Hoffnung für Alle

Lukas 18:1-43

Das Gleichnis vom Richter und der Witwe

1Wie wichtig es ist, unermüdlich zu beten und dabei nicht aufzugeben, machte Jesus durch ein Gleichnis deutlich:

2»In einer Stadt lebte ein Richter, dem Gott und die Menschen gleichgültig waren. 3In derselben Stadt lebte auch eine Witwe. Diese bestürmte ihn Tag für Tag mit ihrer Not: ›Verhilf mir doch endlich zu meinem Recht!‹ 4Lange Zeit stieß sie bei ihm auf taube Ohren, aber schließlich sagte er sich: ›Mir sind zwar Gott und die Menschen gleichgültig, 5aber diese Frau lässt mir einfach keine Ruhe. Ich muss ihr zu ihrem Recht verhelfen, sonst wird sie am Ende noch handgreiflich.‹«

6Und Jesus, der Herr, erklärte dazu: »Ihr habt gehört, was dieser ungerechte Richter gesagt hat. 7Wenn schon er so handelt, wie viel mehr wird Gott seinen Auserwählten zum Recht verhelfen, die ihn Tag und Nacht darum bitten! Wird er sie etwa lange warten lassen? 8Ich sage euch, er wird ihnen schnellstens helfen. Die Frage ist: Wird der Menschensohn, wenn er kommt, auf der Erde überhaupt noch Menschen mit einem solchen Glauben finden?«

Das Gleichnis vom Pharisäer und vom Zolleinnehmer

9Jesus erzählte ein weiteres Gleichnis. Er wandte sich damit besonders an die Menschen, die selbstgerecht sind und auf andere herabsehen:

10»Zwei Männer gingen hinauf in den Tempel, um zu beten. Der eine war ein Pharisäer, der andere ein Zolleinnehmer. 11Selbstsicher stand der Pharisäer dort und betete: ›Ich danke dir, Gott, dass ich nicht so bin wie andere Leute: kein Räuber, kein Betrüger, kein Ehebrecher und auch nicht wie dieser Zolleinnehmer da hinten. 12Ich faste zwei Tage in der Woche und gebe von allen meinen Einkünften18,12 Oder: von allem, was ich kaufe. den zehnten Teil für dich.‹

13Der Zolleinnehmer dagegen blieb verlegen am Eingang stehen und wagte es nicht einmal aufzusehen. Schuldbewusst betete er:18,13 Wörtlich: Er schlug sich an die Brust und betete. ›Gott, sei mir gnädig und vergib mir, ich weiß, dass ich ein Sünder bin!‹

14Ihr könnt sicher sein, dieser Mann ging von seiner Schuld befreit nach Hause, nicht aber der Pharisäer. Denn wer sich selbst ehrt, wird gedemütigt werden; aber wer sich selbst erniedrigt, wird geehrt werden.«

Jesus und die Kinder

(Matthäus 19,13‒15; Markus 10,13‒16)

15Einige Eltern brachten ihre kleinen Kinder zu Jesus, damit er ihnen die Hände auflegte. Die Jünger sahen das, fuhren sie an und wollten sie wegschicken. 16Doch Jesus rief die Kinder zu sich und sagte: »Lasst die Kinder zu mir kommen und haltet sie nicht zurück, denn Menschen wie ihnen gehört Gottes Reich. 17Ich versichere euch: Wer sich Gottes Reich nicht wie ein Kind schenken lässt, der wird ganz sicher nicht hineinkommen.«

Die Reichen und das Reich Gottes

(Matthäus 19,16‒30; Markus 10,17‒31)

18Jesus wurde von einem angesehenen Mann gefragt: »Guter Lehrer, was muss ich tun, um das ewige Leben zu bekommen?« 19Jesus entgegnete: »Weshalb nennst du mich gut? Es gibt nur einen, der gut ist, und das ist Gott. 20Du kennst doch die Gebote: Du sollst nicht die Ehe brechen! Du sollst nicht töten! Du sollst nicht stehlen! Sag nichts Unwahres über deinen Mitmenschen! Ehre deinen Vater und deine Mutter!«18,20 Vgl. 2. Mose 20,12‒16.

21Der Mann antwortete: »An all das habe ich mich von Jugend an gehalten.« 22Als Jesus das hörte, erwiderte er: »Etwas fehlt dir noch. Verkaufe alles, was du hast, und verteil das Geld an die Armen. Damit wirst du im Himmel einen Reichtum gewinnen, der niemals verloren geht. Und dann komm und folge mir nach!«

23Als der Mann das hörte, wurde er sehr traurig, denn er war überaus reich.

24Jesus merkte es und sagte: »Wie schwer ist es doch für Menschen, die viel besitzen, in Gottes Reich zu kommen! 25Eher geht ein Kamel durch ein Nadelöhr, als dass ein Reicher in Gottes Reich kommt.«

26»Wer kann dann überhaupt gerettet werden?«, fragten ihn seine Zuhörer.

27Er antwortete: »Was für Menschen unmöglich ist, ist für Gott möglich.«

28Jetzt fragte Petrus: »Aber wie ist es nun mit uns? Wir haben doch unseren Besitz aufgegeben und sind mit dir gegangen.« 29Jesus sagte zu seinen Jüngern gewandt: »Ich versichere euch: Jeder, der sein Haus, seine Frau, seine Geschwister, seine Eltern oder seine Kinder zurücklässt, um sich für Gottes Reich einzusetzen, 30der bekommt es hier auf dieser Erde vielfach wieder, und dann in der zukünftigen Welt das ewige Leben.«

Jesus kündigt zum dritten Mal seinen Tod und seine Auferstehung an

(Matthäus 20,17‒19; Markus 10,32‒34)

31Jesus nahm seine zwölf Jünger beiseite und sagte ihnen: »Wir gehen jetzt nach Jerusalem. Dort wird sich alles erfüllen, was die Propheten über den Menschensohn geschrieben haben. 32Man wird ihn denen übergeben, die Gott nicht kennen. Die werden ihren Spott mit ihm treiben, ihn misshandeln, anspucken 33und schließlich auspeitschen und töten. Aber am dritten Tag wird er von den Toten auferstehen.« 34Die Jünger begriffen nichts. Was Jesus damit sagen wollte, blieb ihnen verborgen, und sie verstanden es nicht.

Ein Blinder wird geheilt

(Matthäus 20,29‒34; Markus 10,46‒52)

35Jesus und seine Jünger waren unterwegs nach Jericho. In der Nähe der Stadt saß ein Blinder an der Straße und bettelte. 36Er hörte den Lärm der vorbeiziehenden Menge und fragte nach, was da los sei. 37Einige riefen ihm zu: »Jesus aus Nazareth kommt vorbei!« 38Als er das hörte, schrie er laut: »Jesus, du Sohn Davids, hab Erbarmen mit mir!« 39Die Leute, die der Menschenmenge vorausliefen, fuhren ihn an, er solle still sein. Aber er schrie nur noch lauter: »Du Sohn Davids, hab Erbarmen mit mir!«

40Jesus blieb stehen und ließ den Mann zu sich führen. Als dieser nahe herangekommen war, fragte Jesus ihn: 41»Was soll ich für dich tun?« »Herr«, flehte ihn der Blinde an, »ich möchte sehen können!« 42»Du sollst sehen können!«, sagte Jesus zu ihm. »Dein Glaube hat dich geheilt.« 43Im selben Augenblick konnte der Blinde sehen. Er folgte Jesus und lobte Gott. Und auch alle, die seine Heilung miterlebt hatten, lobten und dankten Gott.

Nouă Traducere În Limba Română

Luca 18:1-43

Pilda văduvei stăruitoare

1Le‑a spus apoi o pildă despre faptul că trebuie să se roage întotdeauna și să nu se descurajeze.

2El a zis:

– Într‑o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea și de oameni nu‑i era rușine. 3În cetatea aceea era și o văduvă care tot venea la el și‑i zicea: „Fă‑mi dreptate în disputa cu acuzatorul meu!“ 4Pentru o vreme n‑a vrut să‑i facă dreptate, dar după aceea și‑a zis: „Chiar dacă nu mă tem de Dumnezeu și nici de oameni nu mi‑e rușine, 5totuși, pentru că această văduvă mă tot deranjează, îi voi face dreptate, ca să nu mai vină la nesfârșit și să mă bată la cap!“

6Apoi Domnul a zis:

– Să auziți ce zice judecătorul cel nedrept! 7Și oare Dumnezeu nu le va face dreptate aleșilor Săi, care strigă zi și noapte către El, cu toate că întârzie față de ei?! 8Vă spun că le va face dreptate în curând! Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El oare credință8 Lit.: credința. pe pământ?

Pilda fariseului și a colectorului de taxe

9A mai spus și următoarea pildă pentru unii care se încredeau în ei înșiși că sunt drepți și îi disprețuiau pe ceilalți:

10– Doi oameni s‑au dus la Templu să se roage; unul era fariseu, iar celălalt era vameș. 11Fariseul stătea în picioare și se ruga în11 Sau: despre. sine însuși astfel: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că eu nu sunt precum ceilalți oameni – tâlhari, nedrepți, adulterini – sau ca și vameșul acesta! 12Eu postesc de două ori pe săptămână12 Vezi nota de la 5:33. și dau zeciuială din tot ceea ce câștig!“ 13Vameșul însă stătea la distanță și nu îndrăznea nici măcar să‑și ridice ochii spre cer, ci se bătea pe piept, zicând: „Dumnezeule, îndură‑Te de mine, păcătosul!“ 14Eu vă spun că mai degrabă acesta s‑a coborât acasă îndreptățit, decât celălalt. Căci oricine se înalță pe sine, va fi smerit, iar cel ce se smerește, va fi înălțat!

Isus și copilașii

(Mt. 19:13-15; Mc. 10:13-16)

15I‑au adus și niște copilași ca să Se atingă de ei15 Cu scopul de a‑i binecuvânta (vezi Mc. 10:16)., dar ucenicii, când au văzut aceasta, i‑au mustrat.

16Isus însă i‑a chemat la Sine și a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu‑i opriți, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei! 17Adevărat vă spun că oricine nu primește ca un copilaș Împărăția lui Dumnezeu, nicidecum nu va intra în ea!“

Isus și conducătorul bogat

(Mt. 19:16-30; Mc. 10:17-31)

18Un anumit conducător L‑a întrebat, zicând:

– Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viață veșnică?

19Isus i‑a zis:

– De ce Mă numești „bun“? Nimeni nu este bun, decât Unul: Dumnezeu.19 Afirmația lui Isus este interpretată în moduri diferite: 1) unii comentatori consideră că Isus, deși știa foarte bine că este Dumnezeu, îi spune tânărului aceste cuvinte pentru a da dovadă de smerenie. 2) Alții susțin că, prin această afirmație, Isus neagă faptul că este bun și că este Dumnezeu. 3) O altă categorie de comentatori sunt de părere că întrebarea este una retorică, având rolul de a‑l determina pe tânăr să‑și clarifice îndoielile, să se gândească mai bine la cine este, de fapt, Isus și să acționeze în consecință. Cu alte cuvinte, Isus îi spune acestuia: „De vreme ce Mă numești «bun» și știm cu toții că doar Dumnezeu este bun, presupun că știi foarte bine cine sunt.“ Această interpretare se încadrează cel mai bine în logica întregului context (v. 18-30): dacă Isus nu este bun și nu este Dumnezeu, atunci de ce I s‑ar adresa astfel, de ce L‑ar întreba cum poate să moștenească viață veșnică și, în cele din urmă, de ce și‑ar vinde toată averea ca să‑L urmeze? Dar dacă tânărul crede cu adevărat ceea ce spune, – că Isus este bun și, prin urmare, este Dumnezeu –, atunci se merită să facă orice sacrificiu ca să‑L urmeze. De asemenea, afirmația lui Isus trebuie înțeleasă atât în contextul evangheliei lui Marcu (vezi și 2:7, 10; 12:36-37; 14:62), cât și în contextul întregului NT, unde se menționează explicit că Isus Cristos este Dumnezeu, este Una cu Tatăl (vezi, de ex., In. 1:1; 10:30; 14:9; Flp. 2:5-9; Evr. 1:3 etc.). 20Cunoști poruncile: „Să nu comiți adulter“, „Să nu ucizi“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta.“

21El a spus:

– Pe toate acestea le‑am păzit încă din tinerețea mea21 În iudaism un om devenea responsabil de păzirea poruncilor lui Dumnezeu la vârsta de 13 ani..

22Auzind aceasta, Isus i‑a zis:

– Îți mai lipsește un singur lucru: vinde tot ce ai și împarte săracilor, și vei avea astfel o comoară în ceruri. Apoi vino, urmează‑Mă!

23Când a auzit el aceste lucruri, s‑a întristat foarte tare, pentru că era foarte bogat.

24Isus a văzut că se întristase foarte tare și a zis:

– Cât de greu este pentru cei ce au bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! 25Căci este mai ușor să treacă o cămilă prin deschizătura acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu!

26Cei ce au auzit aceasta au zis:

– Atunci cine poate fi mântuit?

27El a zis:

– Ceea ce este imposibil pentru oameni este posibil pentru Dumnezeu.

28Atunci Petru I‑a zis:

– Iată, noi le‑am lăsat pe ale noastre și Te‑am urmat.

29El le‑a răspuns:

– Adevărat vă spun că nu este nimeni care să‑și fi lăsat casa sau soția sau frații sau părinții sau copiii de dragul Împărăției lui Dumnezeu 30și care să nu primească mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul care vine, viață veșnică.

Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa

(Mt. 20:17-19; Mc. 10:32-34)

31Apoi i‑a luat deoparte pe cei doisprezece și le‑a zis: „Iată că ne suim spre Ierusalim și toate cele scrise prin profeți despre Fiul Omului se vor împlini. 32Căci El va fi dat pe mâna neamurilor, va fi batjocorit, chinuit, scuipat 33și, după ce‑L vor biciui, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.“

34Ei n‑au înțeles nimic din aceste lucruri. Vorbirea aceasta era ascunsă de ei și nu pricepeau ce li se spunea.

Isus vindecă un orb lângă Ierihon

(Mt. 20:29-34; Mc. 10:46-52)

35În timp ce Isus Se apropia de Ierihon, un orb ședea lângă drum, cerșind. 36Când a auzit mulțimea trecând, orbul a întrebat ce se întâmplă. 37L‑au înștiințat că trece Isus nazarineanul.

38Atunci el a început să strige, zicând:

– Isuse, Fiul lui David38 Titlu mesianic [peste tot în carte]. Vezi 2 Sam. 7:12-16; Is. 9:6-7. În iudaism exista o tradiție care spunea că Fiul lui David (Solomon, mai întâi, și apoi Mesia) are mari puteri de a vindeca (vezi Flavius Josephus, Antichități, 8.2.5)., ai milă de mine!

39Cei ce mergeau înainte, îl mustrau ca să tacă, dar el striga și mai tare:

– Fiul lui David, ai milă de mine!

40Isus S‑a oprit și a poruncit să fie adus la El.

Când orbul s‑a apropiat, Isus l‑a întrebat:

41– Ce dorești să fac pentru tine?

El I‑a răspuns:

– Doamne, să‑mi recapăt vederea!

42Isus a zis:

– Recapătă‑ți vederea! Credința ta te‑a vindecat42 Vezi nota de la 7:50..

43Deodată el și‑a recăpătat vederea și L‑a urmat pe Isus, slăvindu‑L pe Dumnezeu. Tot poporul care văzuse acest lucru a dat laudă lui Dumnezeu.