Hoffnung für Alle

2. Mose 1:1-22

Die Befreiung des Volkes Israel aus Ägypten

(Kapitel 1,1–15,21)

Das Volk Israel in Ägypten

1Dies sind die Namen der Israeliten, die mit ihrem Vater Jakob und ihren Familien nach Ägypten gekommen waren: 2Ruben, Simeon, Levi, Juda, 3Issachar, Sebulon, Benjamin, 4Dan, Naftali, Gad und Asser. 5Insgesamt waren es siebzig Personen, und alle stammten von Jakob ab. Josef, auch ein Sohn Jakobs, hatte bereits vorher in Ägypten gelebt.

6Nach und nach waren Josef und seine Brüder gestorben, und schließlich lebte von ihrer Generation niemand mehr. 7Ihre Nachkommen aber vermehrten sich und wuchsen zu einem großen Volk heran. Bald waren es so viele geworden, dass sie das ganze Land bevölkerten.

8Da trat ein neuer König die Herrschaft an, der von Josef nichts mehr wusste. 9Er sagte zu den Ägyptern: »Ihr seht, dass die Israeliten schon fast zahlreicher und mächtiger sind als wir. 10Wir müssen uns etwas einfallen lassen, damit dieses Volk nicht noch weiter wächst! Denn sonst laufen sie womöglich zu unseren Feinden über, wenn ein Krieg ausbrechen sollte. Dann könnten sie gegen uns kämpfen und das Land in ihre Gewalt bringen1,10 Oder: das Land verlassen.

11So zwang man die Israeliten zur Sklavenarbeit und setzte Aufseher über sie ein. Sie mussten für den Pharao die Vorratsstädte Pitom und Ramses bauen. 12Doch je mehr die Israeliten unterdrückt wurden, desto zahlreicher wurden sie. Sie breiteten sich im ganzen Land aus, so dass es den Ägyptern langsam unheimlich wurde. 13Darum zwangen sie die Israeliten erbarmungslos zu harter Arbeit 14und machten ihnen das Leben schwer: Sie mussten aus Lehm Ziegel herstellen und auf den Feldern arbeiten.

15Den israelitischen Hebammen Schifra und Pua befahl der ägyptische König: 16»Wenn ihr von den hebräischen Frauen zur Geburt gerufen werdet und seht, dass ein Junge zur Welt kommt, dann tötet ihn sofort! Ist es ein Mädchen, könnt ihr es am Leben lassen!« 17Aber aus Ehrfurcht vor Gott hielten sich die Hebammen nicht an den königlichen Befehl, sondern ließen die Jungen am Leben.

18Als der König sie deswegen zur Rede stellte, 19erklärten sie: »Die hebräischen Frauen sind viel kräftiger als die Ägypterinnen. Ehe wir zu ihnen kommen, haben sie ihr Kind schon geboren!«

20-21Weil die Hebammen Ehrfurcht vor Gott hatten, tat er ihnen Gutes und schenkte ihnen eigene Familien und Kinder. Das Volk Israel wurde immer größer und mächtiger. 22Schließlich befahl der Pharao den Ägyptern: »Werft alle neugeborenen Jungen der Hebräer in den Nil, nur die Mädchen lasst am Leben!«

Nouă Traducere În Limba Română

Exodul 1:1-22

Asuprirea fiilor lui Israel în Egipt

1Acestea sunt numele fiilor lui Israel care au venit în Egipt împreună cu Iacov și împreună cu familiile lor: 2Ruben, Simeon, Levi și Iuda, 3Isahar, Zabulon și Beniamin, 4Dan și Neftali, Gad și Așer. 5Toți cei ieșiți din coapsele lui Iacov erau în număr de șaptezeci. Iosif se afla deja în Egipt. 6După o vreme, Iosif a murit. Apoi au murit toți frații săi și toată generația aceea. 7Fiii lui Israel au fost roditori și s‑au înmulțit foarte mult. Ei au devenit numeroși și au ajuns puternici, astfel încât țara s‑a umplut de ei.

8Peste Egipt s‑a ridicat un nou rege, care nu‑l cunoscuse pe Iosif. 9El a zis poporului său: „Iată că poporul fiilor lui Israel este prea mare și prea puternic pentru noi. 10Haideți să ne purtăm cu înțelepciune față de el. Altfel, se va înmulți și, dacă se va întâmpla să fim în război, se va alătura și el dușmanilor noștri, va lupta împotriva noastră și va ieși din țară.“

11Și au pus peste ei stăpânitori, ca să‑i chinuiască prin poveri grele. Astfel, ei au zidit pentru Faraon11 Denumire a suveranului Egiptului. Sensul literal este Marea Casă sau Cea mai mare Casă, indicând inițial palatul regal iar apoi instituția și persoana suveranului (vezi, de ex., Înalta Poartă otomană, Casa Albă). cetățile-hambare Pitom și Ramses. 12Însă cu cât erau mai asupriți, cu atât se înmulțeau și se răspândeau mai mult. Egiptenii s‑au scârbit de fiii lui Israel. 13Atunci egiptenii i‑au supus la muncă pe fiii lui Israel cu asprime. 14Le‑au făcut viața amară, punându‑i să muncească din greu la facerea mortarului, a cărămizilor și la tot felul de lucrări pe câmp. Orice lucrare pe care o făceau pentru egipteni era aspră.

15Regele Egiptului le‑a vorbit moașelor evreilor (numele uneia era Șifra, iar cealaltă se numea Pua) 16și le‑a zis: „Când le veți ajuta pe evreice să nască și le veți vedea pe scaunul de naștere, dacă va fi băiat, să‑l omorâți, dar dacă va fi fată, s‑o lăsați să trăiască.“ 17Însă moașele s‑au temut de Dumnezeu și n‑au făcut cum le‑a poruncit regele Egiptului, ci au lăsat și băieții să trăiască.

18Regele Egiptului le‑a chemat pe moașe și le‑a întrebat:

– De ce ați făcut acest lucru și i‑ați lăsat și pe băieți să trăiască?

19Moașele i‑au răspuns lui Faraon:

– Deoarece femeile evreilor nu sunt ca femeile egiptene. Ele sunt viguroase și nasc înainte ca moașa să ajungă la ele.

20Dumnezeu le‑a făcut bine moașelor, iar poporul s‑a înmulțit și a ajuns foarte puternic. 21Pentru că moașele s‑au temut de Dumnezeu, El le‑a întemeiat familii. 22Apoi Faraon a poruncit întregului său popor, zicând: „Să aruncați în Nil orice băiat care li se va naște evreilor! Dar să lăsați în viață orice fată.“