1David brought together the men with him. He appointed commanders of thousands over some of them. He appointed commanders of hundreds over the others. 2Then David sent out his troops in military groups. One group was under the command of Joab. Another was under Joab’s brother Abishai, the son of Zeruiah. The last was under Ittai, the Gittite. The king told the troops, “You can be sure that I myself will march out with you.”
3But the men said, “You must not march out. If we are forced to run away, our enemies won’t care about us. Even if half of us die, they won’t care. But you are worth 10,000 of us. So it would be better for you to stay here in the city. Then you can send us help if we need it.”
4The king said, “I’ll do what you think is best.”
So the king stood beside the city gate. His whole army marched out in groups of hundreds and groups of thousands. 5The king gave an order to Joab, Abishai and Ittai. He commanded them, “Be gentle with the young man Absalom. Do it for me.” All the troops heard the king give the commanders that order about Absalom.
6David’s army marched out of the city to fight against Israel. The battle took place in the forest of Ephraim. 7There David’s men won the battle over Israel’s army. A huge number of men were wounded or killed that day. The total number was 20,000. 8The fighting spread out over the whole countryside. But more men were killed in the forest that day than out in the open.
9Absalom happened to come across some of David’s men. He was riding his mule. The mule went under the thick branches of a large oak tree. Absalom’s hair got caught in the tree. He was left hanging in the air. The mule he was riding kept on going.
10One of David’s men saw what had happened. He told Joab, “I just saw Absalom hanging in an oak tree.”
11Joab said to the man, “What! You saw him? Why didn’t you strike him down right there? Then I would have had to give you four ounces of silver and a soldier’s belt.”
12But the man replied, “I wouldn’t do anything to hurt the king’s son. I wouldn’t do it even for 25 pounds of silver. We heard the king’s command to you and Abishai and Ittai. He said, ‘Be careful not to hurt the young man Absalom. Do it for me.’ 13Suppose I had put my life in danger by killing him. The king would have found out about it. Nothing is hidden from him. And you wouldn’t have stood up for me.”
14Joab said, “I’m not going to waste any more time on you.” So he got three javelins. Then he went over and plunged them into Absalom’s heart. He did it while Absalom was still hanging there alive in the oak tree. 15Ten of the men carrying Joab’s armor surrounded Absalom. They struck him and killed him.
16Then Joab blew his trumpet. He ordered his troops to stop chasing Israel’s army. 17Joab’s men threw Absalom into a big pit in the forest. They covered him with a large pile of rocks. While all of that was going on, all the Israelites ran back to their homes.
18Earlier in his life Absalom had set up a pillar in the King’s Valley. He had put it up as a monument to himself. He thought, “I don’t have a son to carry on the memory of my name.” So he named the pillar after himself. It is still called Absalom’s Monument to this day.
David Mourns Over Absalom
19Ahimaaz, the son of Zadok, said to Joab, “Let me run and take the news to the king. Let me tell him that the Lord has shown that David is in the right. The Lord has done this by saving David from his enemies.”
20“I don’t want you to take the news to the king today,” Joab told him. “You can do it some other time. But you must not do it today, because the king’s son is dead.”
21Then Joab said to a man from Cush, “Go. Tell the king what you have seen.” The man bowed down in front of Joab. Then he ran off.
22Ahimaaz, the son of Zadok, spoke again to Joab. He said, “I don’t care what happens to me. Please let me run behind the man from Cush.”
But Joab replied, “My son, why do you want to go? You don’t have any news that will bring you a reward.”
23He said, “I don’t care what happens. I want to run.”
So Joab said, “Run!” Then Ahimaaz ran across the plain of the Jordan River. As he ran, he passed the man from Cush.
24David was sitting in the area between the inner and outer gates of the city. The man on guard duty went up to the roof over the entrance of the gate by the wall. As he looked out, he saw someone running alone. 25The guard called out to the king and reported it.
The king said, “If the runner is alone, he must be bringing good news.” The runner came closer and closer.
26Then the man on guard duty saw another runner. He called out to the man guarding the gate. He said, “Look! There’s another man running alone!”
The king said, “He must be bringing good news too.”
27The man on guard duty said, “I can see that the first one runs like Ahimaaz, the son of Zadok.”
“He’s a good man,” the king said. “He’s bringing good news.”
28Then Ahimaaz called out to the king, “Everything’s all right!” He bowed down in front of the king with his face toward the ground. He said, “You are my king and master. Give praise to the Lord your God! He has handed over to you those who lifted their hands to kill you.”
29The king asked, “Is the young man Absalom safe?”
Ahimaaz answered, “I saw total disorder. I saw it just as Joab was about to send the king’s servant and me to you. But I don’t know what it was all about.”
30The king said, “Stand over there and wait.” So he stepped over to one side and stood there.
31Then the man from Cush arrived. He said, “You are my king and master. I’m bringing you some good news. The Lord has shown that you are in the right. He has done this by rescuing you today from all those trying to kill you.”
32The king asked the man from Cush, “Is the young man Absalom safe?”
The man replied, “King David, may your enemies be like that young man. May all those who rise up to harm you be like him.”
33The king was very upset. He went up to the room over the entrance of the gate and wept. As he went, he said, “My son Absalom! My son, my son Absalom! I wish I had died instead of you. Absalom! My son, my son!”
Absalom este ucis
1David a numărat poporul care era cu el și a numit căpetenii peste mii și căpetenii peste sute. 2Apoi David a trimis poporul la luptă: o treime sub comanda2 Lit.: în mâna. lui Ioab, o treime sub comanda lui Abișai, fiul Țeruiei și fratele lui Ioab, și o treime sub comanda ghititului Itai.
Regele a zis poporului:
– Trebuie să ies și eu cu voi.
3Dar poporul a răspuns:
– Să nu ieși! Căci dacă va trebui să fugim, dușmanilor nu le va păsa de noi, și dacă jumătate dintre noi ar muri, nu le va păsa de noi. Tu însă faci cât zece mii dintre noi. Prin urmare, este mai bine să ne sprijini din cetate.
4Regele le‑a zis:
– Voi face ceea ce este bine în ochii voștri.
Regele a stat lângă poartă, în timp ce tot poporul ieșea cu sutele și miile. 5Regele le‑a poruncit lui Ioab, lui Abișai și lui Itai, zicând: „De dragul meu, purtați‑vă cu blândețe cu tânărul Absalom!“ Tot poporul a auzit porunca pe care regele a dat‑o tuturor conducătorilor cu privire la Absalom.
6Poporul a ieșit în câmp ca să lupte împotriva lui Israel, iar lupta s‑a dat în pădurea lui Efraim. 7Poporul lui Israel a fost învins acolo de slujitorii lui David. În ziua aceea a avut loc acolo un mare măcel – douăzeci de mii de oameni au fost uciși. 8Lupta s‑a întins pe suprafața întregii țări și, în ziua aceea, pădurea a devorat mai mulți oameni decât a devorat sabia.
9S‑a întâmplat ca Absalom să fie întâlnit de slujitorii lui David. Absalom era călare pe un catâr. Catârul a intrat pe sub ramurile încâlcite ale unui terebint mare și capul lui Absalom a rămas înțepenit în terebint, astfel că el stătea atârnat între cer și pământ, în timp ce catârul său a plecat mai departe.
10Cineva a văzut acest lucru și i‑a spus lui Ioab:
– Iată, l‑am văzut pe Absalom, atârnând de un terebint.
11Atunci Ioab i‑a zis bărbatului care‑l înștiințase:
– Cum? L‑ai văzut? Atunci de ce nu l‑ai ucis acolo, pe loc? Ți‑aș fi dat zece șecheli11 Aproximativ 120 gr. de argint și o cingătoare.
12Bărbatul i‑a zis lui Ioab:
– Chiar dacă aș cântări în mâna mea o mie de șecheli12 Aproximativ 12 kg. de argint, n‑aș ridica mâna împotriva fiului regelui. Căci în auzul nostru v‑a poruncit regele atât ție, cât și lui Abișai și lui Itai, să aveți grijă să nu i se întâmple vreun rău tânărului Absalom. 13Dacă l‑aș fi ucis mișelește, acest lucru n‑ar fi rămas necunoscut de către rege, iar tu nu mi‑ai fi luat apărarea.13 Lit.: iar tu ai fi stat deoparte.
14Ioab i‑a zis:
– N‑am timp de pierdut cu tine.
Apoi a luat trei sulițe și le‑a înfipt în inima lui Absalom, în timp ce acesta era încă viu, prins între ramurile terebintului. 15Zece tineri, care duceau armele lui Ioab, l‑au înconjurat după aceea pe Absalom, l‑au lovit și l‑au omorât.
16Ioab a suflat apoi din trâmbiță16 Vezi nota de la 2:28. și poporul s‑a întors de la urmărirea lui Israel, căci Ioab a chemat poporul să se retragă. 17L‑au luat pe Absalom, l‑au aruncat în pădure, într‑o groapă mare, și au ridicat peste el un morman foarte mare de pietre. Tot Israelul a fugit, fiecare bărbat la cortul lui.
18Pe când trăia, Absalom își ridicase un monument în Valea Regelui, pentru că zicea: „N‑am niciun fiu care să‑mi poarte mai departe amintirea numelui.“ A pus monumentului propriul său nume și, până în ziua aceasta, se numește „Monumentul lui Absalom“18 A nu se confunda cu monumentul ridicat mai târziu care a primit numele lui Absalom și care se poate vedea și astăzi în apropierea Ierusalimului..
Vestea morții lui Absalom
19Ahimaaț, fiul lui Țadok, i‑a zis lui Ioab:
– Lasă‑mă, te rog, să alerg și să‑i duc regelui vestea cea bună că Domnul l‑a izbăvit din mâna dușmanilor săi.
20Ioab i‑a răspuns:
– Nu tu vei duce veștile astăzi. Tu vei duce altă dată veștile. Astăzi însă nu vei duce tu veștile, pentru că a murit fiul regelui.
21Apoi Ioab i‑a zis unui cușit21 Originar din regiunea Nilului Superior (nubian sau etiopian).:
– Du‑te și istorisește‑i regelui ce ai văzut.
Cușitul s‑a plecat înaintea lui Ioab și a luat‑o la fugă.
22Ahimaaț, fiul lui Țadok, i‑a zis din nou lui Ioab:
– Orice s‑ar întâmpla, lasă‑mă și pe mine să alerg după cușit.
Ioab i‑a zis:
– Fiule, de ce vrei să alergi? Nu sunt niște vești pentru care să fii răsplătit.
23El i‑a răspuns:
– Orice s‑ar întâmpla, vreau să alerg.
Ioab i‑a zis:
– Bine, aleargă.
Ahimaaț a alergat pe drumul care traversează Araba23 Vezi nota de la 2:29. și l‑a întrecut pe cușit.
24În timp ce David se afla între cele două porți, străjerul s‑a urcat pe acoperișul porții, înspre zid, și‑a ridicat ochii și a văzut un om care alerga singur. 25Străjerul l‑a strigat pe rege și i‑a spus acest lucru.
Regele a zis:
– Dacă este singur înseamnă că aduce vești bune.
Omul se apropia din ce în ce mai mult.
26Străjerul a zărit un alt om care alerga și a strigat către portar:
– Iată un alt om care aleargă singur.
Regele a zis:
– Și el aduce vești bune.
27Străjerul a spus:
– Văd că felul de alergare al celui dintâi este ca al lui Ahimaaț, fiul lui Țadok.
Regele a zis:
– Înseamnă că aduce vești bune, deoarece acesta este un om bun.
28Ahimaaț a strigat și i‑a zis regelui:
– Totul este bine!
Apoi s‑a plecat cu fața la pământ înaintea regelui și a zis:
– Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, Care i‑a dat în mâinile noastre pe oamenii care ridicaseră mâna împotriva stăpânului meu, regele.
29Regele a zis:
– Tânărul Absalom este bine?
Ahimaaț a răspuns:
– Când Ioab l‑a trimis pe robul regelui și pe mine, robul tău, am văzut o mare învălmășeală, dar nu știu despre ce era vorba.
30Regele i‑a zis:
– Așteaptă puțin deoparte.
Ahimaaț a stat deoparte.
31Îndată a sosit și cușitul, care a zis:
– Am vești bune pentru stăpânul meu, regele. Domnul te‑a izbăvit astăzi din mâna tuturor celor ce se ridicaseră împotriva ta.
32Regele i‑a zis cușitului:
– Tânărul Absalom este bine?
Cușitul i‑a răspuns:
– Ca acest tânăr să fie toți dușmanii stăpânului meu, regele, și toți cei ce se ridică împotriva ta ca să‑ți facă vreun rău.
David îl plânge pe Absalom
33Atunci regele, cutremurându‑se, a urcat în odaia de sus, de deasupra porții, și a plâns. În timp ce mergea, el spunea: „O, fiul meu Absalom! O, fiul meu, fiul meu Absalom! De ce n‑am murit eu în locul tău? O, Absalom, fiul meu, fiul meu!“
