Le signe de la femme enceinte
1Alors un signe grandiose apparut dans le ciel : c’était une femme. Elle avait pour vêtement le soleil, la lune sous ses pieds et une couronne de douze étoiles sur sa tête. 2Elle était enceinte, sur le point d’accoucher, et ses douleurs lui arrachaient des cris.
3Là-dessus, un autre signe parut dans le ciel, et voici : c’était un grand dragon12.3 Animal légendaire symbolisant le diable. Voir Es 27.1 et note., couleur de feu. Il avait sept têtes et dix cornes. Chacune de ses sept têtes portait un diadème. 4Sa queue balaya le tiers des étoiles du ciel et les jeta sur la terre. Le dragon se posta devant la femme qui allait accoucher, pour dévorer son enfant dès qu’elle l’aurait mis au monde. 5Or, elle enfanta un fils, un garçon qui est destiné à diriger tous les peuples avec un sceptre de fer12.5 Ps 2.9.. Et son enfant fut enlevé auprès de Dieu et de son trône. 6La femme s’enfuit au désert, où Dieu lui avait préparé un refuge pour qu’elle y soit nourrie pendant mille deux cent soixante jours.
7Alors une bataille s’engagea dans le ciel : Michel12.7 Voir Dn 10.13, 21 ; 12.1. et ses anges combattirent contre le dragon, et celui-ci les combattit avec ses anges ; 8mais le dragon ne remporta pas la victoire et lui et ses anges ne purent maintenir leur position au ciel. 9Il fut précipité, le grand dragon, le Serpent ancien12.9 Voir Gn 3.1ss, qu’on appelle le diable et Satan, celui qui égare le monde entier. Il fut précipité sur la terre, et ses anges furent précipités avec lui.
10Puis j’entendis dans le ciel une voix puissante qui disait :
Maintenant, le temps du salut
est arrivé.
Maintenant, notre Dieu
a manifesté sa puissance,
il a instauré son royaume.
Maintenant, son Messie
a pris l’autorité en main.
Car l’Accusateur12.10 Sens du nom de Satan (voir Jb 1.7-12 ; 2.2-5 ; Za 3.1-5). de nos frères,
celui qui, jour et nuit,
les a accusés devant Dieu,
a été jeté hors du ciel.
11Mais eux, ils l’ont vaincu
grâce au sacrifice de l’Agneau
et grâce au témoignage
qu’ils ont rendu pour lui,
car ils n’ont pas aimé leur vie
jusqu’à redouter de mourir.
12Réjouis-toi donc, ô ciel,
et vous qui habitez au ciel,
réjouissez-vous !
Mais malheur à la terre
et à la mer :
le diable est descendu vers vous
rempli de rage
car il sait qu’il lui reste
très peu de temps.
13Quand le dragon se vit précipité sur la terre, il se lança à la poursuite de la femme qui avait mis au monde le garçon. 14Mais les deux ailes d’un grand aigle furent données à la femme pour qu’elle s’envole vers le désert jusqu’au lieu qui lui est réservé. Là elle doit être nourrie pendant un temps, deux temps, et la moitié d’un temps, loin du Serpent. 15Le Serpent vomit de sa gueule, derrière la femme, de l’eau abondante comme un fleuve, pour qu’elle soit emportée dans ses flots. 16Mais la terre vint au secours de la femme : elle ouvrit sa bouche et absorba le fleuve que le dragon avait vomi de sa gueule. 17Alors, furieux contre la femme, le dragon s’en alla faire la guerre au reste de ses enfants, c’est-à-dire à ceux qui obéissent aux commandements de Dieu et qui s’attachent au témoignage rendu par Jésus. 18Il se posta12.18 Certains manuscrits relient ce verset à celui qui suit et ont : et je me tins. sur le rivage sablonneux de la mer.
Femeia și dragonul
1În cer s‑a văzut un semn mare: o femeie învăluită în soare, având luna sub picioare, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele, 2era însărcinată și striga în durerile și suferința nașterii. 3În cer s‑a văzut un alt semn: iată că un dragon3 Pentru alte creaturi folosite în sens metaforic pentru a‑i descrie pe vrăjmașii lui Dumnezeu, vezi Ps. 74:14; Is. 27:1; Eze. 29:3. mare, roșu, cu șapte capete și zece coarne, având pe capete șapte diademe, 4a târât cu coada lui a treia parte din stelele cerului și le‑a aruncat pe pământ. Dragonul a stat înaintea femeii care urma să nască, pentru ca, atunci când copilul se va naște, să‑l mănânce. 5Ea a născut un fiu, un băiat, care are să conducă toate neamurile cu un sceptru de fier. Copilul ei a fost răpit la Dumnezeu și la tronul Său. 6Iar femeia a fugit în pustie, unde avea un loc pregătit de Dumnezeu, pentru ca acolo să poată fi hrănită timp de o mie două sute șaizeci de zile6 Patruzeci și două de luni sau trei ani și jumătate..
7În cer a avut loc un război. Mihail și îngerii lui s‑au războit cu dragonul, iar dragonul și îngerii lui s‑au războit și ei. 8Dar n‑au putut învinge și locul lor nu li s‑a mai găsit în cer. 9Marele dragon a fost aruncat, și anume șarpele cel vechi, numit diavolul și Satan, cel care duce în rătăcire întreaga omenire, a fost aruncat pe pământ, iar împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui.
10Apoi am auzit în cer un glas puternic, zicând:
„Acum au venit mântuirea, puterea,
Împărăția Dumnezeului nostru
și autoritatea Cristosului10 Vezi nota de la 11:15. Său,
căci acuzatorul10 Vezi nota de la 2:9. fraților noștri a fost aruncat,
a fost aruncat cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru zi și noapte.
11Ei l‑au învins prin sângele Mielului
și prin cuvântul mărturiei lor
și nu și‑au iubit viața, chiar până la moarte.
12De aceea, bucurați‑vă, ceruri,
și voi, cei ce locuiți în ele!
Vai de voi, pământ și mare,
pentru că diavolul a coborât la voi
cuprins de o mare furie,
fiindcă știe că are puțină vreme!“
13Când dragonul a văzut că a fost aruncat pe pământ, a urmărit‑o pe femeia care născuse băiatul. 14Femeii i s‑au dat cele două aripi ale vulturului celui mare, ca să zboare în pustie, spre locul ei, unde să fie hrănită o vreme, vremi și jumătatea unei vremi14 Trei ani și jumătate sau patruzeci și două de luni, sau o mie două sute șaizeci de zile., departe de fața șarpelui. 15Șarpele a aruncat din gura lui apă ca un râu după femeie, pentru ca s‑o facă să fie luată de râu, 16dar pământul a venit în ajutorul femeii, și‑a deschis gura și a înghițit râul pe care‑l aruncase dragonul din gură. 17Atunci dragonul s‑a mâniat pe femeie și s‑a dus să poarte război cu rămășița seminței17 Sau: urmașilor. ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus. 18Apoi a stat18 Unele mss conțin: am stat. pe țărmul mării.18 Unele traduceri includ acest scurt verset în versetul 1 din capitolul următor, însă structura textului cere ca acesta să rămână în capitolul 12.
