Gottes Bund mit Abram
1Danach redete der Herr zu Abram in einer Vision: »Hab keine Angst, Abram, ich beschütze dich wie ein Schild und werde dich reich belohnen!«
2-3Aber Abram entgegnete: »Ach, Herr, mein Gott, was willst du mir denn schon geben? Du weißt doch, dass ich keinen Sohn habe, du selbst hast mir Kinder versagt. Und ohne einen Nachkommen sind alle Geschenke wertlos. Ein Diener meines Hauses – Eliëser aus Damaskus – wird meinen ganzen Besitz erben.« 4»Nein«, erwiderte der Herr, »nicht dein Diener, sondern dein eigener Sohn wird den ganzen Besitz übernehmen!« 5Er führte Abram aus dem Zelt nach draußen und sagte zu ihm: »Schau dir den Himmel an, und versuche, die Sterne zu zählen! Genauso werden deine Nachkommen sein – unzählbar!«
6Abram nahm dieses Versprechen ernst. Er setzte sein ganzes Vertrauen auf den Herrn, und so fand er Gottes Anerkennung.15,6 Wörtlich: Abram glaubte dem Herrn, und das rechnete er ihm als Gerechtigkeit an.
7Daraufhin sagte Gott zu ihm: »Ich bin der Herr, der dich aus der Stadt Ur im Land der Chaldäer herausgeführt hat, um dir dieses Land hier zu geben.« 8»Herr, mein Gott«, erwiderte Abram, »woher kann ich wissen, dass dieses Land einmal mir gehört?« 9-10Darauf bekam er zur Antwort: »Bring mir eine dreijährige Kuh, eine dreijährige Ziege, einen dreijährigen Schafbock, eine Turteltaube und eine junge Taube; schneide sie mittendurch und lege die Hälften einander gegenüber. Nur die Tauben zerteile nicht!« Abram tat, was Gott ihm befohlen hatte; 11und als Raubvögel sich auf die Tiere stürzten, verscheuchte er sie.
12Bei Sonnenuntergang fiel Abram in einen tiefen Schlaf. Eine schreckliche Angst überkam ihn, und dunkle Vorahnungen beunruhigten ihn sehr. 13Da sagte Gott zu ihm: »Ich vertraue dir jetzt etwas an, das in der Zukunft geschehen wird: Deine Nachkommen werden in einem fremden Land unterdrückt. Sie arbeiten dort als Sklaven – vierhundert Jahre lang. 14Aber ich werde das Volk bestrafen, das sie dazu gezwungen hat. Mit großen Reichtümern werden sie von dort wegziehen; 15-16nach vier Jahrhunderten15,15‒16 Wörtlich: nach vier Generationen. – Das hebräische Wort für »Generation« kann auch eine sehr lange Zeitspanne bezeichnen. kehren sie in das Land Kanaan zurück. Bis dahin leben die Amoriter in diesem Land, denn sie sind noch nicht reif für das Gericht. Du selbst wirst ein hohes Alter erreichen, in Frieden sterben und begraben werden.«
17Die Sonne war inzwischen untergegangen, und es war dunkel geworden. Da sah Abram einen rauchenden Ofen, und eine Flamme fuhr zwischen den Fleischstücken hindurch.
18So schloss der Herr einen Bund mit Abram und versprach ihm: »Ich gebe deinen Nachkommen dieses Land, von dem Bach, der die Grenze nach Ägypten bildet, bis zum mächtigen Euphratstrom – 19das ganze Land, in dem jetzt die Keniter, Kenasiter und die Kadmoniter, 20die Hetiter, Perisiter und die Refaïter, 21die Amoriter, Kanaaniter, Girgaschiter und die Jebusiter wohnen.«
Legământul lui Dumnezeu cu Avram
1După toate acestea, Cuvântul Domnului i‑a vorbit lui Avram într‑o viziune, zicând:
– Avram, nu te teme!
Eu sunt scutul tău,
răsplata ta cea foarte mare.
2Avram a zis:
– Stăpâne Doamne, ce‑mi vei da? Căci mor2 Lit.: mă duc. fără copii, iar moștenitorul2 Sensul termenului ebraic este nesigur. casei mele este Eliezer din Damasc!
3Avram a zis:
– Iată că nu mi‑ai dat sămânță, iar moștenitorul meu este unul din casa mea.
4Dar iată, Cuvântul Domnului a venit la el, zicând:
– Nu acesta va fi moștenitorul tău, ci unul care se va naște din tine, el îți va fi moștenitor.
5Apoi l‑a dus afară și i‑a zis:
– Uită‑te la ceruri și numără stelele, dacă poți!
El i‑a zis:
– Așa va fi sămânța ta!
6Avram a crezut în Domnul, și El i‑a considerat aceasta dreptate.
7Domnul i‑a zis:
– Eu sunt Domnul Care te‑am adus din Urul caldeilor, ca să‑ți dau țara aceasta s‑o stăpânești.
8Avram L‑a întrebat:
– Stăpâne Doamne, cum voi ști că o voi stăpâni?
9El i‑a răspuns:
– Ia pentru Mine o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea și un pui de porumbel.
10A luat pentru El toate acestea, le‑a despicat în două și a așezat fiecare bucată una în fața celeilalte; însă păsările nu le‑a despicat. 11Când păsările de pradă au coborât peste stârvuri, Avram le‑a alungat.
12În timp ce apunea soarele, pe Avram l‑a cuprins un somn adânc. Și iată că au venit peste el o groază și un mare întuneric. 13Atunci El i‑a zis lui Avram: „Să știi bine că sămânța ta va fi străină într‑o țară care nu este a ei. Ei vor fi înrobiți și asupriți timp de patru sute de ani13 Vezi Ex. 12:40. După toate probabilitățile, Dumnezeu folosește, în cazul de față, o cifră rotundă (vezi v. 16).. 14Dar pe neamul căruia îi vor sluji ei, îl voi judeca Eu, iar după aceea vor ieși de acolo cu mari bogății. 15Tu însă vei ajunge la părinții tăi în pace; vei fi îngropat după o bătrânețe fericită. 16Urmașii tăi se vor întoarce aici în a patra generație16 În VT, o generație cuprinde de obicei o perioadă de aproximativ 40 de ani, însă este posibil ca în epoca patriarhală această perioadă să fi fost de aproape 100 de ani., pentru că nelegiuirea amoriților nu este încă deplină.“
17După ce a apus soarele și s‑a făcut întuneric beznă, iată că un fum ca de cuptor și o torță aprinsă au trecut printre acele părți de animale. 18În ziua aceea, Domnul a încheiat un legământ cu Avram, zicând: „Seminței tale18 Vezi nota de la 12:7. îi dau această țară, de la Râul Egiptului18 Cu referire la modernul Wadi el‑Arish, în NE Sinaiului, sau chiar la brațul răsăritean al Deltei Nilului. până la Râul cel Mare, râul Eufrat, 19și anume pe cheniți, pe cheniziți, pe cadmoniți, 20pe hitiți, pe periziți, pe refaiți, 21pe amoriți, pe canaaniți, pe ghirgașiți și pe iebusiți.“
