Ofiarny Baranek Boży
1Zauważyłem, że Ten, który zasiada na tronie, trzymał w prawej ręce zwój papirusu, zapisany po obu stronach i opatrzony siedmioma pieczęciami. 2Ujrzałem też potężnego anioła, który zawołał donośnym głosem: „Kto jest godny złamać pieczęcie i rozwinąć zwój?!”. 3Nikt jednak—ani w niebie, ani na ziemi, ani pod ziemią—nie mógł go rozwinąć i przeczytać. 4I rozpłakałem się, widząc, że nie znalazł się nikt, kto byłby godny to uczynić. 5Wtedy jeden ze starszych pocieszył mnie, mówiąc:
—Nie płacz! Lew z rodu Judy, potomek króla Dawida, jest zwycięzcą. On może rozwinąć zwój oraz złamać siedem pieczęci!
6Wtedy zobaczyłem Baranka, stojącego przed tronem, w otoczeniu starszych i czterech istot. Wyglądał tak, jakby został złożony w ofierze. Baranek miał siedem rogów i siedmioro oczu, będących siedmioma Bożymi Duchami, wysłanymi na ziemię. 7Podszedł On do Tego, który zasiada na tronie, i wziął z Jego prawej ręki zwój. 8Gdy to uczynił, cztery istoty i dwudziestu czterech starszych upadło przed Nim na twarz, oddając Mu hołd. Każdy z nich miał w rękach harfę i złoty kielich napełniony kadzidłem—modlitwami świętych. 9I śpiewali nową pieśń:
„Zasługujesz na to, aby wziąć zwój,
złamać pieczęcie i rozwinąć go.
Zostałeś bowiem zabity
i swoją krwią wykupiłeś dla Boga
ludzi z każdego plemienia, języka, ludu i narodu.
10Uczyniłeś ich kapłanami naszego Boga
i członkami królewskiej rodziny,
którzy będą rządzić ziemią”.
11Potem zobaczyłem mnóstwo aniołów, otaczających tron, cztery istoty oraz starszych, i usłyszałem ich śpiew. Setki milionów aniołów 12wołały:
„Baranek, który został zabity,
zasługuje na to, aby otrzymać władzę,
bogactwo, mądrość i moc
oraz odebrać cześć, chwałę i uwielbienie!”.
13Usłyszałem również, jak każde stworzenie—na niebie, na ziemi, pod ziemią, na morzu oraz w jego głębinach—wołało:
„Temu, który zasiada na tronie,
oraz Barankowi należy się
wieczne uwielbienie,
cześć, chwała i moc!”.
14Po tych słowach cztery istoty powiedziały: „Amen!”, a starsi padli na twarz, oddając Mu pokłon.
Sulul scris și Mielul
1În mâna dreaptă a Celui Ce ședea pe tron am văzut un sul scris pe ambele părți și sigilat cu șapte sigilii. 2Și am văzut un înger puternic proclamând cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă sulul și să‑i desfacă sigiliile?“ 3Dar nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ n‑a putut să deschidă sulul, nici să se uite în el. 4Și am plâns mult, pentru că nu s‑a găsit nimeni vrednic să deschidă sulul, nici să se uite în el. 5Dar unul dintre bătrâni mi‑a zis: „Nu plânge! Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a învins ca să deschidă sulul și cele șapte sigilii ale lui!“
6Și am văzut un Miel, Care părea înjunghiat, stând în picioare în mijlocul tronului și al celor patru ființe vii și în mijlocul bătrânilor. Avea șapte coarne6 În concepția popoarelor din antichitate, cornul era, printre altele, un simbol al puterii sau al unui conducător puternic. și șapte ochi, care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise pe întreg pământul. 7El a venit și a luat sulul din mâna dreaptă a Celui Ce ședea pe tron. 8Când a luat El sulul, cele patru ființe vii și cei douăzeci și patru de bătrâni s‑au aruncat la pământ înaintea Lui. Fiecare avea câte o kithara8 Termenul kithara (în alte traduceri harfă/harpă) face referire de obicei la un instrument muzical cu coarde, din specia cordofonelor, un instrument destul de dificil de reconstruit pentru că termenul se referă generic la unele instrumente asemănătoare atât cu lira sau cu un anumit tip de harfă de mână, cât și cu strămoașa lăutei, oud‑ului, chitarei actuale. Vezi și 14:2; 15:2; 1 Cor. 14:7. și vase de aur pline cu tămâie – care sunt rugăciunile sfinților – 9și cântau o cântare nouă:
„Tu ești vrednic să iei sulul
și să‑i deschizi sigiliile,
pentru că ai fost înjunghiat
și prin sângele Tău ai răscumpărat, pentru Dumnezeu,
oameni din orice seminție, limbă, popor și neam
10și i‑ai făcut o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru;
și ei vor domni pe pământ!“
11M‑am uitat și am auzit glasul multor îngeri care erau împrejurul tronului, al ființelor vii și al bătrânilor. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și de o mie de ori o mie11 Un mod de a spune că mulțimea lor era atât de mare, încât nu putea fi numărată.. 12Ei spuneau cu glas tare:
„Vrednic este Mielul, Care a fost înjunghiat,
să primească putere, bogăție, înțelepciune, tărie,
cinste, slavă și laudă!“
13Apoi, pe orice făptură care este în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, adică orice se află în aceste locuri, am auzit‑o zicând:
„A Celui Ce stă pe tron și a Mielului
să fie lauda, cinstea, slava și puterea,
în vecii vecilor!“
14Și cele patru ființe vii au zis: „Amin!“, iar bătrânii s‑au aruncat la pământ și s‑au închinat.
