42
1ああ神よ。鹿が水をあえぎ求めるように、
私はあなたを慕い求めます。
2焼けつくような渇きを覚えながら、
私は、生きておられる神を求めています。
どこへ行けば、お目にかかれるのでしょうか。
3昼も夜も涙にむせびながら、
神の助けを祈っています。
かたわらでは敵が、
「おまえの神はどこへ行った」とあざけるのです。
4-5さあ、私のたましいよ、元気を出せ。
あの日のことを思い出すのだ。
まさか忘れてはいないだろう。
あの祭りの日、多くの人の先頭に立って神の宮に上り、
喜びに満たされて賛美の歌を歌ったことを。
どうしてそのように沈み込む必要があるのか。
どうして悲しげにふさぎ込んでいるのか。
神に望みを託すがよい。
そうだ、助けを信じて、
もう一度神をほめたたえよう。
6それでもなお、私は気落ちし、ふさぎ込んでいます。
しかし、やがて私は、ヨルダン川が流れ、
ヘルモン山やミツァル山のそびえる美しいこの地に
注がれている、神の恵みを思い巡らします。
7神のさかまく大波が私の頭上を越え、
悲しみの洪水が、とどろく大滝のように
降りかかってきます。
8しかし主は
日ごとに変わらない愛を注いでくださいます。
私は夜通し賛美の歌を歌い、
このいのちを授けてくださった神に祈りをささげます。
9「ああ、岩なる神よ」と、私は叫びます。
「なぜ、私をお見捨てになったのですか。
なぜ、私は敵の攻撃にさらされて、
こんなにも苦しまなければならないのですか。」
10人のあざけりがこの身を突き刺し、
深い傷を負わせます。
彼らは、「おまえの神はいったいどこへ行った」と
あざ笑います。
11しかし、私のたましいよ、
気落ちするな。動転するな。
神に期待せよ。
神がすばらしいことをしてくださり、
私はきっと賛嘆の声を上げるのだから。
このお方こそ、私の命綱、私の神。
Cartea II
(Psalmii 42–72)
Psalmul 42
Pentru dirijor. Un maschilTitlu. Vezi Ps. 32. al fiilor lui Korah.
1Cum tânjește cerbul
după izvoarele de apă,
așa tânjește sufletul meu
după Tine, Dumnezeule!
2Sufletul meu însetează după Dumnezeu,
după Dumnezeul cel Viu!
Când voi veni și voi vedea
fața lui Dumnezeu?
3Lacrimile‑mi sunt hrană
zi și noapte,
când toată ziua mi se spune:
„Unde este Dumnezeul tău?“
4Mi se întristează sufletul
când îmi aduc aminte
cum treceam prin mulțime,
mergând spre Casa lui Dumnezeu,4 Sau: aminte / cum mergeam, alături de mulțimea numeroasă, / spre Casa lui Dumnezeu; sau: aminte / cum mergeam împreună cu mulțimea / pășind spre Casa lui Dumnezeu,
în mijlocul strigătelor de bucurie și de mulțumire
ale mulțimii aflate la sărbătoare.
5Suflete al meu, de ce te mâhnești
și gemi înăuntrul meu?
Nădăjduiește în Dumnezeu,
căci iarăși Îi voi mulțumi
pentru izbăvirile Lui.
6Dumnezeul meu, sufletul meu se mâhnește înăuntrul meu;
de aceea îmi amintesc de Tine,
din țara Iordanului, înălțimile Hermonului,
din muntele Mițar.
7La vuietul cascadelor Tale,
un adânc cheamă un alt adânc.
Toate talazurile și valurile Tale
au trecut peste mine.
8Ziua, Domnul îmi face parte de îndurarea Sa,
iar noaptea am cu mine cântarea Lui
și rugăciunea către Dumnezeul vieții mele.
9Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea:
„De ce m‑ai uitat?
De ce să umblu întristat,
asuprit de dușman?“
10Ca zdrobirea oaselor
este batjocura prigonitorilor mei,
când îmi zic toată ziua:
„Unde este Dumnezeul tău?“
11Suflete al meu, de ce te mâhnești
și de ce gemi înăuntrul meu?
Nădăjduiește în Dumnezeu,
căci iarăși Îi voi mulțumi
pentru izbăvirea mea și pentru că este Dumnezeul meu!
