La Bible du Semeur

2 Samuel 1:1-27

Le règne de David

David apprend la mort de Saül et de Jonathan

1Saül était déjà mort quand, après avoir battu les Amalécites, David rentra à Tsiqlag. Il y passa deux jours, 2et le troisième jour, un homme arriva du camp de Saül, les habits déchirés et la tête couverte de poussière en signe de deuil. Lorsqu’il fut arrivé auprès de David, il se jeta à terre pour se prosterner devant lui. 3David lui demanda : D’où viens-tu ?

– Je me suis sauvé du camp d’Israël, dit-il.

(1 S 31.1-13 ; 1 Ch 10.1-12)

4– Qu’est-il arrivé ? poursuivit David, raconte-le-moi, je t’en prie.

– L’armée d’Israël s’est enfuie du champ de bataille, beaucoup d’hommes ont été tués. Même Saül et Jonathan son fils sont morts.

5David demanda au jeune homme qui lui faisait ce rapport : Comment sais-tu que Saül et son fils Jonathan sont morts ?

6Le jeune homme lui dit : Je me trouvais justement sur le mont Guilboa ; Saül était appuyé sur sa lance, tandis que les chars et les cavaliers allaient l’atteindre. 7S’étant retourné, il m’a aperçu et m’a appelé. J’ai répondu : « Oui, je viens ! » 8Alors il m’a demandé : « Qui es-tu ? » J’ai dit : « Je suis un Amalécite. » 9Alors il m’a ordonné : « Approche-toi et donne-moi la mort, car je suis pris d’un malaise bien que je sois encore plein de vie. » 10Je me suis approché de lui et je lui ai donné un coup mortel parce que je savais qu’il ne survivrait pas à sa défaite. Puis j’ai enlevé la couronne de sa tête et le bracelet qu’il avait au bras. Les voici, je te les apporte, mon seigneur.

11Alors David saisit ses vêtements et les déchira en signe de deuil, et tous ses hommes firent comme lui. 12Ils prirent le deuil, se lamentèrent et jeûnèrent jusqu’au soir à cause de Saül, de son fils Jonathan et de toute l’armée de l’Eternel et du peuple d’Israël qui avaient péri par l’épée.

13David dit encore au jeune homme qui lui avait apporté ces nouvelles : D’où es-tu ?

– Je suis le fils d’un immigré amalécite.

14Et David lui dit : Comment as-tu osé tuer de ta main celui à qui l’Eternel avait conféré l’onction ?

15Alors David appela l’un de ses hommes, et lui dit : Viens et tue-le !

Le soldat le frappa et il mourut.

16David lui dit : Tu es toi-même responsable de ta mort, car tu as toi-même déposé contre toi lorsque tu as dit : « C’est moi qui ai mis à mort l’oint de l’Eternel. »

Elégie sur Saül et Jonathan

17David composa cette complainte sur Saül et son fils Jonathan.

18Il ordonna de l’enseigner aux descendants de Juda ; c’est la complainte de l’Arc qui est consignée dans le livre du Juste1.18 Livre mentionné en Jos 10.13..

19Ton élite, Israël, |a été transpercée |là-bas sur tes collines.

Hélas, ils sont tombés |tous les guerriers !

20N’allez pas publier |cette nouvelle à Gath,

et ne l’annoncez pas |dans les rues d’Ashkelôn1.20 Gath et Ashkelôn étaient deux métropoles philistines, l’une la plus proche des frontières d’Israël, l’autre la plus éloignée. Elles représentent donc toute la Philistie. :

les filles philistines |se mettraient à chanter,

les filles des incirconcis |en sauteraient de joie.

21O monts de Guilboa,

qu’il n’y ait ni rosée |ni pluie tombant sur vous,

qu’il n’y ait sur vos pentes |plus de champs plantureux |d’où viennent des offrandes,

là furent avilis |les boucliers des braves

et celui de Saül

que l’on n’enduira plus jamais |avec de l’huile1.21 Les boucliers, faits de cuir, étaient enduits d’huile, ce qui les entretenait et faisait glisser les flèches ennemies. Ces boucliers, souillés par le sang des braves, ne serviront jamais plus..

22Ah ! l’arc de Jonathan |ne reculait jamais

sans avoir fait couler |le sang de ses victimes, |sans avoir transpercé |la graisse des guerriers,

et l’épée de Saül |ne revenait jamais |sans avoir accompli |sa tâche avec succès.

23Saül et Jonathan, |aimés et estimés |pendant toute leur vie,

n’ont pas été séparés dans leur mort.

Oui, vous étiez tous deux |plus légers que les aigles

et plus forts que les lions.

24O filles d’Israël, |pleurez, pleurez Saül

qui vous a revêtues |de pourpre et de parures |et comblées de délices,

qui ornait vos habits

d’une parure d’or.

25Hélas, ils sont tombés ces braves |au milieu du combat !

Oui ! Hélas, Jonathan ! |Il a été frappé |à mort sur les collines !

26Ah ! Jonathan, mon frère,

je suis dans la détresse |à cause de ta mort,

toi, mon meilleur ami, |qui m’as été si cher !

Ton affection pour moi |m’a été plus précieuse

que l’amour d’une femme !

27Hélas, ils sont tombés |tous ces guerriers !

Hélas, ils ont péri |ces hommes de combat !

Nouă Traducere În Limba Română

2 Samuel 1:1-27

Vestea morții lui Saul și a lui Ionatan

1După moartea lui Saul, David se întorsese de la înfrângerea amalekiților și se afla în Țiklag de două zile. 2A treia zi a venit un bărbat din tabăra lui Saul, cu hainele sfâșiate și cu țărână pe cap. Când a ajuns la David, s‑a aruncat la pământ și s‑a închinat.

3David l‑a întrebat:

– De unde vii?

El i‑a răspuns:

– Am scăpat din tabăra lui Israel.

4David i‑a zis:

– Spune‑mi, te rog, ce s‑a întâmplat?

El a răspuns:

– Oamenii au fugit de pe câmpul de luptă și mulți dintre ei au murit. Saul și fiul său Ionatan au murit și ei.

5David l‑a întrebat pe tânărul care l‑a înștiințat:

– De unde știi că Saul și fiul său Ionatan au murit?

6Tânărul care l‑a înștiințat a răspuns:

– S‑a întâmplat să mă aflu pe muntele Ghilboa, unde l‑am văzut pe Saul, sprijinit pe sulița sa, în timp ce carele și călăreții îl ajungeau din urmă.

7Când Saul s‑a uitat în urmă și m‑a văzut, m‑a chemat, iar eu i‑am răspuns:

– Iată‑mă!

8El m‑a întrebat:

– Cine ești?

Eu i‑am răspuns:

– Sunt amalekit.

9Atunci el mi‑a zis:

– Stai în dreptul meu și omoară‑mă, căci, deși mai este viață în mine, m‑a apucat amețeala.

10Așadar, am stat în dreptul lui și l‑am omorât, deoarece știam că nu va mai trăi în urma căderii sale. I‑am luat apoi coroana de pe cap și brățara de la braț și le‑am adus aici stăpânului meu.

11Atunci David și‑a apucat hainele și le‑a sfâșiat, iar toți bărbații care erau cu el au făcut același lucru. 12Au jelit, au plâns și au postit până seara pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru poporul Domnului și pentru Casa lui Israel, căci au căzut loviți de sabie.

13Apoi David l‑a întrebat pe tânărul care i‑a adus veștile:

– De unde ești?

El i‑a răspuns:

– Sunt fiul unui străin, un amalekit.

14Atunci David i‑a zis:

– Cum de nu te‑ai temut să‑ți ridici mâna ca să‑l dobori pe unsul Domnului?

15Apoi David l‑a chemat pe unul dintre tinerii lui și i‑a zis:

– Apropie‑te și doboară‑l!

El l‑a lovit și acesta a murit.

16David i‑a zis:

– Sângele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta când ai zis: „L‑am omorât pe unsul Domnului.“

Cântarea de jale a lui David

17David a cântat această cântare de jale despre Saul și despre Ionatan, fiul acestuia, 18și le‑a spus fiilor lui Iuda să învețe această Cântare a Arcului (iată că ea se află scrisă în „Cartea lui Iașar“18 Sau: Cartea celui drept, o veche culegere de texte epice, astăzi pierdută.):

19„Gloria ta, Israel, zace ucisă pe înălțimile tale.

O, cum au căzut vitejii!

20Nu spuneți în Gat

și nu‑l vestiți pe străzile Așchelonului,

ca nu cumva să se bucure fiicele filistenilor,

ca nu cumva să tresalte de bucurie fiicele celor necircumciși.

21O, munți ai Ghilboei!

Să nu mai fie nici rouă și nici ploaie peste voi,

și nici câmpii pentru darurile de mâncare!21 Sensul versului este nesigur. Sau pe voi / și pe dealurile voastre înalte!

Căci acolo a fost detestat21 Sau: a fost azvârlit cu scârbă. scutul vitejilor,

scutul lui Saul, care nu va mai fi uns cu untdelemn.

22De la sângele celor uciși,

de la grăsimea vitejilor,

arcul lui Ionatan nu dădea înapoi,

iar sabia lui Saul nu se învârtea în gol.

23Saul și Ionatan,

care, în viață, s‑au iubit și s‑au plăcut,

nici măcar în moarte n‑au fost despărțiți.

Erau mai iuți decât vulturii

și mai puternici decât leii.

24Voi, fiice ale lui Israel, plângeți‑l pe Saul!

Pe cel care vă îmbrăca în stacojiu și cu mult fast,

pe cel care vă împodobea veșmintele cu ornamente de aur.

25O, cum au căzut vitejii în mijlocul luptei!

Ionatan zace ucis pe înălțimile tale.

26Sunt mâhnit din cauza ta, frate Ionatan!

Mi‑ai fost atât de drag!

Dragostea ta pentru mine a fost minunată,

mai minunată chiar decât dragostea femeilor.

27O, cum au căzut vitejii

și cum au fost distruse armele!“