1ኢዮብም እንዲህ ሲል ንግግሩን ቀጠለ፤
2“በእግዚአብሔር የተጠበቅሁበትን ዘመን፣
ያለፈውንም ወራት ምንኛ ተመኘሁ!
3ያን ጊዜ መብራቱ በራሴ ላይ ይበራ ነበር፤
በብርሃኑም በጨለማ ውስጥ ዐልፌ እሄድ ነበር፤
4እኔም ብርቱ ነበርሁ፤
የእግዚአብሔርም ወዳጅነት ቤቴን ይባርክ ነበር፤
5ሁሉን የሚችል አምላክ ከእኔ ጋር ነበረ፤
ልጆቼም በዙሪያዬ ነበሩ፤
6መንገዴ በቅቤ የራሰ ነበር፤
ዐለቱም የወይራ ዘይት ያመነጭልኝ ነበር።
7“ወደ ከተማዪቱ በር ብቅ ባልሁ ጊዜ፣
በአደባባይዋም በወንበር በተቀመጥሁ ጊዜ፣
8ጐበዛዝት አይተውኝ ገለል ይሉ፣
ሽማግሌዎችም ተነሥተው ይቆሙ ነበር።
9የሰፈሩ ታላላቅ ሰዎች ከመናገር ይቈጠቡ፣
እጃቸውንም በአፋቸው ላይ ይጭኑ ነበር፤
10የመኳንንት ድምፅ ጸጥ ይል፣
ምላሳቸውም ከላንቃቸው ጋር ይጣበቅ ነበር፤
11የሰሙኝ ሁሉ ያሞጋግሱኝ፣
ያዩኝም ያመሰግኑኝ ነበር፤
12ለርዳታ የሚጮኸውን ችግረኛ፣
ድኻ ዐደጉንም ታድጌአለሁና።
13በሞት አፋፍ ላይ የነበረ መርቆኛል፤
የመበለቲቱንም ልብ አሳርፌአለሁ።
14ጽድቅን እንደ ልብስ ለበስሁ፤
ፍትሕም መጐናጸፊያዬና ጥምጥሜ ነበር።
15ለዕውራን ዐይን፣
ለዐንካሶችም እግር ነበርሁ።
16ለችግረኛው አባት፣
ለባይተዋሩ ተሟጋች ነበርሁ።
17የኀጢአተኛውን ክራንቻ ሰበርሁ፤
የነጠቀውንም ከጥርሶቹ አስጣልሁ።
18“እኔም በልቤ እንዲህ አልሁ፤ ‘ዘመኔ እንደ አሸዋ በዝቶ፣
በቤቴ ተደላድዬ እሞታለሁ፤
19ሥሬ ወደ ውሃ ይዘረጋል፤
ጠልም በቅርንጫፌ ላይ ያድራል፤
20ክብሬ በውስጤ አዲስ እንደ ሆነ፣
ቀስትም በእጄ እንደ በረታ ይኖራል።’
21“ሰዎች ምክሬን በጸጥታ በመጠባበቅ፣
በጕጕት አደመጡኝ።
22እኔ ከተናገርሁ በኋላ፣ የሚናገር ሰው አልነበረም፤
ቃሌም እየተንጠባጠበ በጆሯቸው ይገባ ነበር።
23ዝናብ እንደሚጠብቅ ሰው ጠበቁኝ፤
ቃሌንም እንደ በልግ ዝናብ ጠጡ፤
24በሣቅሁላቸው ጊዜ እውነት አልመሰላቸውም፤
የፊቴም ብርሃን ብርቃቸው29፥24 በዕብራይስጡ የዚህ ሐረግ ትርጕም በትክክል አይታወቅም። ነበር።
25መንገድ መርጬላቸው አለቃቸው ሆኜ ተቀመጥሁ፤
በሰራዊትም መካከል እንዳለ ንጉሥ ኖርሁ፤
ሐዘንተኞችንም እንደሚያጽናና ነበርሁ።
1Iov și‑a continuat discursul și a zis:
2„Ce n‑aș da să fiu ca în lunile din trecut,
ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,
3când candela Lui strălucea peste capul meu,
și, prin lumina Lui, umblam în întuneric,
4ca atunci când eram în zilele rodniciei mele,
când sfatul lui Dumnezeu era peste cortul meu,
5când Cel Atotputernic era încă cu mine,
când copiii mei erau în jurul meu,
6când mi se scăldau pașii în smântână,
iar stânca turna lângă mine pâraie de ulei.
7Când ieșeam la poarta cetății,
când îmi pregăteam scaunul în piață,
8cei tineri mă vedeau și se trăgeau înapoi,
iar cei în vârstă se ridicau și rămâneau în picioare,
9conducătorii se opreau din vorbit
și‑și puneau mâna la gură,
10glasul conducătorilor amuțea
și li se lipea limba de cerul gurii.
11Oricine mă auzea mă numea fericit,
și oricine mă vedea era de partea mea,
12pentru că scăpam pe săracul care striga după ajutor
și pe orfanul care nu avea sprijin.
13Omul care murea mă binecuvânta;
făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
14Îmbrăcam dreptatea ca pe o haină,
judecata dreaptă îmi era robă și turban;
15eram ochi pentru cel orb
și picior pentru cel olog;
16eram tată pentru cel nevoiaș
și cercetam cauza celui străin.
17Zdrobeam colții celui nedrept
și smulgeam prada din dinții lui.
18Îmi ziceam: «Voi muri în cuibul meu,
și zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19Rădăcina mea va ajunge la apă,
și roua va înnopta pe ramurile mele.
20Gloria20 Cu referire la suflet, cea mai nobilă parte a ființei umane. mea va fi mereu proaspătă alături de mine
și arcul meu va fi mereu nou în mâna mea.»
21Toți mă ascultau și așteptau,
tăceau așteptând sfatul meu.
22După ce vorbeam eu, nu mai vorbea nimeni,
și cuvântul meu cădea peste ei ca picăturile de ploaie.
23Ei mă așteptau ca pe ploaie,
își deschideau gura ca după o ploaie târzie23 Sau: ploaie primăvăratică, sezonul ploios începând în octombrie și sfârșindu‑se în aprilie..
24Când le zâmbeam, nu le venea să creadă,
și nu făceau să pălească seninătatea feței mele.24 Sensul versetului este nesigur.
25Le alegeam calea și locuiam ca un conducător,
sălășluiam ca un rege în mijlocul cetelor sale,
eram ca unul care îi mângâie pe cei ce bocesc.
