A parábola da panela
1No dia 10 do décimo mês24.1 Mês de Tebet. Entre a lua nova do mês de dezembro e o mês de janeiro., no nono ano do cativeiro do rei Jeconias, veio até mim outra mensagem do Senhor. 2“Homem mortal, grava a data em que nos encontramos, porque hoje o rei da Babilónia sitiou Jerusalém. 3Agora expõe esta parábola a Israel, esse povo rebelde. Diz-lhes o que o Senhor Deus lhes manda comunicar: Põe uma panela com água no fogo, a ferver. 4Enche-a com pedaços de carne do lombo e da perna; emprega só carne de primeira qualidade. 5Alimenta bem o fogo debaixo da panela e deixa cozer tudo muito bem, até que a carne se desfaça.
6Porque diz o Senhor Deus: Ai de Jerusalém, cidade de assassínios! És como uma panela já corroída pela ferrugem, pelo pecado. Por isso, tira para fora a carne, pedaço a pedaço, à toa; nenhum pedaço é melhor que outro. 7A sua maldade é evidente para toda a gente; sem pejo algum comete assassínios, deixando à vista o sangue das vítimas; nem lhe interessa minimamente fazer desaparecer os vestígios dos seus crimes. 8Por isso, também deixei todas essas marcas à luz do dia, para que fossem como que uma voz a clamar por mim contra ela, reclamando vingança.
9Portanto, assim diz o Senhor Deus: Ai de Jerusalém, cidade sanguinária! Hei de atear ao máximo o fogo debaixo dela! 10Amontoa bastante lenha; que o fogo esteja atiçado e a panela bem a ferver. A carne deverá ficar muito bem cozida; depois tira-a da panela e queima os ossos. 11Em seguida, coloca a panela vazia sobre as brasas para queimar a ferrugem e a corrosão; no entanto, isso de nada servirá. 12A ferrugem não desaparece assim, ainda que o fogo esteja a arder na sua máxima força. 13A luxúria e a devassidão fazem parte da vossa impureza! Visto que pretendi purificar-vos, mas recusaram, fiquem então cobertos de imundície, até que a minha ira seja satisfeita, derramando sobre vocês toda a espécie de terrores!
14Eu, o Senhor, o disse e cumprir-se-á: não voltarei atrás; não pouparei ninguém, nem desistirei dos meus intentos. Conforme o vosso comportamento, os vossos atos, assim serão julgados, diz o Senhor Deus.”
A morte da mulher de Ezequiel
15De novo veio a mim a palavra do Senhor: 16“Homem mortal, vou tirar-te a tua mulher, que é o teu encanto. Morrerá de repente, mas não deverás mostrar pesar algum. Não chores; não deixes que te corram as lágrimas. 17Poderás lamentar-te, mas só em silêncio. Não deixes que haja gemidos à beira da sepultura. Não andes de cabeça destapada nem descalço; não aceites ofertas de comida que os amigos te possam trazer em sinal de simpatia.”
18Disse estas palavras de manhã ao povo e pela tarde a minha mulher morreu. Na manhã seguinte, fiz tudo como o Senhor me disse.
19Ouvi o povo que perguntava: “Mas o que é que isto tudo significa? O que pretendes tu dizer-nos com isso?”
20Respondi-lhes: “O Senhor mandou-me 21comunicar ao povo de Israel o seguinte: ‘Destruirei o meu belo e admirável santuário, a força da vossa nação. Os vossos filhos e filhas na Judeia serão mortos à espada. 22Vocês comportar-se-ão então da mesma forma que eu; não cobrirão o vosso rosto em lamentos, nem comerão alimentos que vos sejam trazidos pelos amigos em sinal de simpatia. 23Não poderão andar nem descalços nem de cabeça descoberta. Não gemerão nem chorarão. No entanto, hão de definhar de remorsos pelos vossos pecados, chorando às escondidas por todo o mal que praticaram. 24Ezequiel é um sinal para vocês; hão de fazer o mesmo que ele fez. E quando vier esse tempo, então saberão que eu sou o Senhor Deus.’ ”
25“Homem mortal, no dia em que eu tiver acabado de lhes tirar o templo, que é o seu orgulho, a alegria dos seus corações e glória na Terra, o grande prazer dos seus olhos, o maior desejo do seu coração e a presença feliz dos seus filhos e filhas, 26nesse dia um refugiado de Jerusalém meter-se-á a caminho para vir à Babilónia contar-te o que aconteceu. 27No dia em que chegar, far-se-á ouvir a tua voz e conversarás com ele. Serás assim um símbolo para este povo e saberão que eu sou o Senhor!”
Cazanul ruginit
1În anul al nouălea, în ziua a zecea a lunii a zecea,1 15 ianuarie 588 î.Cr. Vezi nota de la 1:1. Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând: 2„Fiul omului, scrie data zilei de azi, chiar a acestei zile, deoarece chiar în această zi împăratul Babilonului s‑a năpustit asupra Ierusalimului. 3Rostește o pildă cu privire la această Casă răzvrătită și spune‑i că așa vorbește Stăpânul Domn:
«Pune cazanul, pune‑l
și toarnă apă în el!
4Pune în el bucăți de carne,
cele mai bune bucăți: coapsa și umărul.
Umple‑l cu cele mai bune oase!
5Să fie luat ce‑i mai bun din turmă.
Îngrămădește apoi oase sub el
și fă‑l să fiarbă în clocot,
ca să fiarbă oasele din el!»
6Căci așa vorbește Stăpânul Domn:
«Vai de cetatea vărsătoare de sânge,
cazanul care are rugină pe el
și de pe care nu iese rugina.
Să se scoată pe rând bucățile din el,
fără să se arunce sorții.
7Căci sângele pe care l‑a vărsat ea este în mijlocul ei.
L‑a pus pe stânca goală;
nu l‑a vărsat pe pământ,
ca să‑l acopere apoi cu țărână.
8Ca să‑Mi arăt furia, ca să Mă răzbun,
i‑am vărsat sângele pe stânca goală,
pentru ca astfel să nu fie acoperit.»
9De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn:
«Vai de cetatea cea vărsătoare de sânge!
Dar și Eu voi mări grămada de lemne.
10Îngrămădește multe lemne,
aprinde focul,
fierbe bine carnea,
amestecă în zeamă
și lasă până vor arde și oasele!
11Apoi așază cazanul gol pe cărbuni,
ca să se încălzească, să i se încingă arama
și astfel să se topească murdăria de pe el
și să i se șteargă rugina.
12Eforturile au fost în zadar;
rugina lui cea multă n‑a ieșit de pe el.
În foc cu rugina lui!12 Sensul acestui vers este nesigur.
13În necurăția ta este desfrânare. Pentru că am vrut să te curățesc, dar tu nu te‑ai curățit de necurăția ta, nu vei mai fi curățită până când nu Îmi voi potoli furia față de tine.
14Eu, Domnul, am vorbit! A venit vremea și voi face întocmai! Nu te voi cruța, nu voi avea milă și nu‑Mi va părea rău! Vei fi judecată după căile tale și după faptele tale, zice Stăpânul Domn.»“
Moartea soției lui Ezechiel
15Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând: 16„Fiul omului, iată că îți voi lua printr‑o lovitură plăcerea ochilor tăi. Tu însă să nu bocești, să nu plângi și să nu‑ți dea lacrimile! 17Gemi în tăcere, dar nu te tângui ca pentru cei morți! Leagă‑ți turbanul și pune‑ți sandalele în picioare. Să nu‑ți acoperi barba și să nu mănânci pâinea oamenilor17, 22 Expresia face referire la practica veche potrivit căreia, în semn de compasiune, oamenii ofereau pâine persoanelor îndoliate sau aflate în necaz. Sau pâinea celor ce jelesc..“
18Am vorbit poporului dimineața, iar seara mi‑a murit soția. A doua zi, dimineața, am făcut cum mi s‑a poruncit.
19Poporul m‑a întrebat:
– Nu vrei să ne lămurești ce înseamnă ceea ce faci?
20Eu le‑am răspuns:
– Cuvântul Domnului a venit la mine și mi‑a zis: 21„Spune‑i Casei lui Israel: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Iată, voi lăsa să fie întinat Sfântul Meu Lăcaș, mândria puterii voastre, plăcerea ochilor voștri și delectarea sufletului vostru, iar fiii voștri și fiicele voastre, pe care îi veți fi lăsat în urmă, vor cădea uciși de sabie. 22Atunci veți face și voi cum am făcut eu. Nu vă veți acoperi barba și nu veți mânca pâinea oamenilor. 23Veți purta turban pe cap și sandale în picioare, nu veți jeli și nici nu veți plânge, ci veți putrezi în nelegiuirile voastre și veți geme unul către altul. 24Ezechiel va fi pentru voi un semn. Tot ceea ce a făcut el, veți face și voi. Când se vor întâmpla acestea, veți ști că Eu sunt Stăpânul Domn.’»
25Tu însă, fiul omului, în ziua când voi lua de la ei tăria lor, bucuria, măreția lor, ce este mai de preț în ochii lor și ceea ce le înalță sufletul, pe fiii lor și pe fiicele lor, 26în ziua aceea, va veni un fugar la tine ca să te înștiințeze. 27În ziua aceea, când va veni fugarul, ți se va deschide și ție gura, vei vorbi și nu vei mai fi mut. Vei fi astfel un semn pentru popor și ei vor ști că Eu sunt Domnul.“
