1Forasmuch as many have taken in hand to set forth in order a declaration of those things which are most surely believed among us, 2Even as they delivered them unto us, which from the beginning were eyewitnesses, and ministers of the word; 3It seemed good to me also, having had perfect understanding of all things from the very first, to write unto thee in order, most excellent Theophilus, 4That thou mightest know the certainty of those things, wherein thou hast been instructed.
5¶ There was in the days of Herod, the king of Judæa, a certain priest named Zacharias, of the course of Abia: and his wife was of the daughters of Aaron, and her name was Elisabeth. 6And they were both righteous before God, walking in all the commandments and ordinances of the Lord blameless. 7And they had no child, because that Elisabeth was barren, and they both were now well stricken in years. 8And it came to pass, that while he executed the priest’s office before God in the order of his course, 9According to the custom of the priest’s office, his lot was to burn incense when he went into the temple of the Lord. 10And the whole multitude of the people were praying without at the time of incense. 11And there appeared unto him an angel of the Lord standing on the right side of the altar of incense. 12And when Zacharias saw him, he was troubled, and fear fell upon him. 13But the angel said unto him, Fear not, Zacharias: for thy prayer is heard; and thy wife Elisabeth shall bear thee a son, and thou shalt call his name John. 14And thou shalt have joy and gladness; and many shall rejoice at his birth. 15For he shall be great in the sight of the Lord, and shall drink neither wine nor strong drink; and he shall be filled with the Holy Ghost, even from his mother’s womb. 16And many of the children of Israel shall he turn to the Lord their God. 17And he shall go before him in the spirit and power of Elias, to turn the hearts of the fathers to the children, and the disobedient to the wisdom of the just; to make ready a people prepared for the Lord. 18And Zacharias said unto the angel, Whereby shall I know this? for I am an old man, and my wife well stricken in years. 19And the angel answering said unto him, I am Gabriel, that stand in the presence of God; and am sent to speak unto thee, and to shew thee these glad tidings. 20And, behold, thou shalt be dumb, and not able to speak, until the day that these things shall be performed, because thou believest not my words, which shall be fulfilled in their season. 21And the people waited for Zacharias, and marvelled that he tarried so long in the temple. 22And when he came out, he could not speak unto them: and they perceived that he had seen a vision in the temple: for he beckoned unto them, and remained speechless. 23And it came to pass, that, as soon as the days of his ministration were accomplished, he departed to his own house. 24And after those days his wife Elisabeth conceived, and hid herself five months, saying, 25Thus hath the Lord dealt with me in the days wherein he looked on me, to take away my reproach among men. 26And in the sixth month the angel Gabriel was sent from God unto a city of Galilee, named Nazareth, 27To a virgin espoused to a man whose name was Joseph, of the house of David; and the virgin’s name was Mary. 28And the angel came in unto her, and said, Hail, thou that art highly favoured, the Lord is with thee: blessed art thou among women. 29And when she saw him, she was troubled at his saying, and cast in her mind what manner of salutation this should be. 30And the angel said unto her, Fear not, Mary: for thou hast found favour with God. 31And, behold, thou shalt conceive in thy womb, and bring forth a son, and shalt call his name JESUS. 32He shall be great, and shall be called the Son of the Highest: and the Lord God shall give unto him the throne of his father David: 33And he shall reign over the house of Jacob for ever; and of his kingdom there shall be no end. 34Then said Mary unto the angel, How shall this be, seeing I know not a man? 35And the angel answered and said unto her, The Holy Ghost shall come upon thee, and the power of the Highest shall overshadow thee: therefore also that holy thing which shall be born of thee shall be called the Son of God. 36And, behold, thy cousin Elisabeth, she hath also conceived a son in her old age: and this is the sixth month with her, who was called barren. 37For with God nothing shall be impossible. 38And Mary said, Behold the handmaid of the Lord; be it unto me according to thy word. And the angel departed from her. 39And Mary arose in those days, and went into the hill country with haste, into a city of Juda; 40And entered into the house of Zacharias, and saluted Elisabeth. 41And it came to pass, that, when Elisabeth heard the salutation of Mary, the babe leaped in her womb; and Elisabeth was filled with the Holy Ghost: 42And she spake out with a loud voice, and said, Blessed art thou among women, and blessed is the fruit of thy womb. 43And whence is this to me, that the mother of my Lord should come to me? 44For, lo, as soon as the voice of thy salutation sounded in mine ears, the babe leaped in my womb for joy. 45And blessed is she that believed: for there shall be a performance of those things which were told her from the Lord. 46And Mary said, My soul doth magnify the Lord, 47And my spirit hath rejoiced in God my Saviour. 48For he hath regarded the low estate of his handmaiden: for, behold, from henceforth all generations shall call me blessed. 49For he that is mighty hath done to me great things; and holy is his name. 50And his mercy is on them that fear him from generation to generation. 51He hath shewed strength with his arm; he hath scattered the proud in the imagination of their hearts. 52He hath put down the mighty from their seats, and exalted them of low degree. 53He hath filled the hungry with good things; and the rich he hath sent empty away. 54He hath holpen his servant Israel, in remembrance of his mercy; 55As he spake to our fathers, to Abraham, and to his seed for ever. 56And Mary abode with her about three months, and returned to her own house. 57Now Elisabeth’s full time came that she should be delivered; and she brought forth a son. 58And her neighbours and her cousins heard how the Lord had shewed great mercy upon her; and they rejoiced with her. 59And it came to pass, that on the eighth day they came to circumcise the child; and they called him Zacharias, after the name of his father. 60And his mother answered and said, Not so; but he shall be called John. 61And they said unto her, There is none of thy kindred that is called by this name. 62And they made signs to his father, how he would have him called. 63And he asked for a writing table, and wrote, saying, His name is John. And they marvelled all. 64And his mouth was opened immediately, and his tongue loosed, and he spake, and praised God. 65And fear came on all that dwelt round about them: and all these sayings were noised abroad throughout all the hill country of Judæa. 66And all they that heard them laid them up in their hearts, saying, What manner of child shall this be! And the hand of the Lord was with him. 67And his father Zacharias was filled with the Holy Ghost, and prophesied, saying, 68Blessed be the Lord God of Israel; for he hath visited and redeemed his people, 69And hath raised up an horn of salvation for us in the house of his servant David; 70As he spake by the mouth of his holy prophets, which have been since the world began: 71That we should be saved from our enemies, and from the hand of all that hate us; 72To perform the mercy promised to our fathers, and to remember his holy covenant; 73The oath which he sware to our father Abraham, 74That he would grant unto us, that we being delivered out of the hand of our enemies might serve him without fear, 75In holiness and righteousness before him, all the days of our life. 76And thou, child, shalt be called the prophet of the Highest: for thou shalt go before the face of the Lord to prepare his ways; 77To give knowledge of salvation unto his people by the remission of their sins, 78Through the tender mercy of our God; whereby the dayspring from on high hath visited us, 79To give light to them that sit in darkness and in the shadow of death, to guide our feet into the way of peace. 80And the child grew, and waxed strong in spirit, and was in the deserts till the day of his shewing unto Israel.
Introducere
1Fiindcă mulți au încercat să alcătuiască o istorisire detaliată despre lucrurile care s‑au împlinit printre noi, 2așa cum ni le‑au încredințat cei ce au fost de la început martori oculari și care au ajuns slujitori ai Cuvântului, 3am decis și eu, după ce am cercetat cu atenție toate lucrurile de la început, să ți le scriu în ordine, preaalesule Teofil, 4ca să cunoști bine certitudinea4 Sau: siguranța; adevărul. lucrurilor4 Lit.: cuvintelor. despre care ai fost învățat prin viu grai.
Anunțarea nașterii lui Ioan Botezătorul
5În zilele lui Irod, regele Iudeei,5 Irod cel Mare, care a domnit între anii 37–4 î.Cr. era un preot pe nume Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia.5 Cf. 1 Cron. 24:1-19, existau 24 de cete preoțești, ceata lui Abia fiind a opta, în ordinea slujirii (v. 10). Soția lui era dintre fiicele lui Aaron și se numea Elisabeta. 6Amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, urmând fără vină toate poruncile și hotărârile drepte ale Domnului. 7Dar nu aveau niciun copil, fiindcă Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în vârstă.
8În timp ce Zaharia era de slujbă, pentru că venise rândul cetei lui să slujească înaintea lui Dumnezeu, 9a fost ales prin sorți, după obiceiul preoției, să intre în Templul Domnului ca să tămâieze. 10La ora tămâierii, toată mulțimea poporului se ruga afară.
11Atunci i s‑a arătat un înger al Domnului, stând în picioare la dreapta altarului tămâierii. 12Când l‑a văzut, Zaharia s‑a tulburat și l‑a cuprins frica.
13Dar îngerul i‑a zis:
– Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soția ta, Elisabeta, îți va naște un fiu și îi vei pune numele Ioan13 Ioan derivă din ebraicul Iohanan, care înseamnă Domnul este îndurător.. 14El va fi bucuria și veselia ta și mulți se vor bucura de nașterea lui, 15căci el va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea niciodată vin, nici băutură tare și va fi umplut de Duhul Sfânt încă din pântecul mamei lui. 16El îi va întoarce pe mulți dintre fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. 17Va merge înaintea Domnului, în duhul și în puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile taților spre copii17 Vezi Mal. 4:5-6., iar pe cei neascultători să‑i întoarcă la înțelepciunea celor drepți, ca să pregătească Domnului un popor gata pentru El.
18Zaharia l‑a întrebat pe înger:
– După ce voi cunoaște lucrul acesta? Căci eu sunt bătrân, iar soția mea este înaintată în vârstă.
19Îngerul, răspunzând, i‑a zis:
– Eu sunt Gabriel, cel care stă înaintea lui Dumnezeu, și am fost trimis să vorbesc cu tine și să‑ți aduc aceste vești bune19 Cuvântul Evanghelie (care înseamnă Vestea Bună) derivă din același termen grecesc tradus aici cu vești bune. Vezi, de asemenea, textul din 2:10 și nota de la 3:18.. 20Iată că vei fi mut și nu vei mai putea vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că nu ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.
21Oamenii îl așteptau pe Zaharia și se mirau de întârzierea lui în Templu. 22Când a ieșit, nu putea să le vorbească, astfel că ei au înțeles că avusese o viziune în Templu. El le făcea semne întruna și a continuat să rămână mut.
23Când i s‑au terminat zilele de slujbă, s‑a dus acasă. 24După un timp, Elisabeta, soția lui, a rămas însărcinată. Ea s‑a ținut ascunsă timp de cinci luni, zicând: 25„Iată ce mi‑a făcut Domnul atunci când a privit spre mine, înlăturându‑mi disprețul pe care l‑am îndurat între oameni!“
Anunțarea nașterii lui Isus
26În luna a șasea,26 Perioada sarcinii Elisabetei (v. 24, 36). îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într‑o cetate din Galileea, numită Nazaret, 27la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din Casa lui David. Numele fecioarei era Maria.
28Intrând la ea, îngerul a zis:
– Salutare28 Gr.: chaire, verb generic folosit ca formulă de salut atât în comunicarea verbală, cât și în cea scrisă. El mai poate însemna: Bucură‑te! Fii sănătos! Salut! Bun venit! Plecăciune!, ție căreia ți s‑a dat har! Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei!
29Ea a fost foarte tulburată de aceste cuvinte și se gândea ce ar putea să însemne salutul acesta.
30Îngerul i‑a zis:
– Nu te teme, Maria, pentru că ai găsit har înaintea lui Dumnezeu! 31Iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus31 Gr.: Iesous – transcrierea în greacă a termenului ebraic și aramaic Ieșua (care înseamnă Domnul mântuie), o formă prescurtată a lui Ioșua sau Iehoșua (transliterat în limba română ca Iosua). În LXX și în pasajele din F.A. 7:45 și Evr. 4:8 în NT grecesc, numele lui Iosua apare transcris ca Isus.. 32El va fi mare și va fi numit „Fiul Celui Preaînalt“, iar Domnul Dumnezeu Îi va da tronul strămoșului32 Lit.: tatălui. Său, David.32 Vezi 2 Sam. 7:13, 16; Ps. 2:6-7; 89:26-27; Is. 9:6-7. 33Va împărăți peste Casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit.
34Maria l‑a întrebat pe înger:
– Cum se va întâmpla lucrul acesta de vreme ce eu nu știu de bărbat?
35Îngerul, răspunzând, i‑a zis:
– Duhul Sfânt Se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul Care Se va naște va fi numit „Fiul lui Dumnezeu“35 Sau: De aceea, Cel Care se va naște va fi sfânt și va fi numit; sau: De aceea, Cel Care se va naște va fi numit sfânt, Fiul lui Dumnezeu.. 36Iată că Elisabeta, ruda ta, a conceput și ea un fiu, la bătrânețe. Și ea, care era numită stearpă, este acum în luna a șasea. 37Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este fără putere.37 Sau: Căci la Dumnezeu nu este nimic imposibil.
38Maria a zis:
– Iată‑mă, sunt roaba Domnului! Facă‑mi‑se după cuvântul tău!
Și îngerul a plecat de la ea.
Maria în vizită la Elisabeta
39În zilele acelea, Maria s‑a ridicat și s‑a dus în grabă spre regiunea muntoasă, într‑o cetate a lui Iuda. 40Ea a intrat în casa lui Zaharia și a salutat‑o pe Elisabeta. 41Când Elisabeta a auzit salutul Mariei, copilașul a săltat în pântecul ei, și Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt.
42Ea a strigat cu glas tare și a zis:
– Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău! 43Cum de mi‑a fost dat să vină la mine mama Domnului meu?! 44Căci iată, de îndată ce am auzit sunetul salutului tău, mi‑a săltat copilașul în pântec de bucurie! 45Fericită este cea care a crezut că vor fi împlinite lucrurile care i‑au fost spuse de Domnul!
Cântarea46-55 Cântarea este cunoscută sub numele de Magnificat, termenul latin pentru preamărește. Mariei
46Maria a zis:
– Sufletul meu Îl preamărește pe Domnul
47și mi se bucură nespus duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu,
48pentru că a privit cu îndurare la starea smerită a roabei Sale.
Căci iată, de acum încolo, toate generațiile mă vor considera fericită
49pentru că Cel Puternic a făcut lucruri mari pentru mine.
Numele Lui este sfânt.
50Mila Lui ține din generație în generație
față de cei ce se tem de El.
51El a făcut o minune cu51 Sau: El a arătat putere în; sau: El a înfăptuit un lucru măreț. brațul Său;
i‑a împrăștiat pe cei ce sunt mândri în cugetul inimii lor.
52I‑a dat jos pe cei puternici de pe tronurile lor
și i‑a înălțat pe cei smeriți.
53Pe cei flămânzi i‑a săturat cu bunătăți,
iar pe cei bogați i‑a dat afară cu mâinile goale.
54El l‑a ajutat pe Israel, slujitorul54 Gr.: pais, termen care poate avea și sensul de fiu. Său,
amintindu‑Și de mila Sa,
55așa cum le spusese strămoșilor55, 72 Lit.: taților. noștri,
lui Avraam și seminței55 Termenul grecesc pentru sămânță este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca termenul să exprime, în cele mai multe cazuri, o ambiguitate intenționată. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică același termen, sămânță, lui Isus Cristos, argumentând exegetic că promisiunea făcută lui Avraam își găsește împlinirea supremă în Isus Cristos. lui, în veci!
56Maria a rămas împreună cu Elisabeta aproape trei luni, iar apoi s‑a întors acasă.
Nașterea lui Ioan Botezătorul
57Când i s‑a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un băiat. 58Vecinii și rudele au auzit că Domnul Și‑a arătat nespus de mult mila față de ea și se bucurau împreună cu ea.
59În ziua a opta, au venit să circumcidă copilașul.59 Vezi Lev. 12:3.
Voiau să‑i pună numele Zaharia, după numele tatălui său, 60dar mama lui, răspunzând, a zis:
– Nu, ci se va numi Ioan.
61Ei i‑au zis:
– Nu este nimeni între rudele tale care poartă acest nume.
62Și îi făceau semne tatălui copilului, ca să știe ce nume dorește să‑i dea. 63El a cerut o tăbliță și a scris: „Numele lui este Ioan.“ Și toți au rămas uimiți. 64Deodată i‑a fost deschisă gura și limba, și el vorbea, binecuvântându‑L pe Dumnezeu. 65Pe toți vecinii lor i‑a cuprins frica și în întreaga regiune muntoasă a Iudeei se vorbea despre toate aceste lucruri. 66Toți cei ce le auzeau, le păstrau în inima lor, zicând: „Oare ce va deveni acest copil?“ Căci mâna Domnului era cu el.
Cântarea68-79 Cântarea este cunoscută sub numele de Benedictus, termenul latin pentru binecuvântat. lui Zaharia
67Zaharia, tatăl lui, a fost umplut de Duhul Sfânt și a profețit, zicând:
68– Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,
pentru că a venit în ajutor68, 78 Gr.: episkeptomai, termen care face parte din aceeași familie de cuvinte din care provine și cuvântul intrat în limba română: episcop (care înseamnă a vizita, a cerceta, a priveghea, a supraveghea, a veni în ajutor). și a adus răscumpărare poporului Său.
69El ne‑a ridicat un corn al mântuirii69 Cornul simboliza, printre altele, puterea. Ideea redată aici este că Mesia (în ebraică și aramaică Mașiah; în greacă Christos), descendent al lui David, are puterea de a mântui.
în Casa69 Cu sensul de: dintre urmașii. slujitorului Său David,
70așa cum a spus prin gura sfinților Săi profeți din vechime,
71aducându‑ne eliberare de dușmanii noștri
și din mâna tuturor celor ce ne urăsc.
72El Își arată astfel mila față de strămoșii noștri
și Își amintește de legământul Lui cel sfânt,
73de jurământul pe care i l‑a făcut lui Avraam, tatăl nostru,
potrivit căruia ne va da voie,
74eliberați fiind din mâna dușmanilor noștri,
să‑I slujim fără teamă,
75în sfințenie și dreptate înaintea Lui, în toate zilele noastre.
76Iar tu, copile, vei fi numit profet al Celui Preaînalt;
căci vei merge înaintea Domnului ca să pregătești căile Lui,
77să dai poporului Său cunoștința mântuirii,
prin iertarea păcatelor lui,
78datorită milei duioase a Dumnezeului nostru,
în urma căreia va veni în ajutorul nostru Răsăritul78 Cu referire, cel mai probabil, la Mesia, numit în alte locuri Steaua strălucitoare de dimineață (Apoc. 22:16), Stea…din Iacov (Num. 24:17) sau Soarele dreptății (Mal. 4:2). Același termen grecesc a fost folosit pentru a traduce cuvântul ebraic pentru vlăstar, acolo unde Îl descrie pe Mesia (vezi, de ex., Ier. 23:5 și Zah. 6:12 în versiunea LXX). din înălțime,
79ca să strălucească peste cei aflați în întuneric
și în umbra morții,
ca să ne călăuzească picioarele pe calea păcii.
80Și copilul creștea și se întărea în duh. El a stat în locuri pustii până în ziua prezentării lui înaintea lui Israel.
