Jesus bei Zachäus
1Jesus zog mit seinen Jüngern durch Jericho. 2Dort lebte ein sehr reicher Mann namens Zachäus, der oberste Zolleinnehmer. 3Zachäus wollte Jesus unbedingt sehen; aber er war sehr klein, und die Menschenmenge machte ihm keinen Platz. 4Da rannte er ein Stück voraus und kletterte auf einen Maulbeerfeigenbaum, der am Weg stand. Von hier aus hoffte er, einen Blick auf Jesus werfen zu können. 5Als Jesus dort vorbeikam, schaute er hinauf und rief: »Zachäus, komm schnell herunter! Ich soll heute dein Gast sein!« 6Eilig stieg Zachäus vom Baum herunter und nahm Jesus voller Freude mit in sein Haus.
7Als die Leute das sahen, empörten sie sich über Jesus: »Wie kann er das nur tun? Er lädt sich bei einem Gauner und Betrüger19,7 Wörtlich: bei einem Sünder. ein!«
8Zachäus aber wandte sich an Jesus und sagte: »Herr, ich werde die Hälfte meines Vermögens an die Armen verteilen, und wem ich am Zoll zu viel abgenommen habe, dem gebe ich es vierfach zurück.« 9Da entgegnete ihm Jesus: »Heute hat Gott dir und allen, die in deinem Haus leben, Rettung gebracht. Denn auch du bist ein Nachkomme von Abraham. 10Der Menschensohn ist gekommen, Verlorene zu suchen und zu retten.«
Beauftragt zu handeln
(Matthäus 25,14‒30)
11Die Leute hörten Jesus aufmerksam zu. Sie meinten, Gottes Reich würde unmittelbar anbrechen, sobald Jesus in Jerusalem eintraf. Darum erzählte er ihnen noch ein Gleichnis:
12»Ein Fürst trat eine weite Reise an, um sich zum König über sein Volk krönen zu lassen. Dann sollte er wieder in sein Land zurückkehren. 13Bevor er abreiste, rief er zehn seiner Verwalter zu sich, gab jedem ein Pfund Silberstücke und sagte: ›Setzt dieses Geld gewinnbringend ein, bis ich zurückkomme!‹
14Die Bürger seines Landes aber hassten ihn. Sie schickten eine Gesandtschaft hinter ihm her mit der Erklärung: ›Diesen Mann werden wir nicht als Herrscher anerkennen!‹ 15Trotzdem wurde er gekrönt und kam als König in sein Land zurück. Er befahl die Diener zu sich, denen er das Geld gegeben hatte, und wollte wissen, welchen Gewinn sie damit erzielt hatten.
16Der erste kam und berichtete: ›Herr, ich konnte mit deinem Geld das Zehnfache als Gewinn erwirtschaften.‹ 17›Ausgezeichnet!‹, rief der König. ›Du bist ein tüchtiger Verwalter! Du bist in dieser kleinen Aufgabe treu gewesen, darum vertraue ich dir die Verwaltung von zehn Städten an.‹ 18Darauf trat der nächste Mann vor und berichtete: ›Herr, ich konnte mit deinem Pfund Silberstücke das Fünffache hinzuverdienen.‹ 19›Gut!‹, antwortete sein Herr. ›Du wirst Verwalter von fünf Städten.‹
20Nun trat ein anderer Diener vor und sagte: ›Herr, hier hast du dein Geld zurück. Ich habe es in ein Tuch eingewickelt und aufbewahrt! 21Ich fürchte dich als strengen Herrn. Denn du nimmst, was dir nicht gehört, und du erntest, was andere gesät haben.‹ 22Da rief der König zornig: ›Du richtest dich mit deinen eigenen Worten, du böser Verwalter! Wenn du schon der Meinung bist, dass ich ein strenger Herr bin, dass ich nehme, was mir nicht gehört, und ernte, was andere gesät haben, 23warum hast du mein Geld dann nicht zur Bank gebracht? Dann hätte ich immerhin noch Zinsen dafür verlangen können!‹
24Er forderte die Umstehenden auf: ›Nehmt ihm das Geld weg und gebt es dem, der zehn Pfund Silberstücke erwirtschaftet hat.‹ 25›Aber Herr‹, widersprachen seine Leute, ›der hat doch schon genug!‹ 26Da erwiderte der König: ›Eins ist sicher: Wer viel hat, der bekommt noch mehr dazu. Wer aber nichts hat, dem wird selbst noch das Wenige, das er hat, genommen!
27Doch jetzt holt meine Feinde her, die mich nicht als König anerkennen wollten, und bringt sie vor meinen Augen um!‹«
Jesus wird als König empfangen
(Matthäus 21,1‒11; Markus 11,1‒11; Johannes 12,12‒19)
28Nachdem Jesus dieses Gleichnis erzählt hatte, ging er weiter nach Jerusalem. 29In der Nähe von Betfage und Betanien, zwei Ortschaften am Ölberg, schickte er zwei seiner Jünger voraus mit dem Auftrag: 30»Geht in das Dorf da vorne! Gleich am Ortseingang werdet ihr einen jungen Esel finden, der dort angebunden ist. Auf ihm ist noch nie jemand geritten. Bindet ihn los und bringt ihn her! 31Sollte euch jemand fragen, warum ihr das tut, dann sagt einfach: ›Der Herr braucht ihn.‹«
32Die Jünger gingen dorthin und fanden alles so, wie Jesus es ihnen beschrieben hatte. 33Als sie den Esel losbanden, fragten die Besitzer: »Warum tut ihr das?« 34Sie antworteten: »Der Herr braucht ihn.«
35Dann brachten sie den jungen Esel zu Jesus. Sie legten dem Tier ihre Mäntel auf den Rücken und ließen Jesus aufsteigen. 36So zog er weiter, und die Menschen breiteten ihre Kleider als Teppich vor ihm aus.
37Als Jesus sich schon der Stelle näherte, wo der Weg vom Ölberg nach Jerusalem hinunterführt, brach die ganze Menge der Jünger in Jubel aus. Sie dankten Gott für die vielen Wunder, die sie miterlebt hatten. Laut sangen sie:
38»Gepriesen sei der König, der im Auftrag des Herrn kommt! Gott hat Frieden mit uns geschlossen. Lob und Ehre sei Gott hoch im Himmel!«
39Empört riefen da einige Pharisäer aus der Menge: »Lehrer, verbiete das deinen Jüngern!« 40Er antwortete ihnen: »Glaubt mir: Wenn sie schweigen, dann werden die Steine am Weg schreien.«
Tränen über eine Stadt
41Als Jesus die Stadt Jerusalem vor sich liegen sah, weinte er über sie. 42»Wenn doch auch du heute erkannt hättest, was dir Frieden bringt!«, rief er. »Aber jetzt bist du mit Blindheit geschlagen. 43Es kommt eine Zeit, in der deine Feinde einen Wall um deine Mauern aufschütten und dich von allen Seiten belagern. 44Sie werden dich dem Erdboden gleichmachen und deine Bewohner töten. Kein Stein wird auf dem anderen bleiben. Denn du hast die Gelegenheit, als Gott dir nahekam, nicht genutzt.«
Jesus jagt die Händler aus dem Tempel
(Matthäus 21,12‒17; Markus 11,15‒19; Johannes 2,13‒16)
45Kaum hatte Jesus den Tempel betreten, da begann er, die Händler hinauszujagen, 46und rief ihnen zu: »Ihr wisst doch, was Gott in der Heiligen Schrift sagt: ›Mein Haus soll ein Ort des Gebets sein‹,19,46 Jesaja 56,7 ihr aber habt eine Räuberhöhle daraus gemacht!«
47Jeden Tag lehrte Jesus im Tempel. Währenddessen suchten die obersten Priester, die Schriftgelehrten und die führenden Männer des Volkes nach einer passenden Gelegenheit, ihn umzubringen. 48Aber sie wussten nicht, wie sie es anstellen sollten, denn die Menschen folgten Jesus überallhin und achteten auf jedes seiner Worte.
Isus și Zacheu
1Isus a intrat în Ierihon și trecea prin cetate. 2Și iată că un om, pe nume Zacheu, care era șeful colectorilor de taxe și care era bogat, 3căuta să vadă care este Isus, dar nu putea din cauza mulțimii, căci era mic de statură. 4Atunci el a alergat înainte și s‑a urcat într‑un sicomor4 O specie de copac care seamănă atât cu smochinul, cât și cu dudul, fiind înrudit cu ultimul. Un copac solid, cu ramuri multe și aproape de pământ. Copacul este foarte des în frunziș și foarte rămuros, o bună ascunzătoare pentru oricine. ca să‑L vadă, căci pe drumul acela urma să treacă.
5Când a ajuns Isus în locul acela, S‑a uitat în sus și i‑a zis:
– Zacheu, dă‑te jos repede, pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta.
6El s‑a dat repede jos și, bucuros, L‑a primit ca oaspete.
7Când au văzut acest lucru, toți murmurau și ziceau:
– A intrat să poposească la un om păcătos!
8Dar Zacheu a stat înaintea Domnului și I‑a zis:
– Iată, Doamne, jumătate din posesiunile mele le dau celor săraci, iar dacă am înșelat pe cineva cu ceva, îi dau înapoi de patru ori mai mult!
9Isus i‑a zis:
– Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, deoarece și el este un fiu al lui Avraam! 10Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.
Pilda celor zece mine
(Mt. 25:14-30)
11În timp ce ascultau aceste lucruri, El a continuat și le‑a spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim, iar ei credeau că Împărăția lui Dumnezeu urma să se arate deodată.
12Așadar, le‑a zis:
– Un nobil a plecat într‑o țară îndepărtată ca să preia un regat și apoi să se întoarcă.12 Pilda se baza pe niște realități istorice ale epocii: Irod cel Mare a trebuit să facă o călătorie la Roma, pentru a fi încoronat rege al Iudeei în 40 î.Cr., începând să domnească abia în 37 î.Cr. Pilda însă vorbește despre Isus Cristos, care era pe punctul de a pleca, întorcându‑se apoi ca Rege. 13I‑a chemat pe zece dintre sclavii lui, le‑a dat zece mine13 Veche monedă grecească de aur sau de argint. O mina avea 100 de drahme, echivalentul a peste 100 de denari (pentru valoarea denarului, vezi nota de la 7:41) [peste tot în capitol]. și le‑a zis: „Folosiți‑le în negoț până când mă întorc eu!“
14Dar cetățenii lui îl urau și au trimis în urma lui o solie, zicând: „Nu vrem ca acesta să domnească peste noi!“14 O astfel de situație s‑a petrecut cu 30 de ani înainte, în cazul lui Arhelau, fiul lui Irod cel Mare. 15La întoarcerea sa, după ce a preluat regatul, a spus să fie chemați sclavii aceia, cărora le dăduse argintul, ca să afle cât au câștigat.
16Primul a venit, zicând: „Stăpâne, mina ta a mai adus încă zece mine.“ 17Stăpânul i‑a zis: „Bine, sclav bun! Pentru că ai fost credincios într‑un lucru foarte mic, primește autoritate peste zece cetăți!“
18Apoi a venit al doilea, zicând: „Mina ta, stăpâne, a mai adus cinci!“ 19Stăpânul i‑a zis și acestuia: „Primește și tu autoritate peste cinci cetăți!“
20Un altul a venit, zicând: „Stăpâne, iată‑ți mina! Am ținut‑o învelită într‑un ștergar, 21căci m‑am temut de tine, fiindcă ești un om aspru, care iei ceea ce n‑ai pus și seceri ceea ce n‑ai semănat!“ 22Stăpânul i‑a zis: „Sclav rău, te voi judeca după cuvintele tale! Știai că sunt un om aspru, care iau ceea ce n‑am pus și secer ceea ce n‑am semănat? 23Atunci de ce n‑ai pus argintul la bancă23 Lit.: pe masă, locul unde se țineau și se administrau banii în societatea de atunci., pentru ca, la întoarcere, să strâng cu dobândă?“
24Și le‑a zis celor care stăteau acolo: „Luați‑i mina și dați‑i‑o celui ce are zece mine.“ 25Ei au zis: „Stăpâne, el are zece mine!“ 26Vă spun că celui ce are, i se va da, însă de la cel ce n‑are, se va lua chiar și ce are. 27Cât despre acei dușmani ai mei, care n‑au vrut să domnesc eu peste ei, aduceți‑i aici și omorâți‑i înaintea mea!
Intrarea triumfală în Ierusalim
(Mt. 21:1-11; Mc. 11:1-11; In. 12:12-19)
28După ce a spus aceste lucruri, Isus a pornit în frunte, suindu‑Se spre Ierusalim. 29Când S‑a apropiat de Betfaghe și de Betania, înspre muntele numit „al Măslinilor“, i‑a trimis pe doi dintre ucenici, 30zicând: „Duceți‑vă în satul dinaintea voastră. Când intrați în el veți găsi un măgăruș legat, pe care n‑a încălecat nimeni niciodată. Dezlegați‑l și aduceți‑l! 31Dacă vă va întreba cineva: «De ce‑l dezlegați?», să‑i ziceți: «Domnul are nevoie de el.»“ 32Cei ce fuseseră trimiși s‑au dus și au găsit totul așa cum le spusese Isus.
33În timp ce dezlegau măgărușul, stăpânii acestuia i‑au întrebat:
– De ce dezlegați măgărușul?
34Ei au răspuns:
– Domnul are nevoie de el!
35Și l‑au adus la Isus. Apoi și‑au aruncat hainele peste măgăruș și L‑au așezat pe Isus călare35 Intrând în Ierusalim călare pe un măgăruș, Isus demonstra că El este Fiul lui David, Cel Căruia Îi aparținea tronul lui David (2 Sam. 7:16) și că El este Cel despre Care vorbiseră profeții (Zah. 9:9).. 36În timp ce El înainta, oamenii își așterneau hainele pe drum36 Omagiu adus unui rege (vezi 2 Regi 9:13)..
37Când S‑a apropiat deja de povârnișul dinspre Muntele Măslinilor, toți cei din mulțimea ucenicilor, plini de bucurie, au început să‑L laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră.
38Ei ziceau:
– Binecuvântat este Împăratul
Care vine în Numele Domnului!38 Vezi Ps. 118:26.
Pace în cer și slavă în locurile preaînalte!38 Probabil un citat din Ps. 148:1.
39Unii farisei din mulțime I‑au zis:
– Învățătorule, mustră‑Ți ucenicii!
40Isus, răspunzând, a zis:
– Vă spun că, dacă aceștia vor tăcea, pietrele vor striga40 Probabil cu referire la v. 44 (vezi și Hab. 2:11); sau în ideea că până și creația conștientizează importanța evenimentului, numai fariseii nu.!
Isus plânge pentru Ierusalim
41Când S‑a apropiat de cetate și a văzut‑o, Isus a plâns pentru ea. 42El a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu, în această zi, lucrurile care‑ți puteau aduce pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi! 43Vor veni zile peste tine când dușmanii tăi vor ridica baricade împotriva ta, te vor înconjura și te vor asedia din toate părțile! 44Te vor strivi de pământ, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n‑ai cunoscut vremea cercetării tale!“
Isus alungă comercianții din Templu
(Mt. 21:12-17; Mc. 11:15-19; In. 2:13-22)
45Isus a intrat în Templu și a început să‑i scoată afară pe cei ce vindeau acolo, 46zicându‑le: „Este scris:
«Casa Mea va fi o casă de rugăciune»,46 Vezi Is. 56:7.
dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari!46 Vezi Ier. 7:11.“
47Isus dădea în fiecare zi învățătură în Templu. Conducătorii preoților, cărturarii și fruntașii poporului căutau să‑L omoare, 48dar nu știau ce să facă, pentru că tot poporul se ținea strâns de El, ascultându‑L.48 Sau: tot poporul se agăța de ceea ce spunea El.
