1Chegou aos ouvidos de Joabe que o rei estava a chorar e a lamentar-se por causa da morte de Absalão. 2Quando o povo soube da profunda tristeza do rei, por causa da perda do filho, desapareceu a alegria que tinha marcado aquele dia de vitória, tornando-se em amargura para todos. 3Toda a tropa regressou cabisbaixa à cidade, como se estivessem com vergonha e tivessem sido batidos na luta. 4O rei cobria o rosto com as mãos e continuava chorando: “Ó meu filho Absalão! Ó Absalão, meu filho, meu querido filho!”
5Joabe foi ter com o rei aos seus aposentos e disse-lhe: “Hoje salvámos a tua vida e a dos teus filhos, filhas, mulheres e concubinas. E tu tomas uma atitude destas, fazendo-nos até sentir envergonhados, como se tivéssemos cometido uma má ação. 6Parece mesmo que amas os que te odeiam e odeias os que te amam. Aparentemente, nós nada valemos aos teus olhos. Se Absalão estivesse vivo e todos tivéssemos morrido, então sim, estarias feliz! 7Peço-te que saias e vás felicitar as tropas; pois juro-te, diante de Senhor, que se não o fizeres, nem um só deles aqui ficará esta noite. E isto será muito pior para ti do que o mal que te tem acontecido a vida inteira.” 8O rei saiu de casa, foi sentar-se à entrada da cidade e quando se soube que o rei estava ali, as pessoas vieram ter com ele.
Entretanto, os israelitas que apoiavam Absalão tinham fugido para as suas casas.
David volta a Jerusalém
9Havia grande controvérsia por toda a nação e o povo perguntava: “Porque não tratamos de trazer de volta o rei? Foi ele quem nos salvou dos nossos inimigos, os filisteus. 10Absalão, que nós consagrámos em lugar do pai, está agora morto. Vamos buscar David e fazê-lo de novo o nosso rei.”
11David enviou Zadoque e Abiatar, sacerdotes, dizer aos anciãos de Judá: “Por que razão são os últimos a restabelecer o rei? Todo o Israel está pronto menos vocês. 12Vocês são meus irmãos, a minha própria tribo, a minha carne e meu sangue!”
13Disse-lhes ainda que transmitissem a Amasa: “Sendo meu sobrinho, que Deus me castigue se não te nomear comandante do meu exército, em lugar de Joabe.” 14Então Amasa conseguiu convencer todos os chefes de Judá, os quais responderam unanimemente, mandando um recado ao soberano: “Volta para nós com os que estão contigo.” 15O rei partiu de regresso a Jerusalém.
Quando chegou ao rio Jordão, parecia que toda a população de Judá tinha vindo a Gilgal ao seu encontro para o escoltar atravessando o rio. 16Simei, filho de Gera, de Benjamim, o homem de Baurim, correu na companhia da gente de Judá para dar as boas vindas ao rei David. 17Um milhar de indivíduos da tribo de Benjamim estava com ele, incluindo Ziba, o servo de Saul, mais os quinze filhos de Ziba e vinte dos seus criados. Desceram à pressa até ao Jordão e chegaram à presença do rei. 18Esforçaram-se prestavelmente no transporte de todo o pessoal da casa real e das tropas e ajudaram em tudo o que foi possível.
Quando foi a vez do rei passar, Simei prostrou-se perante ele 19e rogou-lhe: “Ó rei, meu senhor, peço-te que me perdoes e esqueças a conduta perversa que tive quando deixaste Jerusalém. 20Sei muito bem quanto pequei. É por isso que vim aqui hoje; fui a primeira pessoa de toda a tribo de José que te deu as boas vindas.”
21Abisai perguntou: “Não deverá Simei morrer, visto que amaldiçoou o rei ungido pelo Senhor?”
22“Não quero que fales dessa maneira diante de mim!”, exclamou David. “Este não deverá ser um dia de execuções. Eu tornei a ser rei de Israel!” 23Depois, voltando-se para Simei, garantiu-lhe: “A tua vida será poupada.”
24Mefibosete, neto de Saul, saiu de Jerusalém para ir encontrar-se com o rei. Não tinha lavado os pés, nem a roupa que vestia, nem feito a barba, desde o dia em que o rei deixara Jerusalém. 25“Porque é que não vieste comigo, Mefibosete?”, perguntou-lhe o rei.
26Mefibosete respondeu: “Ó meu senhor, meu rei, Ziba o meu criado enganou-me. Eu disse-lhe: ‘Sela o meu jumento para que possa ir com o rei.’ Pois como sabes, sou coxo. Mas Ziba caluniou-me. 27Disse que eu recusara ir contigo. Tu és como um anjo de Deus, portanto, aquilo que decidires está certo. 28Eu e os meus familiares só tínhamos o direito de esperar a morte da tua parte; em vez disso honraste-me, integrando-me entre os que comem à tua própria mesa! Por isso, como posso queixar-me?”
29“Está bem”, respondeu David. “A minha decisão é que tu e Ziba dividam a terra equitativamente entre os dois.”
30“Podes dar-lhe a terra toda”, disse Mefibosete. “Eu já estou feliz que tenhas voltado!”
31-32Barzilai, o gileadita, que tinha abrigado e dado de comer ao rei, durante o tempo em que esteve exilado em Maanaim, veio de Rogelim para acompanhar o rei na passagem do Jordão. Era um homem muito idoso, com 80 anos, mas gozava de um grande bem-estar.
33“Passa comigo para o outro lado e vem viver para Jerusalém”, disse-lhe o soberano. “Estarás ali sob os meus cuidados.”
34“Não, já sou demasiado velho para isso. 35Estou com 80 anos e a vida para mim já não tem muitos atrativos. Comida e bebida deixaram de me interessar muito; as diversões não são coisa atrás das quais eu corra. Acabaria por me tornar nada mais do que um fardo para o meu senhor e rei. 36A única honra que peço neste momento é a de poder atravessar o rio contigo! 37Depois deixem-me voltar para a minha terra e morrer ali onde o meu pai e minha mãe jazem enterrados. Está aqui o meu filho Quimã. Ele que vá contigo e que receba todos os benefícios que queiras dar-lhe!”
38O rei concordou: “Está bem. Quimã que me acompanhe e farei por ele tudo aquilo que queria fazer por ti.”
39Todo o povo atravessou o Jordão com o rei. David beijou e abençoou Barzilai que voltou para casa. 40O rei continuou até Gilgal, levando consigo Quimã. Grande parte da população de Judá e metade de Israel estavam ali para o saudar.
41No entanto, os homens de Israel lamentaram-se perante o rei pelo facto de somente a gente de Judá ter ajudado o rei e a sua casa no transporte através do rio Jordão. 42“E que mal há nisso?”, perguntaram os de Judá. “O rei é da nossa tribo. Por que razão haveriam de se sentir por isso? Nós não lhe pedimos nada em troca; o rei não nos forneceu nem concedeu nada em recompensa!”
43“Há dez tribos em Israel”, responderam os outros. “Temos dez vezes mais direitos em relação à pessoa do rei. Porque não nos convidaram? E lembrem-se duma coisa, nós fomos os primeiros a falar em restabelecer o nosso rei.”
Continuaram a discutir, mas os homens de Judá acabaram por ter mais força nos seus argumentos.
1Lui Ioab i s‑a spus: „Iată, regele plânge și îl bocește pe Absalom.“ 2Astfel, în ziua aceea, victoria s‑a prefăcut în bocet pentru tot poporul, căci în ziua aceea poporul auzea zicându‑se: „Regele este îndurerat din cauza fiului său.“ 3În aceeași zi, poporul a intrat pe furiș în cetate, ca niște oameni rușinați că au fugit din luptă. 4Regele își acoperise fața și striga în gura mare: „Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu!“
5Ioab a intrat în palat la rege și i‑a zis: „Tu acoperi de rușine astăzi fețele tuturor slujitorilor tăi, cei care au salvat astăzi viața ta, viața fiilor tăi și a fiicelor tale, viața soțiilor tale și viața țiitoarelor tale. 6Tu îi iubești pe cei ce te urăsc și îi urăști pe cei ce te iubesc, căci astăzi ne spui că, pentru tine, conducătorii și slujitorii nu înseamnă nimic. Și știu că, dacă Absalom ar fi viu, iar noi toți astăzi am fi morți, atunci lucrul acesta ar fi fost drept în ochii tăi. 7Așadar, ridică‑te, ieși și vorbește‑le slujitorilor tăi pe placul inimii lor, căci jur pe Domnul că, dacă nu ieși să te arăți, nu va mai rămâne niciun om cu tine în noaptea aceasta! Astfel, această nenorocire ar fi mai mare decât toate nenorocirile care ți s‑au întâmplat din tinerețe și până astăzi.“ 8Regele s‑a ridicat și s‑a așezat la poartă. A fost înștiințat întregul popor, zicându‑se: „Iată că regele s‑a așezat la poartă!“ Și tot poporul a venit înaintea regelui.
David se întoarce la Ierusalim
Între timp Israel fugise, fiecare bărbat la cortul lui. 9În toate semințiile lui Israel, toți oamenii vorbeau între ei și ziceau: „Regele ne‑a eliberat din mâna dușmanilor noștri. El a fost cel care ne‑a izbăvit din mâna filistenilor, iar acum a trebuit să fugă din țară, izgonit de Absalom. 10Acum însă Absalom, pe care l‑am uns să domnească peste noi, a murit în luptă. Prin urmare, de ce nu spuneți nimic ca să‑l aduceți pe rege înapoi?“
11Când regele David a aflat ce se vorbește în tot Israelul, a trimis acest mesaj preoților Țadok și Abiatar: „Întrebați‑i pe bătrânii lui Iuda: «De ce trebuie să fiți voi cei de pe urmă care să‑l aduceți pe rege înapoi acasă? 12Voi sunteți frații mei; sunteți os din oasele mele și carne din carnea mea. Prin urmare, de ce trebuie să fiți ultimii care să‑l aduceți acasă pe rege?»“ 13Iar lui Amasa să‑i spuneți: „Nu ești tu os din oasele mele și carne din carnea mea? Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea13 Formulă tipică de jurământ (lit.: Așa să‑mi facă Dumnezeu și chiar mai mult). dacă, de azi înainte, nu vei fi tu conducătorul oștirii, în locul lui Ioab.“
14Regele a câștigat inima tuturor bărbaților din Iuda, ca și cum aceștia ar fi fost un singur om. Ei au trimis să‑i spună regelui: „Întoarce‑te împreună cu slujitorii tăi.“ 15Regele a pornit înapoi și a ajuns la Iordan. Între timp, cei din Iuda veniseră la Ghilgal ca să‑l întâmpine pe rege și să‑l treacă Iordanul.
16Beniamitul Șimei, fiul lui Ghera, din Bahurim, s‑a grăbit să se coboare cu bărbații lui Iuda ca să‑l întâmpine pe regele David. 17Împreună cu el erau o mie de bărbați din Beniamin, precum și Țiba, slujitorul familiei lui Saul, împreună cu cei cincisprezece fii și cei douăzeci de slujitori ai săi. Au venit în grabă la Iordan, unde era și regele. 18El a trecut vadul ca să ajute familia regelui să traverseze și să facă ce crede regele de cuviință.18 Lit.: să facă ceea ce era bine în ochii regelui. Șimei, fiul lui Ghera, s‑a plecat înaintea regelui, chiar când acesta urma să traverseze Iordanul.
19El i‑a zis regelui:
– Fie ca stăpânul meu să nu ia în seamă nelegiuirea mea și să nu‑și aducă aminte de răul pe care robul său i l‑a făcut în ziua în care stăpânul meu, regele, ieșea din Ierusalim. Să nu pună regele la inimă lucrul acesta. 20Căci eu, robul tău, știu că am păcătuit, dar iată că astăzi vin primul din întreaga Casă a lui Iosif20 Cu referire la semințiile din nord, dintre care Efraim și Manase (fiii lui Iosif) erau cele mai importante (vezi Ios. 18:5; Jud. 1:22). ca să‑l întâmpin pe stăpânul meu, regele.
21Abișai, fiul Țeruiei, a zis:
– Nu trebuie oare ca Șimei să fie omorât pentru că l‑a blestemat pe unsul Domnului?
22Însă David a zis:
– Ce am eu de‑a face cu voi, fii ai Țeruiei? De ce îmi sunteți astăzi împotrivă? Astăzi să fie oare omorât vreun om în Israel? Nu știu eu că astăzi sunt rege peste Israel?
23Apoi regele i‑a zis lui Șimei:
– Nu vei muri.
Și regele i‑a promis printr‑un jurământ.
24În întâmpinarea regelui a venit și Mefiboșet, nepotul lui Saul. Acesta nu‑și îngrijise picioarele, nu‑și aranjase barba și nu‑și spălase hainele din ziua în care regele plecase și până când acesta sosise în pace.
25Când a sosit de la Ierusalim în întâmpinarea regelui, acesta l‑a întrebat:
– Mefiboșet, de ce nu ai venit cu mine?
26El a răspuns:
– O, rege, stăpânul meu, robul tău, fiind olog, s‑a gândit: „Voi înșeua un măgar și, călare pe el, voi putea merge cu regele.“ Slujitorul meu însă m‑a trădat. 27L‑a defăimat pe robul tău înaintea stăpânului meu, regele. Însă stăpânul meu, regele, este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ceea ce consideri că este bine.27, 37-38 Lit.: ceea ce este bine în ochii tăi. 28Căci toți cei din familia tatălui meu nu merită nimic mai mult decât moartea din partea stăpânului meu, regele. Cu toate acestea, tu i‑ai dat voie robului tău să mănânce la masa ta. Ce alt drept aș mai putea cere de la rege?
29Regele i‑a zis:
– De ce mai vorbești despre aceste lucruri? Am spus: tu și Țiba veți împărți pământul.
30Mefiboșet i‑a zis regelui:
– Poate să ia el chiar tot, de vreme ce stăpânul meu, regele, s‑a întors teafăr acasă.
31Ghiladitul Barzilai s‑a coborât din Roghelim și a traversat Iordanul împreună cu regele, ca să‑l însoțească până dincolo de Iordan. 32Barzilai era foarte bătrân, fiind în vârstă de optzeci de ani. El asigurase hrana regelui în timpul șederii acestuia la Mahanayim, căci era un om foarte bogat.
33Regele i‑a zis lui Barzilai:
– Însoțește‑mă, iar eu îți voi asigura hrana în timp ce ești cu mine la Ierusalim.
34Dar Barzilai i‑a zis regelui:
– Oare câți ani voi mai trăi, ca să mă sui cu regele la Ierusalim? 35Am ajuns la optzeci de ani. Pot eu să mai fac deosebirea între ceea ce este bun și ceea ce este rău? Poate robul tău să mai simtă gustul mâncării și al băuturii? Pot eu să mai ascult glasul cântăreților și ale cântărețelor? Și de ce să mai fie robul tău o povară pentru stăpânul meu, regele? 36Robul tău îl va însoți puțin pe rege dincolo de Iordan. Oricum, de ce mi‑ar oferi regele o asemenea răsplată? 37Dă‑i voie, te rog, robului tău să se întoarcă și să moară în cetatea sa, unde sunt înmormântați tatăl său și mama sa. Dar iată‑l pe robul tău, Chimham. Să traverseze el împreună cu stăpânul meu, regele! Fă pentru el ceea ce consideri că este bine.
38Regele i‑a răspuns:
– Chimham va traversa cu mine, iar eu voi face pentru el ceea ce consideri că este bine. Tot ce vei alege de la mine, voi face pentru tine.
39Astfel, tot poporul a traversat Iordanul, iar după ce a traversat și regele, regele i‑a dat sărutare lui Barzilai și l‑a binecuvântat, iar acesta s‑a întors acasă. 40Regele a traversat înspre Ghilgal și împreună cu el a traversat și Chimham. Tot poporul lui Iuda, precum și jumătate din poporul lui Israel, l‑au ajutat pe rege să traverseze.
41Dar iată că toți bărbații lui Israel au venit la rege și i‑au zis:
– De ce bărbații lui Iuda, frații noștri, te‑au furat și l‑au însoțit pe rege să traverseze Iordanul împreună cu familia lui și cu toți oamenii lui David?
42Toți bărbații lui Iuda le‑au răspuns bărbaților lui Israel astfel:
– Pentru că regele este rudă cu noi. Deci de ce vă mâniați pentru acest lucru? Am mâncat noi pe cheltuiala regelui? Am primit noi vreun dar din partea lui?
43Bărbații lui Israel le‑au zis bărbaților lui Iuda:
– Noi avem dreptul la rege de zece ori mai mult decât voi. Chiar la David avem mai mult drept decât voi. Așadar, de ce ne disprețuiți? Noi am fost cei dintâi care l‑am chemat pe regele nostru înapoi.
Cuvintele bărbaților lui Iuda au avut însă mai mare greutate decât cuvintele bărbaților lui Israel.
