David épargne encore Saül
1Les gens de Ziph se rendirent encore auprès de Saül à Guibéa pour lui dire : Sais-tu que David est caché dans les collines de Hakila, à la lisière du désert ?
2Saül partit et se rendit au désert de Ziph avec trois mille hommes d’élite d’Israël pour y traquer David. 3Il établit son camp dans les collines de Hakila, à la lisière du désert, près de la route. David séjournait au désert et il s’aperçut que Saül était venu le poursuivre là. 4Il envoya des éclaireurs en reconnaissance et apprit que Saül était effectivement arrivé. 5Il se mit en route et parvint à l’endroit où Saül campait. Il repéra l’endroit précis où dormaient Saül et Abner, fils de Ner, son général. Saül était couché au milieu du camp et ses hommes campaient autour de lui.
6David appela Ahimélek le Hittite et Abishaï, fils de Tserouya26.6 Tserouya était une sœur aînée de David (1 Ch 2.16), Abishaï était donc son neveu comme Joab (qui deviendra son général en chef) et Asaël (2 S 2.18). et frère de Joab, et leur demanda : Qui de vous viendrait avec moi jusqu’à Saül dans le camp ?
Abishaï répondit : Je suis prêt à y aller avec toi.
7David et Abishaï se glissèrent donc de nuit au milieu de la troupe. Ils trouvèrent Saül dormant au centre du camp, sa lance fichée en terre à son chevet. Abner et les soldats dormaient autour de lui. 8Alors Abishaï dit à David : Cette nuit, Dieu livre ton ennemi en ton pouvoir. Permets-moi de le clouer au sol d’un seul coup de lance, je n’aurai pas à y revenir à deux fois.
9– Non, lui dit David, ne le tue pas. Car qui resterait impuni après avoir porté la main sur celui à qui l’Eternel a conféré l’onction ? 10Aussi vrai que l’Eternel est vivant, ajouta-t-il, c’est l’Eternel qui le frappera, soit en le faisant mourir de mort naturelle, soit en le faisant périr à la guerre. 11Que l’Eternel me garde de porter la main sur celui qui a reçu l’onction de la part de l’Eternel ! Prenons seulement la lance qui est à son chevet et la cruche d’eau, et allons-nous-en.
12David enleva la lance et la cruche d’eau qui étaient au chevet de Saül, et ils partirent. Personne ne les vit, personne ne s’aperçut de rien, personne ne se réveilla, tous dormaient, car l’Eternel avait fait tomber sur eux un profond sommeil.
13David franchit la vallée et grimpa au sommet de la montagne au loin, à une bonne distance du camp de Saül. 14Puis il se mit à crier en direction de l’armée d’Abner, fils de Ner : Eh, Abner ! répondras-tu ?
Abner dit : Qui es-tu, toi qui oses interpeller le roi ?
15David reprit : Tu es un homme, toi, un vrai ! Tu n’as pas ton pareil en Israël, n’est-ce pas ? Alors pourquoi n’as-tu pas veillé sur le roi ton maître ? Quelqu’un du peuple est venu pour tuer le roi, ton maître. 16Ce n’est pas bien, ce que tu as fait là ! Aussi vrai que l’Eternel est vivant, vous méritez tous la mort pour n’avoir pas veillé sur votre maître, sur celui qui a reçu l’onction de la part de l’Eternel ! Regarde maintenant où sont la lance du roi et la cruche d’eau qui étaient à son chevet !
17Saül reconnut la voix de David et dit : Est-ce bien toi que j’entends, mon fils David ?
David répondit : C’est bien ma voix, mon seigneur le roi !
18Et il ajouta : Pourquoi mon seigneur poursuit-il ainsi son serviteur ? Qu’ai-je fait ? Quel crime ai-je commis ? 19Maintenant, que mon seigneur daigne écouter les paroles de son serviteur : Si c’est l’Eternel qui t’incite à agir ainsi contre moi, qu’il se laisse apaiser par mon offrande ! Mais si ce sont des hommes qui t’excitent, qu’ils soient maudits devant l’Eternel, puisqu’ils m’ont banni pour m’empêcher de rester dans le pays accordé par l’Eternel comme possession à son peuple. Au fond, c’est comme s’ils disaient : « Va adorer des dieux étrangers » ! 20Mais maintenant, que mon sang ne soit pas versé loin de l’Eternel, car le roi d’Israël s’est mis en campagne pour chercher une misérable puce, comme on pourchasserait une perdrix dans les montagnes.
21Alors Saül s’écria : J’ai commis une faute, reviens, mon fils David, je ne te ferai plus de mal, puisque cette nuit tu as épargné ma vie. J’ai agi comme un insensé et j’ai commis une grave erreur.
22David répondit : Voici ta lance, ô roi ! Envoie l’un de tes jeunes gens pour venir la prendre. 23Que chacun de nous soit traité selon sa justice et sa fidélité par l’Eternel, car il t’avait livré aujourd’hui en mon pouvoir, mais je n’ai pas voulu porter la main sur celui qui a reçu l’onction de sa part. 24Comme ta vie a été pour moi d’un grand prix aujourd’hui, ainsi ma vie sera d’un grand prix pour l’Eternel, et il me délivrera de toute détresse.
25Alors Saül reprit : Sois béni, mon fils David ! Certainement tu accompliras beaucoup de choses et tu réussiras tout ce que tu entreprendras.
Puis David reprit son chemin, tandis que Saül retournait chez lui.
David cruță pentru a doua oară viața lui Saul
1Zifiții au venit la Saul, la Ghiva și i‑au zis:
– David se ascunde pe dealul Hachila, la sud de Ieșimon.
2Saul s‑a ridicat și a coborât în pustia Zif împreună cu trei mii de bărbați aleși ai lui Israel, ca să‑l caute acolo pe David. 3Și‑a așezat tabăra lângă drum, pe dealul Hachila, care se află la sud de Ieșimon. David era în pustie. Când a văzut că Saul a venit după el în pustie, 4David a trimis cercetași și a aflat că într-adevăr Saul venise. 5Atunci David s‑a ridicat și a venit la locul în care își așezase Saul tabăra. David a văzut astfel locul în care era culcat Saul și Abner, fiul lui Ner, conducătorul oștirii sale. Saul era culcat în mijlocul taberei, iar poporul era așezat în jurul său.
6Atunci David i‑a întrebat pe hititul Ahimelek și pe Abișai, – fiul Țeruiei și fratele lui Ioab –, zicând:
– Cine va coborî împreună cu mine în tabăra lui Saul?
Abișai a zis:
– Eu voi coborî cu tine.
7Astfel, David și Abișai au plecat noaptea spre popor. Saul dormea înăuntrul taberei, cu sulița înfiptă în pământ, la capul său. Abner și poporul erau culcați în jurul lui.
8Abișai i‑a zis lui David:
– Dumnezeu l‑a dat astăzi pe dușmanul tău în mâna ta. Lasă‑mă, te rog, să‑l țintuiesc cu sulița de pământ, cu o singură lovitură, fără să mai fie nevoie de a doua.
9David însă i‑a zis lui Abișai:
– Nu‑l doborî. Căci cine ar putea să‑și întindă mâna împotriva unsului Domnului și să fie fără vină?
10Apoi David a zis:
– Viu este Domnul, că Domnul îl va lovi. Fie îi va sosi timpul și va muri, fie va coborî în luptă și va pieri. 11Să mă ferească Domnul să‑mi întind mâna împotriva unsului Său. Acum ia, te rog, sulița care se află la capul lui și urciorul cu apă și să plecăm.
12David a luat sulița și urciorul cu apă de la capul lui Saul și au plecat. Nimeni n‑a văzut și n‑a știut nimic și nimeni nu s‑a trezit pentru că toți dormeau, căci un somn adânc de la Domnul căzuse peste ei. 13David a trecut pe partea cealaltă și a stat pe vârful dealului, la distanță; între ei se afla o suprafață mare.
14Apoi David a strigat către popor și l‑a chemat pe Abner, fiul lui Ner, zicând:
– Abner, nu răspunzi?
Abner a răspuns și a zis:
– Cine ești tu, care strigi către rege?
15David i‑a zis lui Abner:
– Ce bărbat ești tu? Cine este ca tine în Israel? De ce nu ai vegheat asupra stăpânului tău, regele? Căci cineva din popor a venit să‑l doboare pe rege, stăpânul tău. 16Nu este bine ce ai făcut. Viu este Domnul că meritați moartea, voi, cei care nu ați vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului. Vezi acum unde este sulița regelui și urciorul cu apă, care se afla lângă capul lui.
17Saul a recunoscut vocea lui David și a zis:
– Este aceasta vocea ta, fiul meu David?
David a răspuns:
– Da, rege, stăpânul meu, este vocea mea.
18Apoi a zis:
– De ce îl urmărește stăpânul meu pe robul său? Ce am făcut și de ce rău mă fac vinovat? 19Acum, te rog, să asculte stăpânul meu, regele, cuvintele robului său: dacă Domnul este Cel Care te întărâtă împotriva mea, atunci să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi. Însă dacă sunt oamenii, atunci să fie blestemați înaintea Domnului, căci ei mă alungă astăzi ca să nu mai am parte în moștenirea Domnului, zicând: „Du‑te, slujește altor dumnezei!“ 20Acum, să nu‑mi cadă sângele pe pământ, departe de fața Domnului, căci regele a ieșit în căutarea unui singur purice, ca unul care urmărește o potârniche în munți.
21Saul a zis:
– Am păcătuit. Întoarce‑te, fiul meu David, căci nu‑ți voi mai face rău, fiindcă viața mea a fost prețioasă în ochii tăi în ziua aceasta. Iată, m‑am purtat ca un nebun și am greșit foarte mult.
22David a răspuns și a zis:
– Iată sulița regelui. Să vină unul dintre tineri și s‑o ia. 23Domnul răsplătește fiecăruia după dreptatea și credincioșia lui. El te‑a dat astăzi în mâna mea, însă eu n‑am vrut să‑mi întind mâna împotriva unsului Domnului. 24Iată, după cum viața ta a fost prețioasă în ochii mei în ziua aceasta, tot așa să fie prețioasă și viața mea în ochii Domnului, și El să mă scape din orice necaz.
25Saul i‑a zis lui David:
– Fii binecuvântat, fiul meu David. Cu siguranță, vei face lucruri mari și vei învinge.
Apoi David și‑a continuat drumul, iar Saul s‑a întors acasă.
