1Now a certain man was sick, named Lazarus, of Bethany, the town of Mary and her sister Martha. 2(It was that Mary which anointed the Lord with ointment, and wiped his feet with her hair, whose brother Lazarus was sick.) 3Therefore his sisters sent unto him, saying, Lord, behold, he whom thou lovest is sick. 4When Jesus heard that, he said, This sickness is not unto death, but for the glory of God, that the Son of God might be glorified thereby. 5Now Jesus loved Martha, and her sister, and Lazarus. 6When he had heard therefore that he was sick, he abode two days still in the same place where he was. 7Then after that saith he to his disciples, Let us go into Judæa again. 8His disciples say unto him, Master, the Jews of late sought to stone thee; and goest thou thither again? 9Jesus answered, Are there not twelve hours in the day? If any man walk in the day, he stumbleth not, because he seeth the light of this world. 10But if a man walk in the night, he stumbleth, because there is no light in him. 11These things said he: and after that he saith unto them, Our friend Lazarus sleepeth; but I go, that I may awake him out of sleep. 12Then said his disciples, Lord, if he sleep, he shall do well. 13Howbeit Jesus spake of his death: but they thought that he had spoken of taking of rest in sleep. 14Then said Jesus unto them plainly, Lazarus is dead. 15And I am glad for your sakes that I was not there, to the intent ye may believe; nevertheless let us go unto him. 16Then said Thomas, which is called Didymus, unto his fellowdisciples, Let us also go, that we may die with him. 17Then when Jesus came, he found that he had lain in the grave four days already. 18Now Bethany was nigh unto Jerusalem, about fifteen furlongs off: 19And many of the Jews came to Martha and Mary, to comfort them concerning their brother. 20Then Martha, as soon as she heard that Jesus was coming, went and met him: but Mary sat still in the house. 21Then said Martha unto Jesus, Lord, if thou hadst been here, my brother had not died. 22But I know, that even now, whatsoever thou wilt ask of God, God will give it thee. 23Jesus saith unto her, Thy brother shall rise again. 24Martha saith unto him, I know that he shall rise again in the resurrection at the last day. 25Jesus said unto her, I am the resurrection, and the life: he that believeth in me, though he were dead, yet shall he live: 26And whosoever liveth and believeth in me shall never die. Believest thou this? 27She saith unto him, Yea, Lord: I believe that thou art the Christ, the Son of God, which should come into the world. 28And when she had so said, she went her way, and called Mary her sister secretly, saying, The Master is come, and calleth for thee. 29As soon as she heard that, she arose quickly, and came unto him. 30Now Jesus was not yet come into the town, but was in that place where Martha met him. 31The Jews then which were with her in the house, and comforted her, when they saw Mary, that she rose up hastily and went out, followed her, saying, She goeth unto the grave to weep there. 32Then when Mary was come where Jesus was, and saw him, she fell down at his feet, saying unto him, Lord, if thou hadst been here, my brother had not died. 33When Jesus therefore saw her weeping, and the Jews also weeping which came with her, he groaned in the spirit, and was troubled, 34And said, Where have ye laid him? They said unto him, Lord, come and see. 35Jesus wept. 36Then said the Jews, Behold how he loved him! 37And some of them said, Could not this man, which opened the eyes of the blind, have caused that even this man should not have died? 38Jesus therefore again groaning in himself cometh to the grave. It was a cave, and a stone lay upon it. 39Jesus said, Take ye away the stone. Martha, the sister of him that was dead, saith unto him, Lord, by this time he stinketh: for he hath been dead four days. 40Jesus saith unto her, Said I not unto thee, that, if thou wouldest believe, thou shouldest see the glory of God? 41Then they took away the stone from the place where the dead was laid. And Jesus lifted up his eyes, and said, Father, I thank thee that thou hast heard me. 42And I knew that thou hearest me always: but because of the people which stand by I said it, that they may believe that thou hast sent me. 43And when he thus had spoken, he cried with a loud voice, Lazarus, come forth. 44And he that was dead came forth, bound hand and foot with graveclothes: and his face was bound about with a napkin. Jesus saith unto them, Loose him, and let him go. 45Then many of the Jews which came to Mary, and had seen the things which Jesus did, believed on him. 46But some of them went their ways to the Pharisees, and told them what things Jesus had done.
47¶ Then gathered the chief priests and the Pharisees a council, and said, What do we? for this man doeth many miracles. 48If we let him thus alone, all men will believe on him: and the Romans shall come and take away both our place and nation. 49And one of them, named Caiaphas, being the high priest that same year, said unto them, Ye know nothing at all, 50Nor consider that it is expedient for us, that one man should die for the people, and that the whole nation perish not. 51And this spake he not of himself: but being high priest that year, he prophesied that Jesus should die for that nation; 52And not for that nation only, but that also he should gather together in one the children of God that were scattered abroad. 53Then from that day forth they took counsel together for to put him to death. 54Jesus therefore walked no more openly among the Jews; but went thence unto a country near to the wilderness, into a city called Ephraim, and there continued with his disciples.
55¶ And the Jews’ passover was nigh at hand: and many went out of the country up to Jerusalem before the passover, to purify themselves. 56Then sought they for Jesus, and spake among themselves, as they stood in the temple, What think ye, that he will not come to the feast? 57Now both the chief priests and the Pharisees had given a commandment, that, if any man knew where he were, he should shew it, that they might take him.
Moartea lui Lazăr
1Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora acesteia, era bolnav. 2Maria era cea care L‑a uns pe Domnul cu parfum și I‑a șters picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav. 3Surorile au trimis la Isus să‑I spună: „Doamne, iată că cel pe care‑l iubești este bolnav!“ 4Dar Isus, când a auzit, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie slăvit prin ea.“
5Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr. 6Prin urmare, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai rămas două zile în locul unde era.
7După aceea, Isus le‑a zis ucenicilor:
– Să ne ducem din nou în Iudeea!
8Ucenicii I‑au răspuns:
– Rabbi8 Vezi nota de la 1:38., iudeii tocmai căutau să Te omoare cu pietre, și Tu Te duci iarăși acolo?!
9Isus a răspuns:
– Nu sunt douăsprezece ore de lumină în zi? Dacă cineva umblă ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi. 10Dar dacă cineva umblă noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el.
11După ce a spus acestea, le‑a zis:
– Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să‑l trezesc.
12Ucenicii I‑au zis:
– Doamne, dacă doarme, atunci se va face bine.
13Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre somnul obișnuit.
14Atunci Isus le‑a spus deschis:
– Lazăr a murit. 15Și Mă bucur pentru voi că n‑am fost acolo, ca să credeți. Dar să mergem la el!
16Atunci Toma, căruia i se zicea „Didymos“16 Atât Toma (aramaică și ebraică), cât și Didymos (greacă), înseamnă Geamăn., le‑a zis celorlalți ucenici:
– Să mergem și noi să murim împreună cu El!
Isus, învierea și viața
17Când a ajuns Isus, a aflat că Lazăr era deja de patru zile17 Iudeii din sec. I d.Cr. credeau că sufletul rămâne lângă decedat timp de trei zile după moarte, în cele trei zile existând speranța reîntoarcerii în trup, iar după cele trei zile nemaiexistând nicio speranță. în mormânt. 18Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii18 O stadie (gr.: stadios) măsura aproximativ 185 m; 15 stadii erau aproximativ 3 km., 19și mulți dintre iudei veniseră la Marta și la Maria ca să le mângâie pentru moartea fratelui lor. 20Când a auzit Marta că vine Isus, s‑a dus să‑L întâmpine. Maria însă ședea în casă.
21Marta I‑a zis lui Isus:
– Doamne, dacă ai fi fost aici, n‑ar fi murit fratele meu! 22Dar chiar și acum știu că orice‑I vei cere lui Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da!
23Isus i‑a zis:
– Fratele tău va învia.
24Marta I‑a răspuns:
– Știu că va învia la învierea din ziua de pe urmă.
25Isus i‑a zis:
– Eu sunt Învierea și Viața. Cel ce crede în Mine va trăi chiar dacă moare. 26Și oricine trăiește și crede în Mine în veci nu va muri. Crezi lucrul acesta?
27Ea I‑a răspuns:
– Da, Doamne, cred că Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, Cel Care urma să vină în lume.
28Și zicând aceasta, s‑a dus și a chemat‑o pe Maria, sora ei, spunându‑i în șoaptă: „A sosit Învățătorul și te cheamă!“ 29Cum a auzit aceasta, Maria s‑a ridicat repede și s‑a dus la El. 30Isus încă nu intrase în sat, ci era tot în locul unde‑L întâmpinase Marta. 31Atunci iudeii care erau cu ea în casă și o mângâiau, când au văzut că Maria se ridică repede și iese, au urmat‑o, crezând că se duce la mormânt, ca să plângă acolo.
32Maria, când a ajuns unde era Isus și L‑a văzut, a căzut la picioarele Lui, zicându‑I:
– Doamne, dacă ai fi fost aici, n‑ar fi murit fratele meu!
33Isus, când a văzut‑o plângând, pe ea și pe iudeii care veniseră cu ea, S‑a înfiorat33, 38 Sau: a fost cuprins de indignare. în duh și S‑a tulburat.
34El a întrebat:
– Unde l‑ați pus?
Ei I‑au răspuns:
– Doamne, vino și vezi!
35Lui Isus I‑au dat lacrimile.35 Termenul grecesc exprimă un plâns tăcut, un suspin, spre deosebire de cel care se referă la plânsul Mariei și al iudeilor, care exprimă un plâns zgomotos, un vaiet. 36Atunci iudeii au zis: „Iată cât de mult îl iubea!“ 37Însă unii dintre ei ziceau: „El, Care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici acesta să nu moară?“
Învierea lui Lazăr
38Isus S‑a înfiorat din nou în Sine și S‑a dus la mormânt. Mormântul era o peșteră la intrarea căreia fusese pusă o piatră.
39Isus a zis:
– Dați piatra la o parte!
Marta, sora celui mort, I‑a zis:
– Doamne, deja miroase urât, căci este mort de patru zile!
40Isus i‑a zis:
– Nu ți‑am spus că, dacă crezi, vei vedea slava lui Dumnezeu?
41Au dat deci piatra la o parte. Isus Și‑a ridicat ochii și a zis: „Tată, Îți mulțumesc că M‑ai ascultat41-42 Sau: că M‑ai auzit.! 42Știam că întotdeauna Mă asculți, dar am spus aceasta de dragul mulțimii care stă împrejur, ca să creadă că Tu M‑ai trimis.“ 43După ce a spus acestea, a strigat cu glas tare: „Lazăr, vino afară!“ 44Cel ce murise a ieșit cu picioarele și mâinile legate cu fâșii de pânză și cu fața înfășurată într‑un ștergar.
Isus le‑a zis:
– Dezlegați‑l și lăsați‑l să meargă!
Uneltire împotriva lui Isus
(Mt. 26:1-5; Mc. 14:1-2; Lc. 22:1-2)
45Mulți dintre iudeii care au venit la Maria și au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El. 46Dar unii dintre ei s‑au dus la farisei și le‑au spus ce făcuse Isus.
47Conducătorii preoților și fariseii au adunat Sinedriul47 Aram.: sanhedrin, care înseamnă adunare. Sanhedrinul desemna atât o curte de justiție locală, întrunindu‑se în orașe și numărând 23 de membri (sanhedrine mici), cât și curtea supremă de justiție, care se întrunea în Ierusalim și număra 71 de membri (Marele Sanhedrin). În cazul de față se face referire, probabil, la curtea supremă de justiție. și au zis:
– Ce facem? Omul Acesta face multe semne. 48Dacă‑L lăsăm să continue așa, toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor nimici atât locul48 Cu referire la Templu sau la Ierusalim., cât și neamul.
49Însă unul dintre ei, Caiafa49 Mare preot între anii 18–36 d.Cr., care era mare preot în anul acela, le‑a zis:
– Voi nu știți nimic, 50nici nu vă gândiți50 Sau: nici nu considerați. că este mai de folos pentru voi să moară un singur om pentru popor și să nu piară întregul neam.
51Dar nu a spus lucrul acesta de la el, ci, fiind mare preot în anul acela, a profețit că Isus urma să moară pentru neam 52și nu numai pentru neam, ci și ca să‑i adune laolaltă52 Lit.: să‑i adune într-unul singur. pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți. 53Așadar, din ziua aceea s‑au hotărât să‑L omoare.
54Drept urmare, Isus nu mai umbla pe față printre iudei, ci a plecat de acolo în regiunea din apropierea pustiei, într‑o cetate numită Efraim, și a rămas acolo cu ucenicii.
55Paștele iudeilor era aproape și mulți din ținutul acela se suiau la Ierusalim înainte de Paște ca să se curățească. 56Ei Îl căutau pe Isus și‑și spuneau unii altora, în timp ce stăteau în Templu: „Ce credeți? Nu va veni deloc la sărbătoare?“ 57Dar conducătorii preoților și fariseii dăduseră porunci ca, dacă cineva știe unde este, să le dea de știre, astfel încât să‑L poată aresta.
