L’Agneau et les cent quarante-quatre mille rachetés
1Alors je vis l’Agneau qui se tenait debout sur le mont Sion, et avec lui, les cent quarante-quatre mille qui portent son nom et le nom de son Père inscrits sur leur front. 2J’entendis une voix qui venait du ciel et qui résonnait comme de grandes eaux, comme le grondement d’un coup de tonnerre violent. C’était comme le son d’un orchestre de harpistes jouant de leurs instruments. 3Tous ces gens chantaient un cantique nouveau devant le trône, devant les quatre êtres vivants, et devant les représentants du peuple de Dieu. Et ce cantique, personne ne pouvait l’apprendre excepté les cent quarante-quatre mille, les rachetés de la terre.
4Ce sont ceux qui ne se sont pas souillés avec des femmes, ils sont restés vierges. Ils suivent l’Agneau partout où il va. Ils ont été rachetés d’entre les hommes pour être offerts comme des premiers fruits à Dieu et à l’Agneau. 5Il ne s’est pas trouvé de mensonge dans leur bouche. Ils sont irréprochables.
L’annonce du jugement et de la chute de Babylone
6Ensuite je vis un autre ange volant au zénith. Il avait un Evangile éternel à annoncer à tous les habitants de la terre, à toute nation, toute tribu, toute langue et tout peuple. 7Il criait d’une voix forte :
Craignez Dieu et donnez-lui gloire, car l’heure a sonné où il va rendre son jugement. Adorez donc celui qui a fait le ciel, la terre, la mer et les sources.
8Un second ange le suivit, disant :
Elle est tombée, la grande Babylone14.8 L’ancienne Babylone en Mésopotamie avait été la capitale politique, économique et religieuse d’un empire mondial ; c’est à Babylone que le peuple de Dieu de l’ancienne alliance a été mené en exil. est tombée, celle qui a fait boire à tous les peuples le vin de sa furieuse prostitution.
9Un troisième ange les suivit, proclamant d’une voix forte :
Celui qui adore la bête et son image et qui accepte de recevoir sa marque sur le front et sur la main, 10devra aussi boire du vin de la fureur de Dieu. Ce vin lui sera versé pur dans la coupe14.10 L’Ancien Testament représente souvent le jugement sous l’image d’une coupe donnée à boire (Ps 75.9 ; Es 51.17 ; Jr 25.15). de la colère divine, et il souffrira des tourments dans le feu et le soufre devant les saints anges et devant l’Agneau. 11La fumée de leur tourment s’élèvera à perpétuité. Quiconque adore la bête et son image, quiconque accepte la marque de son nom ne connaîtra aucun repos, ni de jour, ni de nuit.
12C’est là que les membres du peuple saint, ceux qui obéissent aux commandements de Dieu et vivent selon la foi14.12 Autre traduction : maintiennent leur foi. en Jésus, doivent faire preuve d’endurance.
13Puis j’entendis une voix venant du ciel me dire :
Ecris : Heureux, dès à présent, ceux qui meurent unis au Seigneur. Oui, dit l’Esprit, car ils se reposent de toute la peine qu’ils ont prise, et ils seront récompensés pour leurs œuvres.
La moisson et la vendange
14Alors je vis une nuée blanche sur laquelle siégeait quelqu’un qui ressemblait à un fils d’homme. Il avait sur la tête une couronne d’or et tenait à la main une faucille bien tranchante.
15Puis un autre ange sortit du Temple, criant d’une voix forte à celui qui siégeait sur la nuée :
Lance ta faucille et moissonne ! Car l’heure est venue de moissonner et la moisson de la terre est mûre.
16Celui qui siégeait sur la nuée lança sa faucille sur la terre, et la terre fut moissonnée.
17Un autre ange sortit du sanctuaire céleste, tenant lui aussi une faucille bien tranchante. 18Puis un autre ange encore, l’ange préposé au feu, quitta l’autel et cria d’une voix forte à celui qui tenait la faucille tranchante : Lance ta faucille tranchante et vendange les grappes de la vigne de la terre, car ses raisins sont mûrs.
19L’ange lança sa faucille sur la terre et vendangea la vigne de la terre. Il versa sa récolte dans le grand pressoir de la colère de Dieu. 20On écrasa les raisins dans le pressoir, hors de la ville. Le sang en sortit si abondamment qu’il atteignit la hauteur du mors des chevaux sur une étendue de mille six cents stades14.20 Voir 21.16 et note..
Mielul și cei o sută patruzeci și patru de mii
1M‑am uitat și iată că Mielul stătea pe muntele Sion, și împreună cu El erau o sută patruzeci și patru de mii, care aveau scrise pe frunțile lor Numele Lui și Numele Tatălui Său. 2Și am auzit un glas din cer, ca vuietul multor ape și ca sunetul unui tunet puternic. Sunetul pe care l‑am auzit era ca al kitharozilor2 Termenul kitharodul este o denumire atribuită celui care cânta la kithara (vezi nota de la 5:8). Figura de stil folosită de autor aici este o figură a sonorității kitharozii care kitharodesc la kitharele lor, fiind un joc de cuvinte pe același radical. care cântă la kitharele lor. 3Ei cântau o cântare nouă înaintea tronului și înaintea celor patru ființe vii și a bătrânilor. Nimeni nu putea să învețe acea cântare, în afară de cei o sută patruzeci și patru de mii care fuseseră răscumpărați de pe pământ. 4Aceștia sunt cei care nu s‑au pângărit cu femei, căci sunt virgini. Ei Îl urmează pe Miel oriunde merge. Aceștia au fost răscumpărați dintre oameni ca prime roade pentru Dumnezeu și pentru Miel. 5Și în gura lor nu s‑a găsit minciună; ei sunt fără cusur.
Mesajele celor trei îngeri
6Am văzut un alt înger, care zbura în înaltul cerului. El avea de vestit Evanghelia veșnică celor ce trăiesc pe pământ – la fiecare neam, seminție, limbă și popor. 7El spunea cu glas tare: „Fiți temători de Dumnezeu și dați‑I slavă, pentru că a sosit ceasul judecății Lui! Închinați‑vă Celui Ce a făcut cerul, pământul, marea și izvoarele de apă!“
8Un alt înger, al doilea, a urmat, zicând: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a dat să bea la toate neamurile din vinul8 Vinul simbolizează în VT judecata lui Dumnezeu (vezi Is. 51:17; Ier. 25:15; Eze. 23:32-33). Vezi și v. 10. furiei curviei ei8 Sau: vinul pasiunii curviei ei.!“
9Un alt înger, al treilea, le‑a urmat, zicând cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei și chipului ei și primește un semn pe frunte sau pe mână, 10va bea și el din vinul furiei lui Dumnezeu, turnat neamestecat10 Adică cu toată tăria lui, nediluat. în paharul mâniei Lui, și va fi chinuit în foc și sulf înaintea îngerilor sfinți și înaintea Mielului. 11Fumul chinului lor se ridică în vecii vecilor. Și nu au odihnă nici ziua, nici noaptea, cei ce se închină fiarei și chipului ei și cei ce primesc semnul numelui ei.“ 12Aici este răbdarea sfinților – a celor ce păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința în Isus.12 Sau: credința lui Isus.
13Am auzit un glas din cer, zicând: „Scrie: fericiți sunt cei morți, cei care, de acum încolo, mor în Domnul! Da, zice Duhul, pentru că ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează.“
14Apoi m‑am uitat și iată că era un nor alb, iar pe nor ședea „cineva care era ca un fiu al omului“14 Vezi Dan. 7:13 și Apoc. 1:13, unde aceeași sintagmă se referă la Cristos. În acest verset însă, sintagma fiu al omului, chiar dacă are ecouri profetice, amintind de Dan. 7:13, funcționează ca un simplu idiom, făcând referire la cineva care se aseamănă la înfățișare cu un om. Acest personaj primește porunci de la un înger (v. 15). Conform textului din Mt. 13:39, cei care vor secera la sfârșitul veacului vor fi îngerii.. Avea pe cap o coroană de aur, iar în mână avea o seceră ascuțită. 15Un alt înger a ieșit din Templu, strigându‑i cu glas tare celui ce ședea pe nor: „Trimite secera ta și seceră, întrucât a sosit ceasul să seceri, pentru că recolta pământului este coaptă!“ 16Cel ce ședea pe nor și‑a aruncat secera pe pământ și pământul a fost secerat.
17Un alt înger a ieșit din Templul care este în cer, având și el o seceră ascuțită. 18Un alt înger, care are autoritate peste foc, a ieșit de la altar și a strigat cu glas tare către cel ce avea secera ascuțită, zicând: „Trimite secera ta ascuțită și culege ciorchinii de struguri ai viței pământului, pentru că strugurii ei sunt copți!“ 19Îngerul și‑a aruncat secera pe pământ, a cules vița pământului și a aruncat strugurii în teascul cel mare al furiei lui Dumnezeu. 20Teascul a fost călcat în picioare în afara cetății și din teasc a ieșit sânge până la zăbalele cailor, pe o distanță de o mie șase sute de stadii20 O stadie (gr.: stadios) măsura aproximativ 185 m. Aproximativ 300 km..
