Profecia contra Damasco
1Esta é a mensagem de Deus para Damasco, capital de Aram: “Vejam como Damasco acabou! Já não é mais uma cidade! É praticamente um montão de ruínas! 2As cidades de Aroer estão desertas. Só rebanhos se veem ali a pastar; os animais deitam-se sossegadamente, porque não há ninguém que os espante. 3A força de Israel e o poder de Damasco terão fim e os que ficarem de Aram serão destruídos, porque como a glória de Israel desapareceu, a deles certamente também desaparecerá, declara o Senhor dos exércitos. 4É verdade! A glória de Jacob tornar-se-á bem diminuta, quando a pobreza invadir a terra. 5Tornar-se-á numa terra tão abandonada como os campos de trigo do vale de Refaim. 6Muito poucos da sua gente serão poupados! Será como quando se sacodem as oliveiras e só fica nos ramos mais altos uma ou outra azeitona. Eis o que acontecerá com Damasco e com Israel, sacudidos e despojados, com exceção de alguns dos mais pobres que serão poupados!” Assim diz o Senhor, o Deus de Israel.
7Então, por fim, pensarão em Deus, o seu Criador, e se voltarão para o Santo de Israel. 8Não mais se dirigirão aos altares, pedindo socorro, nem adorarão mais aquilo que as suas próprias mãos fabricaram! Nunca mais prestarão culto às imagens de Achera e aos altares de incenso.
9Naquele tempo as suas cidades fortificadas serão como as cumeadas abandonadas dos amorreus, que eles abandonaram por causa dos israelitas; haverá desolação. 10E porque é que isto tudo se dará? Porque vocês abandonaram o Deus que vos salva, o rochedo que pode proteger-vos. Por isso, ainda que venham a plantar videiras importadas e de alta qualidade, 11e mesmo que tenha tanta vitalidade que chegue a crescer na manhã em que a semearem, mesmo assim nunca chegarão a colhê-la; irão colher unicamente fardos de tribulação e dolorosos sofrimentos.
12Reparem bem! Eis que se ouve o alvoroço de uma multidão de povos, como o rugir dos mares revoltosos. Este rugir das nações mais parece o agitar tempestuoso das grandes vagas do mar. 13No entanto, ainda que venham bramando como as vagas do mar que se quebram com violência contra a costa, Deus os silenciará. Acabarão por fugir como a palha levada pelo vento, como o pó da terra levantado em turbilhão por um vendaval. 14Ao anoitecer, Israel estará em pavor, mas pela manhã verá os seus inimigos mortos. Esta será a sorte dos que nos saqueiam e nos destroem.
Profeție împotriva Damascului
1O rostire cu privire la Damasc.
„Iată, Damascul nu va mai fi o cetate,
ci va ajunge doar un morman de ruine.
2Cetățile Aroerului vor fi abandonate,
lăsate turmelor care se vor culca acolo;
și nu va fi nimeni care să le sperie.
3Efraim va fi lăsat fără fortăreață,
iar Damascul fără suveranitate.
Rămășița lui Aram va fi ca gloria fiilor lui Israel,“
zice Domnul Oștirilor.
4„În ziua aceea, gloria lui Iacov va fi slăbită,
iar grăsimea trupului său se va usca.
5Va fi ca atunci când secerătorul adună recolta de grâne,
culegând spicele cu mâna lui;
va fi ca atunci când cineva strânge spicele în valea Refaim.
6Totuși, câteva spice vor mai rămâne,
la fel ca la scuturatul măslinului:
două, trei măsline pe cele mai înalte ramuri,
patru, cinci pe crengile roditoare“,
zice Domnul, Dumnezeul lui Israel.
7În ziua aceea, oamenii se vor uita la Creatorul lor
și își vor îndrepta privirea spre Sfântul lui Israel.
8Nu se vor mai uita la altarele
făcute de mâinile lor
și nu vor mai privi la așerele8 Ebr.: așerim, simboluri din lemn ale zeiței canaanite Așera sau ale zeiței Aștoret (numită în greacă Astarte), împlântate pe o înălțime, sub un copac umbros, alături de un altar. Sau stâlpi sacri; crânguri sacre.
și la altarele pentru tămâiere pe care le‑au făurit degetele lor.
9În ziua aceea, cetățile lor fortificate vor fi ca niște locuri abandonate tufișurilor și crângurilor, părăsite în fața fiilor lui Israel. Totul va fi o pustie!
10Și aceasta pentru că L‑ai uitat pe Dumnezeul izbăvirii tale
și nu ți‑ai adus aminte de Stânca locului tău de scăpare.
De aceea, deși sădești plante plăcute
și plantezi ramuri de viță străină,
11deși în ziua în care îi plantezi,
le și faci să crească11 Sau: îi împrejmuiești cu un gard.,
și în dimineața în care arunci sămânța,
o și faci să înflorească,
totuși secerișul va fi luat
într‑o zi de boală și de durere de nevindecat.
12Vai, un tumult de popoare multe,
care urlă ca valurile mării!
Vai, un vuiet de noroade,
care vuiesc ca niște ape vijelioase!
13Noroadele vuiesc ca niște ape vijelioase,
dar El le ceartă;
ele fug departe,
duse de vânt ca pleava de pe dealuri
și ca iarba dusă de furtună.
14Seara, teroare!
Până dimineața, ei nu mai sunt.
Aceasta este partea celor ce ne jupoaie
și sorțul celor ce ne jefuiesc.
