1And when they came nigh to Jerusalem, unto Bethphage and Bethany, at the mount of Olives, he sendeth forth two of his disciples, 2And saith unto them, Go your way into the village over against you: and as soon as ye be entered into it, ye shall find a colt tied, whereon never man sat; loose him, and bring him. 3And if any man say unto you, Why do ye this? say ye that the Lord hath need of him; and straightway he will send him hither. 4And they went their way, and found the colt tied by the door without in a place where two ways met; and they loose him. 5And certain of them that stood there said unto them, What do ye, loosing the colt? 6And they said unto them even as Jesus had commanded: and they let them go. 7And they brought the colt to Jesus, and cast their garments on him; and he sat upon him. 8And many spread their garments in the way: and others cut down branches off the trees, and strawed them in the way. 9And they that went before, and they that followed, cried, saying, Hosanna; Blessed is he that cometh in the name of the Lord: 10Blessed be the kingdom of our father David, that cometh in the name of the Lord: Hosanna in the highest. 11And Jesus entered into Jerusalem, and into the temple: and when he had looked round about upon all things, and now the eventide was come, he went out unto Bethany with the twelve.
12¶ And on the morrow, when they were come from Bethany, he was hungry: 13And seeing a fig tree afar off having leaves, he came, if haply he might find any thing thereon: and when he came to it, he found nothing but leaves; for the time of figs was not yet. 14And Jesus answered and said unto it, No man eat fruit of thee hereafter for ever. And his disciples heard it.
15¶ And they come to Jerusalem: and Jesus went into the temple, and began to cast out them that sold and bought in the temple, and overthrew the tables of the moneychangers, and the seats of them that sold doves; 16And would not suffer that any man should carry any vessel through the temple. 17And he taught, saying unto them, Is it not written, My house shall be called of all nations the house of prayer? but ye have made it a den of thieves. 18And the scribes and chief priests heard it, and sought how they might destroy him: for they feared him, because all the people was astonished at his doctrine. 19And when even was come, he went out of the city.
20¶ And in the morning, as they passed by, they saw the fig tree dried up from the roots. 21And Peter calling to remembrance saith unto him, Master, behold, the fig tree which thou cursedst is withered away. 22And Jesus answering saith unto them, Have faith in God. 23For verily I say unto you, That whosoever shall say unto this mountain, Be thou removed, and be thou cast into the sea; and shall not doubt in his heart, but shall believe that those things which he saith shall come to pass; he shall have whatsoever he saith. 24Therefore I say unto you, What things soever ye desire, when ye pray, believe that ye receive them, and ye shall have them. 25And when ye stand praying, forgive, if ye have ought against any: that your Father also which is in heaven may forgive you your trespasses. 26But if ye do not forgive, neither will your Father which is in heaven forgive your trespasses.
27¶ And they come again to Jerusalem: and as he was walking in the temple, there come to him the chief priests, and the scribes, and the elders, 28And say unto him, By what authority doest thou these things? and who gave thee this authority to do these things? 29And Jesus answered and said unto them, I will also ask of you one question, and answer me, and I will tell you by what authority I do these things. 30The baptism of John, was it from heaven, or of men? answer me. 31And they reasoned with themselves, saying, If we shall say, From heaven; he will say, Why then did ye not believe him? 32But if we shall say, Of men; they feared the people: for all men counted John, that he was a prophet indeed. 33And they answered and said unto Jesus, We cannot tell. And Jesus answering saith unto them, Neither do I tell you by what authority I do these things.
Intrarea triumfală în Ierusalim
(Mt. 21:1-9; Lc. 19:28-38; In. 12:12-15)
1Când s‑au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe și Betania, înspre Muntele Măslinilor, Isus i‑a trimis pe doi dintre ucenicii Săi, 2zicându‑le: „Duceți‑vă în satul dinaintea voastră. De îndată ce intrați în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n‑a încălecat încă niciun om. Dezlegați‑l și aduceți‑l! 3Dacă vă va spune cineva: «De ce faceți aceasta?», să‑i ziceți: «Domnul are nevoie de el.» Și imediat îl va trimite înapoi aici.“ 4Ei s‑au dus, au găsit măgărușul legat lângă ușă, afară în stradă, și l‑au dezlegat. 5Unii dintre cei care stăteau acolo i‑au întrebat: „Ce faceți? De ce dezlegați măgărușul?“ 6Ei le‑au zis așa cum le spusese Isus și aceștia i‑au lăsat să plece. 7Au adus măgărușul la Isus, și‑au pus hainele peste el, iar Isus a șezut pe el. 8Mulți își așterneau hainele pe drum,8 Omagiu adus unui rege (vezi 2 Regi 9:13). iar alții împrăștiau ramuri pe care le tăiaseră de pe câmpuri. 9Cei care mergeau înainte și cei care‑L urmau strigau:
„Osana!9 Gr.: hosanna, o transliterare în greacă a sintagmei ebraice hoșia na. În limba română s‑a înrădăcinat sub forma Osana. Sintagma provine din Ps. 118:25: Oh, DOAMNE, Te rugăm, mântuiește! (anna YHWH hoșia na). Cuvântul hoșia este un verb la imperativ, care tradus înseamnă: mântuiește. Particula na amplifică valoarea emfatică a imperativului și înseamnă te rog/te rugăm. De observat că litera ebraică ș (sh) n‑a putut fi redată în LXX (traducerea în greacă a VT ebraic) din cauză că nu există în alfabetul grecesc. Acolo cuvântul începe cu accentul răspicat pe litera o, care îl transformă într‑un h: hosanna. Vulgata păstrează forma Osanna.
Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!9 Vezi Ps. 118:26.
10Binecuvântată este Împărăția care vine, Împărăția strămoșului10 Lit.: tatălui. nostru David!10 Vezi 2 Sam. 7:11-14.
Osana în locurile preaînalte!“
Blestemarea smochinului neroditor
(Mt. 21:18-19)
11A intrat în Ierusalim, în Templu, S‑a uitat de jur‑împrejur la toate lucrurile și, pentru că era deja seara târziu, S‑a dus la Betania împreună cu cei doisprezece.
12În ziua următoare, după ce au ieșit din Betania, lui Isus I s‑a făcut foame. 13A văzut de departe un smochin care avea frunze și S‑a dus să vadă dacă va găsi ceva în el. Dar, când a ajuns la el, n‑a găsit nimic în el, în afară de frunze, pentru că nu era vremea smochinelor. 14Atunci i‑a zis: „În veci să nu mai mănânce nimeni rod din tine!“ Ucenicii Lui au auzit aceste cuvinte.
Isus alungă comercianții din Templu
(Mt. 21:12-22; Lc. 19:45-47; In. 2:13-16)
15Au ajuns în Ierusalim. El a intrat în Templu și a început să‑i scoată afară pe cei ce vindeau și cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei 16și nu lăsa pe nimeni să ducă vreun vas16 Sau: vreun lucru, vreun obiect. prin Templu. 17El îi învăța și le zicea: „Oare nu este scris:
«Casa Mea va fi numită
o casă de rugăciune pentru toate neamurile.»17 Vezi Is. 56:7.?
Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari!“17 Vezi Ier. 7:11.
18Conducătorii preoților și cărturarii au auzit lucrul acesta și căutau cum să‑L omoare, pentru că se temeau de El, deoarece întreaga mulțime era uimită de învățătura Lui. 19Și ori de câte ori se făcea târziu, Isus și ucenicii Lui19 Lit.: ei. Unele mss conțin: El. ieșeau afară din cetate.
Puterea credinței
(Mt. 21:20-22; 6:14)
20Dimineața, când au trecut pe lângă smochin, au văzut că era uscat din rădăcini.
21Petru și‑a amintit ce se întâmplase și i‑a zis:
– Rabbi21 Vezi nota de la 9:5., iată că smochinul pe care l‑ai blestemat s‑a uscat!
22Isus, răspunzând, le‑a zis:
– Aveți credință în Dumnezeu! 23Adevărat vă spun că22-23 Unele mss redau: 22 Isus, răspunzând, le‑a zis: Dacă aveți credință în Dumnezeu 23 adevărat vă spun că., dacă cineva ar zice acestui munte: „Ridică‑te și aruncă‑te în mare!“ și nu s‑ar îndoi în inima lui, ci ar crede că se va întâmpla ceea ce spune, i se va da întocmai. 24De aceea vă spun ca toate lucrurile pe care le cereți atunci când vă rugați, să credeți că le‑ați și primit, și ele vi se vor da. 25Și când stați în picioare rugându‑vă, să iertați dacă aveți ceva împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru Care este în ceruri să vă ierte vouă nelegiuirile25 Gr.: paraptoma, termen care înseamnă a călca alături.. 26Dar dacă nu iertați, nici Tatăl vostru Care este în ceruri nu vă va ierta nelegiuirile.
Autoritatea lui Isus
(Mt. 21:23-27; Lc. 20:1-8)
27Au intrat apoi din nou în Ierusalim.
În timp ce se plimba prin Templu, au venit la El conducătorii preoților, cărturarii și bătrânii 28și L‑au întrebat:
– Cu ce autoritate faci aceste lucruri? Și cine Ți‑a dat această autoritate ca să le faci?
29Isus le‑a zis:
– Vă voi întreba un singur lucru. Răspundeți‑Mi și vă voi spune cu ce autoritate fac aceste lucruri. 30Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? Răspundeți‑Mi!
31Ei însă vorbeau între ei, zicând: „Dacă vom răspunde: «Din cer!», va întreba: «Atunci de ce nu l‑ați crezut?» 32Sau să răspundem: «De la oameni!»?“ Ei se temeau de mulțime, fiindcă toți considerau că Ioan a fost într-adevăr un profet.
33Așa că, răspunzându‑I lui Isus, au zis:
– Nu știm!
Atunci Isus le‑a zis:
– Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.
