Bóg nas wychowuje
1Skoro otacza nas tak wielu ludzi wiary, odrzućmy wszystko, co nam przeszkadza—a zwłaszcza grzech—i wytrwale biegnijmy do mety w tych zawodach życia. 2Wpatrujmy się w Jezusa, który jest początkiem i celem naszej wiary. On zgodził się ponieść haniebną śmierć na krzyżu, bo wiedział, jaka potem spotka Go radość. Teraz zaś zasiada w niebie, po prawej stronie Boga. 3Pomyślcie jednak, jaką wrogość okazali Mu wcześniej grzeszni ludzie! I nie pozwólcie, aby cokolwiek zniechęciło was lub doprowadziło do upadku! 4Przecież dotychczas, w walce z grzechem, nie musieliście przelewać ani kropli krwi.
5Nie zapominajcie o wezwaniu, które Bóg skierował do was, jako do swoich dzieci:
„Moje dziecko,
gdy Pan wymierza ci karę,
nie lekceważ tego.
A gdy zwraca ci uwagę na grzech,
nie załamuj się.
6Pan bowiem karze wszystkich,
których kocha,
i dyscyplinuje tych,
których uważa za swoje dzieci”.
7Bądźcie cierpliwi, gdy Bóg wymierza wam karę, znaczy to bowiem, że postępuje z wami jak ze swoimi dziećmi. Czy istnieje dziecko, które jeszcze nigdy nie było ukarane przez swojego ojca? 8Jeśli nigdy nie byliście karani przez Boga—a przecież dyscyplinuje On wszystkich wierzących—to znaczy, że nie jesteście Jego prawdziwymi dziećmi!
9Gdy byliśmy dziećmi, nasi ojcowie wymierzali nam kary, a przecież szanujemy ich. Czy nie powinniśmy więc pozwolić naszemu duchowemu Ojcu, aby On również wychowywał nas i prowadził do wiecznego życia? 10Ojcowie karali nas, aby jak najlepiej przygotować nas do krótkiego przecież życia na tym świecie. Bóg zaś czyni to dla naszego dobra, abyśmy byli święci—tak jak On! 11Gdy spotyka nas kara, nie czujemy radości, ale ból. Potem jednak, dzięki tej karze, w naszym życiu pojawia się pokój i prawość.
12Podnieście więc osłabione ręce, wyprostujcie zdrętwiałe kolana 13i idźcie prostą drogą. A wtedy ci, którzy kroczą za wami, nawet jeśli kuleją, nie upadną, ale również nabiorą sił.
Ostrzeżenie przed odrzuceniem Bożej łaski
14Żyjcie ze wszystkim w zgodzie i prowadźcie święte życie, bez tego bowiem nikt nie zobaczy Pana. 15Uważajcie też, aby nikt z was nie pozbawił się Bożej łaski. Nie pozwólcie też, aby w waszych sercach zakorzeniło się i rozrosło zgorzknienie, szkodzące innym ludziom. 16Niech nikt z was nie będzie tak niemoralny lub bezbożny jak Ezaw, który za jeden posiłek sprzedał prawo do szczególnego błogosławieństwa, które—jako najstarszy syn—miał otrzymać od swojego ojca. 17Wiecie przecież, że potem, gdy je chciał odzyskać, został odrzucony. Gorzko żałował swojego czynu, ale było już za późno na jakąkolwiek zmianę.
Majestat Boga
18Nie zbliżyliście się do góry Synaj, której można dotknąć. Nie widzieliście też buchającego z niej ognia, nie zobaczyliście też ciemności, mroku i strasznej burzy, 19nie słyszeliście również dźwięku trąby i potężnego głosu.
Izraelici, gdy usłyszeli ten głos, błagali, aby zamilkł. 20Przeraził ich bowiem nakaz:
„Nawet zwierzę, które dotknie tej góry,
musi zostać ukarane śmiercią”.
21Wszystko to było tak przerażające, że nawet Mojżesz powiedział: „Cały trzęsę się ze strachu!”.
22Wy jednak zbliżyliście się do góry Syjon i do miasta żywego Boga, czyli do niebiańskiej Jerozolimy. W mieście tym niezliczone rzesze aniołów uczestniczą w uroczystym zgromadzeniu. 23Są tam także ci, którzy jako pierwsi zostali wybrani przez Boga i których imiona zostały zapisane w niebie. Jest tam również sam Bóg, który jest sędzią wszystkich ludzi. Są tam także duchy prawych, którzy osiągnęli już doskonałość. 24W mieście tym jest również obecny Jezus—pośrednik nowego przymierza, którego przelana krew znaczy wiele więcej niż krew Abla.
25Uważajcie, żeby nie odwrócić się od Tego, który do was przemawia. Izraelici nie słuchali Mojżesza, który mówił do nich tu, na ziemi—i nie uniknęli kary. Jeśli więc my odwrócimy się od Tego, który przemawia do nas z nieba, tym bardziej zostaniemy za to ukarani przez Boga. 26Za pierwszym razem, gdy Bóg przemówił do ludzi, od Jego głosu zadrżała ziemia. Teraz zaś, zapowiedział On: „Ponownie wstrząsnę ziemią i niebem”. 27Słowo „ponownie” oznacza, że wszystko to, co jest zniszczalne, zostanie przemienione, a przetrwa tylko to, co jest niezniszczalne.
28Skoro więc otrzymaliśmy niezniszczalne królestwo, okazujmy Bogu wdzięczność, cześć i respekt. 29Nasz Bóg jest bowiem tak potężny, jak ogień, który może wszystko pochłonąć.
Dumnezeu Își disciplinează fiii
1De aceea, având un nor așa de mare de martori care ne înconjoară, să dăm la o parte orice greutate și păcatul care ne înfășoară atât de ușor și să alergăm cu răbdare1 Termenul hypomone se referă la capacitatea de a suporta, de a îndura și de a răbda diferite suferințe și persecuții. cursa care ne stă înainte. 2Să privim țintă la Isus, Inițiatorul2 Vezi nota de la 2:10. credinței și Cel Ce desăvârșește credința, Care, pentru bucuria ce‑I stătea înainte, a îndurat crucea, disprețuindu‑i rușinea, și S‑a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu. 3Gândiți‑vă bine3 Verbul folosit în acest verset face trimitere la un anumit fel de gândire: a întoarce o problemă pe toate fețele, a calcula toate variantele, a gândi prin analogie. Scriptura ne îndeamnă să cugetăm adânc la felul în care El a suferit și, prin analogie, să ne gândim la suferințele noastre. În felul acesta vom căpăta mai multă încurajare să luptăm cu ispitirile. la Cel Ce a îndurat o astfel de împotrivire față de El Însuși din partea păcătoșilor, ca să nu vă descurajați în sufletele voastre și să obosiți.
4Voi nu v‑ați împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului 5și ați uitat îndemnul pe care vi‑l dă ca unor fii:
„Fiul meu, nu disprețui disciplinarea Domnului,
nici nu obosi când ești mustrat de El,
6căci Domnul îl disciplinează pe cel pe care‑l iubește
și‑l lovește cu nuiaua pe orice fiu pe care‑l primește.“6 Autorul citează din Prov. 3:11-12 în versiunea LXX. Vezi nota de la Prov. 3:12.
7Îndurați7 Verbul poate fi tradus atât ca un imperativ, cât și ca un indicativ prezent. având în vedere disciplinarea! Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu‑l disciplinează tatăl? 8Însă dacă sunteți scutiți de disciplinare,8 Lit.: Însă dacă sunteți fără disciplinare. la care toți au devenit părtași, atunci sunteți copii nelegitimi, iar nu fii! 9Mai mult, am avut părinți trupești care ne disciplinau și pe care îi respectam. Cu cât mai mult deci trebuie să ne supunem Tatălui duhurilor și să trăim!? 10Căci ei, într-adevăr, ne disciplinau pentru puține zile, așa cum li se părea lor că este bine, însă El o face spre folosul nostru, ca să avem parte de sfințenia Lui. 11Orice disciplinare nu pare în prezent o bucurie, ci mai degrabă o întristare, dar mai târziu produce rodul pașnic al dreptății, pentru cei ce au fost încercați prin ea.
12De aceea, întăriți‑vă brațele obosite și genunchii slăbiți! 13„Faceți cărări drepte pentru picioarele voastre“13 Autorul citează din Prov. 4:26 în versiunea LXX., pentru ca șchiopul să nu‑și scrântească piciorul, ci mai degrabă să fie vindecat!
14Urmăriți cu toții pacea și sfințirea, fără de care nimeni nu‑L va vedea pe Domnul. 15Îngrijiți‑vă ca nu cumva vreunul să ducă lipsă de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva să crească vreo rădăcină de amărăciune, care să provoace durere, iar prin ea mulți să fie pângăriți,15 Vezi și Deut. 29:18. 16ca nu cumva vreunul să fie curvar sau lumesc ca Esau, care, pentru o mâncare, și‑a vândut drepturile de întâi născut. 17Voi știți că, mai târziu, când a dorit să moștenească binecuvântarea, a fost respins, căci n‑a mai găsit loc de pocăință, chiar dacă a căutat‑o cu lacrimi.
18Căci nu v‑ați apropiat de ceea ce poate fi atins, de ceea ce este cuprins de foc, de întuneric, negură și furtună, 19nici de sunet de trâmbiță sau de un glas ale cărui cuvinte i‑au făcut pe cei ce l‑au auzit să ceară să nu li se mai vorbească, – 20pentru că n‑au putut îndura ce s‑a poruncit: „Chiar dacă un animal atinge muntele, să fie omorât cu pietre!“20 Vezi Ex. 19:12-13.; 21priveliștea aceea era atât de înspăimântătoare, încât Moise a spus: „Sunt înspăimântat21 Vezi Deut. 9:19. și tremur!“ – 22ci v‑ați apropiat de muntele Sion, de cetatea Dumnezeului cel Viu, Ierusalimul ceresc, de miile de îngeri adunați pentru sărbătoare, 23de Biserica întâilor născuți scriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile desăvârșite ale celor drepți, 24de Isus, Mijlocitorul Noului Legământ, și de sângele stropit, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel.
25Vedeți să nu‑L respingeți pe Cel Ce vă vorbește! Căci dacă n‑au scăpat aceia care L‑au respins pe Cel Ce i‑a avertizat pe pământ, cu atât mai mult nici noi nu vom scăpa, dacă ne întoarcem de la Cel Ce ne avertizează din ceruri, 26al Cărui glas a clătinat atunci pământul, dar Care acum a promis, zicând: „Voi clătina încă o dată nu numai pământul, ci și cerul.“26 Vezi Hag. 2:6. 27Cuvintele „încă o dată“ arată înlăturarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor create27 Lit.: făcute., astfel încât să rămână lucrurile ce nu pot fi clătinate.
28De aceea, întrucât primim o Împărăție care nu poate fi clătinată, să avem în inimile noastre o mulțumire prin care să ne închinăm lui Dumnezeu într‑un mod plăcut, cu evlavie și reverență, 29pentru că „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor“29 Vezi Deut. 4:24..
