1Paul, an apostle of Jesus Christ by the will of God, and Timothy our brother, unto the church of God which is at Corinth, with all the saints which are in all Achaia: 2Grace be to you and peace from God our Father, and from the Lord Jesus Christ. 3Blessed be God, even the Father of our Lord Jesus Christ, the Father of mercies, and the God of all comfort; 4Who comforteth us in all our tribulation, that we may be able to comfort them which are in any trouble, by the comfort wherewith we ourselves are comforted of God. 5For as the sufferings of Christ abound in us, so our consolation also aboundeth by Christ. 6And whether we be afflicted, it is for your consolation and salvation, which is effectual in the enduring of the same sufferings which we also suffer: or whether we be comforted, it is for your consolation and salvation. 7And our hope of you is stedfast, knowing, that as ye are partakers of the sufferings, so shall ye be also of the consolation. 8For we would not, brethren, have you ignorant of our trouble which came to us in Asia, that we were pressed out of measure, above strength, insomuch that we despaired even of life: 9But we had the sentence of death in ourselves, that we should not trust in ourselves, but in God which raiseth the dead: 10Who delivered us from so great a death, and doth deliver: in whom we trust that he will yet deliver us; 11Ye also helping together by prayer for us, that for the gift bestowed upon us by the means of many persons thanks may be given by many on our behalf.
12For our rejoicing is this, the testimony of our conscience, that in simplicity and godly sincerity, not with fleshly wisdom, but by the grace of God, we have had our conversation in the world, and more abundantly to you-ward. 13For we write none other things unto you, than what ye read or acknowledge; and I trust ye shall acknowledge even to the end; 14As also ye have acknowledged us in part, that we are your rejoicing, even as ye also are ours in the day of the Lord Jesus.
15And in this confidence I was minded to come unto you before, that ye might have a second benefit; 16And to pass by you into Macedonia, and to come again out of Macedonia unto you, and of you to be brought on my way toward Judaea. 17When I therefore was thus minded, did I use lightness? or the things that I purpose, do I purpose according to the flesh, that with me there should be yea yea, and nay nay? 18But as God is true, our word toward you was not yea and nay. 19For the Son of God, Jesus Christ, who was preached among you by us, even by me and Silvanus and Timotheus, was not yea and nay, but in him was yea. 20For all the promises of God in him are yea, and in him Amen, unto the glory of God by us. 21Now he which stablisheth us with you in Christ, and hath anointed us, is God; 22Who hath also sealed us, and given the earnest of the Spirit in our hearts. 23Moreover I call God for a record upon my soul, that to spare you I came not as yet unto Corinth. 24Not for that we have dominion over your faith, but are helpers of your joy: for by faith ye stand.
1Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, împreună cu toți sfinții care sunt în toată Ahaia1 Provincie romană care avea capitala la Corint.: 2har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!
Mulțumiri Dumnezeului oricărei mângâieri
3Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri3 Același termen grecesc este folosit cu referire la Isus (vezi 1 In. 2:1 și nota) și la Duhul Sfânt (vezi In. 14:16)., 4Cel Care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru a‑i putea mângâia pe cei ce sunt în orice necaz, cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu. 5Așa cum suferințele lui Cristos sunt din belșug în noi, tot astfel, prin Cristos, avem parte din belșug și de mângâiere. 6Dacă noi suferim necaz este pentru mângâierea și mântuirea voastră. Dacă noi suntem mângâiați este pentru mângâierea voastră, care este la lucru în răbdarea6 Termenul hypomone se referă la capacitatea de a suporta, de a îndura și de a răbda diferite suferințe și persecuții. acelorași suferințe pe care le îndurăm și noi. 7Speranța noastră cu privire la voi este tare, pentru că știm că, așa cum sunteți părtași cu noi în suferință, tot așa sunteți și în mângâiere.
8Căci nu vrem să nu știți, fraților, despre necazul care ni s‑a întâmplat în Asia8 Este vorba despre provincia romană Asia, care avea capitala de facto la Efes. Această provincie se afla, alături de altele, în zona geografică denumită Asia Mică., pentru că am fost apăsați peste măsură, dincolo de puterea noastră, așa încât pierdusem și speranța de a mai trăi. 9Dar am avut gândul condamnării la moarte în noi înșine, ca să nu ne încredem în noi, ci în Dumnezeu, Care învie morții. 10El ne‑a scăpat dintr‑un mare pericol de moarte și ne va mai scăpa. În El ne punem speranța că ne va mai scăpa, 11în timp ce și voi vă alăturați nouă în rugăciune, pentru ca mulți să mulțumească pentru noi11 Multe mss conțin: voi. datorită darului oferit nouă prin rugăciunile multora.
Schimbarea unora din planurile lui Pavel
12Căci lauda noastră este aceasta: mărturia conștiinței noastre că ne‑am comportat în lume, și mult mai mult față de voi, cu o curăție și o sinceritate primite de la Dumnezeu, nu cu o înțelepciune firească, ci prin harul lui Dumnezeu. 13Căci noi nu vă scriem altceva decât ceea ce13 Lit.: cele ce. citiți sau cunoașteți deja. Dar sper că până la sfârșit veți cunoaște, 14– așa cum, de altfel, ne‑ați cunoscut și pe noi, în parte, – că noi suntem lauda voastră, după cum și voi veți fi lauda noastră în ziua Domnului nostru Isus.
15În această încredințare, doream să vin mai întâi la voi, ca să aveți parte de un al doilea har, 16apoi să plec de la voi în Macedonia, să mă întorc din Macedonia tot pe la voi și să fiu trimis de voi în Iudeea. 17Deci, dorind aceasta, m‑am comportat eu oare cu ușurătate? Sau lucrurile pe care le hotărăsc, le hotărăsc potrivit firii, ca să fie în mine și „da, da“, și „nu, nu“? 18Credincios este Dumnezeu, că vorbirea noastră față de voi nu este și „da“, și „nu“. 19Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, pe Care noi L‑am predicat printre voi – eu, Silvanus19 O variantă a numelui Silas. și Timotei, – nu a fost „da“ și „nu“, ci în El a fost „da“, 20pentru că în El toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „da“. De aceea, prin El spunem „Amin!“, spre slava lui Dumnezeu. 21Cel Care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și Care ne‑a uns, este Dumnezeu. 22El ne‑a și pecetluit și ne‑a dat în inimile noastre garanția22 Termenul grecesc arrabon se referă la suma dată înainte de a încheia un contract, suma dată drept garanție, acont, avans. Vezi și 5:5. Duhului.
23Dar Îl chem pe Dumnezeu ca martor al sufletului meu, că n‑am mai venit în Corint tocmai ca să vă cruț. 24Nu că noi domnim peste credința voastră, ci suntem lucrători împreună cu voi pentru bucuria voastră, căci stați fermi în credință.
