O ministério de Paulo é aceite pelos apóstolos
1Depois, passados catorze anos, voltei a Jerusalém na companhia de Barnabé, levando também Tito comigo. 2Fiz essa viagem por uma ordem expressa de Deus. E foi assim que expus àqueles irmãos a mensagem de salvação que estava a pregar aos gentios. Sobre isto lhes falei, em especial aos que no meio deles tinham mais responsabilidades. Esperava que compreendessem e aceitassem a minha posição, se não o meu ministério teria sido em vão. 3E eles concordaram comigo. De facto, nem sequer Tito, meu companheiro, foi obrigado a circuncidar-se, embora fosse grego.
4Aliás essa questão não teria surgido se alguns falsos cristãos não tivessem ali aparecido para espiar a nossa conduta, procurando pôr em causa a liberdade de que gozamos em Jesus Cristo e fazer-nos prisioneiros de regras e mandamentos judaicos. 5Mas nem por um momento cedemos, nem nos sujeitámos às suas imposições, porque convinha que a mensagem do evangelho, na sua verdade total, fosse bem compreendida por vocês.
6E quanto àqueles que gozavam de mais consideração entre eles (aliás, o que essas pessoas tenham sido não me interessa, visto que perante Deus somos todos iguais) o facto é que esses nada tiveram a dizer em relação à mensagem que eu estava a pregar. 7Antes pelo contrário, perceberam que me fora confiada a pregação do evangelho aos que não são circuncidados, tal como a Pedro também, por seu lado, lhe tinha sido confiada a sua pregação aos que o são. 8Porque o mesmo Deus que trabalhou para que Pedro estivesse ao serviço dos judeus trabalhou para que eu fosse posto ao serviço dos não-judeus. 9Então, Tiago, Pedro e João, considerados como as colunas da igreja, reconhecendo a atribuição que me fora confiada, deram-nos as mãos, a mim e a Barnabé, em demonstração de concordância. Ficou então assente que nós continuaríamos a nossa missão junto dos não-judeus e eles no meio dos judeus. 10Recomendando-nos, em todo o caso, que nos lembrássemos dos mais desfavorecidos, o que sempre procurei fazer com toda a dedicação.
Paulo critica Pedro
11Contudo, quando Pedro veio depois a Antioquia, tive de tomar posição contra ele, com firmeza, porque estava a agir de uma forma censurável. 12Pois ao chegar lá, a princípio comia com os cristãos não-judeus. Mas depois que chegaram também certas pessoas das relações de Tiago, começou a evitar esses contactos, afastando-se deles, com receio desses cristãos partidários da circuncisão. 13E foi de tal forma que até os outros judeus convertidos começaram também a andar com hipocrisia, a ponto de mesmo Barnabé se deixar levar por eles.
14Quando vi que não era correta essa maneira de proceder, nem era uma forma honesta de se conformarem com a verdade do evangelho, disse a Pedro, na presença de todos, que se ele, sendo judeu, tinha já posto de parte os costumes judaicos e vivia praticamente como um gentio, não era justo que obrigasse os não-judeus a viverem como judeus.
15É verdade que somos judeus de nascimento, e não fazemos parte daqueles a que chamam os pecadores gentios. 16No entanto, sabemos muito bem que uma pessoa não se torna justa diante de Deus pela obediência às obras da Lei, mas pela fé em Jesus Cristo. Assim, confiando e entregando-nos a Cristo, somos perdoados e aceites por Deus. Mas isso não é devido à obediência à Lei, pois ninguém poderá ser justificado por observar a Lei.
17Se viessem agora dizer-nos (a nós que confiamos em Cristo para nos perdoar e salvar) que errámos, e que não podemos tornar-nos justos diante de Deus se não for pela obediência à Lei, teríamos de concluir que Cristo afinal é promotor do pecado? Seria uma conclusão completamente absurda. 18Evidentemente que se me ponho a construir de novo um sistema de justificação, o qual antes tinha sido destruído, torno-me transgressor. 19Foi através da Lei que eu fui levado a reconhecer que estava morto perante ela; consequentemente fiquei livre para viver para Deus. Eu estou crucificado com Cristo; 20e apesar de continuar a viver, já não é o meu eu que domina, mas é Cristo que vive em mim. E o resto da minha existência nesta terra é o resultado da fé que eu tenho no Filho de Deus, o qual me amou e se entregou a si mesmo por mim. 21Se pudéssemos ser salvos da culpa do nosso pecado pela obediência à Lei, é claro que a morte de Cristo teria sido inútil. Se eu seguisse este pensamento estaria a desprezar a dádiva de Deus.
Pavel acceptat de apostoli
1Apoi, după paisprezece ani, m‑am suit din nou la Ierusalim, cu Barnabas, luându‑l și pe Titus cu mine. 2M‑am suit acolo, în urma unei descoperiri, și le‑am arătat Evanghelia pe care o predic eu printre neamuri. Le‑am arătat‑o doar celor mai de seamă, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat fără folos. 3Dar nici chiar Titus, care era cu mine, n‑a fost obligat să se circumcidă, cu toate că era grec, 4din cauza fraților falși strecurați printre noi, care s‑au furișat printre noi ca să pândească libertatea pe care o avem în Cristos Isus și să ne înrobească. 5Nu am cedat și nu ne‑am supus lor nici măcar o clipă5 Lit.: o oră., pentru ca adevărul Evangheliei să rămână la voi.
6Cei ce erau priviți ca fiind ceva, – orice ar fi fost ei, nu‑mi pasă: Dumnezeu nu Se uită la fața omului –, ei, cei ce erau priviți ca fiind ceva, nu mi‑au adăugat nimic, 7ci dimpotrivă, când au văzut că mie mi s‑a încredințat Evanghelia pentru cei necircumciși, așa cum lui Petru i s‑a încredințat Evanghelia pentru cei circumciși, 8– fiindcă Cel Ce a lucrat în Petru, făcându‑l apostol pentru cei circumciși, a lucrat, de asemenea, și în mine, făcându‑mă apostol pentru neamuri –, 9deci, când Iacov, Chifa9 Vezi nota de la 1:18. și Ioan, care erau priviți ca stâlpi, au cunoscut harul care mi‑a fost dat, ne‑au dat mie și lui Barnabas mâna dreaptă a părtășiei, ca noi să mergem la neamuri, iar ei la cei circumciși. 10Au cerut doar să ne aducem aminte de cei săraci, același lucru pe care, de altfel, eram dornic să‑l fac.
Pavel îl confruntă pe Petru
11Însă când a venit Chifa în Antiohia, m‑am împotrivit lui pe față, pentru că era de condamnat. 12Căci înainte să vină unii din partea lui Iacov, el obișnuia să mănânce cu cei dintre neamuri, dar, când au venit ei, s‑a retras și s‑a separat, temându‑se de cei circumciși. 13Și ceilalți iudei s‑au unit cu el în această ipocrizie, astfel încât chiar și Barnabas a fost dus în rătăcire prin ipocrizia lor.
14Când am văzut că ei nu umblă drept după adevărul Evangheliei, i‑am spus lui Chifa înaintea tuturor: „Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca unul dintre neamuri și nu ca un iudeu, cum de obligi neamurile să trăiască asemenea iudeilor?“14 Unii exegeți încheie citatul după v. 21.
15Noi, care suntem iudei prin naștere, și nu „păcătoși“ dintre neamuri, 16știm că un om nu este îndreptățit prin faptele Legii, ci prin credința în Cristos Isus. De aceea și noi am crezut în Isus ca să fim îndreptățiți prin credința în Cristos, și nu prin faptele Legii, deoarece niciun om nu va fi îndreptățit prin faptele Legii.
17Dar dacă, în timp ce căutăm să fim îndreptățiți în Cristos, noi înșine am fost găsiți „păcătoși“, este oare Cristos un slujitor al păcatului?17 Sau: este oare Cristos Unul Care slujește intereselor păcatului? În niciun caz! 18Căci, dacă eu zidesc din nou lucrurile pe care le‑am dărâmat, mă dovedesc a fi unul care încalcă Legea.
19Căci eu, prin Lege, am murit față de Lege ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Cristos 20și nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine, iar viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m‑a iubit și S‑a dat pe Sine Însuși pentru mine. 21Eu nu resping21 Sau: Eu nu anulez; sau: Eu nu declar invalid. harul lui Dumnezeu, pentru că, dacă dreptatea se primește prin Lege, atunci Cristos a murit degeaba.
