A che cosa assomiglia il Regno di Dio
1Gesù raccontò molte altre parabole per rendere bene lʼidea del Regno dei Cieli.
2«Per esempio», disse, «il Regno dei Cieli può essere illustrato dalla storia di un re che fece preparare un grande pranzo di nozze per il figlio. 3Erano state invitate molte persone, e quando il banchetto fu pronto, il re mandò i suoi messaggeri ad avvertire gli ospiti che era tempo di venire. Ma tutti rifiutarono. 4Allora mandò altri servi a dir loro: “Affrettatevi, perché tutto è pronto e lʼarrosto è già nel forno!”
5Ma quelli che aveva invitato si limitarono a ridere ed ognuno andò per i fatti propri: chi nei campi, chi al proprio negozio. 6Altri, addirittura, malmenarono i messaggeri del re, li oltraggiarono e ne uccisero perfino alcuni.
7Allora il re, adirato, mandò il suo esercito ad uccidere quegli assassini e a bruciare la loro città. 8Poi disse ai suoi servi: “Il banchetto è pronto, ma gli ospiti che ho invitato non erano degni di parteciparvi. 9Uscite allora, e mettetevi agli angoli delle strade ad invitare tutti quelli che vedrete!”
10I servi ubbidirono e condussero tutti quelli che trovarono: buoni e cattivi. E la sala del banchetto fu piena. 11Ma, quando il re entrò per vedere gli invitati, notò un uomo che non indossava lʼabito da cerimonia.
12“Amico”, gli chiese, “come mai sei qui senza lʼabito da cerimonia?” Lʼuomo non rispose.
13Allora il re comandò ai suoi servi “Legatelo, mani e piedi, e gettatelo fuori nelle tenebre, dove cʼè pianto e stridor di denti”. 14Perché molti sono chiamati, ma pochi ammessi».
15Allora i farisei si riunirono per trovare il modo di intrappolare Gesù, facendogli dire qualcosa di compromettente, tanto da poterlo arrestare. 16Decisero di mandare alcuni dei loro uomini insieme con gli Erodiani a porgli questa domanda: «Signore, sappiamo che tu sei molto onesto, insegni la volontà di Dio e non ti preoccupi di ciò che pensa la gente, perché non guardi in faccia nessuno. 17Dicci ora, è giusto o no pagare le tasse al governo romano?»
18Ma Gesù capì a che cosa miravano.
«Ipocriti!» esclamò, «chi volete ingannare con le vostre domande? 19Fatemi vedere una moneta». Gli diedero un denaro romano. E Gesù domandò: 20«Di chi è questa effigie? E di chi è il nome sotto lʼeffigie?»
21«Di Cesare», risposero. «Bene, allora», disse Gesù, «datelo a Cesare, se è di Cesare, ma date a Dio tutto ciò che è di Dio!»
22A questa risposta rimasero sorpresi e confusi, e se ne andarono via.
23Quello stesso giorno, alcuni dei Sadducei (che dicevano che non cʼè risurrezione dopo la morte), vennero a porgli unʼaltra domanda:
24«Signore, Mosè disse che se un uomo muore senza figli, suo fratello deve sposarne la vedova, e il primo figlio che verrà erediterà il nome e la proprietà del morto. 25Ebbene, vʼera fra di noi una famiglia di sette fratelli. Il primo si sposò, poi morì senza figli, così la vedova divenne moglie del secondo fratello. 26Però anche questi morì senza figli, quindi la moglie passò al fratello successivo, e così via, finché non fu moglie di ognuno di loro. 27Alla fine anchʼella morì. 28Ti chiediamo allora: alla risurrezione, di chi sarà moglie quella donna, poiché è stata moglie di tutti e sette?!»
29Gesù rispose: «Voi sbagliate, perché non conoscete le Scritture, né la potenza di Dio. 30Perché alla risurrezione non cʼè matrimonio; sia gli uomini che le donne sono tutti come gli angeli del cielo. 31E in quanto ad esserci o meno la risurrezione dalla morte, non avete mai letto le Scritture? Non vi rendete conto che Dio parlava per voi, quando disse:
32“Io sono il Dio di Abramo, Isacco e Giacobbe”? Perché Dio non è il Dio dei morti, ma dei vivi!»
33La folla rimase profondamente colpita dalle sue risposte, 34-35ma non i Farisei. Quando videro che con quelle parole aveva chiuso la bocca ai Sadducei, escogitarono una nuova domanda da fargli.
Uno di loro, avvocato, gli chiese: 36«Signore, qual è il comandamento più importante fra tutte le leggi di Mosè?»
37Gesù rispose: «“Ama il Signore, il Dio tuo, con tutto il tuo cuore, la tua anima e la tua mente”. 38-39Questo è il comandamento più importante e più grande. Il secondo di grande importanza è simile a questo: “Ama il tuo prossimo come te stesso”. 40Tutti gli altri comandamenti e tutti gli ordini dei profeti si racchiudono in questi due comandamenti e si compiono se voi li osservate. Obbedite soltanto a questi due, e scoprirete che state rispettando anche tutti gli altri».
41Una volta che era attorniato dai Farisei, Gesù fece loro una domanda: 42«Che cosa ne pensate del Messia? Di chi è discendente?» «Di Davide», risposero quelli. 43«Allora, come si spiega che Davide, parlando per ispirazione dello Spirito Santo, lo chiama “Signore”?», chiese Gesù. «Infatti Davide ha scritto: 44“Dio disse al mio Signore: siedi alla mia destra, finché non ti metta sotto i piedi i tuoi nemici”. 45Dunque, se Davide lo chiamò “Signore”, come può essere suo discendente?»
46I Farisei non riuscirono a rispondere. E da quel giorno nessuno osò più fare domande a Gesù.
Pilda nunții fiului de împărat
(Lc. 14:16-24)
1Isus, răspunzând din nou, le-a vorbit în pilde și a zis:
2– Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un împărat care i-a făcut nuntă fiului său. 3El și-a trimis sclavii să-i cheme pe cei invitați la nuntă, dar aceștia n-au vrut să vină. 4A trimis din nou alți sclavi, zicând: „Spuneți-le celor invitați: «Iată, am pregătit masa! Boii și animalele îngrășate au fost tăiate și toate sunt pregătite! Veniți deci la nuntă!»“ 5Dar ei, nepăsători, au plecat, unul la ogorul lui, iar altul la afacerea lui. 6Ceilalți i-au înșfăcat pe sclavi, i-au chinuit și i-au omorât.
7Atunci împăratul s-a mâniat și, trimițându-și armatele, i-a nimicit pe ucigașii aceia și le-a ars cetatea. 8Apoi le-a zis sclavilor săi: „Nunta este pregătită, dar cei invitați n-au fost vrednici de ea. 9Mergeți, așadar, la răspântiile drumurilor și chemați-i la nuntă pe toți aceia pe care îi găsiți!“ 10Sclavii aceia au ieșit pe drumuri și i-au adunat pe toți aceia pe care i-au găsit, și răi, și buni, așa că sala de nuntă s-a umplut de oaspeți.
11Când împăratul a venit să-și vadă oaspeții, a observat acolo un om care nu se îmbrăcase în haină de nuntă 12și l-a întrebat: „Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?“ Acesta a amuțit. 13Atunci împăratul le-a zis slujitorilor: „Legați-l de mâini și de picioare și alungați-l în întunericul de afară. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților!“
14Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși.
Tributul datorat Cezarului
(Mc. 12:13-17; Lc. 20:20-26)
15Atunci fariseii s-au dus și s-au sfătuit cum să-L prindă în cursă cu vorba.
16I-au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii16 Susținători ai dinastiei irodiene (37 î.Cr.–93 d.Cr.). Irodienii erau partizani ai romanilor, cu sprijinul cărora domnea dinastia irodiană, deci erau favorabili tributului, pe când fariseii erau niște naționaliști moderați, care nu agreau tributul., care I-au zis:
– Învățătorule, știm că ești adevărat16 Sau: știm că ești sincer. și-i înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr și că nu-Ți pasă de nimeni, căci nu Te uiți la fața oamenilor16 Expresia nu Te uiți la fața oamenilor înseamnă nu ești părtinitor.. 17Așadar, spune-ne ce crezi: se cuvine să-i plătim tribut Cezarului17, 21 Titlu purtat de împărații romani, preluat de la Gaius (sau Caius) Julius Caesar (100–44 î.Cr.), cel care a jucat un rol cheie în evenimentele care au dus la desființarea Republicii Romane și începutul Imperiului Roman. Octavian/Augustus (27 î.Cr.–14 d.Cr.), primul împărat roman, își ia titlul de Imperator Caesar Augustus, titlu pe care îl vor purta și împărații de mai târziu. sau nu?
18Isus însă, cunoscând răutatea lor, le-a zis:
– De ce Mă puneți la încercare, ipocriților? 19Arătați-Mi moneda pentru tribut!
Ei I-au adus un denar19 Moneda romană cea mai comună în acele vremuri. Pe o parte avea chipul împăratului roman, cu inscripția Ti(berius) Caesar Divi(ni) Augus(ti) F(ilius) Augustus (adică Tiberius, Caesar, fiul Divinului August, Augustus), iar pe cealaltă imaginea Liviei (mama lui Tiberius) cu inscripția Pontifex Maximus (Mare Preot). De vreme ce Augustus a fost declarat divin de către Senatul Roman, Tiberius avea pretenția că este fiu de dumnezeu. Pentru valoarea denarului, vezi nota de la 20:2..
20El le-a zis:
– Chipul acesta și inscripția ale cui sunt?
21Ei I-au zis:
– Ale Cezarului.
Atunci El le-a zis:
– Așadar, dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!21 Probabil o aluzie la pretenția afirmației de pe monedă. Vezi nota de la 22:19.
22Ei au rămas uimiți când au auzit aceste cuvinte. Și astfel, L-au lăsat și au plecat.
Despre înviere
(Mc. 12:18-27; Lc. 20:27-40)
23În aceeași zi, s-au apropiat de El saducheii, care zic că nu există înviere, și L-au întrebat, 24zicând:
– Învățătorule, Moise a zis: „Dacă cineva moare fără să aibă copii, fratele lui să se căsătorească cu văduva și să-i ridice un urmaș fratelui său.“24 Vezi Deut. 25:5-6. În conformitate cu legea leviratului (lat.: levir, care înseamnă cumnat), fiul care avea să se nască era moștenitorul celui decedat, pentru a-i duce numele mai departe, pentru a nu înstrăina posesiunea familiei și pentru a-i asigura văduvei un trai liniștit. 25Erau deci printre noi șapte frați. Primul, după ce s-a căsătorit, a murit. Și, neavând niciun urmaș, i-a lăsat-o pe soția sa fratelui său. 26Așa s-a întâmplat și cu al doilea, și cu al treilea, până la al șaptelea. 27La urmă, după ei toți, a murit și femeia. 28Așadar, la înviere, soția căruia dintre cei șapte va fi ea? Căci toți au avut-o de soție!
29Isus, răspunzând, le-a zis:
– Sunteți rătăciți, pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. 30Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii din cer. 31Iar cu privire la învierea celor morți, n-ați citit ce v-a spus Dumnezeu, când zice: 32„Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov“?32 Vezi Ex. 3:6. El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii!
33Auzind aceste lucruri, mulțimile au rămas uimite de învățătura Lui.
Cea mai mare poruncă
(Mc. 12:28-31; Lc. 10:25-28)
34Când fariseii au auzit că Isus le închisese gura saducheilor, s-au strâns la un loc.
35Unul dintre ei, un învățător al Legii, ca să-L pună la încercare, a întrebat:
36– Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?
37Isus i-a spus:
– „Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată mintea37 Sau: cu tot cugetul tău. ta“37 Vezi textul din Deut. 6:5, acolo unde TM conține: inima, sufletul, puterea. Unele mss ale LXX adaugă, în Deut. 6:5, și termenul mintea. Vezi Mc. 12:30, unde se regăsesc toți acești patru termeni.. 38Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. 39Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți“39 Vezi Lev. 19:18.. 40Toată Legea și Profeții40 Vezi nota de la 5:17. atârnă de40 Lit.: sunt atârnate în. Sau: se țin de. aceste două porunci.
Al cui fiu este Cristos?
(Mc. 12:35-37; Lc. 20:41-44)
41În timp ce fariseii erau strânși la un loc, Isus i-a întrebat:
42– Ce credeți voi despre Cristos? Al cui Fiu este El?
Ei I-au răspuns:
– Al lui David.
43El le-a zis:
– Cum atunci David, prin43 Sau: în. Duhul, Îl numește „Domn“, când spune:
44„Domnul I-a zis Domnului meu:44 În TM (Ps. 110:1), termenii pentru Domnul sunt diferiți: Domnul (YHWH) I-a zis Domnului meu (Adoni). În textul grecesc sunt folosiți aceiași termeni: Domnul (Kurios) I-a zis Domnului (Kurios) meu.
«Șezi la dreapta Mea,
până-i voi pune pe dușmanii Tăi sub picioarele Tale!»“?44 Vezi Ps. 110:1.
45Deci, dacă David Îl numește „Domn“, cum este El fiul lui?
46Nimeni n-a putut să-I răspundă nici măcar un cuvânt și, din ziua aceea, nimeni n-a mai îndrăznit să-L întrebe nimic.
