1»”En aquel tiempo —afirma el Señor—, se exhumarán de sus sepulcros los huesos de los reyes y de los oficiales de Judá, de los sacerdotes, de los profetas y de los habitantes de Jerusalén. 2Quedarán expuestos al sol, a la luna y a todas las estrellas del cielo, a los que ellos amaron, sirvieron, consultaron y adoraron. No los recogerán ni los enterrarán; ¡como estiércol quedarán sobre la faz de la tierra! 3En todos los lugares por donde yo disperse a los sobrevivientes de esta nación malvada, los que hayan quedado preferirán la muerte a la vida”, afirma el Señor de los Ejércitos.
Pecado y castigo
4»Pero tú les advertirás que así dice el Señor:
»“Cuando los hombres caen,
¿acaso no se levantan?
Cuando uno se desvía,
¿acaso no vuelve al camino?
5¿Por qué entonces este pueblo se ha desviado?
¿Por qué persiste Jerusalén en su apostasía?
Se aferran al engaño
y no quieren volver a mí.
6He escuchado con suma atención,
para ver si alguien habla con rectitud,
pero nadie se arrepiente de su maldad;
nadie reconoce el mal que ha hecho.
Todos siguen su loca carrera,
como caballos desbocados en combate.
7Aun la cigüeña en el cielo
conoce sus estaciones;
la tórtola, la golondrina y la grulla
saben cuándo deben emigrar.
Pero mi pueblo no conoce
las exigencias del Señor.
8»”¿Cómo se atreven a decir:
‘Somos sabios; la Ley del Señor nos apoya’,
si la pluma engañosa de los escribas
la ha falsificado?
9Los sabios serán avergonzados,
serán atrapados y abatidos.
Si han rechazado la palabra del Señor,
¿qué sabiduría pueden tener?
10Por eso entregaré sus mujeres a otros hombres
y sus campos a otros dueños.
Porque desde el más pequeño hasta el más grande,
todos codician ganancias injustas;
desde el profeta hasta el sacerdote,
todos practican el engaño.
11Curan por encima la herida de mi pueblo
y les desean: ‘¡Paz, paz!’,
cuando en realidad no hay paz.
12¿Acaso se han avergonzado de la abominación que han cometido?
¡No, no se han avergonzado de nada
y ni siquiera saben lo que es la vergüenza!
Por eso, caerán con los que caigan;
cuando los castigue, serán derribados”,
dice el Señor.
13»“Voy a arrancarlos por completo”,
afirma el Señor,
“no encuentro uvas en la viña
ni hay higos en la higuera;
sus hojas están marchitas.
¡Voy, pues, a quitarles
lo que les he dado!”».8:13 ¡Voy, … dado! Texto de difícil traducción.
14¿Qué hacemos aquí sentados?
¡Vengan, y vámonos juntos a las ciudades fortificadas
para morir allí!
El Señor nuestro Dios nos está destruyendo.
Nos ha dado a beber agua envenenada,
porque hemos pecado contra él.
15Esperábamos paz,
pero no llegó nada bueno.
Esperábamos un tiempo de salud,
pero solo nos llegó el terror.
16Desde Dan se escucha
el resoplar de sus caballos;
cuando relinchan sus corceles,
tiembla toda la tierra.
Vienen a devorarse el país
y todo lo que hay en él,
la ciudad y todos sus habitantes.
17«¡Miren! Estoy lanzando contra ustedes
serpientes venenosas que los morderán,
y contra ellas no hay encantamiento»,
afirma el Señor.
18La aflicción me abruma;8:18 La aflicción me abruma. Frase de difícil traducción.
mi corazón desfallece.
19El clamor de mi pueblo se levanta
y viene de una tierra lejana:
«¿Acaso no está el Señor en Sión?
¿No está allí su Rey?».
«¿Por qué me provocan con sus ídolos,
con sus dioses inútiles y extraños?».
20«Pasó la cosecha,
se acabó el verano
y nosotros no hemos sido salvados».
21Por la herida de mi pueblo estoy herido;
estoy de luto, el terror se apoderó de mí.
22¿No queda bálsamo en Galaad?
¿No queda allí médico alguno?
¿Por qué no se ha restaurado
la salud de mi pueblo?
Mustrarea lui Israel
1În vremea aceea, zice Domnul, osemintele regilor și ale conducătorilor lui Iuda, osemintele preoților și ale profeților și osemintele locuitorilor Ierusalimului vor fi scoase din mormintele lor, 2vor fi întinse în fața soarelui, a lunii și a întregii oștiri a cerurilor, a acelora pe care ei i‑au iubit, i‑au slujit, i‑au urmat, i‑au căutat și s‑au închinat înaintea lor. Nu vor mai fi adunate, nici îngropate, ci vor deveni un gunoi pe fața pământului. 3În toate locurile unde îi voi izgoni, toți cei ce vor supraviețui din acest neam rău vor prefera mai degrabă moartea decât viața, zice Domnul Oștirilor.
Păcat și pedeapsă
4Spune‑le că așa vorbește Domnul:
«Cine cade și nu se mai ridică?
Cine se abate fără să se întoarcă iarăși?
5De ce atunci poporul acesta, Ierusalimul, se abate,
stăruind în necredincioșie?
Ei se întăresc tot mai mult în înșelătorie
și refuză să se întoarcă.
6Am ascultat cu atenție,
dar ei nu rostesc ceea ce este drept.
Niciunul nu regretă răutatea lui
și nu zice: ‘Ce am făcut?’.
Toți își încep din nou alergarea,
ca un cal care se aruncă în luptă.
7Până și barza
își cunoaște timpul ei pe ceruri;
turtureaua, lăstunul și cocorul7 Identificarea exactă a acestei păsări nu este sigură.
își păstrează timpul venirii lor.
Dar poporul Meu
nu cunoaște porunca Domnului.
8Cum puteți spune: ‘Suntem înțelepți,
căci avem Legea Domnului!’,
când, de fapt, pana mincinoasă a scribilor
a transformat‑o într‑o minciună?
9Înțelepții sunt dați de rușine,
sunt înspăimântați și capturați.
Iată, ei au respins Cuvântul Domnului;
ce fel de înțelepciune au ei?
10De aceea, pe soțiile lor le voi da altor bărbați
și terenurile lor altor stăpâni.
Căci, de la cel mai mic până la cel mai mare,
toți sunt lacomi de câștig nedrept;
de la profet până la preot,
toți înșală.
11Ei leagă în mod ușuratic
rana fiicei poporului Meu,
zicând: ‘Pace, pace!’,
când nu este pace.
12Le este lor rușine de urâciunile pe care le săvârșesc?
Nu, nu le este rușine deloc;
nici măcar nu știu să roșească.
De aceea, vor cădea împreună cu cei ce cad
și vor fi răsturnați la vremea pedepsei lor,
zice Domnul.
13Voi face să le înceteze recolta, zice Domnul.
Nu vor mai fi struguri în vie,
nu vor mai fi smochine în smochin,
iar frunzele se vor veșteji.
Le voi da celor ce vor trece peste ele.13 Sensul ultimelor două versuri este nesigur.»“
14„De ce mai stăm în așteptare?
Adunați‑vă!
Să intrăm în cetățile fortificate
și să pierim acolo!
Căci Domnul, Dumnezeul nostru,
ne‑a condamnat la moarte
și ne dă să bem ape otrăvite,
pentru că am păcătuit împotriva Lui.
15Așteptam pacea,
dar n‑a venit nimic bun;
așteptam un timp de vindecare,
dar iată că vine numai teroare.
16Gâfâitul cailor se aude din Dan;
la nechezatul armăsarilor lor
se cutremură toată țara.
Au venit să devoreze țara
și tot ce cuprinde ea,
cetatea și pe cei ce locuiesc în ea.“
17„Iată, voi trimite printre voi niște șerpi veninoși,
niște vipere care nu pot fi descântate
și care vă vor mușca,
zice Domnul.“
18„Grimasa18 Sensul termenului ebraic în acest context este nesigur. mea este din cauza durerii mele!
Inima îmi este sleită în mine!
19Iată, strigătul după ajutor al fiicei poporului meu
răsună dintr‑o țară îndepărtată:
«Nu mai este Domnul în Sion?
Nu mai este Împăratul lui acolo?»“
„De ce M‑au provocat la mânie prin chipurile lor cioplite,
prin deșertăciunile lor străine?“
20„Secerișul a trecut,
vara s‑a terminat,
iar noi tot nu suntem izbăviți.“
21Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului meu;
jelesc, iar spaima mă cuprinde.
22Nu este niciun balsam vindecător în Ghilad?
Nu este niciun doctor acolo?
De ce nu este vindecare
pentru rana fiicei poporului meu?
