Salomón pide sabiduría
3:4-15 – 2Cr 1:2-13
1Salomón entró en alianza con el faraón, rey de Egipto, casándose con su hija, a la cual llevó a la Ciudad de David mientras terminaba de construir su palacio, el templo del Señor y el muro alrededor de Jerusalén. 2Como aún no se había construido un templo en honor al nombre del Señor, el pueblo seguía ofreciendo sacrificios en los lugares altos. 3Salomón amaba al Señor y cumplía los decretos de su padre David. Sin embargo, también iba a los santuarios locales para ofrecer sacrificios y quemar incienso.
4Como en Gabaón estaba el santuario más importante, Salomón acostumbraba a ir al lugar para ofrecer sacrificios. Allí ofreció mil holocaustos; 5y en ese mismo sitio se apareció el Señor en un sueño y le dijo:
—Pídeme lo que quieras.
6Salomón respondió:
—Tú trataste con mucho amor a tu siervo David, mi padre, pues se condujo delante de ti con lealtad, justicia y honestidad.3:6 honestidad. Lit. con un corazón recto. En la Biblia, corazón se usa para designar el asiento de las emociones, pensamientos y voluntad, es decir, el proceso de toma de decisiones del ser humano. Y como hoy se puede ver, has reafirmado tu gran amor al concederle que un hijo suyo lo suceda en el trono.
7»Ahora, Señor mi Dios, me has hecho rey en lugar de mi padre David. No soy más que un muchacho y apenas sé cómo comportarme. 8Sin embargo, aquí me tienes, un siervo tuyo en medio del pueblo que has escogido, un pueblo tan numeroso que es imposible contarlo. 9Yo te ruego que des a tu siervo discernimiento para gobernar a tu pueblo y para distinguir entre el bien y el mal. De lo contrario, ¿quién podrá gobernar a este gran pueblo tuyo?».
10Al Señor le agradó que Salomón hubiera hecho esa petición. 11Y Dios le dijo:
—Como has pedido esto, y no larga vida ni riquezas para ti, ni has pedido la muerte de tus enemigos, sino discernimiento para administrar justicia, 12voy a concederte lo que has pedido. Te daré un corazón sabio y prudente, como nadie antes de ti lo ha tenido ni lo tendrá después. 13Además, aunque no me lo has pedido, te daré tantas riquezas y esplendor que en toda tu vida ningún rey podrá compararse contigo. 14Si andas por mis caminos y obedeces mis estatutos y mandamientos, como lo hizo tu padre David, te daré una larga vida.
15Cuando Salomón despertó y se dio cuenta del sueño que había tenido, regresó a Jerusalén. Se presentó ante el arca del pacto del Señor y ofreció holocaustos y sacrificios de comunión. Luego ofreció un banquete para toda su corte.
Un gobernante sabio
16Tiempo después, dos prostitutas fueron a presentarse ante el rey. 17Una de ellas le dijo:
—Mi señor, esta mujer y yo vivimos en la misma casa. Mientras ella estaba allí conmigo, yo di a luz 18y a los tres días también ella dio a luz. No había en la casa nadie más que nosotras dos.
19»Pues bien, una noche esta mujer se acostó encima de su hijo y el niño murió. 20Pero ella se levantó a medianoche, mientras yo dormía, y, tomando a mi hijo, lo acostó junto a ella y puso a su hijo muerto a mi lado. 21Cuando amaneció, me levanté para amamantar a mi hijo, ¡y me di cuenta de que estaba muerto! Pero, al clarear el día, lo observé bien y pude ver que no era el hijo que yo había dado a luz».
22—¡No es cierto! —exclamó la otra mujer—. ¡El niño que está vivo es el mío y el muerto es el tuyo!
—¡Mientes! —insistió la primera—. El niño muerto es el tuyo y el que está vivo es el mío.
Y se pusieron a discutir delante del rey.
23El rey deliberó: «Una dice: “El niño que está vivo es el mío y el muerto es el tuyo”. Y la otra dice: “¡No es cierto! El niño muerto es el tuyo y el que está vivo es el mío”».
24Entonces ordenó:
—Tráiganme una espada.
Cuando se la trajeron, 25dijo:
—Partan en dos al niño que está vivo y denle una mitad a esta y la otra mitad a aquella.
26La verdadera madre, angustiada por su hijo, dijo al rey:
—¡Por favor, mi señor! ¡Dele usted a ella el niño que está vivo, pero no lo mate!
En cambio, la otra exclamó:
—¡Ni para mí ni para ti! ¡Que lo partan!
27Entonces el rey ordenó:
—No lo maten. Entréguenle a la primera el niño que está vivo, pues ella es la madre.
28Cuando todos los israelitas se enteraron de la sentencia que el rey había pronunciado, sintieron un gran respeto por él, pues vieron que tenía sabiduría de Dios para administrar justicia.
1Solomon s‑a înrudit cu Faraon, regele Egiptului. El a luat‑o de soție pe fiica acestuia și a adus‑o în Cetatea lui David până când a terminat de zidit palatul, Casa Domnului și zidul din jurul Ierusalimului.
Vedenia de la Ghivon: Solomon primește înțelepciune
(2 Cron. 1:1-13)
2Poporul încă mai aducea jertfe pe înălțimi, căci încă nu fusese zidită o Casă pentru Numele Domnului. 3Solomon Îl iubea pe Domnul, împlinind hotărârile tatălui său, David, însă aducea jertfe și ardea tămâie pe înălțimi. 4Regele s‑a dus la Ghivon ca să aducă jertfe acolo, căci era cea mai importantă înălțime. El a adus pe altarul de acolo o mie de arderi‑de‑tot.
5La Ghivon, Domnul i S‑a arătat lui Solomon noaptea într‑un vis și Dumnezeu i‑a zis:
– Cere ce vrei să‑ți dau!
6Solomon a răspuns:
– Tu ai arătat o mare îndurare6 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului [peste tot în carte]. față de robul Tău David, tatăl meu, căci a umblat înaintea Ta în credincioșie, în dreptate și în curăție de inimă. Tu ai păstrat această mare îndurare față de el și i‑ai dat un fiu care stă astăzi pe tronul său. 7Doamne, Dumnezeul meu, Tu l‑ai făcut rege pe robul Tău în locul tatălui meu, David. Însă eu sunt tânăr și nu știu să conduc.7 Lit.: și nu știu să ies și să intru. 8Robul Tău se află în mijlocul poporului pe care l‑ai ales, un popor atât de numeros, încât nu poate fi calculat sau numărat. 9Dă‑i robului Tău o inimă care ascultă, ca să judec poporul Tău și să pot deosebi între bine și rău. Căci cine este în stare să judece acest popor numeros al Tău?
10Stăpânului I‑a plăcut lucrul pe care l‑a cerut Solomon.10 Lit.: Și cuvântul/lucrul a fost bun în ochii Stăpânului, căci Solomon a cerut cuvântul/lucrul acesta.
11Dumnezeu i‑a zis:
– Pentru că ai cerut acest lucru și nu ai cerut pentru tine nici viață lungă, nici bogății și nici moartea dușmanilor tăi, ci ai cerut pricepere, ca să asculți la judecată, 12iată, voi face după cum ai cerut. Îți voi da o inimă înțeleaptă și pricepută cum n‑a avut nimeni înaintea ta și nici nu se va mai ridica după tine nimeni asemenea ție. 13Mai mult, îți voi da și ceea ce nu ai cerut: atât bogății, cât și glorie, așa încât nu va fi niciun alt rege ca tine în toate zilele tale. 14Și, dacă vei umbla pe căile Mele, păzind hotărârile și poruncile Mele, așa cum a făcut tatăl tău, David, îți voi lungi zilele.
15Solomon s‑a trezit și iată că fusese un vis. El s‑a întors la Ierusalim, s‑a înfățișat înaintea Chivotului Legământului cu Stăpânul și a adus arderi‑de‑tot și jertfe de pace15 Adesea tradus prin jertfă de comuniune sau jertfă de mulțumire, deoarece poartă și aceste sensuri.. Apoi a dat un ospăț pentru toți slujitorii săi.
Înțelepciunea lui Solomon
16Atunci au venit înaintea regelui două prostituate.
17Prima femeie a zis:
– Ah, stăpânul meu, eu și femeia aceasta locuim în aceeași casă. Eu am născut lângă ea în casă, 18iar la trei zile după ce am născut eu, a născut și femeia aceasta. Eram împreună; nu mai era nimeni cu noi în casă; eram doar noi două în casă. 19În timpul nopții, fiul acestei femei a murit, din cauză că se culcase peste el. 20Ea s‑a sculat în miezul nopții, l‑a luat pe fiul meu de lângă mine, în timp ce slujitoarea ta dormea, și l‑a așezat la sânul ei; iar pe fiul ei mort l‑a așezat la sânul meu. 21Când m‑am trezit dimineața ca să‑mi alăptez fiul, iată că el era mort. M‑am uitat la el cu atenție dimineața, și iată că nu era fiul meu, pe care‑l născusem.
22Cealaltă femeie a zis:
– Ba nu! Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort!
Dar aceasta a răspuns:
– Ba nu! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu!
Așa au vorbit ele înaintea regelui.
23Atunci regele a zis:
– Aceasta zice: „Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort!“, iar cealaltă zice: „Ba nu! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu!“
24Apoi regele a zis: „Aduceți‑mi o sabie!“ Ei au adus o sabie înaintea regelui. 25Regele a zis: „Tăiați copilul cel viu în două și dați‑i o jumătate uneia și o jumătate celeilalte!“
26Atunci femeia al cărei fiu era cel viu i‑a vorbit regelui, căci a cuprins‑o mila pentru fiul ei, și a zis:
– Te rog, stăpânul meu, dă‑i ei nou‑născutul viu și să nu cumva să‑l omori!
Cealaltă însă zicea:
– Să nu fie nici al meu, nici al tău! Tăiați‑l în două!
27Regele a răspuns și a zis:
– Dați primei femei nou‑născutul cel viu și să nu cumva să‑l omorâți! Ea este mama lui.
28Tot Israelul a auzit judecata pronunțată de rege. Ei s‑au temut de el, căci au văzut că înțelepciunea lui Dumnezeu era în lăuntrul lui, ca să facă dreptate.
