L’exploit de Jonathan
1Un jour, Jonathan, le fils de Saül, dit à son écuyer : Viens, allons attaquer ce poste des Philistins qui est en face, de l’autre côté de la gorge.
Mais il ne prévint pas son père.
2Saül se trouvait alors à la sortie de Guibéa avec ses quelque six cents hommes sous le grenadier de Migrôn. 3Il y avait aussi comme prêtre portant l’éphod14.3 Qui contenait l’ourim et le toummim servant à consulter Dieu (v. 18 et 36-42). Ahiya, fils d’Ahitoub, frère d’I-Kabod, le fils de Phinéas et petit-fils d’Eli qui avait été prêtre de l’Eternel à Silo. Personne n’avait remarqué que Jonathan était parti.
4Dans le défilé que Jonathan cherchait à franchir pour atteindre le poste des Philistins se dressaient de part et d’autre deux pointes rocheuses appelées Botsets et Séné. 5L’une d’elles s’élève au nord en face de Mikmas et l’autre au sud en face de Guéba.
6Jonathan dit au jeune homme qui portait ses armes : Viens et attaquons le poste de ces incirconcis. Peut-être l’Eternel agira-t-il en notre faveur, car rien ne l’empêche de sauver par un petit nombre aussi bien que par un grand.
7Son serviteur lui répondit : Fais tout ce que tu as à cœur. Allons-y ! Je suis prêt à te suivre où tu voudras.
8Jonathan lui expliqua : Ecoute, nous allons nous faufiler jusqu’à ces hommes, puis nous nous découvrirons brusquement à eux. 9S’ils nous disent : « Halte ! Ne bougez pas jusqu’à ce que nous vous ayons rejoints », nous resterons sur place et nous ne monterons pas jusqu’à eux. 10Mais s’ils nous disent de monter jusqu’à eux, nous irons ; ce sera pour nous le signe que l’Eternel nous donne la victoire sur eux.
11Lorsqu’ils se montrèrent tous deux aux hommes du poste des Philistins, ceux-ci s’écrièrent : Tiens ! Voici des Hébreux qui sortent des trous où ils s’étaient cachés.
12Et s’adressant à Jonathan et au jeune homme qui portait ses armes, ils leur crièrent : Montez jusqu’à nous, nous avons quelque chose à vous apprendre.
Alors Jonathan dit à son serviteur : Suis-moi là-haut, car l’Eternel donne à Israël la victoire sur eux.
13Jonathan grimpa en s’aidant des mains et des pieds, et le jeune homme qui portait ses armes le suivait. Ils attaquèrent les Philistins qui tombèrent sous les coups de Jonathan, tandis que le jeune homme les achevait derrière lui. 14Ils massacrèrent ainsi une vingtaine d’hommes sur un espace de quelques mètres carrés.
15La panique se répandit dans le camp philistin, elle gagna toute la région et toute l’armée ; les avant-postes et la troupe de choc furent terrifiés à leur tour, de plus, la terre se mit à trembler. Dieu lui-même sema la panique parmi eux.
La délivrance
16Les guetteurs postés par Saül autour de Guibéa de Benjamin virent les soldats du camp ennemi courir en tous sens et se disperser çà et là. 17Alors Saül ordonna à ses soldats : Faites l’appel et voyez qui nous a quittés.
On fit l’appel et l’on s’aperçut que Jonathan et le jeune homme qui portait ses armes manquaient. 18Saül dit à Ahiya : Apportez l’éphod14.18 D’après l’ancienne version grecque ; le texte hébreu traditionnel parle du coffre de Dieu. L’expression de la fin du v. 19 montre qu’il s’agit bien de l’éphod. !
Car le prêtre portait en ce temps-là l’éphod devant les Israélites.
19Pendant que Saül parlait au prêtre, le désordre augmentait dans le camp des Philistins. Alors Saül dit au prêtre : Cela suffit ! Retire ta main.
20Saül et ses hommes se rassemblèrent et s’avancèrent sur le champ de bataille. Et que virent-ils ? Leurs ennemis étaient en train de s’entretuer à coups d’épée dans une mêlée indescriptible. 21Les Hébreux qui, depuis longtemps, étaient au service des Philistins et qui participaient à leurs expéditions, firent volte-face et passèrent du côté des Israélites qui étaient avec Saül et Jonathan. 22De même, tous les Israélites qui s’étaient cachés dans la région montagneuse d’Ephraïm apprirent la défaite des Philistins et se mirent, eux aussi, à les talonner pour les combattre. 23Ainsi, ce jour-là, l’Eternel accorda la délivrance à Israël et le combat se poursuivit jusqu’au-delà de Beth-Aven.
Le serment insensé
24Les hommes d’Israël étaient exténués car Saül les avait placés sous cette imprécation : Maudit soit l’homme qui prendra de la nourriture avant le soir, avant que je me sois vengé de mes ennemis !
Personne n’avait donc rien mangé. 25Toute l’armée avait atteint un bois où du miel coulait jusque sur le sol. 26En arrivant, les hommes virent bien ce miel qui ruisselait des rayons, mais aucun d’eux n’osa y toucher et en porter à sa bouche par respect du serment. 27Toutefois Jonathan, qui ignorait que son père avait fait prêter serment à tout le peuple, tendit le bâton qu’il tenait en main et en trempa le bout dans le rayon de miel, puis il le porta à sa bouche. Immédiatement, ses yeux s’éclaircirent. 28A ce moment, l’un des soldats l’avertit en disant : Ton père a adjuré le peuple par un serment en disant : « Maudit soit l’homme qui prendra aujourd’hui de la nourriture ! » C’est pour cela que tous sont épuisés.
29Jonathan déclara : Mon père fait le malheur du pays. Voyez donc comme ma vue s’est éclaircie depuis que j’ai mangé un peu de ce miel. 30Ah ! si nos hommes avaient mangé aujourd’hui de la nourriture qu’ils ont trouvée chez nos ennemis, la défaite des Philistins serait bien plus grande !
31Les Israélites battirent ce jour-là les Philistins depuis Mikmas jusqu’à Ayalôn14.31 A quelque 25 kilomètres à l’ouest de Mikmas., ensuite les hommes étaient si épuisés 32qu’ils se ruèrent sur le butin, ils prirent des moutons, des bœufs et des veaux, les égorgèrent sur place et les mangèrent avec le sang. 33On vint dire à Saül que les hommes étaient en train de commettre une faute contre l’Eternel en mangeant des bêtes avec le sang. Alors le roi s’écria : Vous êtes des infidèles ! Roulez immédiatement vers moi une grande pierre14.33 Voir Lv 17.10-14 ; 19.26. ! 34Puis il ajouta : Répandez-vous dans l’armée et dites à chacun de venir m’amener son bœuf ou son mouton et de l’égorger ici. Ensuite vous en mangerez et vous ne commettrez plus de faute contre l’Eternel en mangeant ces bêtes avec le sang !
Chacun amena donc pendant la nuit le bétail qu’il avait sous la main et on l’égorgea en cet endroit. 35Saül bâtit un autel à l’Eternel. Ce fut le premier qu’il édifia en son honneur.
36Saül proposa : Descendons cette nuit derrière les Philistins et pillons-les jusqu’à l’aube. Nous ne laisserons pas de survivants.
Les soldats lui dirent : Fais comme tu le juges bon.
Alors le prêtre intervint en disant : Consultons d’abord Dieu ici.
37Saül interrogea Dieu : Descendrai-je à la poursuite des Philistins ? Les livreras-tu en notre pouvoir ?
Mais Dieu ne lui répondit pas ce jour-là. 38Alors Saül convoqua tous les chefs du peuple auprès de lui et leur dit : Faites des recherches et tâchez de savoir quelle faute a été commise aujourd’hui ! 39Aussi vrai que l’Eternel qui vient de délivrer Israël est vivant, je jure que le coupable mourra, même s’il s’agissait de mon fils Jonathan.
Mais personne dans tout le peuple ne lui répondit mot.
40Alors il dit : Mettez-vous tous d’un côté, et mon fils Jonathan et moi-même, nous nous mettrons de l’autre.
– Fais comme tu le juges bon, lui répondirent ses soldats.
41Saül dit à l’Eternel : Dieu d’Israël, [pourquoi n’as-tu pas répondu à ton serviteur aujourd’hui ? Si la faute se trouve en moi-même ou en mon fils Jonathan, réponds par l’ourim ; si elle se trouve dans l’armée, réponds par le toummim14.41 Les mots entre crochets se trouvent seulement dans l’ancienne version grecque et la Vulgate. Le texte hébreu traditionnel dit simplement : fais connaître la vérité. Sur l’ourim et le toummim, voir Ex 28.30..]
Dans sa réponse, Dieu désigna Saül et Jonathan. Ainsi le peuple fut mis hors de cause. 42Alors Saül ordonna : Jetez le sort pour déterminer s’il s’agit de moi ou de mon fils Jonathan14.42 L’ancienne version grecque ajoute : Celui que l’Eternel désignera mourra. » Le peuple protesta en disant à Saül : « Jamais ! Cela ne se fera pas ! » Mais Saül s’obstina et fit prévaloir sa volonté sur celle de ses hommes et l’on tira au sort entre lui et son fils Jonathan. !
Et le sort tomba sur Jonathan. 43Alors Saül lui demanda : Qu’as-tu fait ? Avoue-le-moi !
Et Jonathan lui déclara : J’ai goûté un peu de miel avec le bâton que j’avais en main. Me voici prêt à mourir.
44Saül s’écria : Oui, certainement, tu seras puni de mort, Jonathan ! Que Dieu me punisse très sévèrement si je te laisse en vie.
45Mais les soldats intervinrent et dirent : Comment ! Jonathan mourrait alors que c’est lui qui est à l’origine de cette grande victoire pour Israël ! Sûrement pas ! Aussi vrai que l’Eternel est vivant, nous ne permettrons pas qu’un seul cheveu tombe de sa tête, car ce qu’il a fait aujourd’hui, c’est avec l’aide de Dieu qu’il l’a réalisé.
Ainsi, l’intervention du peuple sauva Jonathan et il ne fut pas mis à mort. 46Saül abandonna la poursuite des Philistins, et ceux-ci regagnèrent leur pays.
Les victoires militaires de Saül
47Une fois que Saül eut reçu la royauté sur Israël, il fit la guerre à tous les ennemis d’alentour : aux Moabites, aux Ammonites, aux Edomites, aux rois14.47 Selon le texte hébreu traditionnel. Le texte hébreu de Qumrân et l’ancienne version grecque ont le singulier. de Tsoba14.47 Sans doute une région de Syrie (voir 2 S 10.6). et aux Philistins ; partout où il se tournait, il les malmenait. 48Il signala sa bravoure en battant les Amalécites et en délivrant Israël de ceux qui le pillaient.
49Saül avait des fils : Jonathan, Yishvi et Malkishoua14.49 Voir 2 S 2.8, 10 ; 1 Ch 8.33 ; 9.39 ; 10.2., ainsi que deux filles : Mérab, l’aînée, et Mikal, la cadette14.49 Voir 18.17, 20, 27 ; 19.11-17 ; 25.44 ; 2 S 6.16-23.. 50Sa femme s’appelait Ahinoam, elle était fille d’Ahimaats. Le général en chef de son armée était Abner, le fils de son oncle Ner. 51Ner, comme Qish le père de Saül, était fils d’Abiel. 52La guerre contre les Philistins se poursuivit avec acharnement pendant toute la vie de Saül. Dès que celui-ci remarquait un homme fort et courageux, il l’enrôlait dans son armée.
1Într‑o zi, Ionatan, fiul lui Saul, i‑a zis tânărului care‑i ducea armele: „Vino să pătrundem până la garnizoana filistenilor, care se află de cealaltă parte!“ Tatălui său însă nu i‑a spus nimic.
2În acest timp, Saul se afla la marginea cetății Ghiva, sub rodiul din Migron, iar cei care se aflau cu el erau în număr de aproape șase sute de bărbați. 3Se afla acolo și Ahia, care purta un efod. El era fiul lui Ahitub și fratele lui I‑Kabod, fiul lui Fineas, nepotul lui Eli, preotul Domnului de la Șilo. Poporul nu știa însă că Ionatan plecase.
4Între trecătorile prin care căuta Ionatan să treacă la garnizoana filistenilor se afla un colț de stâncă de o parte și un colț de stâncă de cealaltă parte. Numele unuia era Boțeț, iar al celuilalt era Seneh. 5Unul dintre ele se afla în partea de nord, spre Micmaș, iar celălalt în partea de sud, spre Gheva.
6Ionatan i‑a zis tânărului care‑i ducea armele:
– Vino să pătrundem până la garnizoana acestor necircumciși! Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu‑L împiedică pe Domnul să izbăvească fie prin mulți, fie prin puțini.
7Cel ce‑i ducea armele i‑a răspuns:
– Fă tot ceea ce ai pe inimă. Iată că sunt alături de tine în ceea ce ai de gând să faci.
8Ionatan a zis:
– Ne vom îndrepta spre bărbații aceia și ne vom arăta lor. 9Dacă ne vor zice: „Așteptați până vom ajunge noi la voi!“, atunci vom rămâne acolo unde suntem și nu vom urca la ei. 10Dar dacă ne vor zice: „Suiți‑vă la noi!“, atunci ne vom sui, fiindcă Domnul îi dă în mâinile noastre. Acesta să ne fie semnul.
11Așadar, s‑au arătat amândoi garnizoanei filistene, iar filistenii au zis: „Iată! Evreii ies din vizuinile în care s‑au ascuns!“ 12Bărbații din garnizoană au strigat către Ionatan și către cel ce‑i ducea armele, zicând: „Suiți‑vă la noi ca să vă arătăm ceva!12 Sau: Suiți‑vă la noi și vă vom arăta noi!“ Atunci Ionatan i‑a spus celui ce‑i ducea armele: „Urcă‑te după mine pentru că Domnul i‑a dat în mâna lui Israel.“
13Ionatan s‑a cățărat, folosindu‑se de mâini și de picioare, iar cel ce‑i ducea armele îl urma. Filistenii cădeau înaintea lui Ionatan, iar cel ce‑i ducea armele venea în urma lui și‑i omora. 14În acest prim atac, Ionatan și cel ce‑i ducea armele au ucis aproape douăzeci de bărbați pe o întindere de o jumătate de iugăr14 Lit.: o jumătate de brazdă de un iugăr de pământ, adică jumătate din parcela de pământ care se putea lucra într‑o zi cu o pereche de boi; aproximativ ¼ ha (2500 mp). Probabil aici este intenționată numai o distanță de 25 m din aria de ¼ ha (1 ha = 100 x 100 m). de pământ.
15Și era un tremur în tabără, pe câmpie și în tot poporul. Garnizoana și distrugătorii au tremurat și ei, iar pământul s‑a cutremurat. Era un tremur de la Dumnezeu. 16Străjerii lui Saul, care se aflau în Ghiva lui Beniamin, s‑au uitat și iată că mulțimea se împrăștia și alerga încoace și încolo. 17Atunci Saul le‑a zis oamenilor care erau cu el: „Numărați și vedeți cine a plecat din mijlocul nostru.“ Ei au numărat și iată că Ionatan și cel ce‑i ducea armele lipseau. 18Saul i‑a zis lui Ahia: „Adu încoace Chivotul lui Dumnezeu!“ – pe atunci Chivotul lui Dumnezeu se afla la fiii lui Israel. 19În timp ce Saul îi vorbea preotului, învălmășeala din tabăra filistenilor a început să fie din ce în ce mai mare. Atunci Saul i‑a zis preotului: „Retrage‑ți mâna!“
20Apoi Saul și oamenii lui s‑au adunat și au intrat în luptă unde au găsit o mare învălmășeală deoarece filistenii au întors sabia, unii împotriva altora. 21Evreii care fuseseră înainte cu filistenii și se suiseră împreună cu aceștia în tabăra lor s‑au întors și s‑au unit cu israeliții care erau cu Saul și cu Ionatan. 22De asemenea, când toți bărbații lui Israel care se ascunseseră pe muntele lui Efraim au auzit că filistenii au fugit, au intrat și ei în luptă, urmărindu‑i. 23În acea zi, Domnul l‑a izbăvit pe Israel, iar lupta s‑a întins până dincolo de Bet‑Aven.
Viața lui Ionatan în pericol
24Bărbații lui Israel au fost la strâmtoare în acea zi, deoarece Saul pusese un jurământ asupra poporului, zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine până seara, înainte de a mă răzbuna pe dușmanii mei.“ Astfel, niciunul dintre ei n‑a gustat mâncare. 25Tot poporul25 Lit.: Toată țara. a intrat într‑o pădure unde, pe suprafața pământului, se afla miere. 26Când a intrat poporul în pădure, iată că mierea curgea din faguri, însă nimeni nu și‑a dus miere la gură cu mâna26 Lit.: Nimeni nu și‑a întins mâna spre gura lui. deoarece poporul se temea din cauza jurământului. 27Ionatan însă nu auzise jurământul cu care tatăl său legase poporul. De aceea el a întins vârful toiagului care se afla în mâna lui și l‑a înmuiat în mierea din fagure. Și‑a dus miere cu mâna la gură și ochii i s‑au luminat.
28Atunci unul dintre bărbați i‑a zis:
– Tatăl tău a pus poporul sub un jurământ sever, zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine astăzi.“
Poporul era epuizat.
29Atunci Ionatan a zis:
– Tatăl meu a tulburat țara. Priviți cum mi s‑au luminat ochii pentru că am gustat puțin din mierea aceasta! 30Cât de bine ar fi fost dacă poporul ar fi mâncat astăzi din prada pe care a luat‑o de la dușmanii lui! N‑ar fi fost înfrângerea filistenilor mai mare?
31În ziua aceea i‑au ucis pe filisteni de la Micmaș până la Aialon. Poporul era epuizat. 32Prin urmare, poporul s‑a năpustit asupra prăzii, au luat oi, vite și viței, le‑au înjunghiat pe pământ și le‑au mâncat cu sânge cu tot.
33Unii i‑au spus însă lui Saul:
– Iată, poporul păcătuiește împotriva Domnului, mâncând carnea cu sânge cu tot.33 Vezi Gen. 9:4; Lev. 17:11-12; Deut. 12:16.
Saul a spus:
– V‑ați purtat cu necredincioșie! Acum, rostogoliți până aici o piatră mare. 34Dați de veste printre oameni să‑și aducă fiecare boul sau oaia, să le taie aici și apoi să le mănânce, ca să nu mai păcătuiască împotriva Domnului, mâncând carne cu sânge.
Astfel, în acea noapte, fiecare și‑a adus cu el boul și l‑a tăiat acolo. 35Saul a zidit un altar Domnului; era prima dată când zidea un altar Domnului.
36Apoi a zis:
– Haideți să coborâm după filisteni în timpul nopții, să‑i prădăm până în zori și să nu lăsăm viu pe niciunul dintre ei.
Ei au răspuns:
– Fă tot ceea ce consideri că este bine.36, 40 Lit.: tot ceea ce este bine în ochii tăi.
Dar preotul a zis:
– Să ne apropiem aici de Dumnezeu.
37Saul L‑a întrebat pe Dumnezeu:
– Să cobor după filisteni? Îi vei da în mâinile lui Israel?
Însă, în acea zi, El nu i‑a răspuns.
38Atunci Saul a zis:
– Să vină aici toți conducătorii poporului ca să descoperim ce păcat a fost săvârșit astăzi. 39Viu este Domnul, Care îl izbăvește pe Israel, că și dacă ar fi vorba despre fiul meu Ionatan, chiar și el va trebui să moară.
Însă nimeni din popor nu i‑a răspuns.
40Saul a zis întregului Israel:
– Voi veți sta într‑o parte, iar eu împreună cu fiul meu Ionatan vom sta în partea cealaltă.
Poporul i‑a răspuns lui Saul:
– Fă ceea ce consideri că este bine.
41Saul a zis Domnului, Dumnezeul lui Israel:
– Arată‑ne adevărul!
Sorțul a căzut pe Ionatan și Saul, iar poporul a scăpat.
42Atunci Saul a zis:
– Aruncați sorțul între mine și fiul meu Ionatan.
Și sorțul a căzut pe Ionatan.
43Saul i‑a zis lui Ionatan:
– Spune‑mi ce ai făcut.
Ionatan i‑a răspuns și a zis:
– Am gustat puțină miere cu vârful toiagului pe care‑l aveam în mână. Iată‑mă, voi muri!
44Saul a zis:
– Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea față de mine44 Formulă tipică de jurământ (lit.: Așa să‑mi facă Dumnezeu și chiar mai mult). dacă nu vei muri, Ionatane!
45Dar poporul i‑a zis lui Saul:
– Chiar trebuie să moară Ionatan, cel care a adus această mare izbăvire pentru Israel? Nicidecum! Viu este Domnul că nici măcar un fir de păr nu va cădea la pământ din capul lui, deoarece el a lucrat cu Dumnezeu în această zi.
Poporul l‑a salvat astfel pe Ionatan și n‑a fost omorât. 46Saul a încetat să‑i mai urmărească pe filisteni, și filistenii s‑au retras în teritoriul lor.
Realizările și familia lui Saul
47După ce Saul a început să domnească peste Israel, el a luptat împotriva tuturor dușmanilor săi din toate părțile: împotriva moabiților, împotriva fiilor lui Amon, împotriva edomiților, împotriva regilor din Țoba și împotriva filistenilor. În orice parte se ducea, era necruțător. 48El a luptat vitejește și i‑a învins pe amalekiți, eliberând Israelul din mâna jefuitorilor săi.
49Fiii lui Saul erau Ionatan, Ișvi și Malchi‑Șua. Fiica sa cea întâi născută se numea Merab, cea mică se numea Mihal, 50iar soția lui se numea Ahinoam, fiica lui Ahimaaț. Numele conducătorului oștirii lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul. 51Chiș, tatăl lui Saul, și Ner, tatăl lui Abner, erau fiii lui Abiel. 52Cât timp a trăit Saul, a existat un război înverșunat cu filistenii și ori de câte ori Saul vedea un bărbat puternic sau curajos, îl lua cu el.
