A chamada de Abrão
1O Senhor disse a Abrão: “Deixa a tua terra e a tua família, e a casa do teu pai, e vai para a terra que te vou mostrar. 2Farei que sejas pai de uma grande nação. Abençoar-te-ei e tornarei o teu nome famoso. Tu próprio serás uma bênção para muitos outros. 3Abençoarei todos os que te fizerem bem; mas amaldiçoarei os que te fizerem mal. Por teu intermédio serão abençoados todos os povos da Terra.”
4Assim, Abrão partiu como o Senhor lhe tinha ordenado; e Lot foi também com ele. Tinha então Abrão 75 anos. 5E na companhia da sua mulher Sarai e de Lot, seu sobrinho, com tudo o que tinham, gado e criados que obtiveram em Harã, chegaram a Canaã.
6Lá, vieram até um lugar perto de Siquem, e acamparam junto dum carvalho em Moré. Eram os cananeus quem habitava aquela área. 7Então o Senhor apareceu a Abrão e disse-lhe: “Darei esta terra à tua descendência.” E Abrão construiu ali um altar para comemorar a visita que o Senhor lhe fizera.
8Depois deixou aquele lugar e viajou mais para o sul, para uma terra montanhosa, entre Betel a ocidente e Ai a oriente. Parou aí, levantou outro altar ao Senhor e invocou o nome do Senhor.
9Continuou depois, lentamente, a deslocar-se em direção ao sul, para o Negueve, parando frequentemente.
Abrão no Egito
10Por essa altura, havia uma fome terrível naquela zona; então Abrão desceu ao Egito. 11Ao aproximar-se dessa nova terra, pediu a Sarai, a sua mulher, que dissesse às pessoas que era sua irmã. “Tu és muito bonita”, disse-lhe, 12“e quando os egípcios te virem, calculando que és a minha mulher, matar-me-ão para ficar contigo. 13Mas se disseres que és a minha irmã, tratar-me-ão bem, por interesse por ti, e a minha vida será poupada.”
14Com efeito, quando chegaram ao Egito, toda a gente começou a falar na beleza dela. 15As pessoas da corte do rei, do Faraó, foram gabá-la diante dele, e o Faraó mandou instalá-la no seu palácio. 16Ao mesmo tempo, por amor dela, fez muito bem a Abrão, dando-lhe presentes valiosos como gado, jumentos, camelos, e homens e mulheres como criados.
17No entanto, o Senhor mandou umas pragas terríveis sobre o Faraó e os que viviam com ele, por causa de Sarai estar ali a viver. 18Foi então que o Faraó mandou chamar Abrão e o acusou severamente: “Que é isto que me fizeste? Porque não me disseste logo que era tua mulher? 19Porque é que me ias deixar casar com ela dizendo que era a tua irmã? Pega nela e vai-te daqui!” 20E mandou-o embora do país, sob escolta de soldados que os acompanharam; a ele, a Sarai, e a todos e tudo quanto tinham.
Chemarea lui Avram
1Domnul îi zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, dintre rudeniile tale și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți‑o voi arăta!
2Te voi face un neam mare și te voi binecuvânta;
voi face numele tău mare, ca tu să fii o binecuvântare!
3Îi voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta,
dar îl voi blestema pe cel ce te va blestema!
În tine vor fi binecuvântate toate familiile3 Sau: clanurile. pământului!“
4Avram a plecat, așa cum îi zisese Domnul, iar Lot a mers împreună cu el. Avram avea șaptezeci și cinci de ani când a ieșit din Haran. 5El i‑a luat pe Sarai, soția sa, și pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate bunurile pe care le‑au adunat și cu robii5 Lit.: sufletele, sensul fiind cel menționat în text. pe care i‑au obținut în Haran, și au ieșit ca să plece spre țara Canaan. Și astfel ei au ajuns în țara Canaan. 6Avram a călătorit prin țară până la locul numit Șechem, până la stejarul lui Moreh. La acea vreme canaaniții erau în țară. 7Domnul i S‑a arătat lui Avram și i‑a zis: „Seminței7 Termenul ebraic pentru sămânță este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca termenul să exprime, în cele mai multe cazuri, o ambiguitate intenționată. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică același termen, sămânță, lui Isus Cristos, argumentând exegetic că promisiunea făcută lui Avraam își găsește împlinirea supremă în Isus Cristos. tale îi voi da această țară!“ Avram a zidit acolo un altar Domnului Care i Se arătase.
8De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel și și‑a întins cortul, având Betelul la apus, iar Ai la răsărit. El a zidit acolo un altar Domnului și a chemat Numele Domnului. 9Apoi Avram și‑a continuat călătoria, mergând spre Neghev9 Ținutul pustiu din sudul Canaanului, între Beer-Șeba și Kadeș-Barnea. Termenul neghev este folosit adesea pentru a indica sudul, având acest sens în unele pasaje biblice..
Avram în Egipt
10A venit o foamete în țară și, pentru că foametea era mare, Avram s‑a coborât în Egipt ca să locuiască acolo pentru o vreme. 11Pe când se apropia să intre în Egipt, Avram i‑a zis soției sale, Sarai: „Iată, știu că ești o femeie frumoasă la înfățișare. 12Când te vor vedea egiptenii, vor zice: «Aceasta este soția lui.» Și pe mine mă vor ucide, iar pe tine te vor lăsa în viață. 13Prin urmare, spune, te rog, că ești sora mea, ca să‑mi meargă bine din pricina ta și sufletul meu să trăiască datorită ție.“ 14Când Avram a intrat în Egipt, egiptenii au văzut că Sarai14 Lit.: femeia. era foarte frumoasă. 15Demnitarii lui Faraon15 Denumire a suveranului Egiptului. Sensul literal este Marea Casă sau Cea mai mare Casă, indicând inițial palatul regal, iar apoi instituția și persoana suveranului (vezi, de ex., Înalta Poartă otomană, Casa Albă) [peste tot în carte]. au văzut‑o și i‑au lăudat‑o lui Faraon. Și astfel femeia a fost luată la palatul15 Ebr.: bet (casă), care poate fi tradus și cu palat [peste tot în carte]. lui Faraon. 16Faraon i‑a făcut bine lui Avram din pricina ei și i‑a dat oi, vite, măgari, robi, roabe, măgărițe și cămile.
17Dar Domnul a lovit cu mari urgii pe Faraon și familia lui din cauza lui Sarai, soția lui Avram. 18Atunci Faraon l‑a chemat pe Avram și l‑a întrebat: „Ce mi‑ai făcut? De ce nu mi‑ai spus că este soția ta? 19De ce ai spus: «Ea este sora mea», iar eu am luat‑o astfel de soție? Iată‑ți aici soția! Ia‑o și du‑te!“ 20Faraon le‑a dat porunci oamenilor săi cu privire la Avram, iar aceștia l‑au alungat, pe el, soția lui și tot ce avea.
