Nogle israelitter bosætter sig øst for Jordanfloden
1Rubens og Gads stammer havde masser af kvæg, og da de opdagede, hvor velegnet Jazers og Gileads land var til kvægavl, 2henvendte deres ledere sig til Moses og præsten Eleazar og de øvrige stammeledere og sagde: 3-4„Herren har hjulpet sit folk med at erobre hele området omkring byerne Atarot, Dibon, Jazer, Nimra, Heshbon, Elale, Sebam, Nebo og Beon. Dette område er særdeles velegnet til kvægavl. 5Derfor vi vil gerne bede om at få tildelt det område som vores ejendom, så vi kan slå os ned her frem for at tage over på den anden side af Jordanfloden.”
6„Skal de andre stammer så gå i krig alene?” spurgte Moses. 7„Det vil tage modet fra resten af folket, så vi risikerer, at de går glip af det land, Herren har lovet dem. 8Var det ikke netop det, der skete for jeres fædre, dengang jeg sendte spioner fra Kadesh-Barnea ind i landet? 9Kom spionerne ikke tilbage fra Eshkoldalen og tog modet fra folket, så de ikke nåede ind i det land, Herren havde lovet dem? 10-11Ved den lejlighed blev Herren så vred over deres vantro, at han svor på, at ikke en eneste over 20 år af alle dem, der havde været med fra begyndelsen, da de forlod Egypten, skulle få det land at se, han havde lovet Abraham, Isak og Jakob. 12Kun Kaleb og Josva var undtaget, for de havde fuld tillid til Herren, og de opfordrede folket til at gå ind og tage landet i besiddelse.
13Efter den episode lod Herren os strejfe omkring i ørkenen i 40 år, indtil den oprørske generation var uddød i ørkenen som følge af deres synd. 14Og nu kommer I og vil gøre det samme igen. Hvis I nu også nægter at adlyde Herren, vil han i sin vrede straffe Israels folk endnu værre. 15Hvis I svigter, vil folket få forlænget opholdet i ørkenen, og på den måde bringer I ulykke over hele folket.”
16„Nej, nej,” svarede de, „vi har kun tænkt os at lave indhegninger og bygge byer, så vi kan efterlade vores kvæg og vores familier her, 17mens vi selv ruster os til krig og går i spidsen for Israels folk ind i landet, så vi kan sikre os, at de når deres bestemmelsessted, hvor de kan slå sig ned i fred og ro. Men forinden må vi bygge befæstede byer til vores familier for at sikre os, at de ikke bliver udplyndret af de øvrige indbyggere i området. 18Når det er gjort, vil vi følge med folket og ikke vende tilbage, før alle Israels stammer har taget deres land i besiddelse. 19Det eneste, vi siger, er, at vi vil foretrække at bo på den østlige side af Jordanfloden i stedet for på den vestlige side.”
20„Godt,” svarede Moses, „hvis I vil holde jeres ord og ruste jer til krig, 21-22kan I overtage området øst for Jordanfloden på den betingelse, at I ikke vender tilbage, før Herren har jaget fjenderne bort, og folket har indtaget landet. Først da har I opfyldt jeres forpligtelser over for Herren og folket, så Herren kan give jer det område, I er interesseret i. 23Men hvis I løber fra jeres ord, har I syndet imod Herren selv—og da skal I få konsekvensen af jeres synd at mærke. 24Gå bare i gang med at lave indhegninger til jeres kvæg og bygge byer til jeres familier, sådan som I foreslår.”
25„Vi vil gøre nøjagtig, som du siger,” svarede Gads og Rubens stammeledere. 26„Vi vil efterlade vores børn, koner, kvæg og øvrige husdyr i byerne her i Gilead, 27men alle våbenføre mænd iblandt os følger med over på den anden side af Jordanfloden for at kæmpe i krigen for Herren, sådan som du har befalet.”
28Moses bekendtgjorde denne afgørelse for Eleazar, Josva og stammelederne. 29„Hvis alle våbenføre mænd fra Gads og Rubens stammer hjælper med til at erobre landet på den anden side af Jordanfloden,” sagde han, „skal Gileads land bagefter tilfalde dem. 30Men hvis de kryber udenom, skal de have jord side om side med de øvrige stammer i Kana’an.”
31Gads og Rubens stammeledere bekræftede Moses’ ord. „Vi vil gøre, som Herren har befalet,” erklærede de. 32„Alle våbenføre mænd følger med til Kana’an og deltager i krigen for Herren, og vi overtager så ejendomsretten til området øst for Jordanfloden.”
33Derpå overdrog Moses officielt amoritterkongen Sihons område og kong Og af Bashans område med de tilhørende byer til Gads, Rubens og det halve af Manasses stammer.
34Gads stamme genopbyggede følgende byer: Dibon, Atarot, Aroer, 35Atarot-Shofan, Jazer, Jogbeha, 36Bet-Nimra og Bet-Haran. De var alle befæstede byer med indhegnede græsgange udenom.
37Rubens stamme genopbyggede følgende byer: Heshbon, Elale, Kirjatajim, 38Nebo, Ba’al-Meon og Sibma. De gav mange af byerne nye navne.
39Makirs slægt af Manasses stamme tog op til Gilead, erobrede landet og jog amoritterne bort. 40Derfor gav Moses Gilead til makiritterne, som bosatte sig der. 41Jair-slægten fra Manasses stamme erobrede en lang række byer i Gilead, hvorefter de gav området navneforandring til Jairs landsbyer. 42En mand ved navn Noba erobrede med sin hærstyrke byen Kenat og de omkringliggende landsbyer og opkaldte området efter sig selv.
Așezarea semințiilor transiordaniene
(Deut. 3:12-20)
1Fiii lui Ruben și fiii lui Gad, care aveau foarte multe turme, au văzut că pământurile Iazerului și Ghiladului erau locuri bune pentru vite.
2Ei au venit la Moise, la preotul Elazar și la conducătorii comunității, zicând:
3– Atarot, Dibon, Iazer, Nimra, Heșbon, Eleale, Sebam, Nebo și Beon 4– ținuturile pe care Domnul le‑a lovit înaintea comunității lui Israel – sunt ținuturi bune pentru vite, iar robii tăi au vite.
5Apoi au zis:
– Dacă am găsit bunăvoință înaintea ta5 Lit.: în ochii tăi., dă ținuturile acestea în proprietatea robilor tăi și nu ne trece peste Iordan.
6Moise le‑a zis fiilor lui Gad și fiilor lui Ruben:
– Frații voștri se pregătesc de război, iar voi vreți să rămâneți aici? 7De ce vreți să descurajați inima fiilor lui Israel, ca să nu mai treacă în țara pe care le‑a dat‑o Domnul? 8Așa au făcut și părinții voștri pe care i‑am trimis din Kadeș-Barnea să cerceteze țara. 9După ce s‑au suit până la valea Eșcol și au văzut țara, au descurajat inima fiilor lui Israel, ca să nu mai intre în țara pe care Domnul le‑a dat‑o. 10Domnul S‑a aprins de mânie în ziua aceea și a jurat, zicând: 11„Pentru că nu M‑au urmat din toată inima lor, niciun om peste douăzeci de ani care s‑a suit din Egipt nu va vedea țara pe care am promis‑o prin jurământ lui Avraam, Isaac și Iacov, 12în afară de Caleb, fiul chenizitului Iefune, și Iosua, fiul lui Nun, căci ei L‑au urmat din toată inima pe Domnul.“ 13Atunci mânia Domnului s‑a aprins împotriva lui Israel și i‑a făcut să rătăcească în pustie timp de patruzeci de ani, până când a pierit toată generația care făcuse rău în ochii Domnului.
14Și iată că acum vă ridicați voi, copii de păcătoși, și luați locul părinților voștri ca să aprindeți și mai tare mânia Domnului împotriva lui Israel. 15Dacă vă întoarceți de la El, El va părăsi iarăși pe poporul Său în pustie, iar cauza distrugerii lor veți fi voi.
16Atunci ei s‑au apropiat de Moise și i‑au zis:
– Vom zidi aici țarcuri pentru turmele noastre și cetăți pentru copiii noștri. 17Apoi ne vom înarma în grabă și vom merge înaintea fiilor lui Israel până îi vom duce pe fiecare la locul lui. În acest timp copiii noștri vor locui în cetăți fortificate pentru a fi protejați de locuitorii țării. 18Nu ne vom întoarce la familiile noastre înainte ca fiecare din fiii lui Israel să‑și fi primit moștenirea. 19Nu vom mai moșteni nimic împreună cu ei dincolo de Iordan, nici mai departe, pentru că moștenirea noastră este la răsărit de Iordan.
20Moise le‑a zis:
– Dacă veți face așa, dacă vă veți înarma ca să luptați înaintea Domnului, 21dacă veți trece cu toți cei înarmați dincolo de Iordan, înaintea Domnului, până când El Își va alunga dinainte toți dușmanii Lui, 22și dacă vă veți întoarce numai după ce țara va fi supusă Domnului, atunci veți fi fără vină înaintea Domnului și înaintea lui Israel, iar ținutul acesta va fi proprietatea voastră înaintea Domnului. 23Dar dacă nu veți face așa, atunci veți păcătui înaintea Domnului și puteți fi siguri că păcatul vostru vă va ajunge. 24Construiți cetăți pentru copiii voștri și țarcuri pentru turmele voastre, dar faceți potrivit cu ce v‑a ieșit din gură.
25Fiii lui Gad și fiii lui Ruben i‑au vorbit lui Moise, zicând:
– Noi, robii tăi, vom face întocmai după poruncile stăpânului nostru. 26Copiii și soțiile noastre, turmele și vitele noastre vor rămâne aici în fortificațiile Ghiladului. 27Dar robii tăi, toți cei înarmați pentru război, vor trece dincolo să lupte înaintea Domnului, cum zice stăpânul nostru.
28Atunci Moise a dat porunci, cu privire la ei, preotului Elazar, lui Iosua, fiul lui Nun, și conducătorilor familiilor din semințiile fiilor lui Israel.
29Moise le‑a zis:
– Dacă fiii lui Gad și fiii lui Ruben, toți cei înarmați pentru război, vor trece cu voi Iordanul înaintea Domnului și veți supune țara, atunci să le dați Ghiladul în stăpânire. 30Dar dacă nu vor trece dincolo înarmați împreună cu voi, atunci să li se dea o proprietate în mijlocul vostru în țara Canaan.
31Fiii lui Gad și fiii lui Ruben au răspuns, zicând:
– Robii tăi vor face așa cum a spus Domnul. 32Vom trece înarmați în țara Canaan înaintea Domnului, iar proprietatea pe care o moștenim să fie de partea aceasta a Iordanului.
33Atunci Moise a dat fiilor lui Gad, fiilor lui Ruben și uneia din jumătățile seminției lui Manase, fiul lui Iosif, regatul lui Sihon, regele amoriților, și regatul lui Og, regele Bașanului – țara cu cetățile ei, cu teritoriile cetăților țării de jur împrejur.
34Fiii lui Gad au zidit Dibonul, Atarotul, Aroerul, 35Atrot-Șofanul, Iazerul, Iogbeha, 36Bet‑Nimra și Bet‑Haranul, cetăți fortificate, precum și țarcuri pentru turme.
37Fiii lui Ruben au rezidit Heșbonul, Eleale, Chiriatayim, 38precum și Nebo și Baal-Meon (aceste nume au fost schimbate) și Sibma. Ei au pus alte nume cetăților pe care le‑au construit.
39Urmașii lui Machir, fiul lui Manase, s‑au îndreptat către Ghilad, l‑au cucerit și i‑au alungat pe amoriții care locuiau acolo. 40Atunci Moise i‑a dat Ghiladul lui Machir, fiul lui Manase, și el a locuit acolo. 41Iair, urmașul lui Manase, a luat în stăpânire și el câteva așezări și le‑a numit Havot-Iair41 Havot-Iair înseamnă Așezările lui Iair.. 42Nobah a cucerit Chenatul și satele din împrejurimile lui și l‑a numit Nobah, după numele lui.
