Génesis 31 – OL & NTLR

O Livro

Génesis 31:1-55

Jacob foge de Labão

1Jacob começou a ouvir o que os filhos de Labão diziam; que tudo o que tinha o tirara ao pai e que à custa deste é que enriquecera. 2E Jacob via bem o esfriamento da atitude de Labão em relação a si próprio.

3Então o Senhor falou a Jacob: “Volta para a terra dos teus pais e da tua família. Eu hei de estar sempre contigo.”

4Por isso, um dia Jacob mandou chamar Raquel e Leia ao campo, lá onde estava a guardar os rebanhos, para lhes falar destas coisas: 5“O vosso pai mudou muito comigo, mas o Deus do meu pai tem estado comigo. 6Vocês sabem como tenho trabalhado duramente para o vosso pai. 7Contudo, ele enganou-me e alterou várias vezes o contrato de salário que fiz com ele. Deus, no entanto, não permitiu que eu fosse prejudicado. 8Porque quando dizia que todos os animais malhados seriam meus, então todo o rebanho dava malhados. Depois, quando alterava e dizia que seriam antes os de listas os meus, o rebanho dava só listados! 9Foi dessa forma que Deus me fez enriquecer à custa do rebanho do vosso pai. 10Então, na altura do rebanho conceber, tive um sonho em que os bodes que fecundavam as ovelhas eram listados, sarapintados ou às manchas.

11A certa altura desse sonho o anjo de Deus chamou-me: ‘Jacob!’ E eu disse: ‘Estou aqui!’ 12E ele disse-me que devia juntar as cabras brancas aos bodes listados, sarapintados e manchados. ‘Tenho visto o que Labão fez contigo. 13Eu sou o Deus que te encontrou em Betel, naquele lugar em que me consagraste uma pedra levantada como monumento e em que fizeste voto de me servir. Portanto, deixa agora esta terra e volta para onde está a tua família.’ Foram as suas palavras.”

14Raquel e Leia responderam-lhe: “Estamos inteiramente de acordo. Aliás, não há aqui nada para nós. Nenhuma parte dos bens do nosso pai nos caberia em herança, fosse de que maneira fosse. 15Pelo contrário, reduziu os nossos direitos aos de meras mulheres estranhas à casa. Vendeu-nos e até o dote a que tínhamos direito ficou com ele! 16Portanto, toda a fortuna que Deus tirou ao nosso pai agora é nossa e dos nossos filhos; por isso vai, faz tudo o que Deus te disse.”

17Assim, um certo dia, Jacob pôs as mulheres e os filhos em camelos e partiu 18levando consigo todos os rebanhos que tinha obtido em Padan-Arã, assim como tudo o que adquirira ali, e partiu para regressar junto do seu pai Isaque, na terra de Canaã. 19Raquel chegou mesmo a roubar da casa do pai os ídolos, quando tinha ido tosquiar o rebanho. 20Assim, Jacob enganou Labão, o arameu, seu sogro, ao fugir da casa dele sem lhe dizer nada. 21Jacob fugiu com tudo o que possuía e atravessou o rio Eufrates, tomando a seguir a direção do território de Gileade.

Labão persegue Jacob

22Labão só soube dessa fuga três dias depois. 23Tomou consigo vários homens da sua casa e foi em perseguição deles, só os apanhando sete dias mais tarde, nos montes de Gileade. 24Nessa noite, Deus apareceu-lhe num sonho: “Vê bem o que vais dizer a Jacob! Não o amaldiçoes nem tão-pouco cuides em abençoá-lo.”

25Labão conseguiu finalmente apanhá-los quando acampavam nos montes de Gileade. Ele e os seus homens fizeram o mesmo nas proximidades.

26“Que significa isto, que te esquivaste assim de mim?”, perguntou-lhe Labão. “Levas-me as minhas filhas como se tivessem sido feitas prisioneiras numa batalha! 27Porque é que nem sequer me deste a possibilidade de fazer uma festa de despedida em que houvesse alegria, se cantasse e se tocasse? 28Nem sequer me deixaste beijar os meus netos e netas. Foi muito estranho e muito insensato o que fizeste. 29Tinha agora a possibilidade de te fazer mal, de me vingar, mas o Deus do teu pai falou comigo ontem à noite, dizendo-me que visse bem que não te amaldiçoasse nem sequer te abençoasse. 30Queria contudo perguntar-te uma coisa: Embora quisesses muito ir embora, porque tinhas saudades dos teus e da tua casa, por que razão havias tu de me roubar os meus ídolos?”

31Jacob retorquiu-lhe: “Se me esquivei foi porque tinha medo e pensei que talvez quisesses tirar-me pela força as tuas filhas. 32Mas quanto aos deuses da tua casa, morra aquele que os tiver tirado! Seja o que for que achares aqui entre nós, e que seja teu, podes levá-lo sem mais problemas.”

Jacob não sabia que Raquel os tinha furtado.

33Labão foi primeiramente à tenda de Jacob e procurou lá. Depois foi à de Leia e à de ambas as criadas e não achou nada. Por fim, entrou na de Raquel. 34Mas Raquel tinha-os escondido sob a albarda dum camelo e por isso foi-se sentar nele. Labão procurou por toda a parte na tenda e também não viu nada.

35“Pai, desculpa-me se não me levanto”, disse, “mas é que estou menstruada!”

36Então Jacob ficou mesmo irritado contra Labão e perguntou-lhe: “Bom e então? O que é que encontraste? Qual foi afinal o meu crime? Vieste em minha perseguição como se fosse um criminoso. 37Fizeste-me uma busca completa. Põe aqui diante de nós tudo o que eu tenho roubado, para que a tua gente e nós próprios o vejamos e se possa decidir quem é o culpado. 38Afinal, sabes bem, estive 20 anos contigo, cuidando dos teus animais que sempre deram crias saudáveis e nunca comi sequer um carneiro do teu rebanho. 39Se acontecia que algum animal do rebanho era atacado por uma fera não o vinha trazer pedindo-te para tomares nota de que havia um a menos. Pelo contrário, pagava-to. Aliás, qualquer animal que tivesse sido roubado, fosse quando fosse, de dia ou de noite, querias que o pagasse, tivesse eu ou não a responsabilidade do rebanho na altura do roubo! 40Trabalhei para ti tanto sob o calor ardente do dia como durante o frio das noites geladas em que até nem podia dormir. 41Sim, foram 20 anos: foram 14 para ganhar as tuas duas filhas e mais 6 para conseguir os rebanhos que tenho; e dez vezes mudaste-me o salário! 42Se não fosse a misericórdia de Deus, o Deus de Abraão meu avô, o grande Deus de Isaque meu pai, ter-me-ias mandado embora sem um centavo. Mas Deus deu atenção à situação em que me encontrava, tomou em consideração o meu duro trabalho e viu a tua crueldade, por isso te apareceu ontem à noite!”

43Labão respondeu-lhe por sua vez: “Estas mulheres são minhas filhas e estes moços são também filhos meus; e até esses rebanhos e tudo o que tens é, afinal, meu. Mas o que poderia eu fazer com as minhas próprias filhas e os meus netos? 44Vamos fazer um tratado de paz e dele ficarão dependentes as nossas relações.”

45Jacob pegou numa pedra e ergueu-a em sinal de monumento comemorando essa aliança. 46Depois disse aos seus homens que juntassem várias pedras. E assim eles fizeram. Juntaram e fizeram um monte de pedras e junto a ele, comeram. 47Chamaram-lhe a Pilha do Testemunho; na língua de Labão31.47 Em aramaico. Jegar-Saaduta e na de Jacob31.47 Em hebraico. Galeede.

48E Labão disse: “Que esta pilha de pedras sirva como testemunho da aliança entre mim e ti.” Por isso, o seu nome será Galeede. 49Também ficou conhecida pela Coluna da Vigilância ou Mizpá31.49 Em hebraico., porque Labão também declarou: “Que seja o Senhor mesmo a vigiar se cumprimos este tratado, quando estivermos longe um do outro. 50Que seja ele próprio a verificar se vieres a tratar mal as minhas filhas ou a tomar outras mulheres além delas. Eu poderei não saber nada, mas Deus há de vê-lo. 51-52Esta pilha de pedras”, continuou Labão, “e esta outra levantada em padrão, lembrará a toda a gente a promessa que fizemos de que nem eu passarei esta linha para ir atacar-te nem tu a atravessarás para me combater. 53Que seja o próprio Deus de Abraão, o de Naor e do seu pai, a julgar qualquer tentativa de quebra desta aliança por parte de um de nós.”

Jacob jurou, perante o poderoso Deus do seu pai Isaque, que havia de respeitar esse tratado. 54E apresentou a Deus um sacrifício ali mesmo no cimo daquela montanha, convidando os seus companheiros para uma festa; assim comeram e passaram juntos a noite naquele monte.

55Na manhã seguinte, ainda de madrugada, Labão beijou as filhas e os netos, abençoou-os e partiu, regressando a casa.

Nouă Traducere În Limba Română

Geneza 31:1-55

Fuga lui Iacov de la Laban

1Iacov a auzit că fiii lui Laban ziceau: „Iacov a luat tot ce era al tatălui nostru. Din ceea ce era al tatălui nostru și‑a strâns el toată această bogăție.“ 2Iacov s‑a uitat la fața lui Laban și iată că acesta nu mai era binevoitor cu el, ca înainte. 3Atunci Domnul i‑a zis lui Iacov: „Întoarce‑te în țara părinților tăi, la rudeniile tale, iar Eu voi fi cu tine.“

4Iacov a trimis să le cheme pe Rahela și pe Lea pe câmp, la turma sa, 5și le‑a zis:

– Mă uit la fața tatălui vostru și văd că acesta nu mai este binevoitor cu mine, ca înainte. Dar Dumnezeul tatălui meu a fost cu mine. 6Voi știți că i‑am slujit tatălui vostru cu toată puterea mea. 7Însă tatăl vostru m‑a înșelat și mi‑a schimbat plata de zece ori. Dar Dumnezeu nu i‑a îngăduit să‑mi facă rău. 8Dacă el spunea: „Mieii pestriți vor fi plata ta“, atunci toate oile fătau miei pestriți. Dacă el spunea: „Mieii vărgați vor fi plata ta“, atunci toate oile fătau miei vărgați. 9Astfel, Dumnezeu a luat turmele tatălui vostru și mi le‑a dat mie.

10Pe vremea când oile erau în călduri, am avut un vis în care am văzut că berbecii care săreau pe oi erau vărgați, pestriți și cu pete. 11Apoi Îngerul lui Dumnezeu mi‑a zis în vis: „Iacov!“ Eu I‑am răspuns: „Iată‑mă!“ 12El mi‑a zis: „Ridică‑ți ochii și privește că toți berbecii care sar pe oi sunt vărgați, pestriți și cu pete, căci am văzut tot ce ți‑a făcut Laban. 13Eu sunt Dumnezeul Betelului, unde ai uns un stâlp și Mi‑ai făcut un jurământ. Acum ridică‑te, ieși din această țară și întoarce‑te în țara rudelor tale.“

14Atunci Rahela și Lea au răspuns și i‑au zis:

– Mai este oare pentru noi parte și moștenire în casa tatălui nostru? 15Nu suntem noi oare privite ca niște străine? Căci ne‑a vândut și ne‑a mâncat și tot argintul. 16De fapt, toată bogăția pe care Dumnezeu a luat‑o de la tatăl nostru ne aparține nouă și copiilor noștri. Prin urmare, fă tot ceea ce ți‑a zis Dumnezeu.

17Iacov s‑a ridicat și și‑a pus copiii și soțiile pe cămile. 18El și‑a luat toate vitele și toate bunurile pe care le‑a adunat, – vitele aflate în posesiunea sa, pe care le‑a adunat în Padan-Aram, – ca să plece la Isaac, tatăl său, în țara Canaan.

19În timp ce Laban s‑a dus să‑și tundă oile, Rahela a furat terafimii19 Idoli ai casei, similari penaților (nume dat zeităților din mitologia etruscă și romană, considerate a fi ocrotitoare ale casei și ale familiei) [peste tot în capitol]. care‑i aparțineau tatălui ei. 20Iacov l‑a înșelat pe arameul Laban, pentru că nu i‑a spus că fuge. 21Astfel, el a fugit cu tot ce avea. S‑a ridicat, a trecut râul21 Eufrat. și s‑a îndreptat spre muntele Ghiladului.

Laban îl urmărește pe Iacov

22După trei zile, lui Laban i s‑a spus că Iacov a fugit. 23Atunci Laban a luat cu el pe frații23 În acest context, cuvântul frați face referire la cei de același neam sau membri ai aceluiași popor. săi, l‑a urmărit pe Iacov cale de șapte zile și l‑a ajuns la muntele Ghiladului. 24Dar Dumnezeu i S‑a arătat arameului Laban noaptea într‑un vis și i‑a zis: „Ai grijă să nu‑l ameninți cu nimic pe Iacov24, 29 Lit.: să nu‑i spui nimic lui Iacov, nici bine, nici rău.!“ 25Iacov își așezase cortul pe muntele Ghiladului când l‑a ajuns Laban, iar acesta și‑a așezat tabăra împreună cu frații săi tot acolo.

26Laban i‑a zis lui Iacov:

– Ce‑ai făcut? Ai furat de la mine26 Lit.: Mi‑ai furat inima. și mi‑ai dus fiicele ca pe niște captive luate cu sabia. 27De ce ai fugit pe ascuns, ai furat de la mine și nu m‑ai înștiințat? Te‑aș fi lăsat să pleci cu bucurie și cu cântece de tamburină și liră. 28Nu m‑ai lăsat nici măcar să‑mi sărut nepoții și fiicele?! Te‑ai purtat nechibzuit. 29Am putere să vă fac rău, dar Dumnezeul tatălui vostru mi‑a vorbit azi noapte, zicând: „Ai grijă să nu‑l ameninți cu nimic pe Iacov!“ 30Acum, tu ai plecat definitiv, pentru că ți‑era tare dor de familia tatălui tău, dar de ce mi‑ai furat dumnezeii?

31Iacov a răspuns și i‑a zis lui Laban:

– Am plecat fiindcă m‑am temut, căci îmi ziceam ca nu cumva să‑ți iei fiicele de la mine cu forța. 32Dar cel la care‑ți vei găsi dumnezeii nu va rămâne în viață. În prezența fraților noștri, cercetează dacă ceva de‑al tău este la mine și ia‑l.

Iacov nu știa că Rahela îi furase. 33Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leei și în cortul celor două roabe, dar n‑a găsit nimic. După ce a ieșit din cortul Leei, a intrat în cortul Rahelei. 34Rahela luase terafimii, îi pusese sub șaua cămilei și se așezase deasupra lor. Laban a căutat peste tot în cort, dar nu i‑a găsit. 35Rahela i‑a zis tatălui său: „Să nu se mânie stăpânul meu pe mine din cauză că nu mă pot ridica înaintea ta, pentru că mi‑a venit rânduiala femeilor.“ El a căutat, dar nu a găsit terafimii.

36Atunci Iacov s‑a mâniat și l‑a certat pe Laban.

Iacov a răspuns și i‑a zis lui Laban:

– Care este fărădelegea mea? Care este păcatul meu, de m‑ai urmărit cu atâta înverșunare? 37Când ai căutat prin toate bunurile mele, ce ai găsit din toate lucrurile casei tale? Pune‑l aici, înaintea fraților mei și înaintea fraților tăi, pentru ca ei să judece între noi doi! 38Am stat la tine timp de douăzeci de ani. Oile și caprele tale n‑au pierdut fătul, iar eu n‑am mâncat berbeci din turma ta. 39Nu ți‑am adus niciun animal sfâșiat de fiare sălbatice, ci eu însumi sufeream pierderea. Îl cereai din mâna mea, fie că era furat ziua, fie că era furat noaptea. 40Eram mistuit de căldură ziua și de frig noaptea, astfel încât îmi pierea somnul. 41Așa am petrecut douăzeci de ani în casa ta. Ți‑am slujit paisprezece ani pentru cele două fiice ale tale și șase ani pentru turmele tale, dar tu mi‑ai schimbat plata de zece ori. 42Dacă Dumnezeul tatălui meu, Dumnezeul lui Avraam și Groaza42 În sensul de Cel de Care se teme Isaac (cu referire la Dumnezeu). lui Isaac, n‑ar fi fost cu mine, cu siguranță m‑ai fi lăsat acum să plec cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferința mea și truda mâinilor mele și te‑a mustrat azi noapte.

43Laban i‑a răspuns lui Iacov, zicând:

– Fetele sunt fetele mele, copiii sunt copiii mei, turmele sunt turmele mele: tot ce vezi îmi aparține. Dar ce pot face eu astăzi pentru aceste fete ale mele sau pentru copiii lor, pe care i‑au născut? 44Acum, vino să încheiem amândoi un legământ care să fie mărturie între mine și tine.

45Astfel, Iacov a luat o piatră și a ridicat‑o ca stâlp. 46Iacov le‑a zis fraților săi: „Adunați niște pietre!“ Ei au luat niște pietre, le‑au făcut morman și au mâncat acolo lângă morman. 47Laban l‑a numit Iegar-Sahaduta47 Aramaicul Iegar-Sahaduta înseamnă Movila Mărturiei., iar Iacov l‑a numit Galed47 Ebraicul Galed înseamnă Movila Mărturiei..

48Laban a zis:

– Acest morman este astăzi martor între mine și tine.

De aceea i s‑a pus numele Galed.

49El a mai fost numit și Mițpa49 Mițpa înseamnă Turn de Veghe., pentru că Laban a zis:

– Domnul să vegheze între mine și tine când suntem departe unul de celălalt. 50Dacă te vei purta rău cu fiicele mele sau dacă îți vei mai lua și alte soții pe lângă fiicele mele, ia aminte că, deși acum nu este niciun om cu noi, Dumnezeu este martor între mine și tine.

51Laban i‑a zis lui Iacov:

– Iată acest morman și iată stâlpul pe care l‑am așezat între mine și tine! 52Acest morman și stâlpul sunt martori că nu voi trece de acest morman la tine, pentru a‑ți face rău, și că nici tu nu vei trece de acest morman și de acest stâlp la mine, pentru a‑mi face rău. 53Fie ca Dumnezeul lui Avraam și dumnezeul lui Nahor, dumnezeul tatălui lor, să judece53 Verbul a judeca este la plural, ceea ce indică faptul că Laban face o distincție între Dumnezeul lui Avraam și dumnezeul lui Nahor (vezi Ios. 24:15). Laban avea o gândire politeistă (vezi 31:19) și slujea acelorași idoli la care se închinaseră părinții săi dincolo de Eufrat. între noi.

Iacov a jurat pe Groaza tatălui său Isaac. 54Apoi Iacov a adus o jertfă pe munte și i‑a invitat pe frații lui să mănânce pâine. După ce au mâncat, au înnoptat pe munte. 55A doua zi, Laban s‑a sculat dis‑de‑dimineață, și‑a sărutat nepoții și fiicele și i‑a binecuvântat. Apoi Laban a plecat și s‑a întors acasă.