1The first day of the week cometh Mary Magdalene early, when it was yet dark, unto the sepulchre, and seeth the stone taken away from the sepulchre. 2Then she runneth, and cometh to Simon Peter, and to the other disciple, whom Jesus loved, and saith unto them, They have taken away the Lord out of the sepulchre, and we know not where they have laid him. 3Peter therefore went forth, and that other disciple, and came to the sepulchre. 4So they ran both together: and the other disciple did outrun Peter, and came first to the sepulchre. 5And he stooping down, and looking in, saw the linen clothes lying; yet went he not in. 6Then cometh Simon Peter following him, and went into the sepulchre, and seeth the linen clothes lie, 7And the napkin, that was about his head, not lying with the linen clothes, but wrapped together in a place by itself. 8Then went in also that other disciple, which came first to the sepulchre, and he saw, and believed. 9For as yet they knew not the scripture, that he must rise again from the dead. 10Then the disciples went away again unto their own home.
11¶ But Mary stood without at the sepulchre weeping: and as she wept, she stooped down, and looked into the sepulchre, 12And seeth two angels in white sitting, the one at the head, and the other at the feet, where the body of Jesus had lain. 13And they say unto her, Woman, why weepest thou? She saith unto them, Because they have taken away my Lord, and I know not where they have laid him. 14And when she had thus said, she turned herself back, and saw Jesus standing, and knew not that it was Jesus. 15Jesus saith unto her, Woman, why weepest thou? whom seekest thou? She, supposing him to be the gardener, saith unto him, Sir, if thou have borne him hence, tell me where thou hast laid him, and I will take him away. 16Jesus saith unto her, Mary. She turned herself, and saith unto him, Rabboni; which is to say, Master. 17Jesus saith unto her, Touch me not; for I am not yet ascended to my Father: but go to my brethren, and say unto them, I ascend unto my Father, and your Father; and to my God, and your God. 18Mary Magdalene came and told the disciples that she had seen the Lord, and that he had spoken these things unto her.
19¶ Then the same day at evening, being the first day of the week, when the doors were shut where the disciples were assembled for fear of the Jews, came Jesus and stood in the midst, and saith unto them, Peace be unto you. 20And when he had so said, he shewed unto them his hands and his side. Then were the disciples glad, when they saw the Lord. 21Then said Jesus to them again, Peace be unto you: as my Father hath sent me, even so send I you. 22And when he had said this, he breathed on them, and saith unto them, Receive ye the Holy Ghost: 23Whose soever sins ye remit, they are remitted unto them; and whose soever sins ye retain, they are retained.
24¶ But Thomas, one of the twelve, called Didymus, was not with them when Jesus came. 25The other disciples therefore said unto him, We have seen the Lord. But he said unto them, Except I shall see in his hands the print of the nails, and put my finger into the print of the nails, and thrust my hand into his side, I will not believe.
26¶ And after eight days again his disciples were within, and Thomas with them: then came Jesus, the doors being shut, and stood in the midst, and said, Peace be unto you. 27Then saith he to Thomas, Reach hither thy finger, and behold my hands; and reach hither thy hand, and thrust it into my side: and be not faithless, but believing. 28And Thomas answered and said unto him, My Lord and my God. 29Jesus saith unto him, Thomas, because thou hast seen me, thou hast believed: blessed are they that have not seen, and yet have believed.
30¶ And many other signs truly did Jesus in the presence of his disciples, which are not written in this book: 31But these are written, that ye might believe that Jesus is the Christ, the Son of God; and that believing ye might have life through his name.
Învierea lui Isus
(Mt. 28:1-10; Mc. 16:1-8; Lc. 24:1-12)
1Dar în prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis‑de‑dimineață, când încă era întuneric, și a văzut că piatra fusese îndepărtată de la intrarea mormântului. 2A alergat și a venit la Simon Petru și la celălalt ucenic, cel pe care‑l iubea Isus2 Vezi 21:24., și le‑a zis: „L‑au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde L‑au pus!“ 3Atunci Petru și celălalt ucenic au ieșit și s‑au dus la mormânt. 4Cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic a alergat mai repede decât Petru și a ajuns primul la mormânt. 5Când s‑a aplecat să se uite înăuntru, a văzut fâșiile de pânză întinse pe jos, dar n‑a intrat. 6Simon Petru, care îl urma, a ajuns și el. A intrat în mormânt și a văzut fâșiile de pânză întinse pe jos, 7dar ștergarul care fusese pe capul lui Isus nu era pus împreună cu fâșiile de pânză, ci era împăturit și așezat într‑un loc separat. 8Atunci celălalt ucenic, care ajunsese primul la mormânt, a intrat și el, a văzut și a crezut. 9(Căci încă nu înțeleseseră Scriptura, potrivit căreia El trebuia să învie dintre cei morți)9 Vezi Ps. 16:9-11; Is. 53:10-11; compară Iona 1:17 cu Mt. 12:40.. 10Apoi ucenicii s‑au întors acasă.
Isus i Se arată Mariei Magdalena
(Mt. 28:9-10; Mc. 16:9-11)
11Maria însă stătea afară, lângă mormânt, și plângea. În timp ce plângea, s‑a aplecat să se uite în mormânt 12și a văzut doi îngeri îmbrăcați în alb, șezând unul la cap și unul la picioare în locul unde fusese așezat trupul lui Isus.
13Ei au întrebat‑o:
– Femeie, de ce plângi?
Ea le‑a răspuns:
– Pentru că L‑au luat pe Domnul meu și nu știu unde L‑au pus!
14După ce a spus acestea, s‑a întors și L‑a văzut pe Isus stând acolo, dar nu știa că este Isus.
15Isus a întrebat‑o:
– Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?
Crezând că este grădinarul, ea I‑a zis:
– Domnule, dacă Tu L‑ai luat, spune‑mi unde L‑ai pus, și eu Îl voi lua!
16Isus i‑a zis:
– Maria!
Ea s‑a întors și I‑a zis în ebraică:
– Rabuni16 Gr.: rabbouni. Unii comentatori sunt de părere că rabuni este un epitet reverențios, probabil forma de superlativ a lui rabbi; vezi nota de la 1:38. În versetul de față și în 1:38, atât rabbi, cât și rabbouni sunt traduse prin didaskalos (învățător), fără a se face vreo diferență între cei doi termeni. În literatura evreiască însă, rabbouni este folosit atât cu referire la Dumnezeu (Stăpânul, Domnul meu), cât și în sens secular, pentru a desemna anumiți lideri, nu neapărat învățători.! (care înseamnă: „Învățătorule!“)
17Isus i‑a zis:
– Nu Mă ține, pentru că încă nu M‑am suit la Tatăl! Du‑te însă la frații Mei și spune‑le: „Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru.“
18Maria Magdalena s‑a dus și i‑a anunțat pe ucenici: „L‑am văzut pe Domnul!“ Și le‑a spus cuvintele pe care i le‑a zis Isus.
Isus li Se arată ucenicilor
(Mt. 28:16-20; Mc. 16:14-18; Lc. 24:36-49)
19În seara acelei zile, cea dintâi a săptămânii, în timp ce acolo unde se aflau ucenicii ușile erau încuiate de frica iudeilor, Isus a venit, a stat în mijlocul lor și le‑a zis: „Pace vouă!“ 20Și zicând aceasta, le‑a arătat mâinile Sale și coasta Sa. Ucenicii s‑au bucurat când L‑au văzut pe Domnul. 21Isus le‑a zis din nou: „Pace vouă! Așa cum M‑a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi!“ 22Și spunând aceasta, a suflat peste ei și le‑a zis: „Luați Duh Sfânt! 23Celor ce le veți ierta păcatele, vor fi iertate, iar celor ce le veți ține, vor fi ținute.“
24Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Didymos“24 Vezi nota de la 11:16., nu era cu ei când a venit Isus.
25Ceilalți ucenici i‑au zis:
– L‑am văzut pe Domnul!
Dar el le‑a zis:
– Dacă nu văd semnul cuielor în mâinile Lui, dacă nu pun degetul meu în semnul cuielor și dacă nu pun mâna mea în coasta Lui, nicidecum nu voi crede!
Isus i Se arată lui Toma
26După opt zile, ucenicii erau din nou înăuntru, iar Toma era cu ei. Pe când ușile erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le‑a zis: „Pace vouă!“
27Apoi i‑a zis lui Toma:
– Adu‑ți degetul aici și privește‑Mi mâinile! Adu‑ți mâna și pune‑o în coasta Mea! Și nu fi necredincios, ci credincios!
28Toma a răspuns și I‑a zis:
– Domnul meu și Dumnezeul meu!
29Isus i‑a zis:
– Ai crezut pentru că M‑ai văzut? Fericiți sunt cei ce n‑au văzut și au crezut!
Scopul scrierii acestei cărți
30Isus a mai făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi, semne care nu sunt scrise în această carte. 31Însă acestea au fost scrise pentru ca voi să ajungeți să credeți31 Unele mss conțin: să continuați să credeți. că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, și crezând, să aveți viață în Numele Lui.
