași zi, poporul a intrat pe furiș în cetate, ca niște oameni rușinați că au fugit din luptă. 4Regele își acoperise fața și striga în gura mare: „Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu!“
5Ioab a intrat în palat la rege și i‑a zis: „Tu acoperi de rușine astăzi fețele tuturor slujitorilor tăi, cei care au salvat astăzi viața ta, viața fiilor tăi și a fiicelor tale, viața soțiilor tale și viața țiitoarelor tale. 6Tu îi iubești pe cei ce te urăsc și îi urăști pe cei ce te iubesc, căci astăzi ne spui că, pentru tine, conducătorii și slujitorii nu înseamnă nimic. Și știu că, dacă Absalom ar fi viu, iar noi toți astăzi am fi morți, atunci lucrul acesta ar fi fost drept în ochii tăi. 7Așadar, ridică‑te, ieși și vorbește‑le slujitorilor tăi pe placul inimii lor, căci jur pe Domnul că, dacă nu ieși să te arăți, nu va mai rămâne niciun om cu tine în noaptea aceasta! Astfel, această nenorocire ar fi mai mare decât toate nenorocirile care ți s‑au întâmplat din tinerețe și până astăzi.“ 8Regele s‑a ridicat și s‑a așezat la poartă. A fost înștiințat întregul popor, zicându‑se: „Iată că regele s‑a așezat la poartă!“ Și tot poporul a venit înaintea regelui.
David se întoarce la Ierusalim
Între timp Israel fugise, fiecare bărbat la cortul lui. 9În toate semințiile lui Israel, toți oamenii vorbeau între ei și ziceau: „Regele ne‑a eliberat din mâna dușmanilor noștri. El a fost cel care ne‑a izbăvit din mâna filistenilor, iar acum a trebuit să fugă din țară, izgonit de Absalom. 10Acum însă Absalom, pe care l‑am uns să domnească peste noi, a murit în luptă. Prin urmare, de ce nu spuneți nimic ca să‑l aduceți pe rege înapoi?“
11Când regele David a aflat ce se vorbește în tot Israelul, a trimis acest mesaj preoților Țadok și Abiatar: „Întrebați‑i pe bătrânii lui Iuda: «De ce trebuie să fiți voi cei de pe urmă care să‑l aduceți pe rege înapoi acasă? 12Voi sunteți frații mei; sunteți os din oasele mele și carne din carnea mea. Prin urmare, de ce trebuie să fiți ultimii care să‑l aduceți acasă pe rege?»“ 13Iar lui Amasa să‑i spuneți: „Nu ești tu os din oasele mele și carne din carnea mea? Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea13 Formulă tipică de jurământ (lit.: Așa să‑mi facă Dumnezeu și chiar mai mult). dacă, de azi înainte, nu vei fi tu conducătorul oștirii, în locul lui Ioab.“
14Regele a câștigat inima tuturor bărbaților din Iuda, ca și cum aceștia ar fi fost un singur om. Ei au trimis să‑i spună regelui: „Întoarce‑te împreună cu slujitorii tăi.“ 15Regele a pornit înapoi și a ajuns la Iordan. Între timp, cei din Iuda veniseră la Ghilgal ca să‑l întâmpine pe rege și să‑l treacă Iordanul.
16Beniamitul Șimei, fiul lui Ghera, din Bahurim, s‑a grăbit să se coboare cu bărbații lui Iuda ca să‑l întâmpine pe regele David. 17Împreună cu el erau o mie de bărbați din Beniamin, precum și Țiba, slujitorul familiei lui Saul, împreună cu cei cincisprezece fii și cei douăzeci de slujitori ai săi. Au venit în grabă la Iordan, unde era și regele. 18El a trecut vadul ca să ajute familia regelui să traverseze și să facă ce crede regele de cuviință.18 Lit.: să facă ceea ce era bine în ochii regelui. Șimei, fiul lui Ghera, s‑a plecat înaintea regelui, chiar când acesta urma să traverseze Iordanul.
19El i‑a zis regelui:
– Fie ca stăpânul meu să nu ia în seamă nelegiuirea mea și să nu‑și aducă aminte de răul pe care robul său i l‑a făcut în ziua în care stăpânul meu, regele, ieșea din Ierusalim. Să nu pună regele la inimă lucrul acesta. 20Căci eu, robul tău, știu că am păcătuit, dar iată că astăzi vin primul din întreaga Casă a lui Iosif20 Cu referire la semințiile din nord, dintre care Efraim și Manase (fiii lui Iosif) erau cele mai importante (vezi Ios. 18:5; Jud. 1:22). ca să‑l întâmpin pe stăpânul meu, regele.
21Abișai, fiul Țeruiei, a zis:
– Nu trebuie oare ca Șimei să fie omorât pentru că l‑a blestemat pe unsul Domnului?
22Însă David a zis:
– Ce am eu de‑a face cu voi, fii ai Țeruiei? De ce îmi sunteți astăzi împotrivă? Astăzi să fie oare omorât vreun om în Israel? Nu știu eu că astăzi sunt rege peste Israel?
23Apoi regele i‑a zis lui Șimei:
– Nu vei muri.
Și regele i‑a promis printr‑un jurământ.
24În întâmpinarea regelui a venit și Mefiboșet, nepotul lui Saul. Acesta nu‑și îngrijise picioarele, nu‑și aranjase barba și nu‑și spălase hainele din ziua în care regele plecase și până când acesta sosise în pace.
25Când a sosit de la Ierusalim în întâmpinarea regelui, acesta l‑a întrebat:
– Mefiboșet, de ce nu ai venit cu mine?
26El a răspuns:
– O, rege, stăpânul meu, robul tău, fiind olog, s‑a gândit: „Voi înșeua un măgar și, călare pe el, voi putea merge cu regele.“ Slujitorul meu însă m‑a trădat. 27L‑a defăimat pe robul tău înaintea stăpânului meu, regele. Însă stăpânul meu, regele, este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ceea ce consideri că este bine.27, 37-38 Lit.: ceea ce este bine în ochii tăi. 28Căci toți cei din familia tatălui meu nu merită nimic mai mult decât moartea din partea stăpânului meu, regele. Cu toate acestea, tu i‑ai dat voie robului tău să mănânce la masa ta. Ce alt drept aș mai putea cere de la rege?
29Regele i‑a zis:
– De ce mai vorbești despre aceste lucruri? Am spus: tu și Țiba veți împărți pământul.
30Mefiboșet i‑a zis regelui:
– Poate să ia el chiar tot, de vreme ce stăpânul meu, regele, s‑a întors teafăr acasă.
31Ghiladitul Barzilai s‑a coborât din Roghelim și a traversat Iordanul împreună cu regele, ca să‑l însoțească până dincolo de Iordan. 32Barzilai era foarte bătrân, fiind în vârstă de optzeci de ani. El asigurase hrana regelui în timpul șederii acestuia la Mahanayim, căci era un om foarte bogat.
33Regele i‑a zis lui Barzilai:
– Însoțește‑mă, iar eu îți voi asigura hrana în timp ce ești cu mine la Ierusalim.
34Dar Barzilai i‑a zis regelui:
– Oare câți ani voi mai trăi, ca să mă sui cu regele la Ierusalim? 35Am ajuns la optzeci de ani. Pot eu să mai fac deosebirea între ceea ce este bun și ceea ce este rău? Poate robul tău să mai simtă gustul mâncării și al băuturii? Pot eu să mai ascult glasul cântăreților și ale cântărețelor? Și de ce să mai fie robul tău o povară pentru stăpânul meu, regele? 36Robul tău îl va însoți puțin pe rege dincolo de Iordan. Oricum, de ce mi‑ar oferi regele o asemenea răsplată? 37Dă‑i voie, te rog, robului tău să se întoarcă și să moară în cetatea sa, unde sunt înmormântați tatăl său și mama sa. Dar iată‑l pe robul tău, Chimham. Să traverseze el împreună cu stăpânul meu, regele! Fă pentru el ceea ce consideri că este bine.
38Regele i‑a răspuns:
– Chimham va traversa cu mine, iar eu voi face pentru el ceea ce consideri că este bine. Tot ce vei alege de la mine, voi face pentru tine.
39Astfel, tot poporul a traversat Iordanul, iar după ce a traversat și regele, regele i‑a dat sărutare lui Barzilai și l‑a binecuvântat, iar acesta s‑a întors acasă. 40Regele a traversat înspre Ghilgal și împreună cu el a traversat și Chimham. Tot poporul lui Iuda, precum și jumătate din poporul lui Israel, l‑au ajutat pe rege să traverseze.
41Dar iată că toți bărbații lui Israel au venit la rege și i‑au zis:
– De ce bărbații lui Iuda, frații noștri, te‑au furat și l‑au însoțit pe rege să traverseze Iordanul împreună cu familia lui și cu toți oamenii lui David?
42Toți bărbații lui Iuda le‑au răspuns bărbaților lui Israel astfel:
– Pentru că regele este rudă cu noi. Deci de ce vă mâniați pentru acest lucru? Am mâncat noi pe cheltuiala regelui? Am primit noi vreun dar din partea lui?
43Bărbații lui Israel le‑au zis bărbaților lui Iuda:
– Noi avem dreptul la rege de zece ori mai mult decât voi. Chiar la David avem mai mult drept decât voi. Așadar, de ce ne disprețuiți? Noi am fost cei dintâi care l‑am chemat pe regele nostru înapoi.
Cuvintele bărbaților lui Iuda au avut însă mai mare greutate decât cuvintele bărbaților lui Israel.
