1And he commanded the steward of his house, saying, Fill the men’s sacks with food, as much as they can carry, and put every man’s money in his sack’s mouth.44.1 the steward…: Heb. him that was over his house 2And put my cup, the silver cup, in the sack’s mouth of the youngest, and his corn money. And he did according to the word that Joseph had spoken. 3As soon as the morning was light, the men were sent away, they and their asses. 4And when they were gone out of the city, and not yet far off, Joseph said unto his steward, Up, follow after the men; and when thou dost overtake them, say unto them, Wherefore have ye rewarded evil for good? 5Is not this it in which my lord drinketh, and whereby indeed he divineth? ye have done evil in so doing.44.5 divineth: or, maketh trial?
6¶ And he overtook them, and he spake unto them these same words. 7And they said unto him, Wherefore saith my lord these words? God forbid that thy servants should do according to this thing: 8Behold, the money, which we found in our sacks’ mouths, we brought again unto thee out of the land of Canaan: how then should we steal out of thy lord’s house silver or gold? 9With whomsoever of thy servants it be found, both let him die, and we also will be my lord’s bondmen. 10And he said, Now also let it be according unto your words: he with whom it is found shall be my servant; and ye shall be blameless. 11Then they speedily took down every man his sack to the ground, and opened every man his sack. 12And he searched, and began at the eldest, and left at the youngest: and the cup was found in Benjamin’s sack. 13Then they rent their clothes, and laded every man his ass, and returned to the city.
14¶ And Judah and his brethren came to Joseph’s house; for he was yet there: and they fell before him on the ground. 15And Joseph said unto them, What deed is this that ye have done? wot ye not that such a man as I can certainly divine?44.15 divine: or, make trial? 16And Judah said, What shall we say unto my lord? what shall we speak? or how shall we clear ourselves? God hath found out the iniquity of thy servants: behold, we are my lord’s servants, both we, and he also with whom the cup is found. 17And he said, God forbid that I should do so: but the man in whose hand the cup is found, he shall be my servant; and as for you, get you up in peace unto your father.
18¶ Then Judah came near unto him, and said, Oh my lord, let thy servant, I pray thee, speak a word in my lord’s ears, and let not thine anger burn against thy servant: for thou art even as Pharaoh. 19My lord asked his servants, saying, Have ye a father, or a brother? 20And we said unto my lord, We have a father, an old man, and a child of his old age, a little one; and his brother is dead, and he alone is left of his mother, and his father loveth him. 21And thou saidst unto thy servants, Bring him down unto me, that I may set mine eyes upon him. 22And we said unto my lord, The lad cannot leave his father: for if he should leave his father, his father would die. 23And thou saidst unto thy servants, Except your youngest brother come down with you, ye shall see my face no more. 24And it came to pass when we came up unto thy servant my father, we told him the words of my lord. 25And our father said, Go again, and buy us a little food. 26And we said, We cannot go down: if our youngest brother be with us, then will we go down: for we may not see the man’s face, except our youngest brother be with us. 27And thy servant my father said unto us, Ye know that my wife bare me two sons: 28And the one went out from me, and I said, Surely he is torn in pieces; and I saw him not since: 29And if ye take this also from me, and mischief befall him, ye shall bring down my gray hairs with sorrow to the grave. 30Now therefore when I come to thy servant my father, and the lad be not with us; seeing that his life is bound up in the lad’s life; 31It shall come to pass, when he seeth that the lad is not with us, that he will die: and thy servants shall bring down the gray hairs of thy servant our father with sorrow to the grave. 32For thy servant became surety for the lad unto my father, saying, If I bring him not unto thee, then I shall bear the blame to my father for ever. 33Now therefore, I pray thee, let thy servant abide instead of the lad a bondman to my lord; and let the lad go up with his brethren. 34For how shall I go up to my father, and the lad be not with me? lest peradventure I see the evil that shall come on my father.44.34 come…: Heb. find my father
1După aceea, Iosif i‑a poruncit administratorului casei sale, zicând: „Umple sacii acestor oameni cu mâncare, atât cât pot duce și pune argintul fiecăruia la gura sacului său. 2Pune cupa mea, cupa de argint, la gura sacului celui mai mic, împreună cu argintul pentru grâne.“ El a făcut așa cum i‑a zis Iosif.
3Dimineață, când s‑a luminat, oamenii au fost trimiși spre casă cu măgarii lor. 4Ei au ieșit din cetate, dar nici nu s‑au depărtat bine că Iosif i‑a spus administratorului casei sale: „Ridică‑te, urmărește‑i pe acei oameni, iar când îi vei ajunge, întreabă‑i: «De ce ați răsplătit binele cu rău? 5Nu este aceasta cupa din care bea stăpânul meu și pe care o folosește el pentru ghicire5 Cu referire la hidromanție, arta de interpretare a semnelor în lichide (apă, vin, ulei), prin care omul păgân credea că poate descoperi voia divinității. Iosif, care primise darul interpretării viselor de la Dumnezeu, folosește cupa ca un pretext pentru a‑i confrunta pe frații săi.? Rău lucru ați făcut.»“ 6Când i‑a ajuns, le‑a spus aceste cuvinte.
7Ei i‑au răspuns:
– De ce spune stăpânul nostru aceste cuvinte? Nici gând ca robii tăi să fi făcut acest lucru! 8Iată, noi ți‑am adus înapoi din țara Canaan argintul pe care‑l găsisem la gura sacilor noștri. Cum să fi furat argint sau aur din casa stăpânului tău? 9Fie ca acela dintre robii tăi, la care va fi găsită cupa, să moară, iar noi să devenim robii stăpânului nostru.
10El le‑a zis:
– Fie așa cum ați spus. Cel la care va fi găsită cupa va fi robul meu, dar voi ceilalți veți fi nevinovați.
11Fiecare și‑a dat repede jos sacul și l‑a deschis. 12El a căutat cupa începând cu cel mai mare și terminând cu cel mai mic, iar aceasta a fost găsită în sacul lui Beniamin. 13Atunci ei și‑au sfâșiat hainele, fiecare și‑a încărcat măgarul și s‑au întors în cetate. 14Iuda și frații săi au intrat în casa lui Iosif, pe când acesta era încă acolo, și s‑au plecat la pământ înaintea lui.
15Iosif le‑a zis:
– Ce înseamnă fapta acesta pe care ați făcut‑o? Nu știți că un om ca mine poate ghici15 Sau: poate descoperi semnele. Vezi nota de la Gen. 44:5.?
16Iuda i‑a răspuns:
– Ce putem să‑i spunem stăpânului nostru? Ce putem zice? Cum să ne dezvinovățim? Dumnezeu a descoperit nelegiuirea robilor tăi. Iată‑ne robi ai stăpânului nostru, noi și cel la care a fost găsită cupa.
17Dar el a zis:
– Nici gând să fac acest lucru! Cel la care a fost găsită cupa va fi robul meu, iar voi suiți‑vă în pace la tatăl vostru.
18Atunci Iuda s‑a apropiat de el și a zis:
– Ah, stăpâne, te rog, dă‑i voie robului tău să‑i spună ceva stăpânului meu și să nu te mânii pe robul tău, pentru că tu ești ca Faraon. 19Stăpânul meu i‑a întrebat pe robii săi, zicând: „Aveți un tată sau un frate?“ 20Noi i‑am răspuns stăpânului nostru: „Avem un tată bătrân, și mai este un băiat tânăr, născut la bătrânețea lui. Fratele acestuia este mort. Doar el i‑a mai rămas mamei sale, iar tatăl său îl iubește.“ 21Atunci tu le‑ai cerut robilor tăi: „Aduceți‑l la mine ca să‑l văd cu ochii mei.“ 22Noi i‑am spus stăpânului nostru: „Băiatul nu‑l poate părăsi pe tatăl său. Dacă l‑ar părăsi pe tatăl său, acesta ar muri.“ 23Dar tu le‑ai zis robilor tăi: „Dacă fratele vostru mai mic nu va coborî cu voi, nu‑mi veți mai vedea fața.“ 24Când ne‑am suit la robul tău, tatăl meu, i‑am spus cuvintele stăpânului nostru. 25Când tatăl nostru ne‑a zis: „Duceți‑vă înapoi și cumpărați‑ne puțină mâncare“, 26noi i‑am răspuns: „Nu putem merge decât dacă va veni cu noi și fratele nostru mai mic, pentru că nu putem să vedem fața acelui om decât dacă fratele nostru mai mic este cu noi.“ 27Atunci robul tău, tatăl meu, ne‑a zis: „Voi știți că soția mea a născut doi fii. 28Unul a plecat de la mine și am zis: «Sigur a fost sfâșiat de fiare.» Și nu l‑am mai văzut până acum. 29Dacă mi‑l luați și pe acesta și i se întâmplă vreo nenorocire, în suferință îmi veți coborî capul încărunțit în Locuința Morților.“ 30De aceea, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, și băiatul nu va fi cu noi, pentru că sufletul lui este nedezlipit de sufletul acestuia, 31el va muri când va vedea că băiatul nu este. Iar robii tăi vor coborî în durere capul încărunțit al robului tău, tatăl nostru, în Locuința Morților. 32Căci robul tău s‑a pus garant la tatăl meu pentru băiat, zicând: „Dacă nu‑l voi aduce înapoi la tine, voi fi vinovat înaintea ta, tatăl meu, pentru totdeauna.“ 33Așadar, dă‑i voie, te rog, robului tău să rămână ca rob al stăpânului meu în locul băiatului și dă‑i voie băiatului să se suie împreună cu frații săi. 34Cum să mă sui înapoi la tatăl meu dacă băiatul nu este cu mine? Să nu văd durerea care va veni asupra tatălui meu!
