King James Version

Ecclesiastes 1

1The words of the Preacher, the son of David, king in Jerusalem.

Vanity of vanities, saith the Preacher, vanity of vanities; all is vanity.

What profit hath a man of all his labour which he taketh under the sun?

One generation passeth away, and another generation cometh: but the earth abideth for ever.

The sun also ariseth, and the sun goeth down, and hasteth to his place where he arose.

The wind goeth toward the south, and turneth about unto the north; it whirleth about continually, and the wind returneth again according to his circuits.

All the rivers run into the sea; yet the sea is not full; unto the place from whence the rivers come, thither they return again.

All things are full of labour; man cannot utter it: the eye is not satisfied with seeing, nor the ear filled with hearing.

The thing that hath been, it is that which shall be; and that which is done is that which shall be done: and there is no new thing under the sun.

10 Is there any thing whereof it may be said, See, this is new? it hath been already of old time, which was before us.

11 There is no remembrance of former things; neither shall there be any remembrance of things that are to come with those that shall come after.

12 I the Preacher was king over Israel in Jerusalem.

13 And I gave my heart to seek and search out by wisdom concerning all things that are done under heaven: this sore travail hath God given to the sons of man to be exercised therewith.

14 I have seen all the works that are done under the sun; and, behold, all is vanity and vexation of spirit.

15 That which is crooked cannot be made straight: and that which is wanting cannot be numbered.

16 I communed with mine own heart, saying, Lo, I am come to great estate, and have gotten more wisdom than all they that have been before me in Jerusalem: yea, my heart had great experience of wisdom and knowledge.

17 And I gave my heart to know wisdom, and to know madness and folly: I perceived that this also is vexation of spirit.

18 For in much wisdom is much grief: and he that increaseth knowledge increaseth sorrow.

Nouă Traducere În Limba Română

Eclesiastul 1

1Cuvintele oratorului[a], fiul lui David, rege la Ierusalim.

Deşertăciunea existenţei

„O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice oratorul,
    o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune!

Ce câştig are omul din toată osteneala
    pe care o depune sub soare?
Un neam trece şi altul vine,
    dar pământul rămâne mereu în picioare.
Soarele răsare şi apune,
    grăbindu-se apoi înspre locul de unde va răsări iar.
Vântul bate spre sud,
    apoi se întoarce spre nord,
se întoarce din nou, umblă mereu
    şi revine continuu la circuitul său.
Toate râurile curg spre mare,
    fără să o umple însă;
râurile se întorc de unde au plecat,
    doar ca să pornească iarăşi de acolo.
Toate lucrurile sunt obositoare,
    cum nu se poate spune,
dar ochiul nu se satură să privească,
    aşa cum nici urechea nu se satură să asculte.
Ce a fost va mai fi,
    iar ce s-a făcut se va mai face!
        Nu este nimic nou sub soare!
10 Dacă cineva zice:
    «Iată un lucru nou!»,
totuşi el exista demult,
    încă din veacurile dinaintea noastră.
11 Nu ne mai amintim de cei de demult,
    tot aşa cum nici cei ce vor urma
        nu se vor mai păstra în amintirea
        celor ce vor veni după ei.“[b]

Deşertăciunea înţelepciunii

12 „Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim. 13 M-am dedicat studiului şi cercetării înţelepciunii cu privire la toate lucrurile care se săvârşesc sub ceruri; aceasta este o ocupaţie obositoare, pe care Dumnezeu o dă oamenilor ca să se îndeletnicească cu ea. 14 Am observat toate lucrările care se fac sub soare şi iată că toate sunt deşertăciune şi goană după vânt.

15 «Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat,
    iar ce lipseşte nu poate fi numărat.»

16 Mi-am zis: «Iată că mi-am mărit faima şi mi-am sporit înţelepciunea mai mult decât toţi cei care au fost la Ierusalim înaintea mea; inima mea a experimentat mult mai multă înţelepciune şi cunoştinţă.» 17 M-am dedicat cunoaşterii înţelepciunii, precum şi cunoaşterii nebuniei şi a prostiei, dar mi-am dat seama că şi aceasta este goană după vânt.

18 «Unde este multă înţelepciune, este şi multă supărare
    şi cu cât este mai multă cunoştinţă, cu atât este mai multă mâhnire.»“

Notas al pie

  1. Eclesiastul 1:1 Ebr.: Qohelet, termen cu sens nesigur; gr.: Ecclesiastul, termen care arată înspre o persoană care vorbeşte în faţa unei adunări (gr.: ecclesia; ebr.: qahal); sau: conducător al adunării; şi în vs. 2, 12
  2. Eclesiastul 1:11 Poate fi vorba şi despre lucruri sau fapte (vezi v. 10)